„Să sprijiniţi pe cei slabi” (1 Tesaloniceni 5:14)
În majoritatea claselor și școlilor se găsesc băieți și fete cu probleme și cu neajunsuri. Unii dintre ei au probleme fizice sau pshihice, alții nu învață bine, iar alții pur și simplu nu reușesc să-și facă prieteni ori să-și găsească un loc confortabil în mediul școlar. (Același lucru este la fel de valabil la locul de muncă și la biserică). Întrebarea fundamentală este următoarea: ce trebuie să facă profesorii când văd că un astfel de copil este ridiculizat și luat peste picior de ceilalți din grup? Unii ar spune: „Copiii rămân copii. Nu te băga și lasă-i pe copii să-și rezolve singuri diferențele”. Biblia, însă, spune că noi trebuie să-i „sprijinim pe cei slabi”. Când un profesor puternic și iubitor vine în ajutorul celui mai puțin respectat copil din clasă, are loc ceva dramatic în climatul emoțional din clasă. Toți copiii par să elibereze un oftat perceptibil, de eliberare. În mintea majorității copiilor următorul gând se înfiripă și crește: „Dacă acel copil are un asemenea apărător față de ridiculizare, atunci și eu sunt la adăpost!” Prin faptul că ia apărarea celui mai puțin popular copil din clasă, profesorul demonstrează că respectă pe toată lumea și că va lupta pentru toți cei ce sunt tratați pe nedrept. Una dintre valorile cele mai prețuite în rândul copiilor este dreptatea. (Dar și adulții o prețuiesc, nu?!) Pe de altă parte, copiii se simt foarte stânjeniți într-o lume a nedreptății și a abuzului. De aceea, când îi învățăm pe copii bunătatea și respectul față de ceilalți, prin faptul că insistăm pe „regula bunului simț” în sala de clasă, noi așezăm în copii un fundament pentru bunătate în lumea adultă care va urma. Așadar, oriunde te-ai situa astăzi, dă-ți toate silințele „să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi”.