VALORILE TALE DE CĂPĂTÂI

„N-am nedreptăţit pe nimeni…” (2 Corinteni 7:2)

     Salvamarul Douglas Woods spunea: „Fiecare dintre noi are numeroase valori. Unele sunt superficiale, altele tranzitorii; unele sunt adecvate strict situației în care ne aflăm, altele sunt mai temeinice și ne însoțesc pe tot parcursul vieții; acestea sunt „valorile noastre de căpătâi”. Pavel a reușit să se adapteze oricărei culturi pentru a-i aduce pe oameni la Hristos, însă când a fost vorba de valorile sale de căpătâi, el a putut spune: „N-am nedreptăţit pe nimeni”. Nu uita că valorile tale de căpătâi sunt: 1) Prietenii și tovarășii tăi de-o viață. Abraham Lincoln a spus: „Când las din mâini frâul acestei guvernări,  doresc să mai am un prieten și acel prieten este în lăuntrul meu”. Apoi, valorile tale sunt 2) Busola ta. Anotimpurile, relațiile, împrejurările și obiectivele se schimbă, însă valorile de căpătâi rămân. Asemenea unei busole, ele îți indică mereu direcția corectă. E ușor să trăiești în felul acesta? Nu! Cei ce de obicei se îndoiesc vor crede că ești nebun pentru că umbli prin credință. Oamenii fără valori de familie nu îți vor înțelege devotamentul față de familie. Cei lumești nu îți vor înțelege dedicarea ta față de Hristos. Și cei ale căror valori de căpătâi diferă de ale tale vor încerca să te convingă să te iei după ei sau să-ți cobori standardele. Valorile sunt 3) Ancora ta. Fără valori de căpătâi, plutești în derivă. Orice furtună te poate scufunda; orice curent te poate purta spre locuri unde nu vrei să ajungi. Dar cu valorile de căpătâi ai o ancoră ce te ține chiar și când vremea se înrăutățește. Vorbind despre probleme care se agravează cu vârsta, psihologul creștin Dr James Dobson spunea: „Criza de la mijlocul vieții e mai degrabă un fenomen al unui sistem de valori greșit, decât al grupului de vârstă în care apare. Dintr-odată îți dai seama că scara pe care te cățărai se sprijină de zidul nepotrivit!” Așa că, azi meditează la acest lucru.