CUM SĂ TE ROGI CÂND TE SIMȚI SINGUR

„Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” (Geneza 2:22)

Dacă te simți singur iată o rugăciune care te va ajuta: „Tată ceresc, când Adam se simțea singur, Tu ai creat-o pe Eva și ai adus-o la el. Și așa cum Tu știai de ce avea nevoie Adam, știi că și eu mă lupt cu singurătatea, și știi de ce am nevoie… Tu ai spus în Cuvântul Tău: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5) Știu Doamne că există în mine un gol care nu poate fi niciodată satisfăcut sau împlinit de nimeni și nimic altceva decât de Tine. Dar Tu Tată m-ai creat pentru a fi sociabil și pentru a avea interacțiune cu alți oameni. Ajută-mă să recunosc și să opresc orice comportament negativ, din partea mea, cum ar fi: critica, invidia, irascibilitatea, spiritul de judecată sau neiertarea, care ar putea face ca oamenii să nu mă placă și să nu mă accepte! Te rog, ajută-mă și dă-mi înțelepciune ca să știu cum să spun cuvintele potrivite la momentul potrivit. Te rog, deschide-mi urechile să-I ascult pe ceilalți și să-I înțeleg cu adevărat (vezi Isaia 50:4)! Ajută-mă să depășesc timiditatea și frica de respingere, și să mă apropii de ceilalți, convins că Tu poți vorbi inimilor lor și să-I faci deschiși și primitori. Învață-mă cum să accept iubirea, ajutorul și generozitatea lor. Ajută-mă să înțeleg importanța de a avea grijă de relațiile mele și de a nu le acorda atenție prietenilor doar când îmi convine. Ajută-mă să fiu un prieten de încredere (vezi Proverbele 18:24)! Doamne, Tu știi de ce am nevoie într-o relație. Tu, Doamne, mă poți ajuta să fiu prieten adevărat, cum a fost Ionatan pentru David, sau o încurajare – ca Rut pentru Naomi. Așadar, Te rog să mă ajuți să găsesc persoana sau persoanele potrivite. În Numele lui Isus, mă rog. Amin!”