PE CINE ONOREZI ?

„Lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru” (Neemia 6:16)

     După ce a dat un gol pentru echipa sa de fotbal american, un apărător masiv și bădăran a început să danseze și să se lovească în piept ca și cum ar fi vrut să spună: „Uitați-vă la mine, sunt cel mai bun”. Apoi balonul a trecut din mână în mână, iar echipa adversă a marcat la fel de rapid . Dar spre deosebire de adversarul său, jucătorul a oferit un rapid „Mulțumesc, Doamne”, înainte de a se întoarce și de a sărbători cu echipa lui. Dar să ne întâlnim cu un alt jucător, Neemia, paharnicul regelui. Când a auzit de dărâmarea zidurilor Ierusalimului, el a lăsat deoparte propriile sale probleme și s-a concentrat asupra problemelor poporului. Neemia s-a simțit atât de împovărat pentru cetatea în care erau înmormântați predecesorii săi încât „a plâns, și s-a jelit multe zile… s-a rugat înaintea Dumnezeului cerurilor”    (Neemia 1:4). El și-a adus aminte de rădăcini și i-a reamintit lui Dumnezeu de legământul Lui cu poporul Lui, în esență rugându-se: „Știu cine ești, Dumnezeule și știu cine suntem noi. Poporul Tău te-a respins, dar ne întoarcem la Tine și tu ne poți da succes”. Dumnezeu a onorat rugăciunile lui Neemia și zidurile Ierusalimului au fost rezidite în cincizeci și două de zile făcând ca popoarele dușmane care au auzit de lucrul acesta „să se smerească foarte mult, și au cunoscut că lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru”. Când Dumnezeu caută un conducător, El știe pe ce fel de oameni se poate baza. El știe că un lider care este un jucător poate transforma defectul în calitate, obstacolele în etape preliminare, iar dezastrul în triumf. Poate nu te vezi ca şi un lider dar oamenii se uită la tine zilnic. Întrebarea este știu ei pe cine urmezi? Și că o faci pentru El, nu pentru tine?

DOAMNE, ÎNVATĂ-MĂ SĂ MĂ ROG (4)

„El le întocmește inima la toți” (Psalmul 33:15)

     Stilul tău de rugăciune trebuie să fie în acord cu modul în care te-a creat Dumnezeu. Da, poți învăța de la oamenii care sunt mai experimentați decât tine în rugăciune, dar trebuie să fii atent să nu faci din ei standardul tău sau să devii o „clonă”. E greșit să te forțezi să faci ce fac alții dacă nu te simți liniștit în sufletul tău. Nu încerca să ții pasul cu altcineva sau să-i copiezi stilul de rugăciune. Și nu te simți silit să pui în aplicare fiecare principiu de rugăciune pe care l-ai învățat de fiecare dată când te rogi. Majoritatea dintre noi ne temem să nu cumva să fim altfel decât ceilalți. Suntem mai liniștiți când respectăm regulile specifice decât atunci când îndrăznim să urmăm călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Când urmăm regulile făcute de om, facem pe plac oamenilor. Dar când mergem prin credință și ascultăm de Duhul lui Dumnezeu, Îi facem pe plac  Domnului. Nu trebuie să te simți presat să te rogi într-un anume fel sau un anumit timp sau să te concentrezi pe anumite lucruri pentru că alții fac așa. „Dezleagă barca de la debarcader”, ca să spunem așa și lasă ca valul Duhului lui Dumnezeu să te ducă oriunde dorește El. Când tu ești în control, știi ce urmează să se întâmple. Dar când Îl lași pe Duhul lui Dumnezeu să preia conducerea, te deschizi spre numeroase minuni în viața ta. Vei fi surprins şi uimit ! Trebuie să fii hotărât să fii tu însuți și să refuzi să-ți petreci viața simțindu-te vinovat că nu ești ca ceilalți. Biblia spune: „El le întocmește inima la toți”. Așa că atunci când vine vorba de rugăciune, cuvântul pentru tine astăzi este „fii tu însuți”.

DOAMNE, ÎNVATĂ-MĂ SĂ MĂ ROG (3)

„Seara, dimineața … El va auzi glasul meu” (Psalmul 55:17)

     Dumnezeu este mult prea creativ pentru a insista asupra faptului că fiecare persoană interacționează cu El exact în același mod. El ne-a conceput pe fiecare să fim diferiți. Există principii ale rugăciunii care ni se aplică tuturor, dar Dumnezeu ne călăuzește pe fiecare dintre noi ca indivizi. Fiecare ne aflăm în locuri diferite în umblarea noastră cu El, suntem la niveluri diferite de maturitate, fiecare avem diferite tipuri de experiențe în rugăciune. Da, trebuie să învățăm adevărurile fundamentale despre rugăciune. Dar apoi trebuie să trecem dincolo de cunoașterea intelectuală despre cum să ne rugăm și să ducem aceste principii înaintea Domnului și să spunem: „Învață-mă să aplic lucrul acesta în viața mea, în situația mea, în inima mea. Arată-mi cum trebuie să funcționeze această idee în cazul meu. Dumnezeule, depind de Tine ca să Mă înveți cum să mă rog, să mă faci eficient în rugăciune, pentru a face ca relația mea cu Tine prin rugăciune să fie aspectul cel mai bogat și mai plin de satisfacții din viața mea”. Când spui: „Doamne, învață-mă să mă rog”, Îi ceri să te învețe să te rogi într-un mod personal, distinct și să te ajute să faci din rugăciunile tale expresia simplă, naturală a persoanei tale. Trebuie să mergi înainte lui Dumnezeu așa cum ești și să-I dai plăcerea de a se bucura de „original”, de ceea ce te-a făcut El să fii. Trebuie să te apropii de El cu propriile tale calități, defecte, cu unicitatea ta și cu tot ceea ce te face atât de diferit de toți ceilalți. Lui Dumnezeu îi place să te întâlnească acolo unde ești, să dezvolte o relație personală cu tine și să te ajute să crești pentru a deveni tot ceea ce dorește El să fii.

DOAMNE, ÎNVATĂ-MĂ SĂ MĂ ROG (2)

„Isus … a petrecut toată noaptea în rugăciune” (Luca 6:12)

     Unul dintre pericolele implicării în lucrarea lui Dumnezeu este că poți continua săptămâni și chiar luni întregi fără să te rogi. Într-un sondaj făcut pe o mie de pastori, jumătate dintre ei au recunoscut că deseori au trecut prin lungi perioade în care nu și-au pus timp deoparte să se roage. Ei nu aveau o viață de rugăciune în afara funcției lor în biserică. În mod uimitor, ei au ținut predici întregi referitoare la acest subiect și cu toate acestea, ei nu practicau rugăciunea. Ești și tu la fel? Domnul Isus se trezea înainte de răsăritul soarelui și petrecea ore întregi în rugăciune. El s-a rugat chiar și toată noaptea. Și lucrul acesta s-a văzut. Incredibilul Său succes a fost rezultatul bogatei Sale relații cu Tatăl Său. El Își făcea depozite în fiecare dimineață din care putea să extragă pe parcursul întregii zile. Un învățător biblic scrie: „Am trecut de la lupta și strădania de a mă ruga cinci minute, tot la câteva zile, la bucuria – și de fapt  nevoia și dorința personală – de a-mi începe ziua cu rugăciune; apoi la a mă ruga pe parcursul zilei în funcție de lucrurile care îmi veneau în inimă și în cele din urmă sfârșindu-mi ziua comunicând cu Domnul în timp ce adormeam. Am trecut de la o viață de rugăciune sporadică, neregulată, la momente regulate de rugăciune care sunt disciplinate fără să fie legaliste. Dacă odinioară credeam că îndeplinesc o obligație avută față de Dumnezeu prin rugăciune, acum înțeleg că nu pot efectiv să supraviețuiesc o zi și să fiu mulțumit … dacă nu mă rog. Îmi dau seama că rugăciunea este un mare privilegiu, nu o datorie. Acum nu mă mai apropii de Dumnezeu cu teamă, întrebându-mă dacă mă aude într-adevăr și dacă-mi va trimite un răspuns la rugăciune. Acum mă apropii de El cu încredere, așa cum mă învață Cuvântul Său să o fac și având mari așteptări”.

DOAMNE, ÎNVATĂ-MĂ SĂ MĂ ROG (1)

„Doamne, învață-ne să ne rugăm” (Luca 11:1)

     În cartea sa: „With Christ in the School of Prayer  (Cu Hristos în școala rugăciunii)’’, Andrew Murray scrie: „Nimeni nu poate da învățătură ca Isus, de aceea strigăm la El: „Doamne, învață-ne să ne rugăm”. Elevul are nevoie de un profesor care își cunoaște meseria, care are darul predării, care se va coborî la nevoile elevului cu răbdare și în dragoste. Binecuvântat să fie Dumnezeu! Domnul Isus este toate acestea și mult mai mult de atât. Domnului îi face plăcere să ne învețe cum să ne rugăm”. Dacă: a) nu ești sigur că Dumnezeu chiar te ascultă când vorbești cu El; b) nu înțelegi de ce unele rugăciuni par să nu primească răspuns; c) te întrebi dacă te rogi „bine” sau în general te simți frustrat în rugăciune;  d) ești nerăbdător să știi ce să faci pentru a te simți mai legat de Dumnezeu și a dobândi încrederea că rugăciunile tale pot schimba ceva, atunci spune: „Doamne, învață-mă să mă rog”. Deși există principii ale rugăciunii care se aplică tuturor, Dumnezeu ne va conduce pe fiecare în mod individual. El dorește să te ia așa cum ești și să te ajute să descoperi propriul tău ritm al rugăciunii; să-ți dezvolți un stil de rugăciune care îți fructifică la maxim relația ta cu El. Dumnezeu dorește ca rugăciunea să fie o modalitate ușoară, naturală și dătătoare de viață, o comunicare, în timp ce-ți verși inima înaintea Lui și Îl lași ca și El să-ți descopere inima Lui. Rugăciunea este atât de simplă; nu reprezintă nimic mai mult decât a sta de vorbă cu Dumnezeu și a pune timp deoparte să asculți ce are El de spus. Dumnezeu are un plan de rugăciune personalizat pentru tine, o modalitate de a comunica cu El în modul cel mai eficient. Așa că începe prin a spune: „Doamne, învață-mă să mă rog”.

ÎMPLINESTE CHEMAREA LUI DUMNEZEU

„În măsura marginilor pe care le-a însemnat Dumnezeu câmpului nostru” (2 Corinteni 10:13)

     Nimeni nu este bun la toate și nimeni nu este chemat să facă totul. Dumnezeu ne-a dat fiecăruia roluri bine definite în viață. Pavel a înțeles că datoria lui nu este să încerce să facă totul sau să fie pe placul tuturor, ci să se concentreze asupra lucrului la care l-a chemat Dumnezeu și pentru care l-a echipat: „Noi, însă, nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor pe care le-a însemnat Dumnezeu câmpului nostru”. Numai când înțelegi lucrul acesta vei avea succes așa cum definește Dumnezeu succesul. Satana va încerca să-ți fure bucuria slujirii făcându-te să te compari cu alții sau să te conformezi așteptărilor altora. Nu cădea în această capcană! Întotdeauna va exista cineva care face o treabă mai bună decât tine și te vei descuraja. Sau vei găsi oameni care nu par să aibă la fel de mult succes ca tine și vei deveni îngâmfat. Oricum ar fi, tu pierzi. „Fiecare să-și cerceteze fapta lui, și atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l privește pe el, și nu cu privire la alții” (Galateni 6:4). Mereu vor exista oameni care nu vor înțelege rolul pe care ți l-a dat Dumnezeu în viață sau care nu vor fi de acord cu tine. Nu-i nimic; nu lăsa asta să te tragă înapoi! „Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine” (2 Timotei 2:15). „Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te disprețuiască” (Tit 2:15). John Bunyan, autorul cărții creștine: ,,Călătoria creștinului ’’ a scris: „Dacă viața mea este neroditoare, nu contează cine mă laudă. Iar dacă este roditoare, nu contează cine mă critică”. Așa că fă ce te-a chemat Dumnezeu să faci!

 

CREDINTA: PUTEREA DE A ÎNVINGE

„Ceea ce câștigă biruință asupra lumii, este credința noastră” (1 Ioan 5:4)

     Când sănătatea, finanțele sau familia sunt în pericol, îți dai seama dintr-odată cât de fragilă este viața. Astăzi poate trăiești pe partea însorită a străzii, dar dacă trăiești mult, împotrivirea va bate și la ușa ta. Când se întâmplă asta, vei descoperi că lucruri precum puterea, lucrurile materiale și popularitatea nu te vor sprijini. Dacă puterea ar putea-o face, lui Joseph Stalin nu i-ar fi fost teamă să se culce noaptea sau nu ar fi fost atât de paranoic încât să-și aleagă un gardian care să-i păzească până și pliculețele de ceai. Dacă averile ar putea-o face, teama nu l-ar fi făcut pe Howard Hughes să trăiască ca un pustnic și să moară singur. Dacă popularitatea ar putea-o face, biografii lui John Lenon nu l-ar fi descris ca fiind un om plin de teamă, care dormea cu luminile aprinse și era îngrozit de microbi. Ajutoarele pământești te pot doar susţine. Curajul în viață vine dintr-o încredere profundă în Dumnezeu, al cărui Cuvânt spune: „ceea ce câștigă biruință asupra lumii, este credința noastră”. Dar credința este la fel de valoroasă ca lucrul în care ți l-ai pus, iar credința noastră este în Dumnezeu care nu greșește niciodată! David a spus: „Cu Tine doborâm pe vrăjmașii noștri, cu Numele Tău zdrobim pe potrivnicii noștri” (Psalmul 44:5). Domnul Isus a spus: „v-am dat putere să călcați … peste toată puterea vrăjmașului” (Luca 10:19). Pavel a spus: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? … Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:35-37).

CUM SĂ AI SUCCES ÎN AFACERI (3)

„Nu puteau să locuiască împreună” (Geneza 13:6)

     Avraam și Lot au pornit afacerile împreună. Apoi a apărut o problemă: „averile lor erau așa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună. S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor” (v. 6-7). Așa că Avraam a spus: „Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta” (v. 9). Putem învăța o lecție importantă de aici: dacă cineva a făcut parte din viața ta mai demult nu înseamnă că trebuie să şi parcurgeți tot drumul împreună. Când amintirile primelor zile în care ai lucrat cu cineva sunt minunate, e greu să te confrunți cu adevărul că acele zile s-au dus și nu se vor mai întoarce niciodată. Înseamnă oare că tu ai dreptate și acea persoană nu? Nu, ci că fiecare dintre voi are un destin anume. Dacă nu înțelegi lucrul acesta, oamenii care au fost cândva ca vântul sub aripile tale pot deveni o povară care te doboară. Uneori treci peste inadecvenţele cuiva și indiferent cât de mult încerci să-l ajuți sau    să-l faci mai bun, el nu se va schimba. Când se întâmplă asta, perspectivele tale se diminuează, iar impulsul tău are de suferit. Anumiți oameni din viața ta nu ar trebui să fie acolo deoarece ei nu-ți împărtășesc pasiunea; ei au o chemare diferită. Dacă înveți lucrul acesta mai devreme și nu mai târziu, vei fi scutit de dureri de cap şi de inimă. Se spune că un om a lăsat următorul mesaj în căsuța vocală: „Momentan nu sunt disponibil. Fac anumite schimbări în viața mea. Vă rog să lăsați un mesaj după semnal. Dacă nu răspund la telefon, sunteți una din aceste schimbări”.

CUM SĂ AI SUCCES ÎN AFACERI (2)

„Dacă le vom sili la drum … toată turma va pieri” (Geneza 33:13)

     După ce s-a împăcat cu fratele său Esau, Iacov a fost de acord să-l însoțească acasă să sărbătorească. Esau, care era un vânător  a spus: „Haide să plecăm” (v. 12). Dar Iacov a spus: „Domnul meu s-o ia înaintea robului său”. El i-a explicat fratelui său: „copiii sunt micuți și că am oi și vaci fătate; dacă le vom sili la drum o singură zi, toată turma va pieri … eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea și la pas cu copiii” (v. 13-14). Iacov a avut o intuiție nemaipomenită. El a înțeles că dacă presezi prea tare și dacă îți iei prea multe angajamente îți poți pierde nu numai afacerea, dar și familia. Putem învăța o lecție importantă aici. În goana ta spre realizări, fii echilibrat! Trebuie să existe o vreme pentru muncă și o vreme pentru odihnă; o vreme pentru carieră și o vreme pentru relații. Cuvintele „voi iubi și voi prețui” înseamnă că te căsătorești cu o persoană, nu cu locul de muncă! Când vine vorba de viața de familie, de caracterul tău și de umblarea ta spirituală, evoluția nu este ordinea naturală. Ceea ce nu grijești, se deteriorează. Dr. John Maxwell a împărtășit următoarea rugăciune cu prietenii lui la o aniversare recentă: „Doamne, pe măsură ce îmbătrânesc, doresc să fiu cunoscut mai mult ca o persoană preocupată decât ca o persoană dotată, iubitoare versus iute sau isteață, blândă versus puternică, mai mult un ascultător decât un bun comunicator, mai mult disponibil decât sârguincios, cu spirit de sacrificiu în loc de persoană de succes, de încredere și nu faimoasă, mai mult mulțumită decât activă, mai mult controlată decât entuziasmată, generoasă în loc de bogată, mai mult plină de compasiune decât competentă”. Aceasta este o rugăciune pe care ar trebui s-o rostești și tu!

CUM SĂ AI SUCCES ÎN AFACERI (1)

„Ia seama la turmele tale” (Proverbe 27:23)

     Oile și vitele trebuie să fie îngrijite diferit. Oile trebuie să fie păstorite. Ele au nevoie de ţarcuri pentru propria lor protecție, ca să nu mai vorbim de posibilitatea pierderilor suferite de păstor dacă sunt devorate de lupi sau cad de pe stânci. Vitele se simt foarte bine dacă li se dă o pășune bună și sunt lăsate singure. Care e ideea? Pentru a-ți împlini visul, trebuie să-i „cunoști” pe oamenii cu care lucrezi. Fie că sunt parteneri sau pastori, șefi sau colegi, clienți sau asociați, cumpărători sau critici, oamenii au nevoie să fie identificați și gestionați potrivit cu talentele și temperamentul lor. Așadar, ce fel de oameni fac parte din echipa ta? John Maxwell scrie: „Unii au un vis, dar nu au o echipă – visul lor este imposibil. Alții au un vis, dar o echipă slabă – visul lor e un coșmar. Alții au un vis, dar construiesc o echipă – visul lor are potențial. Unii au un vis și o echipă nemaipomenită – visul lor este de neocolit”. Moise a avut nevoie de Iosua; Naomi a avut nevoie de Rut. Ideea omului realizat prin propriile sale forțe este un mit. Fie că o recunosc, fie că nu, toți oamenii de succes au avut parte de ajutor pe parcurs. Numai când admiți că ai nevoie de ajutor începi să-l cauți. Și acesta este un pas crucial în realizarea succesului. Următorii pași sunt cunoașterea calităților oamenilor, comunicarea viziunii tale în așa fel încât ei să adere la ea, aducând ce au mai bun în ei și răsplătindu-i. Chris Hodges spune: „Visul e o viziune irezistibilă pe care o ai în inima ta, care e prea mare ca să poată fi realizată fără ajutorul altora”.