„Spini … să-ți dea” (Geneza 3:18)

     Răspunsul cerului la creația blestemată să facă spini a fost un Mântuitor încununat cu spini. Dar să remarcăm un aspect important. Dumnezeu nu a dat la o parte spinii; El s-a hotărât să-i folosească în planul Său de răscumpărare. Din acest motiv, fiecare dintre noi primim: 3) Un spin personalizat. Iată cum își descrie Pavel spinul: „ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:7-10). Cuvântul „a pălmui” înseamnă „a aplica lovitură, după lovitură, după lovitură”. Este aceasta o descriere a vieții tale actuale? Dacă experiența și viața lui Pavel sunt repere după care te poți călăuzi atunci viața creștină e o serie de binecuvântări și pălmuiri. Și Dumnezeu Care promite binecuvântarea, permite pălmuirea. De ce? Pentru a se asigura că ducem o viața în care depindem de El. Să ne uităm la ce a folosit Dumnezeu pentru a se asigura că Pavel se bazează în întregime pe El: „slăbiciuni, defăimări, nevoi, prigoniri, strâmtorări”. Unde poți găsi puterea pentru a face față atâtor încercari? La Dumnezeu – și numai la Dumnezeu. Poate spui: „Vreau să fiu mai roditor în slujirea lui Dumnezeu”. Lucrul acesta se întâmplă prin situațiile spinoase din viața noastră. Ele ne apropie mai mult de Dumnezeu.

„Spini … să-ţi dea” (Geneza 3:18)

     În Scriptură, există trei spini care înfățișează imaginea mântuirii. Să ne uităm la ei și să vedem ce putem învăța. 1) Creația condamnată să facă spini. Când Adam și Eva au păcătuit, Dumnezeu a spus: „blestemat este acum pământul din pricina ta. … spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp” (v. 17-19). Totul s-a schimbat pentru noi atunci. Trandafirii au început să facă spini, părtășia cu Dumnezeu s-a rupt și omul, care a fost creat să trăiască veșnic, trebuia să moară. A fost tragic, dar Dumnezeu a avut o soluție. 2) Un Mântuitor încoronat cu spini. „Au împletit o cunună de spini pe care     I-au pus-o pe cap” (Matei 27:29). Blestemul rostit într-o grădină a fost ridicat în cealaltă grădină! Când Dumnezeu i-a alungat pe Adam și pe Eva din grădina Eden, El a pus un înger cu săbii de foc la poartă ca să-i împiedice să mai intre. Dar la cruce, Hristos, al doilea Adam, a fost lovit de sabia judecății lui Dumnezeu, devenind Mântuitorul nostru. Acum putem reintra în prezența lui Dumnezeu. Ce a pierdut Adam? Părtășia cu Dumnezeu, nemurirea și neprihănirea. La cruce, Hristos le-a recâștigat și ni le-a redat pe toate acestea. „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Să remarcăm cuvintele: în Hristos”. În Noul Testament, citim aceste cuvinte de treizeci și unu de ori. Asta înseamnă unul pentru fiecare zi din lună. Bucură-te! Dumnezeu te iubește și te primește „în Hristos”.

„Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi” (Ioan 1:14)

     Iadul a sărbătorit ziua în care Domnul Isus a fost răstignit! „Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi … singurul născut din Tatăl” (v. 14). Cu toate acestea, El tocmai a murit pe cruce. Dar bucuria Satanei s-a curmat brusc! Un autor scrie: „Cea mai ironică întorsătură din întreaga istorie este că ceea ce Satana a vrut să fie rău, Dumnezeu a făcut să fie bun. Moartea Domnului Isus a împăcat un Dumnezeu desăvârșit cu omenirea păcătoasă. În Vinerea mare, Dumnezeu a învins păcatul, a înfrânt moartea, a triumfat în fața Satanei și Și-a reprimit familia … a luat cea mai josnică faptă din istorie și a transformat-o în cea mai măreață victorie. Nu e de mirare că Domnul Isus a poruncit să n-o uităm niciodată. Datorită crucii, noi avem nădejde. Prin rănile sfâșietoare ale Slujitorului, nu prin minunile Lui suntem noi tămăduiți (Isaia 53:5). În alchimia (transformarea) răscumpărării, cea mai respingătoare crimă devine puterea noastră vindecătoare. Vindecătorul a înviat, iar Paștele este ziua care ne oferă o avanpremiera a modului în care va arăta întreaga istorie din perspectiva veșniciei, când fiecare cicatrice … suferință și dezamăgire va fi văzută într-o altă lumină. Credința începe acolo unde s-ar fi părut că s-a sfârșit. Între cruce și mormântul gol se găsește promisiunea istoriei: speranță pentru lume și speranță pentru fiecare dintre noi care trăiește în ea. Și dacă Dumnezeu a triumfat asupra morții și a iadului, El poate să aducă biruință și asupra eșecurilor și necazurilor din viața noastră!

 

„Le-a făcut de ocară înaintea lumii” (Coloseni 2:15)

     Crucea este universal recunoscută drept simbolul credinței creștine. Cu toții am văzut jucători de fotbal făcându-și semnul crucii înainte de a lovi mingea … magazine de bijuterii care vând cruciulițe de aur … și brutari care sărbătoresc Paștele cu pâinișoare însemnate cu o cruce. Un autor spune: „Creștinismul a devenit o religie a crucii – spânzurătoarea, scaunul electric, camera de gazare, în termeni moderni. De obicei, când cineva moare pentru o crimă, ne gândim la acea persoană ca la un eșec. Totuși, Pavel a spus mai târziu că „El, după ce ne-a iertat toate greşalele. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce”. Mă gândesc la anumite persoane din vremurile noastre care au dezarmat puterile lumii. Șerifii rasiști care l-au închis pe Martin Luther King Jr … sovieticii care l-au deportat pe Solzhenitsyn … autoritățile care l-au închis pe Nelson Mandela … toți credeau că rezolvă o problemă. În schimb, cu toții au sfârșit prin   a-și demasca propria lor violență și nedreptate … Când a murit Domnul Isus, până și un soldat roman aspru a fost atât de mișcat încât a exclamat: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 27:54). El a văzut diferența dintre brutalii săi colegi și victima lor Care i-a iertat dându-și sufletul pentru ei. Chipul palid al celui țintuit pe cruce a demascat puterile cârmuitoare ca fiind niște dumnezei falși care și-au încălcat propriile promisiuni mărețe de pietate și dreptate. Religia, nu lipsa ei, l-a acuzat pe Domnul Isus; legea, nu fărădelegea l-a dat la moarte. Prin falsele lor procese de judecată … biciuire și împotrivire violentă față de Isus, autoritățile politice și religioase și-au arătat adevărata lor față… Fiecare asalt a dat în vileag ilegitimitatea lor și cu toate acestea, în cele din urmă – El a biruit!”

 

„Ca un miel pe care-l duci la măcelărie” (Isaia 53:7)

     Jurnalistul și misionarul Pierre van Paassen povestește că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldații naziști au arestat un rabin bătrân pe care l-au dezbrăcat și i-au cerut să spună predica pe care a pregătit-o pentru slujba următoare. Cu mare demnitate, bătrânul a întrebat dacă poate să-și ia pe cap kippa și gardienii au fost de acord, gândindu-se că gluma va fi și mai bună. Apoi, în timp ce îl batjocoreau și-l înghionteau, bătrânul rabin a vorbit despre ce înseamnă să umbli smerit înaintea lui Dumnezeu. Phil Yancey scrie: „Când citesc despre torturarea și executarea lui Isus, mă gândesc la acel rabin ce stătea în picioare, umilit, la secția de poliție. Dar imaginându-mi jignirea și rușinea pe care le-a îndurat Fiul lui Dumnezeu… jocul intimidării din curtea Marelui Preot … practicile barbare ale gărzilor lui Pilat și Irod … huiduielile spectatorilor în urcușul spre Calvar și în cele din urmă, crucea însăși … rămân uimit de stăpânirea de sine de care a dat dovadă Dumnezeu de-a lungul istoriei, permițându-le unor oameni ca Genghis Khan, Hitler și Stalin să-și îndeplinească planurile. Dar nimic nu se compară cu stăpânirea de sine manifestată în acea Vineri întunecată la Ierusalim … Legiuni de îngeri așteptau porunca Lui. Un singur cuvânt și chinul se putea sfârși”. Isaia a spus: „n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie”. Isus ar fi putut apela la Tatăl Său și El ar fi trimis „peste 12 legiuni de îngeri” (Matei 26:53). În schimb, El a ales să îndure crucea și rușinea pentru a te mântui pe tine. Aceasta este minunea de la Paști!

„Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:42-43)

     Autorul Charles Swindoll scrie: „Dacă putem vorbi despre convertire pe patul de moarte, asta a fost una dintre ele. Tâlharul și-a trăit toată viața ca păcătos, tâlhărind oamenii și în nici un caz nu s-a dovedit demn ca să primească viața veșnică. Ce a văzut Isus? Credința – simplă, neprefăcută, în Hristos. E tot ce cere Dumnezeu și tot ce putem noi oferi. O mică secvență din viața lui Isus l-a convins pe tâlhar că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Dialogul dintre ei ne învață trei adevăruri importante: 1) Există speranță pentru fiecare om. Gândește-te la cel pe care l-ai scos de pe listă: „O, nu va ajunge niciodată să-L cunoască pe Hristos. Am încercat totul … nu va răspunde niciodată”. Când ești tentat să crezi despre cineva că nu va avea niciodată parte de har, adu-ți aminte de tâlharul de pe cruce. 2) Adevăratul tău mesaj este trăirea ta. Socrate a numit cuvintele ca fiind „lucruri prostești”. Când viața ta atrage atenția celor pierduți, ai o dovadă suficientă prin care să-ți susții vorbele pe care le spui. Când Îl lași pe Dumnezeu să-Și facă lucrarea în viețile lor și în a ta, vei fi uimit să vezi cum aduce El cuvintele potrivite. 3) Mântuirea este prin credință. Dacă te străduiești din răsputeri să-ți faci drum spre Împărăția lui Dumnezeu … ai luat-o pe cărarea greșită. Gândește-te … câte fapte vor fi suficiente? Dacă mântuirea este prin credință, toată lucrarea și toată slava sunt ale lui Dumnezeu. Nu te îndoi niciodată de primirea ta în familia Lui când mergi pe calea Lui. Tâlharul nu s-a îndoit. El nu a trebuit să facă nici o promisiune. El a crezut din toată inima și a fost mântuit”. Și tu poți fi la fel!

„El va întoarce inima părinţilor spre copii” (Maleahi 4:6)

     Aproape 20 de milioane de copii din America cresc fără tată – 75% dintre ei în sărăcie. Și situația se înrăutățește; acești copii sunt de cinci ori mai predispuși la sinucidere, de zece ori mai predispuși să consume droguri și de 20 de ori mai predispuși să facă închisoare. Luther Burbank a spus: „Dacă am acorda tot atâta atenție plantelor cât acordăm copiilor noștri, am trăi într-o junglă de buruieni”. Taților, răspundeți acestor întrebări: 1) Le oferiți copiilor lucruri în loc să vă oferiți pe voi înșivă? Când vor ajunge la vârsta de 12 ani, ei au învățat deja 75% din tot ce vor știi vreodată. Întrebarea este cine le va fi profesor? Televizorul? Celebritățile dependente de droguri? Anturajul? Copacul crește după cum este îngrijit. 2) Dai ce e mai bun din tine carierei sau copiilor? Dacă îți cheltuiești toată energia la muncă și   nu-ți mai rămâne deloc pentru familie, vei plăti un preț mare. Nu uita, iei numai câte o mușcătură dintr-un măr. Copiii tăi vor crește fie urându-te, repetând greșelile tale, fie bucurându-se de amintirea unui cămin în care trona dragostea. 3) Reprezinți tu un etalon spiritual pentru familia ta? Sau soția ta e cea care se străduiește în acest domeniu? Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru mamele care „stau în spărtură”, dar Biblia îi numește responsabili pe tați pentru pregătirea spirituală a copiilor. Ascultă: „părinţilor, … creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului” (Efeseni 6:4). Peste zece sau douăzeci de ani, ce ți-ai dori să fi făcut cu ei astăzi? Începe să faci chiar acum!

 

„Orice om să fie … încet la vorbire, zăbavnic la mânie” (Iacov 1:19)

     Iată cum îți poți controla mânia: 1) Gândește înainte de a reacționa. Reacțiile noastre se bazează deseori mai mult pe sentimente decât pe fapte. Cineva spune sau face ceva și dintr-odată noi ne enervăm și presupunem că acea persoană „ne-a făcut” să devenim așa. Nu, tu te-ai enervat singur, spunându-ți: „Cine se crede?” „Nu trebuie să suport așa ceva”. „Îi arăt eu cine e șeful”. Vorbirea ta cu tine însuți ți-a activat mânia. „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie”. Pentru a rupe ciclul negativ al mâniei, spune-ți în mod repetat: „Oprește-te!” Apoi, nu reacționa până   nu-i ceri acelei persoane să-ți clarifice spusele sau faptele. Spune: „Doresc să înțeleg. Te rog să-mi explici ce ai vrut să spui cu…”. Prin faptul că te oprești și asculți pentru a înțelege, îți întrerupi mânia care crește și îți recapeți stăpânirea de sine. 2) Nu spune ce gândești când ești mânios.  Biblia spune: „limba, este un mic mădular … Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde” (Iacov 3:5). Nu vei putea găsi o audiență receptivă când ești furios; oamenii se vor opune sau îți vor desconsidera acuzațiile și se vor mânia și ei. „Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră ațâță mânia” (Psalmul 15:1). Respiră și încearcă să dai un răspuns blând când ești calm. 3) Evită oamenii mânioși. La fel ca un virus, ei te infectează, mai ales dacă ai o problemă cu mânia. „Nu te împrieteni cu omul mânios, şi nu te însoţi cu omul iute la mânie, ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui, şi să-ţi ajungă o cursă pentru suflet” (Proverbe 22:24-25).

 

„Din ziua aceea Saul a privit cu ochi răi pe David” (1 Samuel 18:9)

     Temperamentul aprins: 1) Pune un zid între tine și cei dragi. Esau l-a urât pe fratele său Iacov atât de mult, încât și-a pus în gând să-l omoare. Când mama lui, Rebeca a auzit asta, l-a trimis pe Iacov să locuiască în Haran (Geneza 27:41-43). Prin urmare, familia s-a separat și a avut de suferit. Oamenii furioși îi intimidează pe ceilalți și le fură sentimentul siguranței și pacea minții. Psihologii spun că mânia e o cauză principală a divorțului, abuzării copiilor și dependenței. Ce preț teribil care trebuie plătit! 2) Subminează viața care îi este plăcută lui Dumnezeu. „Ştiţi bine lucrul acesta … orice om să fie … zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu” (Iacov 1:19-20). Mânia ta nu e numai problema ta ci e și problema lui Dumnezeu, deoarece constituie o piedică pentru a trăi viața pe care El a intenționat-o pentru tine. Nu poți avea o relație bună cu Dumnezeu până nu ai o relație bună cu ceilalți. 3) Te orbește și nu mai vezi realitatea. Când te uiți prin lentilele mâniei nesănătoase, vezi numai ce alegi să vezi. Te face să te concentrezi asupra unor opțiuni precum răzbunarea și sentința. Saul l-a văzut pe David ca pe o amenințare, ca pe cineva care plănuiește să-i ia împărăția și tronul. Așa că „din ziua aceea Saul a privit cu ochi răi pe David”. Mânia l-a făcut să-l vadă pe David ca pe cineva care merită să moară deoarece era alesul lui Dumnezeu pentru tronul lui Israel. Din nefericire, mânia l-a împiedicat și să înțeleagă că David era de fapt cel mai bun prieten al său. Nu lăsa să ți se întâmple și ție la fel. 

„Un om mânios stârnește certuri” (Proverbe 29:22)

     Indignarea nepăcătoasă este capacitatea de a te înfuria atunci când contează. Când vezi oameni care sunt tratați greșit și nu-ți pasă, fie ești în starea de negare, fie îți lipsește compasiunea. Dumnezeu a creat mânia ca să ne facă să trecem la fapte. Biblia spune: „Dumnezeu … Se mânie în orice vreme” (Psalmul 7:11) Mânia motivează faptele Lui împotriva răutății omenești. Când Domnul Isus a văzut cum casa Tatălui Său este pângărită, mânia L-a făcut să ia un bici, să răstoarne mesele cu bani și să-i alunge pe cămătarii ce dădeau împrumuturi. „Râvna pentru casa Ta Mă mănâncă pe Mine” (Ioan 2:17). El nu a putut rămâne pasiv și nu a putut face compromisuri. Lumea are nevoie de oameni care să treacă la fapte când cei slabi și vulnerabili sunt „folosiți și abuzați”. Mânia, totuși, nu este roada unei motivații sfinte. Ea e determinată de firea noastră slabă. Asemenea lui Balaam care s-a mâniat când a fost pus în fața adevărului, mânia noastră suferă (Numeri 22:29). Sau asemenea lui Cain, care a fost gelos deoarece darul fratelui său a fost acceptat și al lui nu, ne supărăm când altcineva primește mai multe binecuvântări decât noi (Geneza 4:3-7). Asemenea lui Haman, care s-a înfuriat pe Mardoheu că nu a vrut să se plece înaintea lui, și noi avem propriile noastre dorințe egoiste (Estera 3:1-6). Asemenea regelui Saul, căruia  i-a fost ciudă din cauza popularității lui David, și noi devenim geloși când altcineva a realizat mai multe decât noi (1 Samuel 18:8). Asemenea regelui Ahab, care a trebuit să se confrunte cu adevărul pe care a preferat să nu-l audă, și noi refuzăm să ne confruntăm cu păcatele și eșecurile noastre (1 Împărați 22:15-27). Biblia ne avertizează: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi …  şi să nu daţi prilej diavolului” (Efeseni 4:26-27).