„Ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre” (1 Petru 3:7)

     Iată două piedici în calea rugăciunilor noastre: 1) Păcatul nemărturisit. „Păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte” (Isaia 59:2). În calitate de credincios, Dumnezeu așteaptă să umbli în ascultare. „Ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8). Să remarcăm că acestea sunt „cerințe”. Dacă nu le respecți, îți pierzi timpul rugându-te, doar dacă nu rostești o rugăciune de pocăință. Trebuie să cauți iertarea lui Dumnezeu și atunci El îți va asculta rugăciunile. 2) Conflictele nerezolvate. „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre… ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre”. Nu are rost să te rogi dacă vă certați mereu unul cu altul. „Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric până acum” (1 Ioan 2:9). Dumnezeu îți va răspunde când vii la lumină, când te confrunți cu situația care v-a făcut să vă separați și când încerci să repari relația. Uneori nu este dificil să faci schimbări. „Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii” (Romani 12:18). Alteori cealaltă persoană preferă să țină flacăra conflictului aprinsă în loc să-ți accepte scuzele. Când se întâmplă asta, uită-te în inima ta. Îți dorești cu adevărat restaurarea sau preferi să acuzi și să lași ca lucrurile să se agraveze? Dacă încercările tale au fost făcute din toată inimă și cu sinceritate, Dumnezeu nu va lăsa ca o relație frântă să stea în calea rugăciunilor tale. Dar dacă încercările tale au fost făcute șovăielnic și spre slujirea proprie, mai încearcă o dată – dar de data aceasta cu adevărat.

 

„Dragostea desăvârşită izgoneşte frica” (1 Ioan 4:18)

     Dai cumva tot ce ai tu mai bun în slujirea ta pentru Domnul și cu toate acestea uneori te îndoiești de mântuirea ta? Deși nu ești conștient de nici un păcat anume din viața ta, te simți totuși nedemn de a sta în prezența lui Dumnezeu, fără să mai crezi în acceptarea Sa. Citește acest verset. Sau mai bine scrie-l undeva și poartă-l cu tine: „dragostea desăvârşită izgoneşte frica”. Dacă Dumnezeu te-ar iubi cu o dragoste imperfectă, ai avea motiv de îngrijorare. Dragostea omenească, care este imperfectă, ține o evidență a păcatelor și o consultă destul de des. Dar nu și dragostea lui Dumnezeu. În clipa în care îți pui încrederea în Hristos, El te consideră „neprihănit” și deplin acceptat din momentul acela. Dragostea Lui alungă frica, deoarece alungă păcatul. Îți aduci aminte de aceste cuvinte din epistola lui Ioan? „Ori în ce ne osândește inima noastră; … Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile” (1 Ioan 3:20). Asta înseamnă că este posibil să fii iertat și totuși să te simți neiertat. Deci când te simți neiertat, îndoiește-te de sentimentele tale în loc să te îndoiești de Dumnezeu. Nu da nici un vot emoțiilor tale. Du-te înapoi la verset. Cuvântul lui Dumnezeu stă deasupra oricărei auto-critici și a oricărei păreri îndoielnice. După cum Pavel i-a spus lui Tit: „harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat …Spune lucrurile acestea, sfătuieşte …” (Tit 2:11, 15). Crezi în Hristos ca fiind Mântuitorul tău? Atunci începe să iubești cu îndrăzneală și trăiește plin de viață. Nimic nu dezvoltă mai mult curajul decât o doză limpede de har. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Să remarcăm cuvintele „orice nelegiuire”. După ce ai primit iertarea lui Dumnezeu, trăiește o viață de om iertat!

 

„Am ridicat ochii spre cer … mi-a venit mintea înapoi” (Daniel 4:34-36)

     Când Împăratul Nebucadnețar s-a pocăit, „mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi”. Dar când noi trebuie să ne păstrăm imaginea, suntem refractari față de cererea de ajutor la alţii, ca nu cumva lumea să aibă o părere mai proastă despre noi. Un autor scrie: „Să cazi este destul de rău, dar să cazi și să nu strigi după ajutor este și mai rău. Unii sunt atât de plini de mândrie și de auto-suficiență, încât ei se gândesc: „Dacă nu mă pot ridica singur, nu voi lăsa pe nimeni să mă ajute”. Nu mai fi atât de mândru – mândria este cea care te-a făcut să cazi de prima dată! Biblia spune: „El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!” (Daniel 4:37). Mândria este periculoasă, ea te obligă să stai inutil într-o stare de neajutorare zile în șir – și uneori ani. Dacă ai fi cerut imediat ajutor, te-ai fi putut ridica și ți-ai fi putut continua viața”. Proverbe 14:12 spune: „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”. Ai încercat vreodată să salvezi un animal rănit? El nu știe că singura ta dorință este să-l ajuți; el știe doar că este în dureri și în consecință ripostează față de persoana care o merită cel mai puțin. Lucrul acesta este adevărat mai ales când ai fost rănit de o persoană apropiată și nu ai întrezărit lucrul acesta. Poți suferi atât de mult, încât începi să nu mai ai încredere în nimeni, nici măcar în Dumnezeu. Încetezi să te mai rogi și să citești Biblia, îi eviți pe cei ce vor să te ajute și refuzi să lași pe cineva să se roage pentru tine. Biblia spune: „nu vă împietriţi inimile” (Evrei 3:15). Astăzi, recunoaște că ai căzut și lasă-L pe Dumnezeu să te ridice.

„Păcatele îţi sunt iertate” (Matei 9:2)

     Domnul Isus i-a spus unui slăbănog ce stătea pe pat: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” Poate te întrebi: „Ce păcate putea slăbănogul acesta să facă?” Există trei moduri de a păcătui: 1) Comitere: lucrurile pe care le facem. 2) Omitere: faptele bune pe care nu le facem. 3) Dispoziție: atitudinile noastre greșite. De ce nu a spus Isus simplu: „scoală-te, ridică-ți patul și umblă”? Deoarece când știi că păcatele îți sunt iertate, ai încrederea de a-I cere lui Dumnezeu lucrurile de care ai nevoie și curajul de a te ridica prin credință și de a face ceea ce îți spune El. Știind că păcatele îi sunt iertate, acest om a putut face ceea ce toată lumea a crezut că este imposibil. Putem învăța o lecție importantă de aici. După ce Adam a păcătuit, el s-a ascuns de Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a spus: „Unde ești?”, el a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică” (Geneza 3:9-10). Cum îți dai seama că ceva nu este bun pentru tine? Când lucrul acela te face să te ascunzi de Dumnezeu! Când lucrul acela te face să eviți rugăciunea, citirea Bibliei și părtășia cu poporul lui Dumnezeu. Biblia condamnă păcate precum furtul și pofta, dar cum rămâne cu lucrurile care nu sunt formulate explicit în Scriptură? Pentru a ști dacă ceva este bun sau rău pentru tine, trebuie să-ți pui o singură întrebare: „Cum va afecta lucrul acesta încrederea mea în Dumnezeu?” Nu vei greși niciodată dacă îți vei pune această întrebare. „Dacă nu ne osândește inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui” (1 Ioan 3:21-22).

 

„Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete” (Ioan 4:14)

     Cu toții ne dorim să fim iubiți și apreciați pentru ceea ce suntem. Și când lucrul acesta nu se întâmplă după calendarul nostru, suntem tentaţi să ne avântăm într-o altă relație, sperând ca toate lucrurile să se îmbunătățească. Un autor scrie: „Nu există Făt Frumos care să te salte de pe propriile picioare și să te facă să fii fericit cu tine însuți. Chiar și când prima parte a basmului pare să meargă bine, Frumoasa din Pădurea Adormită se trezește și descoperă că prințul ei este doar un broscoi obișnuit. Nu te poți aștepta ca o persoană să-ți ofere ceea ce numai Tatăl tău Ceresc poate. Muritorii, chiar și cu intenții bune, nici nu se pot apropia vreodată. Când pui în spatele cuiva toate speranțele și visele tale, ești sortit dezamăgirii. Când îți  vinzi sufletul în încercarea de a atinge intangibilul, prețul e mare, iar pericolul este excesiv. Nu lăsa ca o dorință obsesivă să te ducă pe calea disperării … obsesia este puternică. Ea îți alimentează fanteziile și te conduce spre comportamente necugetate. Nu vei găsi dragostea până nu te iubești și nu te respecți pe tine însuți suficient de mult ca să nu mai cauți pe cineva sau ceva în afara persoanei tale care să-ți dea valoare”. Într-o zi, Domnul Isus s-a întâlnit cu o femeie care fusese măritată de cinci ori și care cu toate acestea se găsea într-o altă relație. Recunoscând că nevoia ei nu era un alt bărbat, ci o relație cu Dumnezeu, El a spus: „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete” (v. 14). Domnul Isus s-a uitat dincolo de păcatul ei, la nevoia ei și i-a redat sentimentul stimei de sine. Concluzie: Numai apa oferită de Domnul Isus poate stinge setea sufletului tău.

 

„Nu stârniți … dragostea, până nu vine ea!” (Cântarea Cântărilor 2:7)

     Când ne simțim răniți și respinși, există ceva înlăuntrul nostru care dorește să dovedească faptul că încă suntem valoroși și dezirabili. În consecință, este posibil să intrăm în următoarea relație prea devreme. Dar așa cum un bebeluș nu trece de la târât la condusul mașinii peste noapte, există un proces, iar dacă încerci să-l oprești, vei ajunge de unde ai plecat, întrebându-te ce s-a întâmplat. Un autor spune: „O nouă relație nu te va vindeca cu succes, nu va evita agravarea rănilor cauzate și nu va face ordine instantaneu. În ciuda fericirii temporare, mai devreme sau mai târziu vei ajunge să te confrunți iarăși cu vechile tale probleme. Dacă te găsești în această situație, fă lucrurile așa cum trebuie. Ia-ți timp. Aceste lucruri nu pot fi simulate, grăbite sau urmărite. Ele îți vor fi date când ești pregătit și nici o secundă mai devreme. Îți dorești relația definitivă de data aceasta, iar Dumnezeu dorește să fie filtrul tău, așa că pentru a ajunge la comoara din inima ta, persoana trebuie să treacă mai întâi prin El”. Solomon scrie: „Nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea!” Nu te grăbi prea tare să intri într-o relaţie luând-o înaintea lui Dumnezeu. El are nevoie de timp ca să te transforme în persoana pe care o dorește El. În timp ce lucrează la persoana ta, El pregătește inima partenerului potrivit care să apară la momentul potrivit. Între timp, există o cale prin care poți umple golul lăuntric; lucrează la dezvoltarea unei relații mai apropiate cu Dumnezeu și El te va „umple de toată bucuria şi pacea” (Romani 15:13).

 

„Întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire” (2 Corinteni 7:10)

     Există un regret care duce la disperare, acela când tu nu crezi că harul lui Dumnezeu este îndeajuns pentru a-ți acoperi păcatele. Apoi există „întristarea … după voia lui Dumnezeu, (care) aduce o pocăinţă care duce la mântuire”. Genul acesta de întristare te aduce mai aproape și te face mai dependent de El. „Întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovățire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta” (2 Corinteni 7:11). Jon Walker scrie: „În timp ce economia a căzut, am început să regret că nu mi-am cumpărat o casă mai ieftină. Ce bine ar fi fost dacă ne-am fi cumpărat o casă mai ieftină. Ce bine ar fi fost dacă am fi stat în chirie. Ce bine ar fi fost dacă am fi stat în prima noastră casă. Pot ajunge la depresie cu acest „ce bine ar fi fost dacă” și la stagnare când sunt blocat între regret și mișcarea înainte. Când concentrarea mea nu este asupra Celui ce poartă de grijă, las ca regretul meu să devină mai mare decât Dumnezeu și urmând această logică, cred că alegerile din trecut, un eveniment, o tragedie, un compromis, o greșeală – sunt mai puternice decât Dumnezeul care a adus lumea în existență prin cuvânt. Noi trăim în clipele „ce bine ar fi dacă/dar dacă” mai mult decât ne dăm seama. Ele ne învăluie într-un simț al unei paralizii lipsite de speranță: ne temem de alegerile proaste pe care le-am făcut și de alegerile care ne stau înainte. Dumnezeu toarnă harul său în prezent. Umblarea noastră este una în care facem o alegere și ne ținem de ea, crezând că și dacă facem greșeli, Dumnezeu este suficient de mare să le întoarcă. Când regretul devine întristare după voia lui Dumnezeu versus întristare care nu este după voia lui Dumnezeu, te trezești cufundat în mila față de sine în loc să apelezi la El pentru a-L lăsa să facă ca lucrurile să lucreze „spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28).

„Măreşte-ne credinţa!” (Luca 17:5)

     Credința răspunde la întrebarea „cum?” Prin cuvântul „Dumnezeu”. Biblia spune: „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Să remarcăm: 1) Credința este o „încredere”. Unii văd credința ca pe ceva eteric și „din altă lume”. Dar nu e așa; noi folosim credința în fiecare zi. De exemplu, iei telefonul, suni la un magazin, faci o comandă și ei îți cer numărul cardului de credit. Apoi îți trimit o chitanță. Chitanța este cea pe care te bazezi în timp ce aștepți să sosească comanda – ea îți dă siguranța că produsul e pe drum. Și același lucru este valabil pe tărâmul spiritual. Dumnezeu promite un răspuns la rugăciunea ta, tu Îl crezi, dar credința este „încrederea” sau chitanța pe care te bazezi în timp ce aștepți. 2) Credința este totodată „o dovadă”. De ce să crezi că cel pe care nu-l vezi de la capătul firului îți va trimite ceva doar pentru că ai făcut comanda? Pentru că lucrul acesta li se întâmplă altora zilnic  și probabil și ție ți s-a mai întâmplat. De aceea nu ești aerian sau ,, prostuţ “ când mergi la cutia poștală și aștepți să găsești ceva acolo. Nu ești prima persoană care se încrede în Dumnezeu și nu vei fi nici ultima. „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam” (Psalmul 90:1). Oamenii se încred în Dumnezeu de mii de ani și El nu i-a dezamăgit niciodată. Credincioșia Lui este toată „dovada” de care ai nevoie. Deci nu este o nebunie să-ți pui încrederea în Dumnezeu în felul acesta, nu-i așa?

„Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă” (Romani 12:8)

     Câștigarea dreptului de a conduce necesită din partea ta răspunsul la câteva întrebări: 1) Pot trăi cu rezultatul acestor decizii? Înainte de a te lansa în ceva, asigură-te că ai ce-ți trebuie pentru a face față situației. Dacă abia îi faci față acum, cum te vei descurca cu mai mult? Înainte ca Dumnezeu să zidească lucrarea, El zidește bărbatul sau femeia, deoarece odată cu succesul suplimentar vine și responsabilitate suplimentară. 2) Rezultatul obținut merită investiția? Când te dedici în mod exagerat și te suprasoliciți, primul lucru care are de suferit este timpul tău cu Dumnezeu. Următorul lucru care are de suferit este familia. Și fără acoperirea celor două, vei fi vulnerabil. Există numeroase cauze bune în această lume, dar Dumnezeu te va face să prosperi numai când te concentrezi asupra lucrului pe care te-a chemat să-l faci. 3) Sunt așteptările mele realiste? Hudson Taylor a spus: „Încearcă lucruri mari pentru Dumnezeu și așteaptă-te la lucruri mari de la Dumnezeu”. Când înțelepciunea și abilitatea omenească nu te vor duce cu un pas mai în față, credința te va duce, deoarece ea Îl ține pe Dumnezeu de mână. Și cu Dumnezeu „toate lucrurile sunt cu putinţă” (Matei 19:26). Fii sigur că acționezi prin credință și nu prin presupunere! 4) Cum pot supraviețui astăzi pentru a mă dezvolta mâine? Obstacolele și împotrivirea sunt inevitabile; ele fac parte din călătorie. Dar nu trebuie să le lași să te facă să te îndoiești de Dumnezeu și de ceea ce te-a chemat El să faci. Fii ca Avraam – nu „te îndoi”, bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu. „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească” (Romani 4:20-21).

„Cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor” (Luca 14:28)

     Câștigarea dreptului de a conduce necesită respectarea următoarelor lucruri: 1) Evaluarea atentă înainte de a acționa. Însuși lucrul care face ca statutul de conducător să fie atât de atrăgător pentru eul tău te face vulnerabil față de presiunile și laudele oamenilor. „Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur” (Ioan 6:15). Hai să fim cinstiți – care dintre noi nu ar dori să fie uneori „rege”? Dar Domnul Isus nu a fost determinat de aplauzele mulțimii, El a fost călăuzit de voia Tatălui Său. Și tu trebuie să fii la fel. 2) Nu doar să umpli locul, ci să fii persoana potrivită la locul potrivit. Uneori le dăm oamenilor sarcini deoarece nu găsim pe altcineva să le facă. Dar ce facem când sarcina îi depășește? În joc e mai mult decât scutirea sentimentelor cuiva. Teama de confruntare le va permite oamenilor să lâncezească în locul greșit, încetinind viziunea și descurajându-i pe oamenii înzestrați din jurul tău care se tot întreabă „cât mai ai de gând să tolerezi această situație?”  3) Căutarea celui mai bun sfat pe care-l poți găsi. „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept” (Proverbe 13:20). Nu plăti de două ori pentru aceeași informație. Caută sfătuire de la o persoană pe care o respecți, care a făcut deja ceea ce dorești tu să faci, mai ales când hotărârile tale îi afectează pe ceilalți și vor trebui să treacă de testul timpului. Ceea ce astăzi ți se pare bun sau arată bine pe tejgheaua altcuiva, poate nu mai pare atât de bun mâine când ți se prezintă opțiuni mai bune. Domnul Isus oferă concluzia:„Cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor”.