MÂNTUIREA ESTE UN DAR

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:8)

     Jack Welch, care a condus General Electric în poate cea mai profitabilă perioadă a companiei, a scris o carte intitulată „Winning” (Cum să câștigi – n.tr.). Adunând multe dintre întrebările pe care i le-au pus oamenii, alături de răspunsurile sale, este o carte despre principiile managementului. Una dintre întrebări a fost aceasta: „Crezi că vei ajunge în rai când vei muri?” Ca răspuns, Jack a enumerat câteva dintre greșelile pe care le-a făcut în afaceri și în viață, inclusiv două divorțuri. Apoi a spus: „În ceea ce privește raiul, cine știe? Dar dacă se acordă puncte pentru faptul că-ți pasă de oameni cu fiecare fibră a ființei tale și pentru că dai tot ce ai în fiecare zi, atunci presupun că aș putea avea o șansă!” Dar pentru a ajunge în cer nu e de-ajuns să ai grijă de oameni sau să-ți dedici toată energia în fiecare zi! De fapt, tot ce contează e să-ți predai viața și să-ți pui încrederea în Isus Hristos – și numai în El. Poate că profunzimea acestui adevăr este mai dificil de înțeles pentru oamenii de succes decât pentru alții, datorită ambiției, viziunii și energiei proprii, care i-au ajutat să atingă succesul. Dar când vine vorba de cer, aceste calități nu contează. Nimeni nu-și câștigă locul în cer; acesta este un dar. Biblia spune că: „plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23) Evrei 6:4 îl numește „darul ceresc”. Iar apostolul Pavel a scris: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). Așadar, dacă ți-ai predat viața lui Hristos și faci voia lui Dumnezeu, ai un loc în cer!