DUMNEZEU TE CHEAMĂ (1)

„Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol…” (Romani 1:1)

     Dumnezeu a căutat acea parte din trecutul lui Pavel care s-a format înainte ca el să devină creștin și a găsit câteva lucruri foarte utile. Și nu toate au fost lucruri spirituale… au fost și aspecte academice și culturale. Chiar dacă Pavel părea necalificat din cauza urii sale monumentale față de creștini, trecutul său l-a făcut să fie calificat într-un fel unic. Ca fost fariseu, el înțelegea Scripturile și mentalitatea celor care aveau să i se împotrivească. Și fosta sa orbire spirituală i-a dat compasiune pentru cei pierduți. Dumnezeu S-a folosit atât de experiențele bune, cât și de cele rele din viața apostolului Pavel. Și El poate face la fel și cu tine! Gândește-te: când Dumnezeu a căutat un bărbat care să fie unul dintre primii slujitori ai Bisericii Sale, să scrie teologia bisericii Sale, să poarte dezbateri cu conducătorii religioși care combăteau Biserica lui Hristos, să înainteze cauza lui Hristos în arenele politice și sociale, să ducă mesajul Evangheliei de la cei mai de jos de pe stradă la tronul Cezarului – Dumnezeu a găsit un bărbat care avea deja pregătirea necesară, și acesta a fost Pavel. Iată cum lucrează Dumnezeu: mai întâi te caută, apoi te pregătește, apoi te așează într-un loc, apoi îți dă putere să faci ce știe că poți face în modul cel mai eficient. Și chemarea lui Dumnezeu este singurul lucru care te va face complet fericit, deși nu întotdeauna știi lucrul acesta dinainte. Așadar, te cheamă Dumnezeu? Simți că te pregătește? Te-a așezat într-un loc anume? Cea mai mare bucurie și împlinire din viață o experimentezi atunci când te predai lui Dumnezeu și Îi spui „da”!