NU TE MAI ÎNDOI DE MÂNTUIREA TA

„Dragostea desăvârşită izgoneşte frica” (1 Ioan 4:18)

     Dai cumva tot ce ai tu mai bun în slujirea ta pentru Domnul și cu toate acestea uneori te îndoiești de mântuirea ta? Deși nu ești conștient de nici un păcat anume din viața ta, te simți totuși nedemn de a sta în prezența lui Dumnezeu, fără să mai crezi în acceptarea Sa. Citește acest verset. Sau mai bine scrie-l undeva și poartă-l cu tine: „dragostea desăvârşită izgoneşte frica”. Dacă Dumnezeu te-ar iubi cu o dragoste imperfectă, ai avea motiv de îngrijorare. Dragostea omenească, care este imperfectă, ține o evidență a păcatelor și o consultă destul de des. Dar nu și dragostea lui Dumnezeu. În clipa în care îți pui încrederea în Hristos, El te consideră „neprihănit” și deplin acceptat din momentul acela. Dragostea Lui alungă frica, deoarece alungă păcatul. Îți aduci aminte de aceste cuvinte din epistola lui Ioan? „Ori în ce ne osândește inima noastră; … Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile” (1 Ioan 3:20). Asta înseamnă că este posibil să fii iertat și totuși să te simți neiertat. Deci când te simți neiertat, îndoiește-te de sentimentele tale în loc să te îndoiești de Dumnezeu. Nu da nici un vot emoțiilor tale. Du-te înapoi la verset. Cuvântul lui Dumnezeu stă deasupra oricărei auto-critici și a oricărei păreri îndoielnice. După cum Pavel i-a spus lui Tit: „harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat …Spune lucrurile acestea, sfătuieşte …” (Tit 2:11, 15). Crezi în Hristos ca fiind Mântuitorul tău? Atunci începe să iubești cu îndrăzneală și trăiește plin de viață. Nimic nu dezvoltă mai mult curajul decât o doză limpede de har. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Să remarcăm cuvintele „orice nelegiuire”. După ce ai primit iertarea lui Dumnezeu, trăiește o viață de om iertat!