„Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu…” (Proverbele 29:18)

     Dumnezeu are un plan pentru viața ta, unul care te va ajuta să vezi ce este cu adevărat important, iar acest plan se numește „viziune”. În caz contrar, lucrurile devin încețoșate și ajungi să nu știi unde ar trebui să mergi. Sportivii se concentrează doar pe un singur lucru: victoria! Pentru a face acest lucru, ei sacrifică relațiile, distracția și plăcerile. Iată cum sună o parafrază a versetului 18 din Proverbele 29: „Dacă oamenii nu pot vedea lucrarea lui Dumnezeu, se împiedică și cad unii peste alții; dar când sunt atenți la ceea ce descoperă El, ei sunt foarte binecuvântați.” Când Dumnezeu îți dă o viziune, începi să vezi lucrurile așa cum le vede El. Moise „a văzut” țara făgăduită, în timp ce toți ceilalți din jurul lui au văzut doar deșertul și au vrut să renunțe și să se întoarcă în Egipt (vezi Evrei 11:24-27). Și Moise a înțeles că va ajunge acolo după orarul lui Dumnezeu, conform planului lui Dumnezeu – pas cu pas. Uneori, viziunea ta poate fi copleșitoare. Atunci va trebui s-o descompui în pași mici și să îți imaginezi cum îl faci pe următorul. Vei fi surprins de progresul tău. Dar până nu faci primul pas, viziunea este doar o visare cu ochii deschiși. Un cleric britanic, pe nume Frederick Langbridge a scris: „Doi bărbați priveau afară, printre gratiile închisorii. Unul vedea noroiul, celălalt – stelele.” Tu, ce vezi când privești lumea în care trăiești, și ce șanse de viitor crezi că ai? Crezi că Dumnezeu va face totul pentru tine și tu nu trebuie să faci nimic, pentru că succesul va cădea peste tine din senin? Nu! Dumnezeu te va ajuta, dar tu trebuie să-ți umpli viziunea cu energia pe care o dă credința și să-i dai un impuls printr-un efort susținut. După ce ucenicii au trudit toată noaptea și n-au prins pește, Domnul Isus le-a spus ce să facă (vezi Luca 5:4). Când au ascultat, au prins cea mai mare captură a lor! Concluzie: Nu lumea controlează lucrurile pe care le dobândești, ci Dumnezeu!

„A venit o femeie care avea un vas de alabastru cu mir… a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus.” (Marcu 14:3)

     Evanghelistul Marcu relatează: „Pe când ședea Isus la masă, în Betania… a venit o femeie, care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; şi, după ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus. Unora dintre ei le-a fost necaz, şi ziceau: „Ce rost are risipa aceasta de mir? Mirul acesta s-ar fi putut vinde… şi să se dea săracilor.” Şi le era foarte necaz pe femeia aceea. Dar Isus le-a zis: „Lăsaţi-o în pace… Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine; căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi… dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Ea a făcut ce a putut: Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare. Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” (Marcu 14:3-9). La fel a făcut și Iosif din Arimateea, împreună cu Nicodim. Ei au folosit o sută de litri de smirnă și aloe ca să-L îmbălsămeze pe Isus, după ce El a murit, și niciun cuvânt de laudă nu este rostit în Sfânta Scriptură despre asta. Această femeie a adus mirul și l-a turnat pe capul lui Hristos în timp ce El trăia, iar Domnul Isus a scos în evidență două lucruri: a) „Ea a făcut ce a putut.” Faptele de bunătate nu se referă, de obicei, la lucruri mari, ci la lucruri mici, făcute cu o dragoste mare! b) „Se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” Tu, pentru ce vei fi ținut minte: pentru o viață de slujire a semenilor, sau pentru una egocentrică? Dacă ai o părere bună despre cineva, spune-i-o astăzi, cât timp trăiește, și nu aștepta să i-o spui la mormânt! Abate-te de la calea ta pentru a-i umple viața de bucurie cât mai este timp. Acele expresii de apreciere, acele cuvinte de iertare, acel dar special pe care ai vrut să i-l faci, dă-i-le cât mai poți! Nu-ți ține dragostea ascunsă într-o cutie! Așadar, „sparge vasul de alabastru” plin cu dragoste, și toarn-o peste semeni!

„Să urmați calea pe care v-a poruncit Domnul… ca să trăiți și să fiți fericiți…” (Deuteronomul 5:33)

     Când Dumnezeu îți poruncește să faci un lucru, El îți va da și ajutorul necesar ca să-l poți face. Dar asta nu înseamnă că va fi ușor. Șadrac, Meșac și Abed-Nego au fost condamnați de rege să fie arși de vii, pentru că au refuzat să se închine chipului său de aur. Vă invit să ne uităm și să analizăm mărturisirea lor de credință: 1) „Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins…” (Daniel 3:17). Ei nu s-au îndoit nicio clipă de atotputernicia lui Dumnezeu. 2) „Și ne va scoate din mâna ta împărate.” (Daniel 3:17). Ei nu s-au îndoit deloc de bunăvoința lui Dumnezeu. 3) „Şi chiar de nu ne va scoate… nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălţat!” (Daniel 3:18). Ei nu au luat în calcul o alternativă la ascultare! Cum s-a încheiat istoria lor? Biblia spune că: „…împăratul Nebucadneţar s-a înspăimântat… A luat cuvântul şi a zis…: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?” Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!” El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi, şi chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!” (Daniel 3:24-25). Și ceea ce s-a întâmplat mai departe ne demonstrează că Dumnezeu îi răsplătește pe copiii Lui, care-L ascultă. Biblia relatează că: „împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului” (Daniel 3:30). Poate te gândești că acesta este cel mai greu lucru care ți s-a cerut vreodată să-l faci. Dar când Dumnezeu îți cere să faci ceva ce nu vrei să faci, sau pe care simți că nu-l poți face, El are în minte tot ce este mai bine pentru tine. Când copiii tăi spun: „Nu pot face asta, este prea greu”, te răzgândești și îi eliberezi de sarcină? Nu, insiști, pentru că este spre binele lor. La fel simte și Dumnezeu pentru tine. El spune (ca în Deuteronomul 5:29): „O! de ar rămânea ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie!” Așa să ne ajute Dumnezeu!

„Fraților… necazul… ne-a lovit… că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.” (2 Corinteni 1:8)

     Omul care poate și este calificat să descrie răsplata ascultării – este Iov, nu-i așa? Biblia spune (Iov 36:11): „Dacă ascultă şi se supun, îşi sfârşesc zilele în fericire și anii în bucurie.” Și asta s-a întâmplat cu Iov în urma ascultării… Iar apostolul Ioan adaugă: „orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” (1 Ioan 3:22). Am putea spune: „Ce minunat și încurajator pentru noi!” Dar acum să-l ascultăm pe apostolul Pavel, care descrie costul ascultării: „Fraților nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii. El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.” (2 Corinteni 1:8-10) Așa că, răsplata are și un cost! Să ne uităm mai atent la următoarele cuvinte din acest text biblic: „El ne-a izbăvit… ne izbăvește… și ne va mai izbăvi încă.” Observăm că Dumnezeu nu l-a ferit pe Pavel de necazul lui, ci El i-a stat alături în necaz și l-a ajutat să treacă prin el. S-ar putea să spui: „Dar eu I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să înțeleg situația, și El n-a făcut-o!” Dumnezeu nu ne datorează explicații, dar ne promite o strategie de ieșire. „Nu v-a ajuns nicio ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13). Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: ascultă de Dumnezeu necondiționat!

„Isus… a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” (Evrei 5:8)

     Răsplata ascultării este uimitoare, dar uneori procesul este chinuitor. Cu toate că Domnul Isus „era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice.” (Evrei 5:8-9) Înainte ca Dumnezeu să te promoveze, și să-I fii de folos în slujire, El te califică. Admirăm credința lui Avraam care l-a dus pe fiul său Isaac pe muntele Moria și l-a așezat pe altar. Dar povestirea nu are sens până când nu citim primul verset din capitolul 22 din Geneza: „După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam”. Ce a testat Dumnezeu? Credința lui! Ascultarea lui! Și după ce Avraam a trecut testul, Dumnezeu i-a spus: „te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa” (Geneza 22:17). Trebuie să înțelegem următorul lucru: când ne rugăm și Îi cerem lui Dumnezeu biruință, noi Îl invităm să ne pună la încercare credința și ascultarea. Probabil că Dumnezeu nu te va încerca la același nivel sau în același fel cum L-a încercat pe Domnul Isus sau pe Avraam, dar încercările mai mici sunt cele care ne pregătesc să ne ocupăm de sarcinile mai mari din Împărăția lui Dumnezeu. În „Scrisorile lui Zgândărilă”, de C.S. Lewis, diavolul cel bătrân Zgândărilă, vorbește cu Pelinișor, nepotul său, despre dușmanul lor comun, Domnul. Și el îi spune nepotului: „Nu te lăsa înșelat, Pelinișor. Cauza noastră nu este niciodată mai în pericol decât atunci când un om, care nu mai dorește să facă voia Vrăjmașului nostru, dar încă intenționează s-o facă. El privește în jurul său la un univers din care orice urmă a Sa pare să fi dispărut și întreabă de ce a fost părăsit și cu toate acestea, ascultă și se supune.” Ascultarea pe care o dorește Dumnezeu de la tine, în fiecare zi, este ascultarea care se ridică deasupra sentimentelor și circumstanțelor, și spune: „Da, Doamne!” Spune asta lui Dumnezeu, astăzi!

„Ședea la masă cu ei…” (Luca 24:30)

     Chiar înainte să meargă la cruce, Isus a instituit ceea ce a devenit cunoscut drept „Cina Domnului” (sau Sfânta Împărtășanie). El a spus că paharul cu rodul viței reprezintă sângele Său vărsat, iar pâinea reprezintă trupul Său frânt. Apoi a încheiat spunând: „Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” (Luca 22:19). Și acum să mergem la casa lui Cleopa și a prietenului său, după Înviere, și să vedem ce s-a întâmplat acolo. Domnul Isus mersese cu ei și le vorbise pe drumul Emausului, explicându-le că tot ce s-a întâmplat a fost împlinirea profeției. Ei L-au rugat și au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei. Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o, şi le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii, şi L-au cunoscut…” (Luca 24:29-31). Într-un fel, și acesta a fost un serviciu de cină. Dar să observăm ce li s-a întâmplat celor care au participat la el: 1) Domnul Isus s-a întâlnit cu ei acolo. 2) Ochii li s-au deschis și L-au recunoscut într-un mod în care nu o mai făcuseră până atunci. 3) Ei au fost profund mișcați și au rostit următoarele cuvinte: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea…” (Luca 24:32). 4) Au plecat și le-au spus și altora. „S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc”, iar ei le-au spus: „A înviat Domnul cu adevărat” (Luca 24:33-34). Dacă poate nu o dată te-ai întrebat ce ar trebui să experimentezi, să simți sau să gândești când participi la Cina Domnului – acum știi!

„Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11:22)

     Astăzi vom învăța încă trei lecții din povestirea învierii din morți a lui Lazăr de către Domnul Isus: 1) Dumnezeu ne poate reda orice lucru pe care l-am pierdut. Una dintre cele mai mari promisiuni din Sfânta Scriptură este aceea că Dumnezeu „ne va răsplăti astfel anii” pe care ni i-a furat viața (vezi Ioel 2:25). Să invocăm această promisiune peste situația unde am pierdut foarte mult și să-L rugăm pe Dumnezeu să înlocuiască, să restaureze și să reînnoiască. El ne va asculta! 2) Dumnezeu ne poate elibera, indiferent care sunt lucrurile care ne țin legați. „Isus… a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâșii de pânză… Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l, şi lăsaţi-l să meargă.” (Ioan 11:43-44). Astăzi, puterea lui Dumnezeu este mai mare decât orice obicei, decât orice complicație sau circumstanță care ne-ar ține „legați.” Chiar dacă mintea noastră nu înțelege complet lucrul acesta, să lăsăm credința să-i răspundă. Să ne rugăm împreună cu psalmistul: „Dă-ne pricepere, ca să păzim Legea Ta şi s-o ţinem din toată inima noastră! Povăţuieşte-ne pe cărarea poruncilor Tale, căci ne place de ea.” (vezi Psalmul 119:34-35). Când rostim această rugăciune, credința noastră va crește și împrejurările care acum par imposibile pentru noi, vor fi schimbate prin puterea lui Dumnezeu. 3) Indiferent cât de rău ne simțim, Dumnezeu înțelege. La înmormântarea lui Lazăr, „Isus plângea. Atunci Iudeii au zis: „Iată cât îl iubea de mult!” (Ioan 11:35-36). Această relatare este o dovadă a faptului că noi slujim un Dumnezeu care nu doar că ne poate da înapoi ce am pierdut, ci este și un Dumnezeu Căruia Îi pasă de situația prin care trecem (vezi Evrei 4:15). Așadar, dacă astăzi ești în suferință, întoarce-te cu fața spre Dumnezeu, cere-I ajutorul și lasă-L să te ajute!

„Isus… a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu…” (Ioan 11:4)

     Haideți să vedem ce putem învăța noi din istoria lui Lazăr: 1) Dumnezeu are un plan pe care noi nu-l vedem. Oare de ce a așteptat Domnul Isus încă patru zile, după ce a auzit vestea morții lui Lazăr, până să meargă să viziteze familia? Dumnezeu așteaptă din două motive: a) Credința noastră să fie întărită. Domnul Isus a zis: „mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi” (Ioan 11:15). În viață, crizele vin și pleacă. Următoarea criză care va veni peste noi va fi diferită de ultima, dar lucrul care trebuie să-și păstreze puterea este credința noastră! b) Ca Dumnezeu să fie slăvit. Fariseii credeau că duhul omului părăsește corpul neînsuflețit după patru zile. Dacă Domnul Isus ar fi intervenit mai devreme, ei ar fi putut spune: „Nu era cu adevărat mort!” De aceea, Domnul Isus a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu.” Doar când privim în urmă, vedem înțelepciunea și voia lui Dumnezeu la lucru, în situația în care am fost. 2) Dumnezeu ne va face să ne confruntăm cu situații pe care am încercat să le îngropăm. Domnul Isus a zis: „Daţi piatra la o parte… ” Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.” (Ioan 11:39). Noi ne rugăm să primim răspuns la o problemă vizibilă, iar Dumnezeu ne spune „să dăm piatra la o parte” și să ne ocupăm de acea problemă pe care am îngropat-o! Abia când inima noastră este împăcată cu Dumnezeu, rugăciunile noastre vor primi răspuns (vezi 1 Ioan 3:21-22). 3) Dumnezeu ne va face un exemplu al harului Său. Să ni-l imaginăm pe Lazăr după ce a înviat: fără să spună măcar un cuvânt, viața sa dovedea tuturor că Isus este Domnul. Și același lucru poate fi adevărat și în dreptul nostru. Dumnezeu ne-a răscumpărat și ne-a adus la viață ca să fim – și azi – o mărturie a harului Său!

„Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.” (Evrei 10:14)

     Cuvintele au putere. Deci, nu te subaprecia spunând: „Mereu greșesc, nu sunt bun de nimic și nu fac nimic bine.” Dacă îți tot repeți aceste cuvinte, vei face în așa fel încât lucrurile să confirme ceea ce afirmi. Un consilier spunea: „Subaprecierea propriei persoane întărește (și nu-ți corectează) imperfecțiunile, pune o atenție și o energie inutile pe tot ce este greșit (și nu pe ceea ce este bun) în tine. De ce să faci asta, când știi că singurul rezultat posibil este o perspectivă negativă, mai multe sentimente negative și mai puțină apreciere pentru darul vieții?! Cei ce se subapreciază constant sunt considerați niște nemulțumiți, ca să nu mai vorbim despre exemplul pe care îl dau. În viața fiecărui om există aspecte pe care ar vrea să le îmbunătățească, dar asta nu înseamnă că trebuie să ajungi la epuizare!” Biblia spune: „El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.” (Evrei 10:14). În legătură cu asta, Max Lucado scria: „Subliniază cuvântul „desăvârșiți”. Observi că nu spune „mai buni”. Nici „pe cale de îmbunătățire”. Nici „în ascensiune”. Nu. Dumnezeu nu îmbunătățește, El desăvârșește. El nu dezvoltă, El isprăvește. Îmi dau seama că într-un anume sens suntem imperfecți: încă greșim, încă ne împiedicăm, încă facem exact ce nu vrem să facem și acea parte din noi nu „este sfințită”… Dar când vorbim despre locul nostru înaintea lui Dumnezeu, suntem desăvârșiți. Când se uită la fiecare dintre noi [cei care ne-am pus nădejdea în Hristos pentru mântuirea noastră], El vede oameni care au fost făcuți desăvârșiți prin Acela care este desăvârșit – Isus Hristos.” Da, trebuie să continui să lucrezi la îmbunătățirea ta, dar nu fi prea dur; fă pauze dese și amintește-ți că omul lăuntric „se înnoiește spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut” (Coloseni 3:10). Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este aceasta: Hristos te-a desăvârșit!

„Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă. Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi… cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta…” (2 Cronici 32:7-8)

     Ți-ai pierdut sentimentul păcii? Mintea ta este asediată de îngrijorare? Dacă este așa, începe prin a-ți îmbogăți mintea cu următoarele promisiuni din Sfânta Scriptură; scrie-le pe hârtie, ia-le cu tine, citește-le regulat și crede-le! 1) „Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare şi la venire…” (Psalmul 121:5-8); 2) „Cei ce cunosc Numele Tău, se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!” (Psalmul 9:10); 3) „Căci sunt bine încredințat că nici moartea…nici lucrurile de acum, nici cele viitoare… nici adâncimea, nicio altă făptură (Sau: zidire.) nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu…” (Romani 8:38-39); 4) „Ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine, ca să te scap şi să te izbăvesc, zice Domnul.” (Ieremia 15:20); 5) „Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică. Te vei uita în jurul tău, şi vei vedea că te poţi odihni liniştit.” (Iov 11:18); 6) „Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.” (Psalmul 4:8); 7) „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33); 8) „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi… căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.” (2 Cronici 20:15); 9) „Nu te teme!… Dacă vei trece prin ape… nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde” (Isaia 43:1-2); 10) „Pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice Domnul… te voi scăpa… pentru că ai avut încredere în Mine, zice Domnul.” (Ieremia 39:17-18). Așadar, nu te îngrijora, încrede-te în Dumnezeu!