CE NE DUCE LA DESCURAJARE? (4)

„Îi vom ucide şi vom face astfel să înceteze lucrarea.” (Neemia 4:11)

     Cauza numărul patru a descurajării, așa cum reiese din cap. 4 din Neemia: Teama. Citim în vers. 11: „Vrăjmaşii noştri ziceau: „Nu vor şti şi nu vor vedea nimic până vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide şi vom face astfel să înceteze lucrarea”. De ce nu doreau dușmanii poporului Israel ca zidurile Ierusalimului să fie reconstruite? Din cauza ranchiunii! Zidul din jurul unei cetăți îi garanta apărarea și prosperitatea. Așadar, mai întâi i-au criticat pe iudei; apoi i-au amenințat. Să remarcăm, însă, cine a devenit descurajat mai întâi: „Iudeii care locuiau lângă ei au venit de zece ori şi ne-au înştiinţat despre toate locurile pe unde veneau la noi.” (v. 12). Când petreci suficient timp în compania unor persoane negativiste, te molipsești și tu. Când asculți pe cineva spunând în mod repetat: „Nu se poate face”, în cele din urmă începi să-l crezi. Așa că, alege-ți anturajul potrivit! Evită persoanele care îți alimentează frica și întovărășește-te cu cei ce îți zidesc credința. Ai motive de teamă, care te determină să simți descurajare chiar acum și care te împiedică să te dezvolți și să crești? Îți este teamă de critică sau de rușine? Îți este frică să faci acel pas mare și să cauți un nou loc de muncă? Poate ai impresia că nu ești suficient de capabil pentru acele responsabilități. Poate îți este teamă că nu reziști sub presiune. Poate te confrunți cu teama că trebuie să fii perfect. Teama te descurajează întotdeauna – să fii sigur de asta! În cine te încrezi? Dacă te încrezi în propria persoană sau în alții, citește această promisiune: „Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!” (Deuteronom 31:8).