„Astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa” (Evrei 6:15)

     Când te rogi pentru ceva, ultimul lucru pe care vrei să-l auzi de la Dumnezeu este: „Așteaptă!” Dar uneori El așa îți spune. Și pentru a umbla cu El, trebuie să înveți să ai răbdare, deoarece El lucrează după orarul Său, nu după al tău. Toate rugăciunile și insistențele tale nu vor accelera procesul, ele doar te vor frustra. Mai mult, dacă viața ți-a împlinit fiecare dorință și capriciu, să înveți să aștepți după Dumnezeu va fi ca și cum ai trece prin reabilitare spirituală. Când Avraam a avut 75 de ani, Dumnezeu i-a promis: „Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare” (Geneza 13:16). Dar a trebuit să mai aștepte încă 24 de ani ca să „dobândească făgăduința”. Așteptarea nu e ceva ce faci pentru a primi        ce-ți dorești; așteptarea produce răbdare, maturitate, înțelegere și caracter. Ceea ce realizează Dumnezeu în tine în timp ce aștepți e adesea mai important decât lucrul pe care îl aștepți. „Aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:36). Așteptarea nu e o scuză pentru a te feri de realitate, pentru a te sustrage de la responsabilitate și a nu face ceea ce trebuie. De exemplu, dacă ești înglodat în datorii până peste cap din cauza cheltuielilor exagerate, nu sta și aștepta ca Dumnezeu să-ți trimită un cec din cer. Învață să te disciplinezi și să adopți principii financiare sănătoase cum ar fi zeciuiala, stabilirea unui buget și obiceiul de a trăi fără acel obiect până când îl poți plăti. Mai presus de toate, așteptarea înseamnă decizia de a te încrede și de a-L asculta pe Dumnezeu când lucrurile nu merg după cum ți-ai plănuit. Înseamnă să spui: „Doamne, contez pe tine și nu am un plan de rezervă”.

„Şi-a venit în fire” (Luca 15:17)

     Călătoria fiului risipitor spre ruină nu s-a petrecut peste noapte. A fost o acumulare lentă, asemenea colesterolului care se depune pe artere. El s-a bucurat de binecuvântarea tatălui său și a uitat să mai fie mulțumitor. Nu e de mirare că David a scris: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel Sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale El îţi vindecă toate boalele tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea, şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul” (Psalmul 103:1-5). Fiul risipitor provenea din una dintre cele mai bune familii din oraș și cu toate acestea, a ajuns să fie lefter, părăsit de prieteni, mâncând alături de porci și încercând să-și potolească foamea legitimă în mod ilegitim. De ce ne implicăm în relații extramaritale, mergem la chefuri cu băutură și droguri sau muncim până la epuizare sacrificându-ne familiile în tot acest proces? Deoarece în lăuntrul fiecăruia dintre noi există un gol pe care nimeni în afară de Dumnezeu nu-l poate umple. Domnul Isus a spus: „Şi-a venit în fire şi a zis: „… Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit” (Luca 15:17-18). Dacă Îl lași, Dumnezeu te va opri exact la timp. El îți va aminti cine ești și unde îți e locul. Vei începe să vezi mocirla în care te bălăcești, falșii prieteni, realizările lipsite de sens, oamenii din jurul tău care nu sunt mai fericiți decât tine. Dacă aceasta e situația în care te găsești chiar acum, vino acasă. Tatăl tău așteaptă să-ți șteargă zapisul. El încă te iubește. Spune-i diavolului: „M-am răzgândit. Mă duc acasă”.

 

„Și-a risipit averea” (Luca 15:13)

     Fiul risipitor i-a spus tatălui său: „Vreau totul acum!” Pentru a ști dacă ceva e bun pentru tine sau nu, trebuie să înțelegi de unde a izvorât dorința. Părinții iubitori nu le dau copiilor lucruri doar pentru că plâng pentru ele; ei îi răsplătesc pentru că dau dovadă de comportament responsabil. Ei știu ce este potrivit pentru vârsta copiilor. Și Dumnezeu este un părinte iubitor. Cu toții cunoaștem oameni cumsecade, bine intenționați, ale căror talente i-au făcut să promoveze. Cu toate acestea, au fost zdrobiți și doborâți din cauza unui anumit domeniu din viață în care au fost imaturi și indisciplinați. Te rog ascultă-L pe Tatăl tău Ceresc și nu pleca de acasă până nu spune El că ești pregătit! Fiul risipitor „şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată”. Să remarcăm cuvântul „averea”. Satana urmărește mai mult decât posesiunile tale materiale; el urmărește caracterul tău, stima ta de sine, puterea care sălășluiește în tine și scopul vieții tale. Asemenea fiului risipitor, poți ajunge într-un punct în care îți pierzi însăși dorința de a mai trăi. E posibil să te încălzești cu reușitele altora și să crezi că ai ajuns undeva și totuși, să te afli numai la câțiva pași de „cocina” porcilor. Biblia spune: „s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii” (v. 15). Să remarcăm cuvântul „s-a lipit”. Pentru a aprecia unde te afli din punct de vedere spiritual, uită-te la cei de care „te-ai lipit”. Tovărășiile în care te găsești sunt ca o busolă care îți arată direcția în care te duci. Și acea busolă nu minte. Când fiul risipitor s-a întors acasă, tatăl lui îl aștepta cu brațele deschise. Iar Tatăl tău Ceresc te așteaptă și pe tine, așa că vino, câtă vreme mai poți.

„Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine” (Luca 15:12)

     Fiul risipitor a făcut două greșeli: 1) A respins autoritatea tatălui său. Primul pas care te duce spre necaz e cel pe care l-ai făcut fără Dumnezeu. Asemenea fiului risipitor, și tu pleci de acasă spunând:   „dă-mi”. Și dacă ai șansa să supraviețuiești acestui tip de comportament, te întorci acasă spunând:  „iartă-mă”. Dumnezeu te iubește. Toate lucrurile de care ai nevoie, El ți le-a și pus la dispoziție! 2) A părăsit casa tatălui său. Diavolul va face tot ce-i stă în putință să te scoată de sub influența și protecția lui Dumnezeu. El va pune în tine un duh de neliniște, așa încât nimic nu te face fericit. Două dintre domeniile în care va lucra cel mai tare pentru a genera nemulțumire sunt: a) Căsnicia. De aceea trebuie să lucrezi constant la ea. Motivul pentru care sunt buruieni în grădina ta, în loc să fie trandafiri, e că nu petreci suficient timp acolo. Căsnicia ta nu e numai un legământ înaintea lui Dumnezeu, e și un refugiu al iubirii și al șlefuirii. Mai mult, partenera care îți pare atât de atrăgătoare, are și ea bagajul ei, iar când se mută la tine, îl cară cu ea. b) Biserica. Cine te hrănește spiritual? Cine monitorizează creșterea ta în maturitate? I-ai lăsa pe copiii tăi să nu meargă la școală pentru că nu le place profesorul sau că nu vor să învețe? Cuvântul lui Dumnezeu este „ca un ciocan care sfărâmă stânca” (Ieremia 23:29). Când ciocanul Cuvântului lui Dumnezeu cade în biserică duminica viitoare – tu trebuie să fii sub el. Ar trebui să spui: „Haide la Casa Domnului!” (Psalmul 122:1)

 

„Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic” (Evrei 4:2)

     Catalizatorul facilitează schimbarea; face ca lucrurile să se întâmple! De exemplu, pastilele efervescente fără apă nu au nici un efect, făina fără drojdie nu produce pâine, semințele fără soare nu dau naștere florilor, albastru fără galben nu produce verde, scânteia fără aer nu produce flacără. Credința face Cuvântul lui Dumnezeu să lucreze în viața ta. Fără ea, nu se întâmplă nimic. Vorbind despre iudei, Pavel a scris: „nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit”. Un autor spune: „Fără anumiți catalizatori, anumite rezultate nu pot fi obținute niciodată. Pentru a face progres spiritual, nu e suficient să citești Biblia sau să asculți predici. Agentul de activare a înțelegerii este credința. După ce auzim mesajul lui Dumnezeu, trebuie să-l punem în practică. Poate experimentezi amărăciune sau mânie din cauza unei probleme și Dumnezeu ți-a spus să lași acele emoții în urmă, dar îți lipsește voința de a o face. Dă-mi voie să te încurajez; încrede-te în Cuvântul lui Dumnezeu și mergi prin credință. Promisiunile Lui vor înflori în viața ta, odată ce îți pui credința în practică”. Credința nu este un consimțământ intelectual sau o recunoaștere de formă a ceea ce citești în Cuvântul lui Dumnezeu. Ci înseamnă să acționezi conform ei, încrezător că Dumnezeu va face ce a promis. Există o diferență între credință și încredere. Poți crede că un scaun te ține, dar numai când te așezi și te lași cu toată greutatea pe el ai încredere în el. Înțelegi ideea?

„Pomul se cunoaşte după rodul lui” (Matei 12:33)

     Într-o scrisoare adresată lui George Whitefield, un lider din timpul Marii treziri, Benjamin Franklin a scris: „Nu pot decât să-mi exprim mulțumirea pentru mila lui Dumnezeu, fiind gata să-i ajut pe ceilalți copii ai Lui și frați ai mei. Căci nu cred că doar cu mulțumiri și complimente, deși repetate săptămânal, suntem scutiți de adevăratele noastre obligații unii față de alții și cu atât mai puțin de obligațiile față de Creatorul nostru. Prin aceasta, vei vedea ce înțeleg  eu prin fapte bune și că sunt departe de a aștepta să merit cerul prin ele. Prin cer înțelegem o stare de fericire, infinită ca intensitate și eternă ca durată. Nu pot face nimic pentru a merita o astfel de răsplată … Credința la care vă referiți are, firește, folosul ei în lume. Nu doresc să o văd scăzând și nici nu mă voi strădui să o micșorez la nimeni. Dar aș dori să producă mai multe fapte bune decât am văzut în general; vreau să spun fapte bune adevărate; fapte de bunătate, milă și spirit public; nu ținerea sărbătorilor, citirea sau ascultarea predicilor; efectuarea ceremoniilor bisericești sau rugăciunilor lungi pline de lingușiri și complimente. Închinarea la Dumnezeu este o datorie; ascultarea și citirea predicilor poate fi utilă; dar dacă omul petrece prea mult timp ascultând și rugându-se, cum prea mulți o fac, e ca și cum un copac e prețios pentru că este udat și dă frunze, fără să producă vreodată fructe”. În dorința ta de a declara că mântuirea este prin har, nu prin fapte, nu uita că credința mântuitoare produce întotdeauna fapte bune! Credința este rădăcina mântuirii. Dar faptele generoase și pline de bunătate sunt rodul mântuirii – și „pomul se cunoaşte după rodul lui”.

„Vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:19)

     Citim: „Isus a văzut … pe Simon … și pe … Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. El le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni” (v. 18-19). Pentru a-L urma pe Hristos, trebuie să înveți cum să pescuiești oameni și apoi să o faci! Max Lucado a crescut pescuind. El a spus: „Plecam … visând să fie soare. Dar în dimineața următoare era înnorat, iar lacul era un munte de valuri înspumate. Era imposibil să pescuim. A doua zi, a fost ger! Am încercat să fim veseli, dar am început să observ că Mark avea câteva defecte de personalitate. Tata era țâfnos. Nimic nu e ca atunci când stai cu cineva și-i vezi adevărata față! Când ne-am trezit în dimineața următoare era lapoviță … eram sleiți și morocănoși. Mark a devenit și mai insuportabil. Tata nu reușea să facă nimic cum trebuie și când ne-a anunțat că mergem acasă, nimeni nu a obiectat. Când energia destinată pescuitului este folosită pentru plăsmuirea problemelor, în loc să aruncăm năvoadele, aruncăm pietre. În loc să ne dăm o mână de ajutor, arătăm cu degetul în semn de acuzare. În loc să fim pescari ai celor pierduți, devenim critici ai celor mântuiți. În loc să-i ajutăm pe cei ce pescuiesc, îi rănim pe cei ce vor să ajute. Urmarea? Biserici dezbinate. Mărturii rele. Inimi zdrobite. Lupte legaliste. Dar când cei chemați să pescuiască pescuiesc – ei se dezvoltă. Nimic nu unește soldații ca o sarcină comună. Lasă-i să stea în cazarmă și ei inventează lucruri de care să se plângă. Patul din cazarmă va fi prea tare, mâncarea prea rece, conducerea prea dură. Pune aceeași soldați în tranșee și lasă-i să tragă câteva gloanțe și barăcile plictisitoare vor părea un adăpost. Data viitoare când provocările te ispitesc să stai înăuntru, ieși afară! Când cei ce sunt chemați să pescuiască nu pescuiesc, ei plăsmuiesc probleme. Ești tu un bun pescar?

 

„Ascultă sfaturile … ca să fii înţelept” (Proverbe 19:20)

     S-ar putea să fii bun în ceea ce faci. Firește, poate ești mai bun decât majoritatea, dar fără ajutorul altora nu vei fi niciodată destul de bun pe cât ai putea fi. Nu-ți vei atinge potențialul maxim fără un bun sfătuitor. E imposibil. De ce un jucător de tenis de talie mondială are nevoie de antrenor, mai ales de unul care nu este la fel de bun ca el pe teren? Andre Agassi a răspuns la această întrebare astfel: „Tenisul necesită adaptări subtile care sunt cruciale pentru a câștiga, iar antrenorul meu, Gill, se pricepe cel mai bine la așa ceva. Cu cât îmbătrânesc eu, cu atât el devine mai valoros”. De ce așa? Deoarece vârsta și experiența nu te fac neapărat mai bun; de multe ori, ele numai adâncesc făgașul în care te găsești. În viață, ca în sport, nu ajungi niciodată în punctul în care nu ai niciodată nevoie de un sfat bun. Cu toate acestea, mulți dintre noi funcționează după presupunerea eronată că datorită faptului că suntem conducători, nu avem nevoie să fim conduși. Noi facem greșeala de a ne măsura cu ceilalți în loc să ne măsurăm cu potențialul dat de Dumnezeu și la sfârșit, nu am devenit ceea ce am fi putut fi. Auto-evaluarea este importantă, dar evaluarea celorlalți este crucială. Un bun antrenor îți măsoară performanța în raport cu calitățile tale, nu cu ale altcuiva. Asta pentru că el știe ce ești capabil să faci și că lumea te va împinge până la limită. Și apropo, antrenorii buni sunt mereu pe scenă și observă, nu în spatele biroului așteptând un raport.  Asta pentru că s-au investit în mod personal în succesul tău; victoria pentru tine e victorie și pentru ei. Rut a avut nevoie de Naomi, iar Timotei a avut nevoie de Pavel. Pe tine cine te sfătuiește?

„Cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” (Iacov 4:17)

     Brian Tracy spune: „Sunt atâtea lucruri bune pe care le poți face, încât abilitatea de a decide poate fi elementul critic determinant pentru ceea ce realizezi. Dacă ești ca majoritatea oamenilor, ești copleșit de lucrurile prea multe pe care le ai de făcut și de prea puținul timp pe care îl ai. Mark Twain a glumit odată spunând.. „dacă primul lucru pe care îl faci în fiecare dimineață este să mănânci o broască, vei parcurge restul zilei știind că acesta a fost cel mai rău lucru ce ți s-a putut întâmpla! „Broasca” ta e cea mai importantă sarcină pe care o ai … cea pe care ești predispus s-o tot amâni … cea care ar putea avea cel mai mare impact pozitiv … Trateaz-o ca pe o provocare personală … rezistă tentației de a începe cu sarcina mai ușoară. Dacă o „mănânci” prima, îți va da energie și elan pentru celelalte. Succesul este determinat de obiceiurile pe care le dezvolți. Stabilirea priorităților, depășirea tendinței de a amâna lucrurile și rezolvarea celei mai importante sarcini sunt capacități mentale și fizice ce se pot învăța prin practică și repetare, până când devin o componentă permanentă a comportamentului. Odată ce devine obicei e ușor de făcut. Când îndeplinești o sarcină de orice mărime și importanță, primești un plus de energie. Se declanșează eliberarea de endorfină care îți dă o senzație naturală de euforie. „Impulsul” care urmează te face să te simți mai pozitiv, mai bun și mai încrezător”. Ceea ce amâni până mâine vei amâna și mâine. În plus, „cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat”. Succesul necesită decizie, disciplină și determinare. Ia decizia, disciplinează-te până când devine un lucru automat și păstrează-ți determinarea până când devine parte a ceea ce ești.

„Ei … se măsoară cu ei înşişi” (2 Corinteni 10:12)

     O definiție a succesului este următoarea: „dobândirea averii și a faimei”. Dar câtă avere îți trebuie pentru a avea succes? Câtă faimă? Ai în minte un plan de realizat? Se întâmplă să te compari cu alții? Dar dacă te-ai hotărât să te dedici creșterii unor copii cu caracter sau slujirii bisericii și comunității din care faci parte? Asta înseamnă că ai mai puțin succes? Nu. Succesul înseamnă să faci tot ce poți, cu ce ai la îndemână, în orice moment al vieții. Biblia ne avertizează: „ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere”. Când joci jocul comparațiilor, ești ca cele două vaci care au văzut camionul cu lapte trecând pe lângă ele, având scris pe el: „pasteurizat, omogenizat, îmbogățit cu vitamina A”. Una dintre vaci i-a zis celeilalte: „Te face să te simți în plus, nu?” Dumnezeu te va ajuta să fii tot ceea ce poți fi, dar El nu te va ajuta să fii altcineva. Dacă îți îndrepți atenția spre ceea ce nu ești, prin faptul că te compari cu altcineva, pierzi din vedere ceea ce trebuie să devii. Ai auzit vreodată de regula optsprezece/patruzeci/șaizeci? Când ai optsprezece ani, te îngrijorezi referitor la ce cred ceilalți despre tine. La patruzeci, îți dai seama că nu prea contează ce cred despre tine. La șaizeci, îți trece prin minte că majoritatea dintre ei nici măcar nu se gândeau la tine! Viața lui Pavel s-a schimbat complet cu o întrebare: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele Apostolilor 9:6). Numai când îți pui această întrebare descoperi cine ești și ce te-a chemat Dumnezeu să fii.