„Vă voi da păstori după inima Mea” (Ieremia 3:15)

     Iată o  statistică tristă: peste 50% din cei ce intră în lucrare o părăsesc în decurs de zece ani din cauza descurajării. Asigură-te că lucrul acesta nu i se întâmplă și pastorului tău. Imaginează-ți următorul lucru: soldații lui Iosua se află în vale luptându-se cu amaleciții. Deasupra lui, pe deal, stă Moise cu mâinile ridicate spre cer. Câtă vreme brațele lui sunt ridicate, victoria este a lor. Dar dacă ai încercat să stai cu mâinile ridicate mai mult timp, obosești repede și le lași jos. În momentul în care Moise face lucrul acesta, lupta se întoarce împotriva lui Israel. Așa că Aaron și Hur îi țin mâinile sus, iar scorul este în favoarea lui Israel. Nu numai abilitatea lui Iosua de a se lupta, ci și abilitatea lui Moise de a-și ține brațele ridicate a contribuit la câștigarea luptei. Aaron și Hur l-au împiedicat pe lider să leșine pentru ca o întreagă națiune să poată fi salvată. Dumnezeu a spus: „Vă voi da păstori după inima Mea, și vă vor paște cu pricepere și cu înțelepciune”. Dacă Dumnezeu ți-a dat un pastor care te iubește, te călăuzește și te hrănește, susține-l. Sprijină-i mâinile! În cortul Vechiului Testament, lumânările trebuiau ținute aprinse zi și noapte deoarece lumina lor reprezenta prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Dacă o lumânare începea să pâlpâie, slujitorii desemnați pentru aceasta mergeau imediat să o reaprindă și să o aducă la strălucirea inițială. Înțelegi ideea? Este responsabilitatea ta să te asiguri că lumina nu pâlpâie în biserica ta sau că focul nu a dispărut de la amvon. Așa că roagă-te pentru pastorul tău în fiecare zi. și asigură-te că-l încurajezi cu fiecare ocazie pe care o ai.

„Nu vă înșelați … Ce seamănă omul, aceea va și secera” (Galateni 6:7)

     Copilul tău spune: „Nu am vrut să sparg geamul”. Tu răspunzi: „Dar tu ai aruncat piatra care l-a spart, nu? Așa că vei plăti pentru repararea lui”. Iar copilul tău plătește și învață un principiu care l-ar putea salva de consecințe mai costisitoare pe drumul vieții. Dumnezeu, care este un Tată ceresc iubitor, a inventat legea consecinței – spre folosul nostru. Să ne gândim la următoarele lucruri: 1) Deciziile tale determină tipul de recoltă pe care o vei culege. Adam și Eva au avut de ales între ascultarea de Dumnezeu sau neascultarea de El, dar nu au reușit să scape de consecințele alegerii lor. „Ce seamănă omul, aceea va și secera”. Tu nu ești pionul unui Dumnezeu punitiv, al unei forțe cosmice răuvoitoare, al diavolului sau al norocului. Ți s-a dat puterea de a alege între bine și rău. 2) Deciziile tale au impact asupra celorlalți. Poate nu ai intenționat să-i rănești, dar deseori faptul acesta este o daună colaterală pe care nu o poți evita. După cucerirea Ierihonului, Acan a furat o parte din pradă, cauzând înfrângerea lui Israel la Ai. Mai târziu, Iosua l-a confruntat, spunând: „Pentru ce ne-ai nenorocit?” (Iosua 7:25). Înainte de a acționa, trebuie să iei în considerare cine va fi rănit în urma eșecului deciziei tale. Vor fi copiii tăi, partenerul tău, prietenii tăi, biserica, etc.? 3) Poate că iertarea nu va anula consecințele deciziei tale. Dumnezeu îți aude mărturisirea, te iartă fără plată și îți șterge vina, dar legea recoltei rămâne încă în vigoare. „David i-a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!” și Natan i-a zis lui David: „Domnul îți iartă păcatul … Dar … fiul care ți s-a născut, va muri.” (2 Samuel 12:13-14). Așa că dacă nu dorești să seceri consecințe, nu semăna fărădelege.

„Să moară Abner cum moare un mișel” (2 Samuel 3:33)

     La nebunul absolut. Abner a ucis un om pe nume Asael, a cărui frate era Ioab, generalul de armată a regelui David. Așa că Ioab s-a dus să-l omoare pe  Abner. Tragedia acestei povestiri este că Abner se afla în apropiere de Hebron, una din cele șase cetăți de scăpare. Dar în loc să fugă în acea cetate și să se bucure de protecție, el l-a lăsat pe vrăjmaș să-l prindă în afara porților orașului și să-l omoare. „Au îngropat pe Abner la Hebron. Împăratul a ridicat glasul, și a plâns …și a zis: „Să moară Abner cum moare un mișel?” (v. 32-33). Abner a fost nebunul absolut. De ce? Pentru că spre deosebire de nebunul ateu care nu a crezut în Dumnezeu sau de nebunul ambițios care nu a avut timp pentru Dumnezeu, el a știut ce trebuie să facă – dar nu a făcut așa. Nu a avut de trecut râuri sau munți și nu a trebuit să plătească vreun preț. Porțile Hebronului erau deschise; tot ce trebuia să facă era să intre și să stea acolo. Imaginează-ți că primești un pliant de evanghelizare cu aceste cuvinte pe copertă: „Ce trebuie să fac ca să fiu pierdut?” Iar apoi, deschizându-l, să descoperi că pagina e – goală. Nu trebuie să faci nimic pentru a fi pierdut! Dar trebuie să faci ceva ca să fi salvat: „Crede în Domnul Isus, și vei fi mântuit” (Faptele Apostolilor 16:31). Când Maria l-a dus la Templu pe pruncul Isus, un preot bătrân, pe nume Simeon l-a luat în brațe și a spus: „Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne …  Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor” (Luca 2:25-32). Pentru a fi în regulă când trebuie să mori tu ai nevoie să te întâlnești cu Hristos, să-L iei în brațe și să-L recunoști ca Domn și Mântuitor. De ce nu faci lucrul acesta astăzi?

„Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul” (Luca 12:20)

     La nebunul ambițios. Domnul Isus a spus pilda unui fermier care a spus: „îmi voi strica grânarele, și voi zidi altele mai mari” (v. 18). Cu siguranță că el era  bun în afaceri și bun planificator. Dar apoi a spus: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te!”. Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el, și nu se îmbogățește față de Dumnezeu” (v.19-21). Acest om și-a făcut planuri pentru lumea aceasta, dar nu pentru veșnicie. El s-a gândit la el însuși, dar nu la Dumnezeu. El a fost atent față de trupul său, dar nu față de sufletul său. Se spune că, în medie, corpul nostru are suficient fosfor pentru a face opt sute de mii de capete de chibrituri, suficient zahăr pentru face șaizeci de cuburi, sare cât pentru douăzeci de linguri și fier cât pentru a face cuie în valoare de zece dolari. Restul e doar praf și apă. Când te răsfeți, când promovezi și protejezi partea din tine care nu va trăi decât șaptezeci sau optzeci de ani și neglijezi partea care va trăi  veșnic fie în rai, fie în iad, Dumnezeu spune că ești nebun. Acest om și-a spus că are „mulți ani”, dar Dumnezeu a spus: „în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul”. Nu te gândești că un accident, blocarea unei artere, un glonț rătăcit, un avion cu motorul stricat sau un șofer beat te poate ucide într-o secundă? Vino-ți în fire! Întrebare nu este dacă vei muri, ci când? Ești tu gata să stai înaintea lui Dumnezeu?

„Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” (Psalmul 14:1)

     La nebunul ateu. Se spune că „ateul nu-L poate găsi pe Dumnezeu din același motiv pentru care hoțul nu-l poate găsi pe polițist”. Câteodată, la rădăcina ateismului se află mândria. Fără Dumnezeu, devii propriul tău Dumnezeu, ceea ce înseamnă că nu există o putere mai mare decât tine însuți! Dar Dumnezeul Bibliei Își dovedește existența în trei moduri: 1) Prin creație. Mulți din cei ce se află astăzi în închisoare nu au fost prinși la locul faptei și nimeni nu a fost de fapt martor la acea faptă. Ce a dovedit că ei au fost făptașii? Amprentele! ADN-ul! Creația poartă în ea amprentele și ADN-ul lui Dumnezeu. „Ridicați-vă ochii în sus, și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume” (Isaia 40:26). 2) La Calvar. În creație se vede puterea lui Dumnezeu, la cruce se vede dragostea lui Dumnezeu pentru noi. În creație vedem mâna Lui, la cruce vedem inima Lui. 3) Prin conștiință. „Neamurile … care n-au o lege … dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele” (Romani 2:14-15). Conștiința e ca și cum ai avea o Biblie în suflet; nimeni nu s-a născut fără ea. Voltaire, ateul francez, a spus: „A fost nevoie de doisprezece pescari pentru a zidi creștinismul. Eu voi arăta lumii că un singur francez îl poate distruge”. După ce a murit Voltaire, casa în care a trăit el a devenit cel mai important centru de distribuire a Bibliei din Europa. Concluzie: Voltaire a murit; Dumnezeul nostru trăiește! Ateismul este cel mai mare joc de noroc. Dar dacă există un Dumnezeu și într-o zi vei sta înaintea Lui?

 

„Iată ce mai gândesc în inima mea, și iată ce mă face să mai trag nădejde” (Plângerile lui Ieremia 3:21)

     În viață trebuie să-ți stabilești câteva repere spirituale care să-ți amintească de vremurile în care Dumnezeu a intervenit pentru tine. Cineva a spus: „Noi nu învățăm încet, ci uităm repede”. Cât de repede uităm sau dorim să primim credit pentru lucruri cu care am avut puțin de-a face? Când Dumnezeu a despărțit râul Iordan ca poporul Său să treacă de cealaltă parte, El a știut ceva ce ei nu știau – că de cealaltă parte se vor confrunta cu mari provocări, incluzând aici cetatea Ierihon. În acel moment ei au avut nevoie de ceva palpabil care să le aducă aminte. Așa că Dumnezeu le-a spus să ia douăsprezece pietre din Iordan și să înalțe un monument, pentru ca împreună cu copiii lor să-și aducă aminte de credincioșia Lui din trecut față de ei. Samuel a făcut la fel după ce Israelul a biruit pe filisteni.  El a luat o piatră și a numit-o Eben-Ezer, care înseamnă „Până aici Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12). Înainte să te lași pradă descurajării, îndoielii sau înfrângerii, oprește-te și adu-ți aminte ce a făcut Dumnezeu pentru tine „până aici”. De exemplu ziua în care L-ai întâlnit pe Isus , perioadele în care te-a călăuzit , ușile pe care ți le-a deschis și despre care credeai că sunt permanent închise sau necazurile din care te-a scos. Ține o evidență a acestor evenimente și fă des apel la ele. Asta te va ajuta să-ți aduci aminte de bunătatea Lui când ai tendința să uiți de ea. Îți va da un sentiment de mulțumire pentru binecuvântările de ieri și încredere pentru a te confrunta cu ce aduce ziua de azi. „Iată ce mai gândesc în inima mea, și iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. și credincioșia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3:21-23).

 

„Să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12)

     Când Domnul Isus a spus „să vă iubiți unii pe alții”, El a folosit petru’’iubire’’ cuvântul grecesc care înseamnă a hrăni. Gândește-te la o mamă și copilul ei: dragostea ei este constantă și cea mai mare dorință a ei este ca pruncul să se dezvolte. Poate spui: „Dar nu este acesta genul de dragoste pe care oamenii ar trebui s-o primească din altă parte, cum ar fi de acasă?” Nu, în spatele fațadei, unii oameni pe care îi cunoști au o nevoie disperată de a fi hrăniți. și ei vor fi cel mai tare influențați de cei care îi fac să se simtă cel mai bine cu propria lor persoană. Un lider scrie: „Mulți oameni îmi sunt foarte aproape de suflet pentru că au crezut în mine când eu nu am crezut în mine însumi. Ei m-au ascultat fără să mă condamne și m-au iubit necondiționat chiar și când nu prea eram demn de asta. Fără ei, nu aș fi avut speranța de care aveam nevoie pentru a-mi urma visul”. Nu poți fi ca fetița care s-a întors acasă de la biserică și a anunțat: „Vreau să fiu ca cel ce s-a ridicat azi la amvon”. Bucuroasă, mama i-a spus: „Vrei să intri în lucrare?” „Nu”, a răspuns ea, „vreau să le spun oamenilor ce să facă”! Unii dintre noi doresc să aibă autoritate ca să-i poată mustra pe oameni și ca să le administreze așa numita „critică constructivă”. Majoritatea oamenilor nu au nevoie de un critic, ci de un încurajator. Când îi hrănești, ei vor primi în viața lor ceea ce le spui – și vor asculta. Goethe a spus: „Mustrarea face mult, dar încurajarea face mult mai mult”. Așa că gândește-te la vorbe încurajatoare și rostește cuvinte încurajatoare. „Neliniștea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveselește” (Proverbe 12:25).

 

„Marto … pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu” (Luca 10:41)

     Îngrijorarea acționează ca un hoț; îți fură bucuria pe care Dumnezeu dorește s-o experimentezi în fiecare zi. În esență, toate îngrijorările noastre se reduc la două lucruri: nu obținem ceea ce ne dorim sau pierdem ceea ce avem. Marta era o „plângăcioasă” și faptul acesta a ieșit la iveală când Domnul Isus a venit la cină. Ea lucra în  bucătărie în timp ce sora ei, Maria, a stat să-L asculte pe Isus. Frustrată, Marta a întrebat: „Doamne, nu-Ți pasă că      soră-mea m-a lăsat să slujesc singură?” (v. 40). Îngrijorarea ne face să uităm cine este slujitor și cine este stăpân. Să remarcăm trei lucruri în această povestire: 1) Marta era ocupată cu slujitul, dar nu era bucuroasă. Fără îndoială că dorea să placă lui Isus; dar ea a lăsat ca munca pentru Domnul să fie mai importantă pentru ea decât relația cu Domnul. Ți s-a întâmplat și ție? 2) Satana nu a luat-o pe Marta din bucătărie; ci i-a furat scopul pentru care se afla acolo. Satana nu te întoarce împotriva slujirii; el te face doar să te concentrezi asupra propriei tale persoane. El nu-ți ia lucrarea, el doar te descurajează, spunându-ți că lucrezi prea mult și nu ești apreciat. 3) Dumnezeu prețuiește mai mult atitudinea ta decât faptele tale. „Faceți toate lucrurile fără cârtiri” (Filipeni 2:14). O atitudine greșită umbrește darul pe care vrei să-l oferi lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „un singur lucru trebuie. Maria și-a ales partea cea bună” (Luca 10:42). Ce a ales Maria? Să stea la picioarele Domnului Isus. El preferă întotdeauna devotamentul tăcut al unei inimi sincere decât atitudinea gălăgioasă a cuiva care se plânge. Gândește-te la asta.

„Oricine nu-și poartă crucea …nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:27)

     Brenda Goodine spune: „Prietena mea s-a gândit că a venit vremea să discute cu fiul ei de patru ani, Benji, un băiat foarte deștept, despre acceptarea lui Hristos. „Benji, l-a întrebat ea încet, ai vrea să-L primești pe Domnul Isus în inima ta?” Benji a clipit din ochii lui albaștri și a răspuns cu seriozitate: „Nu. Nu cred că îmi doresc această responsabilitate”. Poate nu-ți place răspunsul lui Benji, dar trebuie să-i admiri sinceritatea. El nu s-a gândit doar la răsplata uceniciei, el s-a gândit și la responsabilitatea ce decurge de aici. Fratele Lawrence, un călugăr francez, a spus-o astfel: „să ne gândim adesea că singura noastră datorie în viața aceasta este să-I facem lui Dumnezeu pe plac”. Imaginează-ți cum ar fi să te întrebi înainte de orice faptă, vorbă sau atitudine: „Este pe placul Domnului?” Cât de diferită ar fi viața ta? Ce impact ar avea deciziile tale asupra celor din jurul tău? Domnul Isus a spus: „oricine nu-și poartă crucea, și nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu”. Crucile nu erau făcute să trăiești pe ele, ci să mori pe ele. În fiecare dimineață când îți deschizi ochii, du-te la baie, uită-te în oglindă și spune: „Astăzi ai fost chemat să mori față de propriile slăbiciuni, față de propriile interese și față de promovarea de sine”. Tom Landry, antrenor la Dallas Cowboys, a spus odată: „Datoria unui antrenor este să-i determine pe oameni să facă ceea ce nu vor pentru a deveni ceea ce și-au dorit dintotdeauna”. și asta este esența uceniciei. Mai mult, Domnul Isus a spus că dacă nu ești dispus să faci lucrul acesta „nu poți” fi ucenicul Lui.

„Ei s-au apropiat, și au pus picioarele pe grumajii lor” (Iosua 10:24)

     La intrarea în Țara Promisă  când i-au întâlnit pe cei cinci împărați puternici, Dumnezeu a spus poporului Israel: „Nu vă înspăimântați” (v. 25). Cuvântul „înspăimântat” implică a fi „zdruncinat de teamă” și „a fi descompus”. Astăzi Satana, dorește să te zdruncine, furându-ți pacea, bucuria și încrederea. El va continua să te preseze, în speranța că vei ceda. De aceea Dumnezeu i-a spus lui Iosua să scoată din peșteră pe fiecare împărat și să se confrunte cu ei în mod decisiv, punând piciorul pe grumazul lor și apoi spânzurându-i de un copac. Satana lucrează prin cele cinci simțuri ale noastre, dar Dumnezeu ne-a dat un al șaselea simț: credința. Biblia spune: „umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Credința spune: „În ciuda a ceea ce aud, a ceea ce văd, a ceea ce simt, a ceea ce gust, a ceea ce miros, cred că totul va fi bine pentru că Dumnezeu este cu mine”. Simțurile tale, care sunt sensibile la tot ce se petrece în jurul tău, ucid credința. ªi dacă nu pui piciorul pe ele, ele îți vor fura visul, încrederea și tot ce ți-a promis Dumnezeu. Emoțiile sunt ghidate de probleme, dar credința e ghidată de scop. Dacă lași ca emoțiile să-ți conducă viața, vei fi sus, iar în următoarea clipă jos. Poate spui: „Dar am crezut că viața e o experiență cu suișuri și coborâșuri”. Nu, planul lui Dumnezeu pentru tine este să te pleci pe genunchi și să te rogi, apoi să te ridici în credință și să faci ce ți-a spus El.