_{„Poporul a rămas încremenit şi cu inima moale ca apa.” (Iosua 7:5)}

     _{Chiar și cei mai pregătiți credincioși experimentează eșecul, și marea întrebare în asemenea situații nu este: „Cum am putut să fac una ca asta?”, ci „Care e cea mai bună modalitate de a face față eșecului?” Cufundarea în gânduri de auto-condamnare este ceva firesc pentru noi, dar nu ne face niciun bine. Ele nu produc decât descurajare, și aduc eșec după eșec. Ca urmare a păcatului lui Acan, Israelul a suferit înfrângerea de la Ai și a fugit dinaintea unui dușman net inferior. Asemenea nouă, ca răspuns la înfrângerea lor, „poporul a rămas încremenit şi cu inima moale ca apa”. Credința i-a părăsit, și într-o altă traducere se spune că „orice duh a plecat de la ei”. Chiar și Iosua, liderul lor, „s-a aruncat cu faţa la pământ” (v. 6) adus la disperare și crezând că lucrurile se vor înrăutăți! Ai trecut și tu prin aşa ceva? Recunoști tiparul? Înfrângere, descurajare, disperare și deznădejde… Care a fost reacția lui Dumnezeu? „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta? Israel a păcătuit… Scoală-te, sfinţeşte poporul…” (Iosua 7.10-13). El este un Dumnezeu al pocăinței – nu se mulțumește doar cu mustrările de conștiință; un Dumnezeu al trezirii – nu al complacerii în eșec! Sfințenia e o cale, nu un loc. Când te-ai abătut de la cale, planul lui Dumnezeu este simplu: revino la ea numaidecât! Mărturisește-ți păcatul (1 Ioan 1:9). Prin credință, acceptă mila și iertarea lui Dumnezeu. Și refuză condamnarea lui Satan (Romani 8:1). „Uitând ce este în urma mea… alerg spre ţintă…” (Filipeni 3:13-14). Ca un copil care învață să umble, când cazi – nu rămâne jos și nu renunța! Scurtează timpul în care ești la pământ – ridică-te în picioare și umblă din nou. Nu uita: clipa care te face conștient de păcat ar trebui să aducă și mărturisirea lui, și siguranța iertării!}