„Vă spunem, prin Cuvântul Domnului” (1 Tesaloniceni 4:15)

     Ceea ce a scris Pavel despre moarte a auzit direct de la Domnul: „ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi”. Domnul rezervă acest înalt privilegiu exclusiv celor ce mor în El; ei vor fi primii care vor experimenta învierea. Încearcă s-ți imaginezi acel moment. Ridicându-se din locul lor de veci așa cum te ridici din pat după somnul din timpul nopții, acum îmbrăcați în trupuri ca ale lui Hristos, ei se trezesc la vederea Domnului lor revenit din glorie împreună cu îngerii Săi. Se întâlnesc cu El – primii credincioși care sunt martori ai revenirii Lui, prima aripă a avangardei Sale ridicate la cer ca să Îl escorteze înapoi pe pământ. Acesta nu este un vis sau o simplă fantezie; Pavel a primit lucrul acesta „direct de la Domnul”.  Sursa noastră este sigură! El scrie: 1) „Noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (v. 17). Credincioșii aflați în viață vor fi răpiţi pentru a se reîntâlni cu frații, surorile, părinții, bunicii, copiii, nepoții, soții sau soțiile lor, prietenii, familia lui Dumnezeu nemaiîntâlnită până atunci, într-o reuniune spectaculoasă cu Hristos în văzduh. Vom fi împreună, o familie inseparabilă, eternă, internațională, multiculturală și bazată pe dragoste! 2) „Astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (v. 17).Nu vor mai fi presupuneri şi teorii despre cum este El de fapt. „Pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2). Îl vom vedea, Îl vom atinge și vom vorbi cu Isus așa cum vorbim unii cu alții. Și El ne va răspunde în timp real! 3) „Mângâiați-vă, deci, unii pe alţii cu aceste cuvinte” (v. 18).

„Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14)

     Confruntarea cu moartea ne împarte în două categorii: cei ce au speranță și cei deznădăjduiți. Cei deznădăjduiți cred că nu au la ce să privească. Pierderile lor par a fi permanente – sfârșitul vieții și a tot ce este bun. Dar cei ce au speranță au la ce să privească înainte. Pierderile lor sunt temporare – începutul unei vieți veșnice plină de cele mai extraordinare daruri ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu dorește „să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (v. 13). Speranța noastră vine din cunoașterea acestor adevăruri: 1) „Credem că Isus a murit şi a înviat” (v. 14). Orice speranță începe de aici: crezând în moartea Domnului Isus pentru păcatele noastre și în învierea Lui din morţi asta ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu. 2) Crezând acest lucru, credem și că Domnul Isus revine. Credința în revenirea fizică a lui Hristos pe pământ ne dă încredere că „Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”. Dumnezeu ne va învia din locurile noastre de odihnă și ne va readuce la un loc cu Hristos (Romani 8:11). În acel moment „El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3:21). Niciodată nu vei mai fi vulnerabil față de cancer, diabet, boli de inimă, artrită, infarcturi, paralizie, handicapuri, oboseală, slăbiciune, durere, teamă, depresie, ispită, dependențe, eșec, remușcare, gânduri sinucigașe, boală de stres post-traumatic sau orice alt fel de boli. Vei fi transformat după chipul lui Hristos. Nu-i așa că este un lucru minunat?

„Să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (1 Tesaloniceni 4:13)

     Cultura noastră face ca moartea să fie un subiect de evitat sau despre care se vorbește cu tristețe. Când se ridică acest subiect, chiar și creștinii încearcă să se sustragă de la clipa fatală, căutând scăpare în metafore vagi, irelevante și fără conținut. Dar Cuvântul lui Dumnezeu face ca moartea să fie clară și neamenințătoare pentru cei ce se încred în Hristos. „Dragi frați și surori, dorim să știți ce s-a întâmplat cu acei credincioși care au murit, ca să nu jeliți ca cei ce nu au nici o nădejde”. Cuvântul lui Dumnezeu este direct, concret și încurajator la acest subiect. „Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El” (Psalmul 116:15). Din perspectiva Tatălui nostru ceresc, moartea nu face decât să deschidă ușa pentru ca El să se bucure de o părtășie perfectă, eternă și minunată cu fiecare dintre copiii Săi răscumpărați. „Am auzit un glas din cer, care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!” -„Da” zice Duhul „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa 14:13). Biblia îi asigură pe toți credincioșii că moartea lor nu este o tragedie, ci o intrare triumfătoare în cer. O altă versiune a Biblie vorbește despre „bucurie” (a fi fericit, a fi invidiat). Dumnezeu i-a spus lui Ioan: „Scrie aceasta”. De ce? Deoarece Dumnezeu înțelege că atunci când pierdem o persoană dragă, avem tendința de a uita perspectiva Lui și de a adopta o perspectivă condusă de emoții. Bucură-te, credinciosule căci „fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului” (Romani 14:8). Și Dumnezeu are mare grijă de ceea ce Îi aparține!

„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1 Tesaloniceni 5:18)

     Autoarea Barbara Johnson era frântă de oboseală; era în întârziere, iar în autobuzul spre serviciu a trebuit să stea în picioare. Atitudinea ei se înrăutățea cu repeziciune, când un glas vesel de la bordul autobuzului a anunțat: „E o zi frumoasă, nu-i așa?” Nu-l putea vedea pe om, dar i-a ascultat comentariile în timp ce descria minunatul peisaj, biserica aceasta, parcul acela, un cimitir, o stație de pompieri. Atitudinea lui mulțumitoare a înveselit starea de spirit a tuturor celor din jur. Apoi, când Johnson a coborât din autobuz, l-a zărit pe vorbitor cu coada ochiului: un om obișnuit ce purta ochelari fumurii și ținea în mână un baston! Pavel a spus: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu”. Noi  nu-I mulțumim lui Dumnezeu pentru încercări, noi Îi mulțumim în încercări. Mulțumirea este aidoma unui bumerang. Îl binecuvântează pe cel care o primește, face o întoarcere de 180 de grade și binecuvântează cealaltă persoană care dă mulțumire. Un învățător biblic spune: „Oricare ar fi criza din viața ta, înainte să apară, Dumnezeu s-a asigurat că vei fi în stare să o suporți … și alții au trecut exact prin ce treci tu și au trecut cu bine … cu fiecare ispită, Dumnezeu a promis că „împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13). Încercările și „mijloacele de ieșire” sunt inseparabile. Dar diavolul nu dorește ca tu să știi asta, deci de fiecare dată când treci printr-o încercare, el îți spune că nu există cale de scăpare. Am aflat cu mult timp în urmă faptul că atunci când diavolul continuă să facă presiune asupra mea este un indicator că „mijlocul de ieșire” urmează să fie descoperit. Noi trebuie să facem ceea ce spune Dumnezeu. „Nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10). Când ai bucuria Lui, lucrul acesta îți dă putere în călătoria ce-o ai de făcut”.

„Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne” (Psalmul 19:14)

     Îți este teamă să-ți susții punctul de vedere în cazul în care ai de-a face cu dezaprobarea? Biblia spune: „Frica de oameni este o cursă” (Proverbe 29:25). Iar frica este un lucru obișnuit printre cei ce încearcă să fie pe placul oamenilor. Un autor scrie: „O fiică care face pe plac este aceea care, la orice vârstă, încă încearcă să le facă pe plac părinților. De la carnetul de note la stilul de părinte … deciziile ei sunt colorate de opiniile oamenilor care au crescut-o. Dar nu uita ce a spus Pavel: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc” (1 Corinteni 13:11). O prietenă ce încearcă să facă pe plac este una care nu poate spune nu. Se poate naște resentimentul în inima ei dar ea se mobilizează de fiecare dată și are grijă de situație. Ceea ce ea consideră dragoste și loialitate sunt deseori exploatate de cei care caută persoane de încredere, co-dependență și purtare de grijă. Un angajat care încearcă să facă pe plac este unul care lucrează peste program fără să fie plătit sau apreciat, le ține locul altora care nu muncesc pe brânci și își mușcă limba când șeful sau colegul primește aprecierea pentru munca lui. O soție care încearcă să fie pe plac este una care, din dorința ei de a fi perfectă, devine versiunea alterată a femeii de care s-a îndrăgostit soțul ei. O mamă care încearcă să fie pe plac se teme de pierderea dragostei copiilor ei. Îi este teamă să stabilească limite, deși acestea creează o atmosferă de confort și respect. Ea echivalează disciplina cu despărțirea și prin faptul că-i privează pe copiii ei de reguli, ajunge să rateze prietenia lor ceea ce este desertul părinților buni”. Singurul lucru care ar trebui să te preocupe este să fii sigur că „vorbele și cugetele” tale sunt pe placul lui Dumnezeu. La sfârșit, aprecierea Lui este singurul lucru care contează.

„Planurile omului harnic nu duc decât la belşug” (Proverbe 21:5)

     În cartea sa: ,,Thinking for a Change (Gândește-te la o schimbare)”, Dr. John Maxwell spune: „Gândul potrivit, plus persoanele potrivite, din motivul potrivit produc întotdeauna rezultatul potrivit”. Să ne oprim câteva clipe și să le luăm pe rând: 1) Gândul potrivit. Gândirea produce idei, iar ideile au o putere și un potențial incredibil. Dar fiecare idee începe ca „un gând sămânță”, așa că trebuie să-l hrănești și să-l protejezi. 2) Persoanele potrivite. Când expui ideile potrivite oamenilor potriviți, se întâmplă lucruri mărețe. În compania lor, ideea înflorește și începe să apară ca fiind posibilă. 3) Mediul potrivit. În mediul potrivit, gândirea este valorificată, ideile au un suflu proaspăt, părerile celorlalți sunt bine primite, se așteaptă schimbări, se încurajează întrebările, se verifică orgoliile, ideile sunt bine venite, iar gândirea generează lucru în echipă. 4) Momentul potrivit. Împăratul Adrian a spus: „A avea dreptate prea devreme înseamnă a greși”. Chiar dacă ești încă în etapa „prelungită” a unei idei, fă-o cunoscută fără să mai aștepți, fără cadre de timp sau scopuri definite rigid. De ce? Deoarece dacă încerci s-o aplici prea devreme, s-ar putea să nu supraviețuiască. 5) Motivul potrivit. J.P. Morgan spus: „Omul are întotdeauna două motive pentru a face ceva: o idee bună și adevăratul motiv”. Motivele contează –iar motivele egoiste ne descalifică. Dumnezeu stă numai în spatele ideilor care Îi împlinesc scopurile și care demonstrează dragostea Lui pentru alții. Uneori o idee devine măreață când intră în parteneriat cu o altă idee; alteori, ea excelează așa cum este. Un lucru e sigur: când îți dezvolți gândirea, gândirea te dezvoltă pe tine.

„Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său” (Geneza 1:27)

     Biblia spune: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi … peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră” (v. 27-29). Dumnezeu ți-a dăruit tot ce îți este necesar pentru a reuși să faci tot ce te-a chemat El să faci. Dar trebuie să apelezi la creativitatea cu care te-a înzestrat Dumnezeu! Biblia spune: „Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu” (Proverbe 29:18). Toate realizările mari încep sub forma unei viziuni și orice viziune de la Dumnezeu vine cu puterea înnăscută de a o duce la îndeplinire. Alții poate sunt mai educați și mai experimentați, dar nu au monopol asupra creativității. Sunt șanse ca înlăuntrul tău să existe „o idee despre Dumnezeu” care abia așteaptă să fie eliberată. Dacă nu apelezi la ea, te mulțumești cu mai puțin decât dorește Dumnezeu să ai. Orice simți că ești chemat să faci – să scrii, să pictezi, să predici, să cânți la pian, să deschizi o afacere, să ai grijă de cineva, să fii un învățător – fă saltul și treci la treabă. Dacă aștepți până când reușești să o faci în mod perfect sau fără să fii criticat, n-o vei face niciodată! Umblarea pe ape te aduce mai aproape de Isus. Vezi tu, Domnul Isus nu se afla în barcă, El era pe apă, spunându-le ucenicilor: „Vino” (Matei 14:29). Numai unul dintre ei a mers: Petru. Și chiar dacă a făcut-o în mod imperfect, lucrul acesta  i-a schimbat viața. Așa că nu te teme, apelează la puterea creatoare care este în tine și privește ce se întâmplă.

„A mea este lumea şi tot ce cuprinde ea” (Psalmul 50:12)

     Biblia spune: „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). Până atunci, noi eram doar niște bucăți de pământ. În acel moment, Dumnezeu a suflat în noi două lucruri importante: 1) Imaginație. Ea ne deosebește de toate celelalte creaturi vii. Ea este cea care ne face capabili să călătorim până la lună, să inventăm Internetul, să avem vise și să ne închinăm Creatorului. Dar când Dumnezeu îți dă un concept, trebuie să muncești pentru a-l transpune în realitate. Dumnezeu a spus: „A mea este lumea şi tot ce cuprinde ea”. Asta înseamnă că atunci când ești gata să construiești ceva și ai numai câteva cărămizi, te poți ruga pentru mai multe cărămizi și Dumnezeu ți le va da. Asta înseamnă și că în loc să te plângi pentru lucrurile pe care nu le ai, să privești la cele pe care le ai și la ceea ce poți face din ele cu ajutorul lui Dumnezeu. 2) Libertate de alegere. Dumnezeu te-a împuternicit cu abilitatea de a face alegerile corecte și de a acționa conform acestora. Însă chiar dacă Dumnezeu ți-a dat această abilitate, nu încerca să o exersezi singur. Domnul Isus a spus: „Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh”  (Ioan 3:6). Trebuie să depinzi mereu de Duhul Sfânt. El este numit „Mângâietorul” dintr-un motiv anume (Ioan 14:26). Domnul Isus le-a promis ucenicilor Săi: „voi veţi primi o putere (abilitate, eficiență și tărie) când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi”                        (Faptele Apostolilor 1:8). Imaginația și libertatea de a alege – folosește-le spre slava lui Dumnezeu.

„Nu te teme… căci Eu sunt cu tine” (Faptele Apostolilor 18:9-10)

     Când Pavel a încercat să-și împărtășească credința sa cu vechii lui prieteni, „Iudeii i se împotriveau” (v. 6). Doare să fii respins de cei pe care îi iubești. Se pare că Pavel a suferit atât de mult din cauza respingerii lor, încât Dumnezeu a trebuit să-l încurajeze, spunându-i: „Nu te teme … căci Eu sunt cu tine nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău”. Mai târziu, când Pavel s-a dus la câțiva apostoli, și ei au fost precauți. Ei îl considerau prea evreu pentru a fi creștin și prea creștin pentru a fi evreu. În timpul lucrării sale, Pavel a suferit dezamăgirea și respingerea din partea celor dragi. Dar când oamenii te dezamăgesc, lucrul acesta te conduce în brațele lui Dumnezeu. Când  ești respins de alții, poți ajunge la o mai profundă intimitate cu El. Când l-au lovit cu pietre și l-au lăsat aproape mort, „Pavel s-a sculat” și a mers să facă lucruri şi mai mărețe (Faptele Apostolilor 14:19-20). Când ești respins, lucrul acesta te face să te sprijini pe Dumnezeu mai mult ca niciodată, deoarece nu mai ai unde să te întorci! De fapt, în vremuri ca acestea, dacă nu auzi nici un cuvânt de la Dumnezeu, nu mai există alt cuvânt de speranță! Când ceilalți te resping, Dumnezeu se foloseşte de această oportunitate pentru a deschide ușile spre noi niveluri de binecuvântare pe care altfel le-ai fi pierdut. Cea mai mare creștere spirituală a ta va rezulta din cele mai mari încercări ale tale. Psalmistul a scris: „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei (răzbunare); îmi ungi capul cu untdelemn (împuternicire zilnică), şi paharul meu este plin de dă peste el (o mai mare binecuvântare)” (Psalmul 23:5). Adevărul este că fără durere și fără împotrivire, nu vei ajunge să stai la masă cu Dumnezeu și să te bucuri de ce are El mai bun.

„I-a povăţuit … în pustie” (Psalmul 78:52)

     Pustiul este locul în care creșterea este dificilă, apa este puțină și mergi anevoie căci nu vezi capătul drumului. Poți avea parte de experiența pustiului oriunde; lângă un mormânt, la Oncologie sau într-un proces de divorț. Când te afli acolo: 1) Ai impresia că nu există cale de ieșire. În Scriptură, numărul patruzeci reprezintă lupta. Noe a experimentat furtuna timp de patruzeci de zile. Moise a petrecut patruzeci de ani singur în pustiu. Domnul Isus a fost ispitit de diavol timp de patruzeci de zile. 2)Începi să te gândești la ce e mai rău. Pustiul îți slăbește puterea de decizie. Te face să cauți o cale simplă de scăpare. O căsnicie zbuciumată te poate face să te uiți cum nu trebuie la soțul sau soția altcuiva. Este terenul propice pentru necinste, depresie, chiar pornografie – lucruri pe care în mod normal nu le-ai considera atrăgătoare. „Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan, şi a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul” (Luca 4:1-2). Să observăm: confruntarea față în față cu diavolul a fost ideea lui Dumnezeu. Domnul Isus, ultimul Adam, a reuşit acolo unde primul Adam a eșuat. „După cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi” (Romani 5:19). Domnul Isus l-a învins pe diavol folosind Cuvântul lui Dumnezeu. De trei ori El i-a spus  Satanei: „Este scris” (Luca 4:4, 8, 12). Cuvântul lui Dumnezeu este şi astăzi ghidul  tău de supraviețuire în pustiu. După ce l-a folosit, Domnul Isus a plecat din pustiu îmbrăcat cu puterea Duhului Sfânt, pregătit să se lanseze în lucrare. Dumnezeu poate face același lucru și pentru tine. „I-a povăţuit ca pe o turmă în pustie. Cum i-a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică” (Psalmul 78:52-53).