RENUNTĂ LA ATITUDINEA DE OM INDEPENDENT

„Să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:16)

     Biblia spune: „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie”. Creștem spunându-ni-se: „Dacă îți dorești un lucru, trebuie să muncești pentru el”. Dar o etică a muncii greșită ne poate distorsiona gândirea când vine vorba de a primi ceea ce Dumnezeu dorește să ne dea fără plată. Dumnezeu își toarnă mereu binecuvântarea, iar noi, ca vase goale și însetate, trebuie să învățăm să ne deschidem inimile pentru ce ne oferă El. „A obține” implică a primi prin propriul nostru efort. „A primi” implică a accepta ceea ce se oferă fără plată și prin har. Domnul Isus a venit să ne scape de luptă, nu să ne invite pe o nouă cale sub egida creștinismului. Trebuie să înțelegem că toate binecuvântările lui Dumnezeu sunt oferite datorită harului și sunt primite prin credință. Un învățător biblic scrie: „Mereu încercam să „fac” ceva, lăsându-L pe Dumnezeu afară din ecuație. Am încercat să mă schimb pe mine, să schimb familia, circumstanțele care nu-mi plăceau, chiar să fac ca lucrarea mea să crească. Dar Dumnezeu nu ne va permite niciodată să reușim fără El. Dacă ar face-o, noi am avea parte de toată lauda. În cele din urmă, am intrat în odihna Sa”. Dar pentru a trăi astfel, trebuie să înțelegi ce importanță ai tu pentru Dumnezeu și apoi să înveți să te bazezi pe harul Său. Adevărul e că El este mai mult decât dispus să te ajute doar dacă vrei să renunți la atitudinea ta de om independent. 

NU FI  FĂŢARNIC !

„Păziţi-vă de … fățărnicie” (Luca 12:1)

     Cuvântul „fățărnicie” s-ar putea traduce prin „exagerare”. Și exagerarea, oricât de religioasă ar fi, este doar o șaradă. Domnul Isus a denunțat-o. Vorbind despre liderii religioși ai zilelor Lui, El a spus: „păziţi-vă de aluatul Fariseilor, care este făţărnicia. Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice aţi spus la întuneric, va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor” (v. 1-3). De ce a fost Isus atât de dur cu fariseii? Deoarece fățărnicia acuză la ceilalți ceea ce scuză la noi, spune una și face alta, așează popularitatea deasupra principiului, iubește admirația, dar merge pe ocolișuri când vine vorba de integritate. Să-l luăm de exemplu pe Petru. El a predicat că toți oameni sunt egali în Hristos, dar a practicat lucrul acesta în mod selectiv. Iar Pavel l-a confruntat în această privință. „Când a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în faţă, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor” (Galateni 2:11-14). Dumnezeu îți înțelege slăbiciunile și El vrea să lucreze împreună cu tine ca să le rezolve, dar nu îți va suporta fățărnicia. Așa că nu fi făţarnic!

 

COMOARA PE CARE O PURTĂM ÎN NOI

„Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut” (2 Corinteni 4:7)

     Dumnezeu ți-a dat daruri și El vrea să le folosești. Poate aceste daruri dormitează sub maldăre de eșecuri, de teamă sau de o stimă de sine scăzută. Poate ești conștient de ele și totuși nu știi cum să le pui în practică. Poate ai trecut de la o relație la alta sperând să găsești pe cineva care va realiza ce se află în tine și îl va scoate afară. Dacă este așa, citește următoarele: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi”. Doar Dumnezeul care a pus talentele în tine știe unde se ascund ele și cum pot fi scoase la lumină. Destinul amânat este plăcerea diavolului. Prin faptul că nu-L lași pe Dumnezeu să-ți dezvolte darurile, te afli în mâinile lui Satana și trăiești mult sub potențialul tău. Cert este că ai o comoară atât de mare îngropată în tine încât dușmanul dă târcoale să ți-o fure. Nu trebuie să te miri niciodată de motivele lui Satana. Domnul Isus a spus că el vine „să fure, să junghie şi să prăpădească” (Ioan 10:10). Nu încerci să jefuiești pe cineva decât dacă are ceva ce merită luat, nu? Poate talentele tale sunt într-o stare brută și nedezvoltate sau poate sunt îngropate sub ani de îndoială, de păcat nemărturisit, de obiceiuri rele, de regret și disperare. Dar Dumnezeu poate lua ceva ce pare nimic și poate crea ceva minunat. Gândește-te doar: El a făcut pământul din nimic – așa că imaginează-ți ce poate face când are cu ce începe! Astăzi, pleacă-te pe genunchi și roagă-te: „Tată, ajută-mă să-mi recunosc talentele, să le maximizez și să le folosesc spre slava Ta”. Aceasta este o rugăciune la care Dumnezeu va răspunde!

OMUL FERICIT

„Ferice de omul care” (Psalmul 1:1)

     Iată o cheie biblică pentru a fi fericit: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit” (v. 1-3). Un bărbat fericit sau o femeie fericită au tendința de a ieși în evidență deoarece caracterul lor este mai profund, ideile lor sunt mai proaspete, curajul lor este mai mare, capacitatea lor de a fi lideri este mai dezvoltată, au preocupări mai largi, compasiunea lor este mai autentică și convingerilor lor mai concrete. Ei sunt plini de bucurie în ciuda circumstanțelor dificile și dau dovadă de o înțelepciune ce depășește înțelepciunea epocii în care trăiesc. Și sunt plini de surprize; crezi că se încadrează în tipare, dar se dovedesc a fi imprevizibili. Când te afli în preajma lor, te simți ușor confuz deoarece nu știi la ce să te aștepți. Cu timpul, îți dai seama că ideile și faptele lor sunt demne de încredere. De ce? Deoarece ei au un sistem de rădăcini spirituale care coboară spre izvoare de apă vie. Prin urmare, lucrul pe care pun ei mâna este dus la „bun sfârșit”. Și tu poți trăi așa. Cum? Așezându-ți prioritățile spirituale pe primul loc. Inamicul numărul unu al creșterii spirituale este faptul de a fi ocupat, şi are de-a face cu ceea ce Biblia numește „lumesc” – a fi prins în agenda societății neglijând umblarea cu Dumnezeu. Din orice unghi ai privi, un ingredient cheie al prosperității este timpul. Nu timpul care îți mai rămâne, nu timpul fușerit, ci timpul de calitate. Timp pentru meditație; timp pentru comunicare. Fără să te grăbești, fără să fii întrerupt, să petreci timp cu Dumnezeu.

LOVITURI

„Încercarea credinţei voastre … să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea” (1 Petru 1:7)

     E imposibil să spui câtă credință are o persoană doar uitându-te la ea. Compară-ți credința cu o găleată de apă; descoperi câtă apă este înăuntru numai când cineva o răstoarnă. Tot astfel, când viața te izbește, se varsă ceea ce este în tine. Poate ai luat o lovitură financiară în ultimii câțiva ani: poc! Ce s-a vărsat, teamă sau credință? Poate tu sau cineva drag a primit o veste rea de la doctor și mergi la analize: poc! Ce s-a vărsat pe lângă? Teama de ce e mai rău sau încrederea în Dumnezeu pentru ce e mai bun? Oamenii nu-și pot da seama câtă credință ai uitându-se la tine, dar își dau seama ascultându-te. În viață, vei avea parte de multe lovituri. Vei fi încercat. Și scopul încercării nu este numai să-ți încerce  credința, ci s-o rafineze. Dumnezeu nu-ți testează credința pentru a ști câtă ai, El știe deja. Nu, El îți testează credința ca tu să știi – și să începi să ți-o întărești. Oprește-te și gândește-te la cele mai grele lucruri care ți se întâmplă în viață chiar acum, apoi întreabă-te: „Această situație îmi micșorează sau îmi mărește credința?” Biblia spune: „pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:7).

 

CÂSTIGĂ RĂZBOIUL PERSONAL ÎMPOTRIVA SATANEI (5)

„Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor” (Iacov 4:8)

     Iacov continuă: „Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor” (v. 8). În momentul în care „te apropii de Dumnezeu”, devii conștient de starea în care te afli. Să remarcăm că Dumnezeu nu-ți cere să-ți cureți mâinile înainte ca EL să-ți răspundă! Toate încercările tale de auto-îmbunătățire nu vor da roade. De ce? Deoarece harul Lui este singura bază conform căreia poate intra în relație cu tine (Efeseni 2:8-9). Dumnezeu îți arătă domeniile falimentare nu pentru a te condamna, ci pentru a te curăți. El știe că mâinile murdare îl ajută pe Satana să te acuze înaintea Lui, așa că El îți spune să te curățești și „să nu dai prilej diavolului” (Efeseni 4:27). Odată ce ți-ai mărturisit păcatele și ai fost curățit, îl poți privi pe diavol în ochi și să-i spui: „nici o palmă, nici o fărâmă!” Iacov continuă: „curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită” (Iacov 4:8). Inima ta este ca un loc de stocare a datelor; acolo aduni lucruri. „Prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea” (Romani 10:10). Inima îți produce și depozitează credințele, atât cele constructive, cât și cele distructive. Odată ce îți formezi o convingere, începi să o pui în practică. Adaugă la aceasta faptul că ai inima împărțită – știi ce este rău și totuși crezi că poți scăpa. Cum poți învinge dușmanul cu o inimă plină de credințe greșite și o inimă împărțită? Întorcând „o nouă filă”? Nu, trebuie să îngenunchezi înaintea lui Dumnezeu și să spui: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic” (Psalmul 51:10). Când te rogi în felul acesta, Dumnezeu te va curăți, te va îmbrăca cu putere și te va ajuta să pășești victorios.

 

CÂSTIGĂ RĂZBOIUL PERSONAL ÎMPOTRIVA SATANEI (4)

„Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi” (Iacov 4:8)

     Să te împotriveşti diavolului este o poruncă, urmată de alta. Acesta este: „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi”. Scopul lui Satana este să strice relația dintre tine și Dumnezeu, deci cum îl împiedici s-o facă? Desființând distanța dintre tine și Dumnezeu! Să remarcăm trei lucruri: 1) Distanțarea de Dumnezeu se face în mod inconștient. Devii prea ocupat, autocentrat sau supra-dedicat. Fără să-ți dai seama, rugăciunea se limitează la binecuvântarea rostită la masă, citirea Bibliei la textul din predica pastorului, iar închinarea la serviciul de duminică dimineața. „Să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele” (Evrei 2:1). Distanțarea este o mișcare subtilă, nu un salt brusc. 2) Distanțarea de Dumnezeu este periculoasă. Scopul Satanei este să te separe de Dumnezeu și de binecuvântarea Sa. Asemenea unui soldat abandonat pe teritoriul inamicului, devii o țintă ușoară. Biblia spune: „dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur, şi cade” (Eclesiastul 4:10). 3) Distanțarea de Dumnezeu este o alegere. Dar este alegerea ta, niciodată a lui Dumnezeu! El spune: „Nicidecum     n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5). Oricare ar fi circumstanțele în care te afli, El rămâne credincios. „Dacă vei trece prin ape … prin foc … Eu sunt cu tine” (Isaia 43:2-5). Care este partea lui Dumnezeu? „El se va apropia de voi”. Fă un pas în direcția Lui și El va desființa prăpastia, te va îmbrățișa, te va ține în siguranță și te va ajuta „să poți ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului” (Efeseni 6:11).

 

CÂSTIGĂ RĂZBOIUL PERSONAL ÎMPOTRIVA SATANEI (3)

„Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7)

     După ce ai devenit ,,treaz’’, veghezi și te supui lui Dumnezeu, următorul tău pas trebuie să fie: „împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi”. Când te-ai aliniat cu Domnul Isus, puterea și autoritatea Lui sunt peste tine și la dispoziția ta. Apoi, când acţionezi sau vorbești, faci lucrul acesta  în calitate de reprezentat al Său. Gândește-te la asta în felul următor: Când un polițist îți spune să te oprești deoarece conduci cu viteză prea mare, întreaga putere a legii intră în funcțiune. Dacă refuzi să te oprești, pui în mişcare forța polițienească locală, polițistul șef și curtea magistraților, atrăgând asupra ta întreaga greutate a autorității lor combinate. Atâta vreme cât polițistul este în acord cu şefii lui și le este supus când acționează și când vorbește – aceștia vorbesc și acționează prin el. Înțelegi ideea? În Împărăția lui Dumnezeu, viața supusă onorează Împăratul. Deci când vorbești și te porți în conformitate cu voia lui Dumnezeu, El vorbește și acționează prin tine. Nici măcar Satana nu poate rupe acest sistem de comandă! Și nici nu-i poate rezista. „Iată că v-am dat putere … peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma”(Luca 10:19). Când ești supus lui Dumnezeu, te poți împotrivi diavolului la fel cum a făcut Domnul Isus când a spus: „Pleacă, Satano” i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” Atunci diavolul L-a lăsat” (Matei 4:10-11). Iar când spui aceleași cuvinte  Satanei „el va pleca de la tine” (Iacov 4:7).

CÂSTIGĂ RĂZBOIUL PERSONAL ÎMPOTRIVA SATANEI (2)

„Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu” (Iacov 4:7)

     A fi  „treaz și a veghea” la strategiile diavolului îți dă putere să fii neobosit în războiul tău personal împotriva lui (1 Petru 5:8). Dar următorul tău pas este crucial. Arta războiului urmărește un set de reguli ale angajării. Dacă mai mult pierzi decât câștigi, înseamnă că ai omis această regulă vitală: „supuneți-vă, deci, lui Dumnezeu”. Mântuirea nu te înrolează într-un club al elitei religioase; ci te înrolează în armata Domnului. Și acest război nu te implică numai pe tine – ci și pe Regele tău, domnia și autoritatea Lui, și persoanele care le recunosc. Puterea Împărăției este dată de Rege numai supușilor Săi. Pentru a câștiga această luptă, trebuie să-L recunoști pe Rege și să I te supui. Sutașul roman care L-a întâlnit pe Hristos a înțeles lucrul acesta. „şi eu, care sunt sub stăpânirea altuia, am sub mine ostaşi. Şi zic unuia: „Du-te!” şi se duce; altuia: „Vino!” şi vine” (Luca 7:8). Sutaşul a recunoscut faptul că și el, asemenea lui Hristos, și-a primit puterea prin supunerea față de autoritate. Supunerea ta față de Domnul Isus este cea care îți dă puterea de a te lupta cu succes împotriva diavolului. Nu te răni singur în această luptă. În schimb, recunoaște autoritatea lui Hristos și supune-I-te, deoarece o viață supusă are de câștigat. În momentul ispitei, profită și     predă-te lui Isus, Regele regilor, Care a spus: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28:18). Sub autoritatea Lui, descoperi că victoria asupra  Satanei nu vine „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor!” (Zaharia 4:6).

CÂSTIGĂ RĂZBOIUL PERSONAL ÎMPOTRIVA SATANEI (1)

„Fiţi treji, şi vegheaţi” (1 Petru 5:8)

     Când două state se hotărăsc să pună capăt unui conflict, conducătorii lor semnează tratate care prilejuiesc refacerea relaţiilor de pace şi prietenie între ele. Moartea și învierea lui Hristos l-au învins pe Satana definitiv și irevocabil. Apoi Hristos cel victorios „S-a suit sus, a luat robia roabă”. (Efeseni 4:8). El a fost reprimit în cer în calitatea Sa de învingător. Dar aici pe pământ, nu s-a semnat vreun tratat între Satana și poporul lui Dumnezeu. Ești în  continuare ținta lui. El continuă să fie un hoț care vine „să fure, să junghie şi să prăpădească” (Ioan 10:10). El încă „dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). Dar victoria lui Hristos pe cruce îţi dă puterea de a umbla într-o victorie zilnică asupra lui. Cu toate acestea, câștigarea războiului personal împotriva lui Satan nu este o chestiune de inteligență sau de forță fizică; e o luptă spirituală pe care o poți câștiga numai dacă folosești strategiile lui Dumnezeu pentru victorie. În următoarele câteva zile să privim asupra acestor strategii: „Fiți treji și vegheați” (1 Petru 5:8). A fi treaz înseamnă a-ți controla emoțiile, gândurile, deciziile și faptele. Necesită asumarea responsabilității pentru propria ta viață; să nu lași ca oamenii, circumstanțele sau diavolul să-ți ia volanul din mână, să-ți uzurpe autoritatea și să preia controlul. „A veghea” înseamnă a fi conștient de slăbiciunile tale și de șiretlicurile corespunzătoare ale diavolului. Nu-ți permiți să aluneci, să mergi pe pilot automat sau să te lași dus de val. Vegherea demască strategiile bine ticluite ale Satanei, ajutându-te să fii victorios.