„Tatăl celui neprihănit se veseleşte” (Proverbe 23:24)
Munca cea mai grea este uneori cea mai trecută cu vederea. Într-o zi, un soț s-a întors acasă de la serviciu și casa era într-o dezordine totală. Hainele erau azvârlite peste tot pe podea, vasele murdare stăteau stvuite în chiuvetă, copiii plângeau, paturile erau nefăcute, baia mirosea urât, iar televizorul era dat la maxim. Când și-a întrebat soția ce se întâmplă, ea i-a răspuns: „Mai știi cum mă întrebai în fiecare seară ce am făcut toată ziua? Ei bine, astăzi nu am făcut nimic”. Dacă ești o mamă sau un tată care stă acasă, Dumnezeu consideră că munca ta este importantă. Este mai importantă pentru viitor decât oricare altă profesie – deoarece determini calitatea generației următoare. Martin Luther a spus: „Ceea ce faci în casa ta prețuiește ca și cum ai face-o în cer pentru Domnul nostru”. Într-o zi, Dumnezeu le va spune „bine lucrat” părinților care au avut grijă de copii – care i-au îmbăiat, i-au hrănit, a curățat după ei – când au fost obosiți și credeau că nu se uită nimeni. Cineva însă ține evidența. Merită! Tu ești cel ce face ca munca ta să fie semnificativă – nu invers. Când descoperi darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu și pasiunile pe care le-a pus în tine și le pui în aplicare în slujba valorilor în care crezi cu tărie – „lucrezi pentru Dumnezeu” în cel mai adevărat sens. Așa că roagă-L pe Dumnezeu să te ajute ca fiecare zi să decurgă bine. Și încearcă să faci din munca ta o slujire pentru Dumnezeu.