CONSILIU DE FAMILIE

„Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire…” (1 Corinteni 1:10)

     Pentru a-ți călăuzi familia în mod eficient, trebuie să ai grijă să ții consilii de familie în mod regulat. Pentru că un „consiliul de familie” e locul în care echipa: 1) Își stabilește scopuri; 2) Discută despre împărțirea responsabilităților; 3) Abordează chestiunile care determină dacă echipa câștigă sau pierde. Taților, chiar dacă aveți o poziție de autoritate, trebuie să vă asiguraţi că familia voastră ştie sau învaţă să în practică deciziile. Asta înseamnă să clarificați anumite probleme, să discutați despre părerile diferite, să motivați și să apreciați fiecare membru al familiei. Încercați să ascultați cu inima deschisă. Nu fiți niște simpli ascultători a ceea ce vă spun copiii, încercați să înțelegeți ce simt. Da, voi sunteți șefii, și da: puteți încerca să vă impuneți dorința dacă doriți. Dar mai devreme sau mai târziu, vă veți confrunta cu probleme, întrucât resentimentele se intensifică atunci când oamenii se simt lăsați pe dinafară. Fiecare membru al echipei voastre trebuie să ia parte la procesul de luare a deciziei. Implicați-i! Rugați-L pe Dumnezeu să vă ajute să priviți dincolo de ceea ce doriți voi, spre ceea ce este cel mai bine pentru voi toți. Și să nu cădeți pradă iluziei sau pretenţiei de a primi mulțumiri imediate. Ceea ce astăzi vi se pare bun, vă poate face să rătăciți de la calea unei mai bune zile de mâine. Nu lăsați „intruși” să participe la consiliul vostru de familie. Spuneți-le să rămână la propriul lor consiliu. Cel mai adesea, părerile lor se vor baza pe zvonuri, pe interese proprii sau pe invidie. Respectați intimitatea echipei voastre. Construiți loialitate. Strângeți-vă împreună la rugăciune în mod regulat. Când faceți asta, toată lumea are de câștigat!