DIFERENȚE ÎNTRE SAMSON ȘI SAMUEL (5)

„Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta.” (Ieremia 15:1)

     A cincea diferență majoră dintre Samson și Samuel a fost în domeniul rugăciunii. În Biblie sunt menționate numai două ocazii în care Samson s-a rugat: prima oară a fost când a crezut că moare de sete și avea nevoie de apă (Judecători 15:18); iar a doua oară a fost în ultimele clipe ale vieții, când a pierdut totul și a ajuns în închisoare (vezi Judecători 16:28). Asta mi-aduce aminte de un băiețel care a fost întrebat: „Te rogi în fiecare seară înainte de culcare?” La care micuțul a răspuns: „Nu, pentru că uneori nu am nevoie de nimic.” Pe de altă parte, Biblia spune: „Samuel a strigat către Domnul, şi Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete şi ploaie. Tot poporul a avut o mare frică de Domnul şi de Samuel” (1 Samuel 12:18). Unul din cele mai mari omagii aduse cuiva în Scriptură a fost rostit de Dumnezeu cu referire la viața de rugăciune a lui Samuel: „Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta.” Aceasta a fost „trecerea” pe care a avut-o Samuel în fața lui Dumnezeu! Biblia are multe lucruri de spus și despre viața de rugăciune a Domnului Isus. Uneori El Se ruga toată noaptea; alteori se trezea să Se roage înainte de zorii zilei. A fost secretul eficienței Lui în lucrare. El Și-a făcut depozite consistente în domeniul rugăciunii, pentru ca mai apoi să poată apela în mod constant la această putere de fiecare dată când a avut nevoie. Vom observa că rareori S-a rugat pentru cei pe care i-a vindecat. De ce? Pentru că El deja petrecuse timp în rugăciune. Mai demult, cei care mergeau la biserică numeau lucrul acesta „a veghea în rugăciune.” Acesta este secretul unei vieți creștine victorioase!