„Îţi voi da a zecea parte…” (Geneza 28:22)
Iacov nu a fost o persoană darnică din fire. De fapt, a fost chiar contrariul! El l-a înșelat pe fratele său Esau luându-i dreptul de întâi-născut, care îl îndreptățea să primească o moștenire de două ori mai mare de la tatăl său. Când a lucrat pentru socrul său Laban, Iacov a profitat și de el. Dar într-o noapte, Iacov s-a întâlnit cu Dumnezeu într-un vis care i-a schimbat viața, iar când s-a trezit în dimineața următoare, i-a spus: „Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da”. Să remarcăm că lucrul acesta s-a întâmplat cu sute de ani înainte de legea lui Moise care spunea: „Orice zeciuială… este a Domnului” (Levitic 27:30). Iacov nu a fost motivat de lege, el a fost motivat de dragostea lui Dumnezeu. Poți dărui fără să iubești (unii dăruiesc sub presiune, pentru a-i impresiona pe alții, sau pentru a obține o scutire de la impozit), însă nu poți iubi fără să dăruiești! Biblia spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu…” (Ioan 3:16). Niciodată nu te asemeni mai mult cu Dumnezeu ca atunci când dăruiești. Domnul Isus a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Zeciuiala are de-a face cu punerea lui Dumnezeu și a Împărăției Sale pe primul loc. Când în viața ta pe locul întâi tronează sinele, familia, afacerea, plăcerea, atunci prioritățile tale nu-s deloc așa cum ar trebui! Zeciuiala reface cumva ordinea și-L așază pe Dumnezeu acolo unde se cuvine să fie de drept – pe primul loc! Când Dumnezeu îți spune să dai zeciuială, El îți spune, de fapt, să-ți formezi obiceiul de a-L pune pe El pe primul loc ca principiu de viață. Când faci lucrul acesta, Domnul Isus a spus că „toate aceste lucruri” care te preocupă atât de mult „ți se vor da pe deasupra”. Dă-I deci lui Dumnezeu prioritate absolută!