„Dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” (1 Ioan 5:14)
În timp ce aștepți să se împlinească în viața ta Cuvântul lui Dumnezeu, fă următoarele trei lucruri: 1) Rostește-l. Cel mai eficient mod de a te ruga este să rostești Cuvântul lui Dumnezeu. Patriarhii, profeții și psalmiștii Îi aminteau cu regularitate lui Dumnezeu promisiunile Sale, în rugăciune, încrezători că El Şi le va respecta. Cel mai sigur indicator al voii lui Dumnezeu este Cuvântul Său. „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” (1 Ioan 5.14-15). Dumnezeu răspunde întotdeauna la Cuvântul Său, întotdeauna! 2) Împlineşte-l. Planul lui Dumnezeu pentru noi este nu doar de-a rosti Cuvântul Său, oricât de vital este lucrul acesta, ci să-l și împlinim (Iacov 1:22). Vă reamintesc textul unei cântări: „Când umblăm cu Domnul și-ascultăm Cuvântul, cât de glorioasă ni-e calea / Cât timp L-om asculta, cu noi va rămânea, şi cu toți cei ce fac voia Sa.” Ascultarea – credința în acțiune – ne pune într-o stare după voia Lui, iar El ne răspunde prin împlinirea promisiunilor Sale față de noi. 3) Transmite-l și altora. Părinților și bunicilor: „Poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.” (Deuteronom 6:6-7). Nu e nevoie să fii învățător de profesie, ci doar un vestitor sincer. Împărtășirea Cuvântului lui Dumnezeu va aduce rod în viața familiei tale, a prietenilor tăi, a rudelor tale, a partenerilor tăi de afaceri, a vecinilor tăi, iar pe tine te va ajuta să-l reții și să-l pricepi mai bine!