CUGETĂ ȘI APROFUNDEAZĂ! (2)

„…Poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo…” (Isaia 28:13)

     Astăzi vom duce puțin mai departe ideea cugetării la Cuvântul lui Dumnezeu și a filtrării sale. Dacă ești un iubitor de ceai, înlocuiește cuvântul filtrare cu infuzie. S-ar putea ca meditația de azi să te ajute și să nu te facă să te simți copleșit de gândul că nu ai timpul necesar să meditezi, sau nu ești disciplinat în această direcție. Aceasta nu este o provocare de tipul totul sau nimic. Fă pași mărunți. Dacă ai numai 10 minute, profită la maximum de fiecare clipă. Nu trebuie să citești 10 capitole din Biblie. Nu trebuie să faci o fișă de lectură pentru școală și nici nu vei primi notă la acest test. Ia aminte la acest verset și te va ajuta: „Cuvântul Domnului va fi: „Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo…” (Isaia 28:13). Cuvântul lui Dumnezeu este atât de bogat în adevăr, încât poți lua o frază sau o idee și s-o lași să se infiltreze și să infuzeze în mintea ta, fie că ai 10 minute, fie că ai două ore la dispoziție. În loc să te uiți la televizor sau să-ți verifici mereu mesajele primite pe telefon, mai bine stai, bea o cafea sau un ceai, și îngăduie Duhului Sfânt care locuiește în tine să interpreteze, să lărgească și să îmbogățească Cuvântul lui Dumnezeu, pe măsură ce îl derulezi în mintea ta. Gândește-te la el în timp ce te afli la volan, sau în pauzele de cafea. Vor fi zile când vei avea impresia că ai câștigat potul cel mare pe plan spiritual; în altele, ți se va părea că n-ai adăugat mai nimic la cunoașterea de bază a Bibliei. Perseverența este cheia. Fă lucrul acesta timp de un an și vei avea 365 de perspective biblice la care să te întorci mereu – iar acest fapt îți poate schimba viața în bine!

CUGETĂ ȘI APROFUNDEAZĂ! (1)

„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înțelepciunea…” (Coloseni 3:16)

     A reflecta pe îndelete la Cuvântul lui Dumnezeu constituie una dintre cheile creșterii spirituale. În Psalmul 1, în versetul 2, David îl fericește pe omul care „zi şi noapte cugetă la Legea” Domnului. Dar termenul „cugetare” nu este unul pe care generația mesajelor rapide și a rețelelor de socializare să-l înțeleagă foarte bine. Când vorbim despre „a cugeta” ne închipuim poate niște călugări sobri, îmbrăcați cu robe aspre, psalmodiind îngenunchiați de când răsare soarele și până când apune. Prin urmare, ne vine s-o luăm la sănătoasa în direcție opusă. Admirăm astfel de oameni și considerăm că e nevoie de chemare divină pentru așa ceva, dar ajungem la concluzia că sigur El nu ne-a chemat și pe noi să facem asta! Sau credem că meditația este o disciplină care necesită timp neîntrerupt, adică exact ceea ce noi nu avem deloc! Care sunt consecințele? Trăim niște vieți ocupate, dar goale din punct de vedere spiritual. Unii dintre noi credem de fapt că meditația este un lucru bun, dar avem impresia că există prea multe alte domenii din sfera creșterii spirituale și a dezvoltării caracterului la care trebuie să lucrăm mai întâi. Care este problema? Noi nu înțelegem cu adevărat ce înseamnă să medităm pe îndelete și în liniște asupra Bibliei și nu pricepem bogăția beneficiilor pe care ni le oferă cugetarea la Scriptură! O linguriță de cafea instant este bună dacă dorești gustul simplu de cafea. Dar dacă îți dorești ceva mai mult – dacă vrei să te bucuri de aromele cafelei în toată bogăția ei, făcută după toate regulile artei – atunci trebuie să separi zațul de lichid, printr-o sită… Așadar, am putea parafraza versetul 2 din Psalmul 1, în felul următor: „Legea Domnului este filtru pentru viața sa, zi și noapte.” Iată de ce a spus apostolul Pavel: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.” Astăzi, bucură-te de aroma Cuvântului lui Dumnezeu și experimentează-i puterea.

EȘTI O PERSOANĂ CRITICĂ?

„Aaron a zis: …Nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi…” (Numeri 12:11)

     Dacă trăiești cu impresia că atitudinea critică față de ceilalți este doar o exercitare a dreptului tău de liberă exprimare, și că nu e mare lucru, atunci oprește-te și gândește-te la următoarele patru lucruri: 1) Dumnezeu a considerat că Aaron și Maria au păcătuit atunci când l-au criticat pe Moise că s-a căsătorit cu o femeie etiopiancă. El a lovit-o pe Maria cu lepră, iar Aaron a recunoscut, s-a grăbit să se pocăiască și a spus: „nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi.” Da, Dumnezeu a vindecat-o pe Maria, dar după ce a fost făcută de rușine, în mod public. 2) Atitudinea critică îți va aduce suferință pe plan relațional. Iată ce a pățit Maria: „Domnul a zis lui Moise: „Să fie închisă deci şapte zile afară din tabără, după aceea să fie primită în tabără.” (Numeri 12:14). Lepra era o boală contagioasă și cei care o aveau erau izolați de restul lumii. Din exemplul acesta putem primi o învățătură importantă. Când ajungi să fii cunoscut pentru atitudinea ta critică, oamenii se vor distanța de tine și te vor evita. E o chestiune de încredere; ei știu că dacă vei discuta cu ei despre alții, vei discuta și cu alții despre ei. 3) Atitudinea critică zădărnicește propășirea tuturor. „Maria a fost închisă şapte zile afară din tabără. Şi poporul n-a pornit până ce n-a intrat din nou Maria în tabără.” (Numeri 12:15) Ai auzit sau ai făcut parte, vreodată, dintr-o organizație în care cineva care găsea vină tuturor a distrus eficiența și a încetinit progresul întregului grup? Asta face atitudinea critică în colectivitate, familie sau biserică! 4) O atitudine critică rănește relația ta cu Dumnezeu. Biblia ne spune ce fel de atitudine trebuie să avem: „Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă. Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său şi nu aruncă ocară asupra aproapelui său… Cel ce se poartă aşa nu se clatină niciodată.” (Psalmul 15:1-3, 5). Așa că, fii atent azi la atitudinea ta!

ÎNVAȚĂ SĂ-ȚI GESTIONEZI EMOȚIILE!

„Iosif… i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile.” (Geneza 50:19-21)

     Dacă ai citit istoria lui Iosif, cred că ești de acord că el ar fi avut toate motivele să fie mânios, plin de amărăciune și dornic să se răzbune, pentru felul vrednic de dispreț în care l-au tratat frații săi. Dar, ce a făcut el? Nu s-a umplut de furie și nu s-a răzbunat. El a ajutat Egiptul, țara robiei și întemnițării sale nedrepte, să supraviețuiască în timpul foametei. Și-a hrănit familia, când frații săi au venit să cumpere mâncare. El a ales să ierte, și astfel a fost eliberat de emoțiile negative. El a rezolvat problemele trecutului, nu a lăsat ca acestea să-i afecteze viitorul, și a rămas în voia lui Dumnezeu. Ajuns al doilea ca rang în Egipt, după Faraon, Iosif avea putere de viață și de moarte asupra celor care-l făcuseră să sufere. Cu toate acestea, el le-a zis: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi dar fără teamă, căci eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile.” (Geneza 50:20-21). Toți avem reacții emoționale în relațiile noastre, dar mânia sau dezamăgirea vor fi o problemă doar dacă ești controlat de emoții. Când mânia te face să deteriorezi lucrurile de care Dumnezeu te-a făcut responsabil, emoțiile tale sunt gestionate greșit! Când nu reușești să-ți gestionezi mânia, îi faci loc diavolului! Iar Biblia ne avertizează în privința aceasta: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră şi să nu daţi prilej diavolului.” (Efeseni 4:26-27). Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: învață să-ți gestionezi bine emoțiile!

CINCI HOTĂRÂRI DE PUS ÎN PRACTICĂ

„Să alergăm cu stăruinţă…” (Evrei 12:1)

     Susan Alexander Yates, autoare creștină, ne sfătuiește să luăm următoarele cinci decizii pe care să le practicăm în fiecare zi din viața noastră: 1) Comunică Vestea Bună unei persoane care nu-L cunoaște pe Hristos. Dumnezeu ne poruncește să fim „sare și lumină” (Matei 5:13-16); lucrul acesta nu se va întâmpla dacă ne petrecem tot timpul cu persoane credincioase. Poate ți se pare înfricoșător să-i evanghelizezi pe alții, dar când îți asumi riscul, vei vedea că Dumnezeu lucrează prin tine. 2) Fii mulțumitor! Obișnuiam să mă trezesc și să mă gândesc la toate lucrurile pe care trebuia să le fac și la persoanele care aveau nevoie de mine. Mă cuprindea depresia înainte să cobor măcar din pat! Așa că am început să meditez la trăsăturile caracterului lui Dumnezeu, gândindu-mă cât de minunat este Dumnezeu. Perspectiva mea s-a schimbat. Încearcă și tu! 3) Petrece timp de calitate cu soțul sau cu soția ta. Mai demult aveam o bucată de pământ pe care am plantat zmeură. În primii ani am avut grijă de ea și am strâns o recoltă bogată. Apoi am devenit ocupată și zmeura a fost năpădită de buruieni. Căsnicia poate fi la fel. Devenim ocupați cu copiii, cu cariera, cu biserica… Avem impresia că vom petrece destul timp împreună când lucrurile se vor mai liniști. Problema este că viața nu se liniștește niciodată. Nu lăsa ca buruienile să-ți înece căsnicia! Tu crești viitori soți și soții, iar ei trebuie să învețe și să vadă că o căsnicie fericită se zidește în timp. 4) Uneori, spune „nu”! Maturizarea înseamnă să amâni ceva ce ai vrea să faci, pentru a te focaliza pe ce trebuie să faci. Peste zece ani, ce crezi că va conta mai mult: că ți-ai înscris copilul la încă o activitate, sau că ai spus „nu” și ați petrecut mai mult timp împreună? 5) Urmează-L pe Hristos cu forțe proaspete. Psalmistul David s-a rugat: „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale” (Psalmul 51:12). Diversifică-ți programul. Alege un nou subiect de studiu biblic. Notează-ți într-un jurnal gândurile pe care le primești de la Domnul. Iar dacă te simți blazat, roagă-L pe Dumnezeu să-ți arate motivul!” Așadar, „să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” (Evrei 12:1). Așa să ne ajute Dumnezeu și azi!

NU PRIVI ÎN URMĂ! (2)

„Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19)

     Revenim azi la cuvintele autoarei creștine Ellen Vaughn, care scria că – pentru ca vitalitatea noastră spirituală să abunde, noi trebuie să dăm (spuneam ieri): 1) Greșelile pe care le-am făcut când nu eram întorși la Domnul. 2) Rușinea noastră pentru păcatele comise, și pe care Domnul Isus a luat-o asupra Sa. Și continuă cu al treilea lucru pe care trebuie să-l dăm uitării: „Succesele pe care le-am avut fără Dumnezeu! Asta nu înseamnă că trebuie să ștergem cu buretele tot ce-am realizat, ci să nu ne împăunăm cu ele; să lucrăm și să trăim dând tot ce avem mai bun pentru Dumnezeu, care Se bucură când reușitele noastre sunt spre slava Sa. Suntem îndemnați să uităm succesul din trecut – dacă acesta ne definește identitatea sau dacă ne face să fim plini de sine, încrezuți și lăudăroși. Nu trebuie să preamărim trecutul, umflându-i succesele. În același fel, trebuie să ne asigurăm că lucrarea și harul lui Dumnezeu din viețile noastre nu sunt de domeniul trecutului! Dacă putem da exemple de credincioșie a lui Dumnezeu doar de acum cinci ani, dar nu și de săptămâna aceasta, relația noastră cu Hristos are nevoie de împrospătare!” Apostolul Pavel îi avertizează pe filipeni cu privire la cei ce își pun încrederea în lucrurile și în realizările omenești: „Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult” (Filipeni 3:4), a spus el, prezentându-și CV-ul pe care mulți din vremea lui l-ar fi invidiat. Dar el n-a rămas agățat de trecutul său, ci spune în continuare: „Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos… fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:7, 13-14) Vestea bună este că Dumnezeu nu-ți analizează trecutul pentru a-ți determina viitorul. El spune: „Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou!” Așadar învață din trecut, dar nu te mai gândi la el; nu mai privi în urmă, ci înainte și în sus – la Hristos!

NU PRIVI ÎN URMĂ! (1)

„Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19)

     Se spune că legendarul jucător de baseball Satchel Paige ar fi rostit aceste cuvinte: „Nu te uita în urmă… S-ar putea ca ceva să te distragă!” Mi se par inspirate și adevărate! Apostolul Pavel redă aceeași idee în felul următor: „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, mă arunc spre ce este înainte…” (Filipeni 3:13). Iar autoarea creștină Ellen Vaughn a scris: „Pentru ca vitalitatea noastră spirituală să abunde, noi trebuie să dăm uitării: 1) Toate greșelile pe care le-am făcut când nu eram întorși la Domnul. Firește, trebuie să ne aducem aminte de fiecare păcat, și să-l mărturisim, să ni se ierte și să-l eliminăm din viața noastră. Dar după ce le mărturisim, trebuie să le dăm uitării. Dumnezeu ne asigură că nu mai există nicio înregistrare a acelor infracțiuni. Ele sunt șterse, ca și cum nu ar fi existat niciodată. Satan va încerca să ne tulbure, ca să trăim în vinovăție și teamă. El ne va duce în încăperile întunecoase ale memoriei unde cele mai urâte păcate ale noastre se proiectează pe pereții minții noastre. Acum, trebuie să clarificăm un lucru, altfel vom rata adevărul eliberator. Să nu-ți închipui că iertarea este adevărată numai dacă experimentăm un fel de amnezie sfântă. Iertarea nu depinde de noi, ci de Dumnezeu. Iar Sfânta Scriptură ne asigură că Dumnezeu ne iartă păcatele (vezi Evrei 8:12), și tu trebuie să crezi! 2) Trebuie să uităm rușinea noastră. Apostolul Pavel ar fi putut fi un abonat la rușine – doar fusese implicat în hărțuirea, întemnițarea, torturarea și uciderea unor ființe umane inocente. Însă harul lui Dumnezeu este mai puternic decât rușinea noastră, care și-a pierdut puterea când Domnul Isus a murit și a înviat. Putem uita rușinea noastră, căci Domnul Isus a luat-o asupra Sa. A certat-o, a bătut-o, a învins-o. Nu trebuie s-o luăm înapoi!” Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou.”

TU, CE VEZI? (2)

„Iată, voi face ceva nou… Să nu-l cunoaşteţi voi oare?…” (Isaia 43:19)

     În viața ta, se vor manifesta acele lucruri pe care le ai mereu înaintea ochilor tăi. Apostolul Pavel spunea: „Noi… avem gândul lui Hristos.” (1 Corinteni 2:16), iar creativitatea și viziunea vin la pachet. Se spune că un orb l-a întrebat pe Sfântul Anton: „Ce poate fi mai rău decât să-ți pierzi vederea?” Anton a răspuns: „Să-ți pierzi viziunea!” Și un autor respectat adaugă: „Poate nu experimentezi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru că viziunea ta trebuie îmbunătățită. S-ar putea să spui: „Am probleme, am datorii, nu am pe nimeni…” Nu lăsa ca această imagine să prindă rădăcini! Zugrăvește un alt tablou: încearcă să te vezi mai puternic și mai sănătos, înălțându-te tot mai mult, împlinindu-ți visele; lasă ca imaginea biruinței să preia controlul!” Înțelege miezul următoarelor adevăruri biblice: „Pot totul în Hristos” (Filipeni 4:13); „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul” (Psalmul 118:24); „noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:37); „Dumnezeu… ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă…” (2 Corinteni 2:14); „Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjori cu bunăvoinţa Ta…” (Psalmul 5:12); „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” (Psalmul 23:6) În vremurile biblice, vinul era ținut în burdufuri de piele, dar pe măsură ce se învecheau, își pierdeau flexibilitatea. Vinul nou necesita întotdeauna burdufuri noi. Și la fel cum „nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi” (vezi Matei 9:17), Dumnezeu nu-ți poate da o viziune nouă până nu schimbi vechile imagini și atitudini pe care le duci cu tine în mintea ta. Dumnezeu spune: „Voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple. Să nu-l cunoaşteţi voi oare?” El este gata să facă ceva nou în viața ta astăzi, dacă ești gata să-ți schimbi vechea gândire!

TU, CE VEZI? (1)

„Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri… Aşa va fi sămânţa ta.” (Geneza 15:5)

     Viziunea este capacitatea cu care ne-a înzestrat Dumnezeu de a vedea invizibilul. Fără ea, Biblia ne spune că dacă „nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” (Proverbele 29:18) Când Dumnezeu i-a zis lui Avraam că va fi tatăl multor neamuri, el și Sara erau bătrâni și fără copii. Din punct de vedere fizic, părea imposibil. Așa că Dumnezeu „l-a dus afară și i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” Nu a fost destul să audă ce a spus Dumnezeu, Avraam trebuia să vadă cu ochii minții. Deși promisiunea a rămas neîmplinită timp de 20 de ani, în fiecare seară când Avraam se uita spre cer, stelele îi aduceau aminte de credincioșia lui Dumnezeu. Woodrow Wilson, cel de-al 28-lea președinte al S.U.A. a spus: „Cel care nu are nicio viziune nu va împlini nicio năzuință înaltă și nici nu va întreprinde nimic măreț!” Pentru a da naștere la ceva, trebuie mai întâi să-l concepi și să-l vezi prin ochii credinței, și apoi să-i conturezi imaginea pe șevaletul minții tale. Domnul Isus a zis: „Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar, dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric.” (Matei 6:22-23). Se spune că uneori Michelangelo se uita la câte o bucată de marmură, pe care proprietarul o socotea lipsită de valoare, și spunea: „Pentru mine este neprețuită! Înăuntru stă închis un înger, și eu trebuie să-l eliberez!” Ceea ce vezi prin ochii credinței va schimba direcția în care o ia viața ta! Asemenea unui termostat, credința dictează cât de sus te ridici și cât de jos cazi. Și vestea bună este că indiferent cât de întunecate par lucrurile în exterior, astăzi Dumnezeu îți poate da o viziune proaspătă și un nou viitor!

SĂNĂTATEA UNUI GRUP MIC

„Toți împreună cu o inimă și cu o gură să slăviți pe Dumnezeu…” (Romani 15:16)

     Nu toți oamenii sunt săraci din motive financiare; există o sărăcie spirituală de care suferi atunci când nu ai relații cu oamenii. Pastorul Allen White spunea: „Uneori este logic să-ți dorești ca grupul din care faci parte să rămână mic, însă trebuie să ții cont de următoarele motive: 1) „Noi prețuim părtășia”. Dar prea multă apropiere poate face ca grupul să rămână absorbit de propriile nevoi. Motto-ul grupului devine „doar noi și atât” sau „mergem în cer doar noi.” Ceea ce a fost cândva extraordinar, poate duce la ruperea grupului. Membrii grupului se mută, membrii nu-și mai sincronizează programul, grupul începe să intre în declin cam după doi ani, și este greu să recrutezi membri noi, deoarece prea multe lucruri s-au întâmplat. 2) „Străinii ne pot scoate din ritm.” Oamenii încep să se simtă în largul lor în tipare familiare. Se așază în același loc și fac aceleași glume, dar zona de confort poate deveni rapid o rutină. Persoanele noi „nu pricep” glumele, nu cunosc rutina, și ce e mai rău, ți-au ocupat scaunul! 3) „Confidențialitatea este obligatorie.” De ce? Pentru că „gura slobodă face să piară mari corăbii.” Când se alătură membri noi, revizuiește regulile de bază ale grupului. Conversația ar putea decurge în felul următor: „Pentru că ni s-au alăturat câteva persoane noi, să ne oprim puțin și să revizuim regulile grupului. Noi prețuim confidențialitatea, și tot ce spunem aici, rămâne în acest loc.” Dacă sunt de acord, poți merge mai departe. 4) „Dacă grupul devine prea mare, va trebui împărțit.” Mărimea ideală a unui grup este între 8 și 12 persoane. Atunci lucrurile merg bine. Dar cifrele nu sunt nici pe departe la fel de importante ca ceea ce se petrece în interiorul grupului. Când cifrele urcă, grija personală uneori scade.” În concluzie, gândul zilei: contribuie la sănătatea grupului din care faci parte!