GÂNDEȘTE REALIST! (1)

„Cine dintre voi… nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor…” (Luca 14:28)

     Realitatea este diferența dintre ceea ce-ți dorești și ceea ce ai. Dacă ești o persoană optimistă, poate ți se pare greu să gândești realist. Firește, ai putea crede că o astfel de gândire este opusul credinței. Nu, credința nu neagă problema, ea te conectează cu Dumnezeu prin ale cărui puteri poți ieși biruitor. Iată două avantaje ale unei gândiri realiste: 1) Vei micșora riscurile inutile. Toate faptele au consecințe. Gândirea realistă te va ajuta să descoperi care ar putea fi acele consecințe. Și asta este foarte important atunci când faptele tale îi afectează pe alții. Vechiul motto: „așteaptă-te la ce e mai bun, dar fă-ți planuri pentru ce e mai rău!” este valoros. Printr-o astfel de gândire, poți micșora riscurile inutile. O astfel de gândire îți oferă un scop, împreună cu planul de a-l îndeplini. Iată vestea bună: ai nevoie de speranță pentru a reuși. Iată vestea rea: trebuie să înțelegi că speranța nu este o strategie. 2) Vei vedea ce trebuie schimbat. Oamenii care se bazează numai pe speranță pentru a avea succes, rareori au ca prioritate schimbarea. Dacă ai numai speranță, asta înseamnă că succesul nu-ți este la îndemână. E o chestiune de noroc și de șansă – așa că, de ce să te mai deranjezi să te schimbi?! Numai când realitatea te privește în față îți dai seama ce trebuie schimbat. Schimbarea singură nu aduce creștere, dar nu poți avea creștere fără schimbare! A-L urma pe Hristos înseamnă a avea viața cea mai binecuvântată și mai plină de bucurie pe care ai putea-o avea, dar trebuie să plătești un preț pentru asta. Și Domnul Isus a fost realist cu privire la lucrul acesta, când a spus (Luca 14:27-28): „Oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu. Cine dintre voi… nu stă mai întâi să-şi facă socoteala…” Așadar, gândește realist!