„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10)

     Dă-i lui Dumnezeu șoaptele tale. De-a lungul secolelor, creștinii au învățat despre valoarea rugăciunilor în propoziții scurte. Acestea sunt rugăciunile care pot fi șoptite oriunde, în orice împrejurare. Frank Laubach a căutat părtășia necontenită cu Dumnezeu punându-I întrebări. Tot la două-trei minute el se ruga: „Sunt eu după voia Ta, Doamne? Sunt eu pe placul Tău?” Imaginează-ți cum ar fi să consideri fiecare clipă o oportunitate de a fi în comuniune cu Dumnezeu. La finalul vieții tale, ai petrecut șase luni la semafor, opt luni deschizând mesaje, un an şi jumătate căutând lucruri pierdute și cinci ani ,,mari și lați’’ stând și așteptând la diferite cozi. De ce nu-I dai lui Dumnezeu aceste momente?  Frazele simple, cum ar fi „mulțumesc, Tată” sau „mă bazez pe Cuvântul Tău” sau „dorința mea este să Îți fiu pe plac”, pot transforma o călătorie într-un pelerinaj. Nu trebuie să pleci de la birou sau să îngenunchezi la bucătărie. Doar roagă-te acolo unde ești. Fă ca bucătăria să devină o catedrală și sala de clasă o capelă. Dă-I Lui Dumnezeu gândurile tale de seară. La sfârșitul zilei, lasă ca mintea ta să se gândească la El. Încheie ziua așa cum ai început-o – vorbind cu Dumnezeu. Mulțumește-I pentru părțile bune. Pune-I întrebări referitoare la cele grele. Caută mila Sa. Când închizi ochii, încrede-te în promisiunea aceasta: „Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel” (Psalmul 121:4). Dacă adormi în timp ce te rogi, nu-ți fă probleme. Ce loc mai bun de a adormi există decât în brațele Tatălui tău?

„Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept” (Psalmul 5:3)

     Este nevoie de timp ca oile să cunoască vocea păstorului lor și să înveţe să aibă încredere în el pentru toate nevoile lor. Așadar, cum poți ajunge și tu să cunoști vocea lui Dumnezeu? Iată câteva idei: 1) Oferă-i lui Dumnezeu primele clipe ale dimineţii. Cu capul pe pernă și cu ochii încă închiși, oferă-I lui Dumnezeu primele secunde ale zilei. Spune: „Îți mulțumesc pentru odihna din timpul nopții. Astăzi vreau să fiu cu Tine”. C.S. Lewis a scris: „În clipa în care te trezești în fiecare dimineață … toate dorințele și speranțele tale pentru ziua respectivă năvălesc asupra ta ca niște animale sălbatice. Și prima datorie pe care o ai în fiecare dimineață constă în îndepărtarea lor; în ascultarea de acea voce diferită, în adoptarea acelui punct de vedere diferit, în faptul de a lăsa ca acea viață diferită, mai mare, mai puternică și mai tăcută să se reverse peste tine”. 2) Dă-I lui Dumnezeu atenţia ta. Cuplul căsătoriţilor maturi a învățat despre comoara tăcerii împărtășite; ei nu au nevoie să umple aerul cu sporovăiala lor continuă. Simplul fapt de a fi împreună le este îndeajuns. Încearcă să taci înaintea lui Dumnezeu. „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10). Conștiența prezenței lui Dumnezeu este rezultatul tăcerii înaintea lui Dumnezeu. Domnul Isus s-a rugat: „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă …” (Ioan 17:21). Când ești conștient de prezența lui Hristos „în tine” în cel mai profund mod? În ce măsură L-ai invitat în mod conștient să se simtă din ce în ce mai mult acasă în inima ta? Cum s-a dezvoltat practica intimității tale cu Dumnezeu în ultimii câțiva ani?

„Ascultă … am să-ţi dau un sfat” (Exod 18:19)

     Ca lider, ai datoria să verifici dacă lucrurile sunt făcute. Dar pe măsură ce volumul de muncă crește, va trebui să găsești oameni care au talente pe măsura sarcinii; altfel, vei înceta să crești. Așadar, ce ne împiedică să căutăm persoanele potrivite și să le delegăm sarcinile corespunzătoare? 1) Suferințele din trecut: cineva ne-a dezamăgit, așa că suntem refractari față de încrederea în oameni. 2)Mândria: nu dorim să împărțim creditul cu ceilalți. 3) Perfecționismul: nu suntem dispuși să riscăm în timp ce oamenii înzestraţi învață din ceea ce fac, așa că viziunea noastră se îngustează și totul se duce de râpă. Moise a avut problema aceasta cu Israelul. Iată cum a rezolvat-o: „Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine. Te istoveşti singur şi vei istovi şi poporul acesta, care este cu tine; căci lucrul este mai presus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur. Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat … Fii tălmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu şi du pricinile înaintea lui Dumnezeu. … Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. Ei să judece poporul întotdeauna; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele mai mici să le judece ei înşişi. În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine. Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui.” Moise a ascultat sfatul socrului său şi a făcut tot ce spusese el” (v. 17-24). Dacă dorești să fii un lider bun, urmează-i exemplul.

„O inimă pricepută dobândește ştiinţa, şi urechea celor înţelepţi caută ştiinţa” (Proverbe 18:15)

     Se spune că doi oameni se aflau la vânătoare, iar unul dintre ei cade la pământ. Pare că nu mai respiră, iar ochii îi sunt daţi peste cap. Celălalt își scoate telefonul mobil și sună la 112. Panicat, îi spune operatorului: „Robert a murit. Ce pot face?” Operatorul spune: „Ușurel. Mai întâi să fim siguri că a murit”. Se lasă tăcerea, apoi se aude o împușcătură. Vocea de la capătul firului se aude din nou și spune: „Bine, a murit, și acum ce urmează?” Când ești sub presiune, nu poți auzi ceea ce ți se comunică, iar rezultatele pot fi fatale. Ce învăţături putem noi desprinde din această povestire tragică? Așadar: 1) Pentru a-i conduce pe oameni, mai întâi trebuie să-i înțelegi. Trebuie să pătrunzi în inima omului. Sensibilitatea față de speranțele și visele oamenilor este esențială pentru conectarea cu ei și pentru motivarea lor. 2) Ascultarea poate împiedica agravarea problemelor. Liderii buni sunt atenți la chestiunile mărunte. Ei acordă atenție intuiției lor. Nu doar că ascultă ce se spune, ci ei aud și ce nu se spune. Ei dau dovadă de suficientă siguranță pentru a solicita un feedback sincer și nu devin defensivi când îl primesc. 3) Ascultarea duce la încredere. Dr. David Burns, profesor la Universitatea Stanford a spus: „Cea mai mare greșeală pe care o poți face în încercarea de-a convinge pe cineva este de-a stabili ca prioritate exprimarea propriilor tale idei și sentimente. Lucrul pe care oamenii și-l doresc cu adevărat este să fie ascultați, respectați și înțeleși. În clipa în care se întâmplă toate acestea, ei devin și mai motivați să-ți înțeleagă punctul de vedere”.

„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă” (Psalmul 139:23)

     În desenele animate cu personajul Pogo, Walt Kelly a spus: „Ne-am întâlnit cu dușmanul și dușmanul suntem noi”. Persoana care este cel mai greu de condus din întreaga lume ești chiar tu însuți. Firea omenească pare să ne înzestreze cu abilitatea de a-i măsura pe toți în afară de noi înșine. După ce a avut o experiență glorioasă cu Goliat, urmată de o experiență devastatoare cu Batșeba, psalmistul a scris: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” (v. 23-24). Aceasta e o rugăciune pe care trebuie s-o rostești în fiecare zi, deoarece cu toții avem două probleme. Care sunt ele? 1) Nu ne vedem pe noi înșine așa cum îi vedem pe ceilalți. Dacă nu ne uităm la noi înșine cu sinceritate și în mod realist, nu vom înțelege niciodată unde se situează dificultățile noastre personale. Și dacă nu le putem vedea, nu vom putea să ne conducem pe noi înșine în mod eficient. Se spune că Frederic cel Mare al Prusiei s-a întâlnit cu un bătrân care mergea sprijinindu-se pe un toiag chiar în direcția opusă. „Cine ești?” l-a întrebat Frederic. „Sunt un rege”, i-a răspuns bătrânul. Frederic a râs. „Care este regatul peste care domnești?” Plin de mândrie, bătrânul a răspuns: „Peste mine însumi”. 2) Suntem mai duri cu ceilalți decât suntem cu noi înșine. Îi judecăm pe ceilalți după faptele lor, în timp ce noi găsim scuze în spatele intenţiilor. Când facem ceva greșit, scăpăm din încurcătură deoarece credem că motivele noastre au fost corecte. Și problema este că de obicei suntem dispuși să facem lucrul acesta la nesfârșit,fără să pretindem de la noi înșine o schimbare!

„Vă trimit sănătate în Domnul eu, Terţiu, care am scris epistola aceasta” (Romani 16:22)

     Pavel s-a înconjurat de oameni care erau dispuși să-și pună viaţa la dispoziţia lui (Romani 16:3-4). Câțiva dintre ei sunt necunoscuți. Ai auzit vreodată de Terțiu? El a scris gândurile lui Pavel ca noi să le putem citi. Cu toții știm de Timotei, dar știi de Gaiu? „Gaiu, gazda mea şi a întregii Biserici …” (Romani 16:23). Mulți au slujit din umbră pentru ca Pavel să poată lucra în lumina reflectoarelor. Din nefericire, când unii lideri ajung în vârf, își petrec timpul împingându-i pe alții la o parte. Ei joacă rolul „celui mai tare din parcare” datorită imaturității, a nesiguranței și a spiritului competitiv. Asta poate funcționa o vreme, dar nu ține mult. Când scopul tău este să-i dobori pe alții, timpul și energia ți se irosesc ferindu-te de oameni despre care crezi că ar dori să-ți facă la fel. E un mod mizerabil de a trăi și nu este amuzant pentru cei ce trebuie să lucreze cu tine. Jules Ormont a spus: „Un mare lider nu se pune niciodată mai presus de cei ce-l urmează decât în preluarea responsabilităților”. Dacă te afli într-o funcție de conducere, nu te baza pe titlul tău pentru a-i convinge pe oameni să te urmeze. Zidește relații. Câștigă-i pe oameni de partea ta. Dacă nu-i iubești pe oameni, manipularea lor e doar la câţiva paşi. Când se întâmplă asta, vei avea parte de neplăceri. Cu câțiva ani în urmă, cei trei mari tenori – José Carreras, Plácido Domingo și Luciano Pavarotti – cântau împreună. Când un reporter a încercat să afle dacă există rivalitate între superstaruri, Domingo a spus: „Nu, nu poți fi rival când faci muzică împreună”.

„Noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21)

     Lumea ne spune că valoarea noastră este legată de „faptele” noastre. Pe măsură ce creștem, suntem mereu comparați. Când am fost întrebați de ce nu am făcut la fel de bine ca fratele nostru sau ca sora noastră, am simțit că am dat ce am avut mai bun și totuși nu am avut parte de apreciere. Așa că ne-am hotărât să ne dăm și mai mult silințele, dar indiferent cât de mult ne-am străduit, cineva tot nu a fost mulțumit. Am primit încă odată mesajul „ceva nu e în ordine cu tine”. Lucrul acesta ne epuizează, ne face confuzi și ne determină să renunțăm. Ne face pe mulți dintre noi să apelăm la consiliere, când de fapt tot ce ne trebuie este siguranța dragostei necondiționate a lui Dumnezeu! Comportamentele tale greșite nu se vor schimba până când nu știi că ești iubit de Dumnezeu. Și Domnul Isus a făcut posibil lucrul acesta la cruce. De ce e important să crezi asta? Deoarece până nu știi cine ești în Hristos, te vei poticni pe drum, crezând că primirea ta de către Dumnezeu este bazată pe faptele tale. Acceptarea ta de către Dumnezeu este bazată pe fapte, dar nu pe ale tale – pe ale lui Hristos! Domnul Isus te iubește în mod necondiționat și s-a angajat să lucreze cu tine. Partea cea mai bună este că El nu te condamnă în timp ce face acest lucru! El îți înțelege temperamentul, zbaterile și chiar fundamentul greșit pe care ți-ai clădit stima de sine. El nu numai că înțelege – dar Îi și pasă. Odată ce intri într-o relație personală cu Hristos, El începe un proces prin care îți ușurează durerea, îți descoperă adevărata ta valoare și îți scoate la iveală darurile. Puțin cât puțin, El îți redă tot ceea ce ți-a furat Satana. Și în timp ce au loc toate acestea, tu ești la adăpost „în Hristos”. De aceea ești mereu acceptat de El.

„Noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21)

     Dumnezeu te iubește și te primește atât în zilele tale proaste, cât și în cele bune. Într-o societate bazată pe performanță, e un lucru ce se uită ușor. Dar tu nu trebuie să uiți! Acceptarea lui Dumnezeu se bazează pe temelia ta în Hristos, nu pe starea vieții tale la un moment dat. „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut  păcat pentru noi, ca noi să fim [înzestrați cu, considerați ca fiind în și exemple de] neprihănirea lui Dumnezeu [ceea ce trebuie să fim, aprobați și acceptați și într-o relație bună cu El, prin bunătatea Lui (nu a noastră)] în El”. Gândește-te la cruce ca la un loc în care se face schimb. Acolo Dumnezeu a luat toate păcatele pe care le-ai săvârșit vreodată și le-a pus asupra lui Isus. Și în clipa în care îți pui încrederea în Hristos, Dumnezeu ia toată neprihănirea lui Hristos și te înfășoară în ea. Începând cu acel moment, El te vede într-un singur mod – în Hristos. Ce sentiment eliberator! Eliberator pentru că acum îți dai seama că valoarea ta nu se bazează pe ceea ce faci, ci pe ceea ce ești în relație cu Hristos. De fapt, Dumnezeu ți-a dat valoare prin faptul că a îngăduit ca Domnul Isus să moară pentru tine. „Dar nu pot crede că lui Dumnezeu nu-i pasă de ceea ce fac”. Ai dreptate! Iar răsplata ta în cer se va baza pe isprăvnicia ta aici pe pământ. Dumnezeu dorește să faci fapte bune, dar nu dorește să depinzi de ele; El dorește să le faci din dragoste pentru El. Odată       ce-ți înțelegi poziția, cine ești tu în Hristos, începi să faci lucruri bune din motive corecte. 

„Măreşte-ne credinţa!” (Luca 17:5)

     De ce experimentăm atâta îndoială? 1) Deoarece îndoiala ne satisface nevoia de auto-protecție. Nu ne place să greșim, să fim răniți sau să eșuăm, așa că gândirea noastră sub-conștientă spune: „E mai ușor să nu am credință, să-mi micșorez așteptările ca să nu fiu dezamăgit”. Dar ești dezamăgit, nu-i așa? De ce? Din cauza îndoielii tale. 2) Deoarece îndoiala se instalează ușor. Noi nu ne trezim dimineața spunându-ne: „Astăzi mă voi îndoi de Dumnezeu”. Nu, îndoiala se mișcă în gol; ea preia conducerea când nu facem lucrurile bune. „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Dacă nu-ți umpli mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu, vei fi asaltat în mod constant de îndoieli. 3) Deoarece îndoielnicii sunt ușor de găsit. Uneori oamenii din jurul nostru stăruie asupra tuturor obstacolelor și dificultăților, deschizând ușa îndoielii. Și odată ce acest șuvoi începe să curgă, vei fi și tu purtat de el. 4) Deoarece îndoiala este contagioasă. Îndoiala se ia mai ușor decât răceala , iar purtătorii ei sunt cuvintele. Biblia spune: „eşti prins de cuvintele gurii tale” (Proverbe 6:2). Cuvintele pe care le rostești  (și pe care le asculți), fie te vor zidi, fie te vor doborî, fie îți vor mări credința, fie o vor micșora. De exemplu: „Ce voi face?” versus „prin puterea lui Dumnezeu, îi voi face față”. Sau „e îngrozitor” versus „e o experiență din care să înveţi”. Sau „nu văd nici o cale de scăpare” versus „nu e prea greu pentru Dumnezeu”. Cuvintele sunt arme  puternice. Ele îți determină perspectiva și abordarea pe care o ai asupra vieții. Concluzie; pentru a ajunge de la îndoială la credință, trebuie să începi să elimini cuvintele nebiblice din viața ta!

„Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri” (Efeseni 6:18)

     În august 1806, cinci studenți de la Williams College s-au întâlnit pe un  câmp la una dintre  cele două întâlniri săptămânale de rugăciune, când o furtună i-a făcut să se adăpostească lângă o căpiță de fân. Continuându-și rugăciunea, Samuel John Mills și-a împărtășit dorinţa de a răspândi creștinismul în străinătate până în est. Întâlnirea de rugăciune de lângă căpița de fân din Williamstown, Massachusetts este considerată de mulți învățați drept scânteia care a aprins dorința americanilor de a susține misiunile din lume. În 1808, grupul de rugăciune de lângă căpița de fân și alți studenți de la Williams College au format „Frăția”, o societate organizată cu scopul de a efectua prin membri săi o misiune pentru cei nemântuiți. În câțiva ani, ei au constituit o sursă de inspirație pentru fondarea Comitetului American de Comisari pentru misiuni străine (ABCFM). Câțiva dintre studenți, printre care Adoniram Judson, s-au dus în Asia ca misionari (primii misionari străini trimiși din America în 1812). Samuel John Mills a rămas în State pentru a  recruta și pe alții și pentru a ajuta la organizarea Societății Biblice Americane și a Societății Misionare Străine Unite. La cincizeci de ani, ABCFM a trimis peste 1250 de misionari. În 1961, Comitetul American s-a divizat pentru a forma Comitetul Bisericesc Unit pentru Misiune Mondială (UCBWM). După 150 de ani, Comitetul American a trimis aproape 5000 de misionari în 34 de lucrări diferite. Și totul a început cu cinci tineri care s-au rugat lângă o căpiță de fân! Nimic nu poate lua locul rugăciunii – nici banii, nici programele. Putem face lucruri extraordinare după ce ne rugăm, dar nu putem face lucruri extraordinare până nu ne rugăm. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: „Să ne rugăm”.