„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze” (Proverbe 22:6)

     Stilul „antrenor/instructor”: Acești părinți oferă îndrumare prin povață și exemplu, fiind un model de respect, responsabilitate, siguranță, încredere și maturitate în felul în care își tratează copilul. Ei sunt „responsabili” și cu toate acestea își pregătesc mereu copilul pentru rolul de „responsabil” la vremea potrivită, delegându-i copilului autoritatea atunci când este pregătit. Respectul, nu intimidarea, este folosit pentru a instrui copilul, înțelegând că un copil respectuos va respecta regulile chiar și în absența părintelui. Modelul responsabilității este oferit prin refuzul părintelui de a-și găsi (sau de a accepta) scuze. Independența este încurajată în funcție de cât de bine face față copilul limitelor și influențelor. Părintele este orientat spre soluții, nu spre probleme; spre iertare, recunoscându-și propriile greșeli; și își îndrumă copilul spre viitor, nu spre trecut. Acești părinți își aleg bătăliile în mod înțelept, evitând certurile dăunătoare, dar menținând ștacheta în chestiuni privitoare la credință, respect, încredere, onestitate, responsabilitate și consecințe. Greșelile sunt folosite pentru a da învățătură, nu pentru a face de rușine. Astfel de părinți sunt transparenți, recunoscându-și propriile neajunsuri și cerându-și iertare când este necesar. Regulile sunt clare, constante și drepte. Ei nu folosesc „avertizări” repetate, iar consecințele se aplică fără excepție. Administrarea disciplinei se face cu grijă, respect și în scopul liniștirii. Care sunt plusurile acestui stil? Le oferă copiilor siguranță, protecție, cadru propice pentru învățare, în timp ce tu, părintele, ești un model de trăire, responsabilitate, încredere și autonomie. Trecerea spre starea de adult este un proiect de asociere între părinte și copil. Care sunt minusurile acestui stil? Nici unul!

„Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui” (1 Împărați 1:6)

     Stilul tolerant: Acest părinte are puține reguli rigide și îi explică copilului regulile, standardele și deciziile lui. Părerile și ideile copilului sunt ascultate și incluse în luarea deciziilor. Se folosește mai mult judecata decât forța. Acești părinți vorbesc și discută mai mult despre perspective decât să folosească constrângeri. Din nefericire, copilului i se cere îndeplinirea unor puține responsabilități casnice, negându-i astfel posibilitatea de a contribui și de a învăța să funcționeze în mod co-operativ. Părintele este un „facilitator” și „o persoană a resurselor”. În astfel de cămine, copiii își stabilesc propriile reguli în domenii precum ora de culcare, întâlnirea cu persoane de sex opus, mașina, prietenii, îmbrăcămintea, Internetul, muzica și ora la care trebuie să fie în casă. Care sunt plusurile acestui stil de părinte? De obicei, copiii adoră astfel de părinți, se simt apropiați și în siguranță cu ei. Acești părinți nu-și denigrează niciodată copiii, ideile și perspectivele lor, nici nu-i fac de ocară sau de rușine și nu-i fac să se simtă niște ratați. Mai degrabă le încurajează gândirea, inovația, inițiativa, capacitățile sociale și comunicative. Ei sunt un model de iertare, răbdare și toleranță. Dar să ne uităm la minusurile acestui stil. Lipsește îndrumarea părintească și cerințele scăzute pentru responsabilitățile casnice îi fac pe copii să fie nepregătiți pentru viața din lumea reală. Le lipsește structura și limitele necesare relațiilor la locul de muncă și le vine greu să accepte cuvântul „nu”! Absența modelului parental de lidership și de luare a deciziilor duce la deficit motivațional, fiind nevoie de cineva care să-i împingă de la spate pentru a-i pune în mișcare. Acest stil oferă multe caracteristici sănătoase și pozitive, producând copii care pot fi fericiți, dar care suferă pierderi la nivel productiv și relațional.

 

„Nu întărâtați la mânie pe copiii voştri” (Efeseni 6:4)

     Menirea de-a fi părintele unui copil între vârsta pubertății și cea a tinereții face apel la fiecare fărâmă de bunătate și de înțelepciune pe care o poți strânge. Strădania ta de a-l educa – și tendința lui de a fi independent – este un motiv de război care vă frustrează pe amândoi. Rezultatul depinde în mare parte de stilul de părinte, dintre cele trei, pe care îl adopți. Deși fiecare stil de părinte dorește ce e mai bun pentru copiii lor, unele funcționează bine, altele nu. Să le analizăm. Stilul autoritar: Acești părinți anunță: „Eu fac regulile, iar tu le respecți! Nu mă întrebi, mă asculți”. Se pretinde ascultare fără excepții, respect față de autoritate, valori tradiționale și muncă asiduă. „O singură părere e bună: a mea. Toate celelalte păreri sunt considerate răzvrătire!” Părinții autoritari nu tolerează știrbirea prestigiului, nu-și cer iertare şi nu-și recunosc greșeala. Ei sunt orientați spre învinovățire, sunt legaliști, critici, fac de ocară, denigrează; și demască ce e mai rău în copiii lor. Înjosindu-i, ei provoacă certuri, apoi îi pedepsesc sever și în mod nejustificat. Se folosesc deseori de Scriptură pentru a-și consolida poziția. Să ne uităm la plusurile acestui stil: regulile sunt clare; se stabilește un lanț al autorității; se grăbește reacția copilului; este eficient în cazul copiilor foarte mici și nesiguri și poate fi util în perioade de criză. Să ne uităm acum și la minusuri: inhibă procesul sănătos de formare a individualității copilului; încetinește comunicarea matură; promovează dependența socială și incompetența; descurajează capacitatea de luare a deciziilor și a inițiativei; crește anxietatea socială și depresia; sporește posibilitatea ca acel copil să fie intimidat și descurajat, etc. Părinții autoritari pot păstra o disciplină în stil militar, dar rareori cresc copii fericiți, sănătoși și creativi!

„Să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4:15)

     Creșterea spirituală nu se întâmplă în mod automat. Trebuie să-ți dorești să crești, să decizi să crești, să te disciplinezi și să te bucuri în creșterea spirituală. „Dar eu duc o viață prea grea” spui tu. Mulți au dus-o mai rău decât tine și au ajuns la maturitate spirituală și mulți au dus-o mai bine și au rămas blocați la stadiul de infantilism spiritual. Asta întrucât s-au îndoit de abilitatea lor de a crește, au alunecat în direcția în care i-a dus curentul sau și-au amânat creșterea gândindu-se: „mă apuc și de asta când se mai schimbă lucrurile”. Dar nu se întâmplă niciodată. Creșterea începe mereu cu o decizie. „Vino după Mine”. Omul acela s-a sculat, şi a mers după El” (Matei 9:9). Matei nu a înțeles toate implicațiile deciziei lui; el pur și simplu s-a hotărât să-L urmeze pe Isus. E singurul lucru de care ai nevoie ca să te pornești: de o decizie. Nimic nu-ți modelează mai mult viața decât deciziile pe care le iei. Dacă dorești să știi ce vei face peste douăzeci sau treizeci de ani, analizează-ți angajamentele și prioritățile care îți guvernează viața. Momentul dedicării este clipa în care majoritatea dintre noi ratăm binecuvântarea lui Dumnezeu. Din cauză că ne este frică să ne luăm vreun angajament, ne dedicăm cu jumătate de inimă în prea multe lucruri și ajungem să fim frustrați deoarece alegem lucrurile greșite. Și când ne angajăm în lucrurile greșite, ajungem să trăim cu regrete. Fiecare alegere are consecințe, așa că alege cu înțelepciune. Asemănarea cu Hristos este rezultatul alegerilor făcute în ascultare de Hristos, urmând apoi hotărârea de a depinde de El pentru a te ajuta să duci acele alegeri până la capăt. Și El te va ajuta: „să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul” (Efeseni 4:24).

„Să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu” (Efeseni 4:24)

     Este bine să-ţi dorești adevărul, dar pentru a-l urma, trebuie „să vă dezbrăcați de omul cel vechi …și să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu” (v. 22-24). Un autor scrie: „Trebuie să fim dispuși să purtăm conversațiile pe care „omul cel vechi” le-ar fi evitat. Nu e ușor, e nevoie de doze mari de smerenie și de acceptarea faptului că nu ne vom simți bine. Cel mai rapid remediu este cel mai apropiat și cel mai incomod: mărturisirea de moment. Am încercat. La o întâlnire, câteva femei discutau despre implicarea lor într-o organizație și am vrut și eu să iau parte la discuție, așa că le-am spus că  am încercat să mă implic, dar nu am reușit niciodată să pătrund înăuntru. Știam că mint. Nu am avut niciodată intenția de a-mi petrece timpul cu așa ceva. Așadar  intenția mea a fost bună dar ceea ce am spus a fost grosolan, așa încât am izbucnit: „Iertați-mă, v-am mințit. Nu m-am oferit niciodată voluntar acolo și nici nu doresc așa ceva!” Toate au tăcut și în timp ce încercam să-mi amintesc unde mi-am lăsat geanta ca s-o pot șterge de acolo, în mod miraculos toate au izbucnit în râs. Indiferent cât de incomod este, adevărul ne face liberi. Urmărirea adevărului este asemenea călătoriei pe care o face somonul în amonte; noi mergem literalmente împotriva curentului. Lumea spune că adevărul se poate schimba în funcție de circumstanțe, de comparații, de noi date și niveluri de experiență. Dar adevărul nu este relativ. El nu poate fi explicat logic sau adaptat stărilor noastre de spirit și preferințelor noastre. De aceea starea inimii noastre este atât de importantă. Când nu suntem în stare sau nu suntem dispuși să ne gândim viața pe calea adevărului, trebuie să ne bazăm pe cultivarea inimii noastre”.

„Găsesc, deci, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine”   (Romani 7:21)

     Dacă nu faci ca adevărul să fie o prioritate, există o „lege în vigoare” care afirmă că și atunci când „dorești să faci binele, răul este lipit de tine”. Asta înseamnă că setarea noastre naturală „prestabilită” (cea selectată automat de computerul nostru intern în cazul în care noi nu selectăm o altă opțiune în mod deliberat) este întotdeauna orientată spre un standard mai jos. Un autor scrie: „Am locuit în Atlanta. Acolo există un tip de viță ce se numește kudzu … și odată ce se cațără pe un copac sau pe un gard, dacă nu o stârpești imediat, îți va invada întreaga proprietate. Orice decepție, orice omisiune subtilă, o mică minciună nevinovată e ca și cum ai semăna o sămânță de kudzu în grădina inimii tale. Pentru mine, e vorba de o pantă alunecoasă, cum ar fi să o iau pe un drum lăturalnic nemarcat, crezând că am găsit o scurtătură. Devin confuz, leneș, apoi mă rătăcesc. Las să se strecoare o încălcare a integrității, fără să o corectez. Simt atenționarea Duhului Sfânt, dar o ignor și rămân pe poziție … și astfel am făcut primul pas spre viața trăită în umbră… Minciunile nevinovate sunt asemenea bulgărilor de zăpadă care se rostogolesc pe deal în jos … sunt lipicioase și se măresc rapid! Cum putem rămâne în adevăr când în noi avem potențialul de a face compromisuri? În primul rând: trebuie să ne rededicăm umblării noastre cu Dumnezeu în fiecare dimineață, înainte de a face orice altceva. Facem lucrul acesta prin rugăciune și prin citirea Scripturii. Făcând așa, alegem lumina și nu întunericul.  În al doilea rând: trebuie să fim pe aceeași lungime de undă cu atenționările Duhului. Acesta este un lucru extrem de personal, care crește proporțional cu timpul și cu devotamentul nostru față de umblarea cu Dumnezeu”.

„Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul” (Efeseni 4:25)

     Domnul Isus a spus: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Dar în acest proces, adevărul te poate face nefericit! Un autor spune: „Adevărul poate fi foarte incomod. Sunt momente în viață când ni se cere să ieșim în față și să-l rostim sau să trăim conform adevărului.  În acele clipe se formează caracterul și se întăresc relațiile. De exemplu, într-o zi de vară, împreună cu câteva dintre surorile de la studiu biblic, ne-am îmbarcat cu pruncii în mașinile de teren și ne-am îndreptat spre ferma unei prietene ca să stăm acolo peste noapte. O altă prietenă care nu a fost invitată a sunat-o pe cea care conducea mașina aflată în fruntea caravanei noastre pentru a vedea dacă dorește să se întâlnească. Intrând în panică și de teamă să nu rănească sentimentele prietenei noastre, ea s-a scuzat că este ocupată cu alte treburi; o minciună de omisiune … menită să protejeze sentimentele și să păstreze relațiile. La scurt timp, am sunat-o eu pe aceeași prietenă spunându-i că o parte dintre noi ne îndreptăm spre fermă și că o să mă întâlnesc cu ea mâine. Dintr-odată, la telefon, liniște. Nu a fost atât de rănită că nu a fost invitată, ci de faptul că cealaltă prietenă a mințit-o. Ar fi preferat înțepătura adevărului decât izolarea decepției. Pavel spune: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul pentru că suntem mădulare unii altora”. Din punct de vedere social, am fost condiționați să fim persoane agreabile și să evităm să stârnim valuri, deci o parte din ceea ce trebuie să învățăm despre adevăr este de fapt un proces de dezvățare. Mai târziu, grupul nostru de studiu biblic a discutat acest incident. Toate am crescut în urma acestei conversații și am învățat o lecție importantă: oricât ar fi de dureros, prietenia se adâncește în solul fertil al onestității”.

„Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor” (Romani 12:17)

     În cele din urmă, minciunile sunt demascate. Adevărul va ieși întotdeauna la iveală. „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte” (Proverbe 28:13). Orice om care face o afacere cu tine dorește să știe adevărul – întregul adevăr. Domnul Isus a avut cel mai important produs de pe pământ: mântuirea. El a oferit rasei umane oportunitatea de a avea o relație cu Dumnezeu. El a promis până și o casă în cer. Dar El nu a zugrăvit niciodată o imagine distorsionată. După ce a vorbit despre avantajele faptului de a-L urma, El a prezentat și provocările. „Veţi fi urâți de toate neamurile pentru Numele Meu” (Matei 24:9). Domnul Isus le-a oferit oamenilor mai mult decât o filozofie a răsplătirilor după moarte. El a crezut în pregătirea oamenilor pentru orice situație posibilă care ar putea apărea. Într-o epocă în care bancherii și oamenii de afaceri distorsionează adevărul pentru a-și spori profiturile, Dumnezeu te cheamă să fii cinstit, chiar spre propria ta suferință. Dacă Îl reprezinți pe Dumnezeu și dacă dorești să experimentezi binecuvântarea Lui, trebuie să faci afaceri în felul Lui. O relație cinstită valorează mai mult decât o sută de vânzări. Integritatea ta va fi ținută minte mai mult decât produsul tău. Noi, ca popor, trebuie să ne întoarcem la ceea ce ne-a făcut la început măreți. Thomas Jefferson a spus: „Întreaga artă a guvernării constă în arta de a fi cinstit”. În Biblie, poporul lui Dumnezeu a fost în mare măsură o comunitate de agricultori. Așa că Dumnezeu a poruncit răspicat: „Să nu faceţi nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăţi, nici în măsurile de încăpere” (Levitic 19:35). John Parnell a scris: „Contează nu ceea ce faci, o naţiune conducând sau un pantof cârpind. Căci cel ce onest pe pământ trăieşte, de Dumnezeu încoronat este”.

„Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (Faptele Apostolilor 16:30)

     După primul ei zbor cu avionul, o femeie în vârstă a fost întrebată ce crede despre mersul cu avionul. Ea a spus: „A fost bine, dar nu m-am lăsat  cu toată greutatea”. Și noi facem la fel când refuzăm să ne punem încrederea în lucrarea terminată a lui Hristos. Majoritatea marilor religii răspund la întrebarea: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” dându-ți o carte de reguli pe care trebuie să le respecți pentru a ajunge în cer. Mulți dintre noi încearcă și apoi renunță, fiind descurajați. În loc să te îndepărteze de harul lui Dumnezeu, Satana încearcă să te facă să-l câștigi prin fapte. Când a fost întrebat: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”, Pavel nu a spus: „Străduiește-te mai mult, roagă-te mai mult, dăruiește mai mult și fii o persoană mai morală”. Nu, el a spus: „Crede în Domnul Isus” (v. 31). Credința este rădăcina pomului pe care-l numim mântuire; purtarea este fructul care crește din el. Noi nu facem fapte bune pentru a fi mântuiți – faptele noastre bune sunt doar o expresie a dragostei și mulțumirii noastre la adresa Celui care ne-a mântuit deja. Biblia spune: „ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui” (Efeseni 1:4). Fără prihană? E un standard imposibil! Singurul mod în care poate avea loc lucrul acesta este când Dumnezeu ia neprihănirea lui Hristos și o socotește în contul nostru. Și El o face! „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). În clipa în care îți pui încrederea în Hristos, Dumnezeu te consideră „neprihănit” și pe această bază El te acceptă. Nu-i așa că te bucuri?

 

„M-a trimes… să propovăduiesc … slobozirea … căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca 4: 18-19)

     Domnul Isus a spus că a venit să aducă eliberarea celor care erau robiți de obiceiuri distrugătoare, să redea vederea celor orbi spiritual, să-i ridice pe cei ce-au fost doborâți și să anunțe că a venit timpul manifestării îndurării lui Dumnezeu față de noi. Dacă ne uităm cu atenție la vechile hărți maritime, vedem locuri care sunt marcate prin imagini de dragoni. Marinarii care explorau lumea nu treceau pe acolo. Dragonii aceia erau adevărați? Nu, dar ei erau adevărați în mintea marinarilor. Imaginează-ți o balenă  într-un acvariu uriaș la Sea World (Lumea mărilor – n.tr.) în Florida. O barieră de sticlă împarte acvariul în jumătate. De fiecare dată când balena încearcă să înoate de la un capăt al acvariului la celălalt, se ciocnește de ea. Și iată un lucru interesant: chiar și când bariera este îndepărtată, balena tot nu va înota dincolo de acel punct. De ce? Deoarece bariera este în mintea ei! Satana va pune bariere în mintea ta și îți va spune că nu poți trece dincolo de un anumit punct din viața ta; nu poți visa dincolo de el și nu poți ajunge în partea cealaltă. Nu-l crede! Domnul Isus a spus că Satana este un mincinos și tatăl minciunii. Dar minciuna este la fel de eficientă ca adevărul, dacă o crezi și dacă acționezi potrivit ei. Cu Dumnezeu nu există limite, doar putere nelimitată. Biblia este plină de istorisiri despre oameni mici, despre oameni limitați, despre oameni lipsiți de strălucire și, în unele cazuri, despre oameni josnici, care au trecut de barierele peste care au crezut că nu pot trece și Dumnezeu i-a folosit pentru a face lucruri uimitoare. Și El poate face același lucru și pentru tine.