„Fivi… s-a arătat de ajutor multora” (Romani 16:1-2)

     Biserica ta are nevoie de membri devotați lucrării de sprijinire și de încurajare a celorlalți. De oameni ca Fivi, despre care Pavel spune că „s-a arătat de ajutor multora.” Expresia „a fi de ajutor” în greacă se aplica antrenorilor care îi pregăteau pe atleți și se asigurau că sunt antrenați și echipați ca să câștige. Teologul H.F. Moule a descris-o pe Fivi drept „campioana care i-a susținut pe alții, prietenă curajoasă și devotată celor convertiți aflați în încercare, ducând lupte de protest în timpul cărora a avut parte de împotrivire și pledând pentru cauza celor săraci.” E o misiune foarte grea! Și în generația egocentrică în care trăim, nu mulți sunt dispuși să-și asume această misiune. De fapt, nu există o investiție mai mare decât cea în oameni! Când te investești pe tine însuți într-o persoană, îți faci singur un cadou, pentru că nu poți lumina cărarea cuiva fără să ți-o luminezi pe a ta, iar răsplata divină depășește orice răsplată de pe pământ: „fiecare… va primi răsplată de la Domnul, după binele… pe care-l va fi făcut…” (Efeseni 6:8). Iar un pastor adaugă: „Ai ceva ce nimeni altcineva nu poate oferi. Gândește-te cum poți ușura viața cuiva… pe cine poți sprijini și întări… Cineva are nevoie de încurajarea ta astăzi, cineva vrea să știe că ai încredere în el, că îl susții, că ai convingerea că are ce-i trebuie pentru a reuși. Privind în urmă, probabil cineva a jucat un rol important în viața ta și te-a ajutat să devii ceea ce ești astăzi. Un părinte sau un profesor care a avut încredere în tine, un șef care te-a promovat atunci când nu te simțeai calificat, cineva care a văzut în tine mai mult decât ai văzut tu însuți…” Acum este rândul tău să fii de ajutor!

„Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.” (Matei 18:19)

     Biblia spune: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.” Becky Smith avea optzeci și patru de ani, iar sora ei Christine avea optzeci și doi. Din cauza vârstei, prima dintre ele orbise, iar cea de-a doua era gârbovă, așa că nu puteau merge la biserică. Cu toate acestea, biserica avea nevoie de ele. Locuiau pe Insula Lewis, aproape de coasta Scoției și un întuneric spiritual coborâse peste satul lor, Barvas. Membrii bisericii se împuținau, iar tinerii își băteau joc de credință, vorbind despre convertire ca despre ciumă. În octombrie 1949, prezbiterul Bisericii Libere din Scoția și-a chemat membrii la rugăciune. Dar ce puteau face două bătrâne aproape neputincioase, și legate de casă? – ai zice… „Foarte multe!”, și-au zis ele. Și au transformat modesta lor locuință într-o casă de rugăciune. De la ora 10:00 seara la 4:00 dimineața, două nopți pe săptămână, îl rugau pe Dumnezeu să aibă milă de oraș. După câteva luni, Becky i-a spus Christinei că Dumnezeu i-a vorbit prin următoarele cuvinte: „Voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat” (Isaia 44:3). Ea l-a sfătuit pe pastor să organizeze o evanghelizare și să-l invite pe cunoscutul evanghelist Duncan Campbell să vorbească. Când Campbell a refuzat să vină, ea a insistat: „Dumnezeu spune că va veni peste două săptămâni și va predica aici pe timpul nopții.” Și s-a întâmplat exact așa! Timp de cinci săptămâni, Campbell a predicat în fiecare seară de câte patru ori unei mari mulțimi, de la orele 19, de la 22, la miezul nopții și-apoi de la 3 dimineața! S-au convertit mulți păcătoși, s-au închis baruri din lipsă de mușterii și insula Lewis a gustat prezența lui Dumnezeu… Și asta pentru că două femei s-au rugat cu credință pentru același lucru. Deci, caută-ți și tu un partener de rugăciune!

„Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte…” (Faptele Apostolilor 16:14)

     Unii dintre noi cred că oamenii de succes sunt greu de cucerit pentru Hristos, pentru că ei nu au aceleași nevoi ca ceilalți. Dar de fapt au! Fiecare dintre noi are în el un gol pe care numai Dumnezeu îl poate umple… și adesea El alege să te folosească pe tine pentru a umple golul din viața altcuiva. Să ne gândim la povestirea despre Lidia (Fapte 16:14-15): „Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu, şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis:„Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.” Lidia nu numai că a răspuns la Evanghelie, dar ea și-a deschis și casa, pentru ca și alții să vină să audă Cuvântul. Deci, uneori e mai ușor ca Evanghelia să ajungă la oamenii de succes. De ce? Pentru că ei știu că pentru a avea succes trebuie să fii deschis la idei și concepte noi. Ei înțeleg că pentru a te bucura de succes continuu trebuie să fii deschis mereu spre schimbare. Faptul că cineva nu aparține clasei tale sociale nu trebuie să te împiedice să-i spui despre Domnul Isus. Să nu trecem ușor peste cuvintele: „…asculta. Domnul i-a deschis inima…” Datoria ta este să le spui, iar „treaba” lui Dumnezeu e să le deschidă inima! Așadar, împrăștie sămânța Cuvântului în viața lor când ți se oferă ocazia… și fii convins că „Domnul secerișului” va face restul!

„Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” (Romani 8:35)

     Apostolul Pavel a pus întrebarea cea mare: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” Pare, dar nu e, retorică! Când nu știi de ce te iubește Dumnezeu, este ușor să te îndoiești uneori de dragostea Sa. Ai vrea să știi ce sentimente are El față de tine când te porți ca un ticălos, când ataci tot ce mișcă, când ai gânduri murdare și când limba îți este atât de ascuțită încât poate tăia o stâncă. Te întrebi: „Ce-o crede El despre mine atunci?” Dar când se întâmplă lucruri rele – Îi pasă lui Dumnezeu atunci? Mă iubește în mijlocul fricii? Este cu mine când mă pândește pericolul? Cu alte cuvinte, „va înceta vreodată să mă iubească?” Aceasta e marea întrebare, nu-i așa? Poate ai întrecut măsura săptămâna aceasta, sau poate ai început să bei și nu te-ai mai oprit până nu ai ajuns sub masă, sau poate afacerile te-au dus în situații în care nu ar fi trebuit să ajungi, ori L-ai blamat pe Dumnezeu pentru că te-a făcut să stai la mormântul cuiva drag la care nu erai pregătit să renunți… Ai mers prea departe? Ai așteptat prea mult? Ai căzut prea tare? Ai fost prea nesigur? „Ne va despărţi ceva de dragostea lui Hristos?” Nu, categoric nu! Pavel ne asigură, când afirmă: „Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:38-39). Așadar, ridică-te și întoarce-te la Dumnezeul dragostei!

„Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu…” (1 Timotei 1:2)

     Să fim sinceri: noi nu prea știm problemele cu care se confruntă ceilalți, și nici prin ce trec… Așadar, când iei hotărârea să te rogi pentru ei, urmează exemplul lui Pavel, care Îl roagă pe Dumnezeu să-i dea lui Timotei trei lucruri: 1) Har. În Biblie, cuvântul „har” implică două lucruri: primul, mila nemeritată din partea lui Dumnezeu; al doilea, „puterea lui Dumnezeu de care ai nevoie ca să treci prin încercare.” Iată o mare promisiune din Biblie pe care trebuie să te bazezi în vremurile de încercare: „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” (1 Petru 5:10). 2) Îndurare. O mare editură avea un dispozitiv care le trimitea în mod automat cititorilor mesaje că le-a expirat abonamentul. Într-o zi, acest aparat s-a defectat… și un fermier din Colorado a primit 9.734 de înștiințări! Așa că, a condus sute de kilometri până la cel mai apropiat oficiu poștal, a trimis dovada plății și a scris: „Trimiteți-mi revista. Renunț!” La fel este și cu Dumnezeu; El ne tot trimite înștiințări. „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). 3) Pace. Pacea pe care o dă Dumnezeu ne poate fi un sprijin în cele mai grele împrejurări. Și e diferită de pacea pe care o dă lumea. În cel mai bun caz, lumea ne poate da o ușurare temporară. Dar „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7). Așadar, când nu știi cum să te rogi pentru cineva, roagă-L pe Dumnezeu să reverse harul, mila și pacea Sa peste acea persoană!

„Aveţi nevoie de răbdare…” (Evrei 10:36)

     Să încercăm să ne imaginăm cum a fost viața lui Noe pe corabie. Cu siguranță nu prea reușea să doarmă. Trebuia să hrănească, să curețe și să îngrijească mii de animale cât era ziua de lungă. Apoi vă puteți imagina cum mirosea pe corabie? Știați că elefanții africani produc treizeci și două de kilograme de gunoi pe zi? Deci mirosea urât și era mizerie. Aceasta este o imagine destul de clară a ceea ce înseamnă uneori ascultarea. E vorba de strădanie și de efort tot mai mare. Binecuvântările lui Dumnezeu ne pot complica viața. Însă, spre deosebire de păcat, ele aduc o bucurie și o împlinire atât de mare, cum nu am mai experimentat niciodată (vezi Proverbe 10:22). Indiferent de viziunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, va fi nevoie de mai mult timp și de efort mai mare decât ți-ai imaginat. Noe ne pune în fața unei realități crunte, nu-i așa? Dacă un deceniu ni se pare o perioadă lungă în care trebuie să ne urmăm cu răbdare pasiunea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, ce zici de douăsprezece decenii? E uimitor ce poate face Dumnezeu, dacă ești perseverent an de an! Noi avem tendința de a supraestima ceea ce putem realiza într-un an, dar subestimăm ce poate face Dumnezeu într-un deceniu! Cheia reușitei este să planifici și să depui toate eforturile. Cei ce-și planifică activitățile privesc spre viitor și fac o previziune; cei ce sunt muncitori fac pas după pas și merg zi de zi. Succesul nu înseamnă numai să ajungi acolo unde dorește Dumnezeu să mergi, ci și ceea ce devii în tot acest proces. Înseamnă să treci linia de sosire așa cum a făcut-o Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa” (2 Timotei 4:7). Așadar, fă ce ți-a spus Dumnezeu!

„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte.” (1 Corinteni 1:27)

     Câtă vreme ai nevoie de aprobarea oamenilor, Dumnezeu este limitat în ceea ce poate face prin tine. Credința înseamnă între altele și disponibilitatea de a părea nebun. De aceea credința și smerenia merg mână în mână. Noe a părut nebun când a construit corabia în deșert. Sara a părut nebună când a crezut că mai poate avea copii la nouăzeci de ani. Moise a părut nebun când i-a cerut lui Faraon să-și lase robii să plece. Armata iudeilor a părut nebună când a mărșăluit în jurul Ierihonului sunând din trâmbițe. David a părut nebun când l-a atacat pe Goliat cu o praștie. Magii au părut nebuni când au urmat steaua. Petru a părut nebun când a coborât din barcă în mijlocul furtunii. Și Domnul Isus a părut la fel când a stat atârnat pe cruce pe jumătate dezbrăcat. Dar rezultatele vorbesc de la sine, nu-i așa? Noe nu s-a înecat în timpul potopului. Sara l-a născut pe Isaac. Moise a scos poporul Israel din Egipt. Zidurile Ierihonului s-au prăbușit. David l-a învins pe Goliat. Magii l-au găsit pe Mesia. Petru a umblat pe apă. Și Domnul Isus a înviat din morți! Vine o vreme când trebuie să încetezi să mai explici toate lucrurile în mod logic și va trebui să-ți asumi riscuri și să faci totul diferit. Va trebui să construiești o corabie sau cel puțin să plantezi niște copaci sau să faci niște scânduri! Credința înseamnă să te comporți ca și cum Dumnezeu are mijloace care acționează asupra rugăciunilor noastre… chiar dacă, la fel ca în cazul lui Noe, este nevoie de 120 de ani! Domnul Isus a spus: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:24). Ție, ce ți-a spus Dumnezeu să faci? Treci la fapte!

„Noe a căpătat milă înaintea Domnului” (Genesa 6:8)

     Ce înseamnă „a căpăta milă” înaintea lui Dumnezeu? Înseamnă că Dumnezeu face în locul tău ceea ce tu singur nu poți face. Mila lui Dumnezeu deschide uși către anumite oportunități. Ea transformă împotrivirea în sprijin. Te poate ajuta să obții o promovare, să fii printre cei admiși sau să închei cu bine o afacere… Biblia spune: „Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Luca 2:52). Trebuie remarcat faptul că așa cum poți crește în înțelepciune și în statură, tot așa poți căpăta trecere tot mai mare înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Așadar, în loc să te mulțumești cu nivelul creșterii tale, cere-I lui Dumnezeu o mărire. Tu întrebi: „Cum pot ajunge să fiu plăcut astfel?” Prin ascultare! Totul începe prin a-ți preda viața lui Hristos. „Domnul… nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.” (Psalmul 84:11). Mila lui Dumnezeu nu se limitează la domeniul spiritual; ea se extinde și la cel material. În viața lui Noe, mila lui Dumnezeu s-a tradus prin invenții ingenioase. Nu numai că Noe a construit prima corabie și a devenit pionierul industriei navale, dar el a fost deținătorul mai multor patente. Conform tradiției iudaice, Noe a inventat plugul, coasa, sapa și o serie de alte unelte folosite în cultivarea pământului. Mila lui Dumnezeu s-a tradus prin idei bune. Nu contează ce faci, Dumnezeu dorește să te ajute în ceea ce faci. El dorește să-Și arate mila peste planul tău de afaceri, peste manuscrisul tău, peste planul tău de lecție, peste dosarul tău judecătoresc, peste rețeaua ta de cumpărători etc. Însă trebuie să fii în starea potrivită pentru a primi mila Lui – adică: să trăiești în ascultare! Dacă Dumnezeu știe că va primi slava, El te va binecuvânta peste capacitățile și peste resursele tale!

„Noe umbla cu Dumnezeu.” (Geneza 6:9)

     Oare ce fel de gânduri au fost în mintea lui Noe, când Dumnezeu i-a spus să construiască o corabie în mijlocul unui ținut secetos? Nimeni nu mai făcuse așa ceva. Cu toate acestea, Biblia spune: „Noe a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.” (Geneza 6:22). Cum a reușit? Răspuns: „Noe umbla cu Dumnezeu.” Umblarea se desfășoară pas cu pas. Problema este că noi am vrea ca Dumnezeu să ne descopere al doilea pas, înainte de a-l face pe primul prin credință. Însă până nu facem primul pas, El nu ni-l va descoperi pe al doilea. Noi trebuie să fim ascultători în măsura revelației pe care ne-a descoperit-o, dacă dorim să primim mai mult, ulterior… Acesta este motivul pentru care rămânem pe loc din punct de vedere spiritual. Ne dorim să-L urmăm pe Hristos până în locul în care am mai fost – dar nu mai departe. Ne este teamă să facem ce nu am mai făcut niciodată, pentru că este teritoriu necunoscut… Așa că lăsăm deoparte noile daruri, noile ungeri și noile vise pe care Dumnezeu vrea să ni le dea. Dar noi trebuie să înlăturăm teama de necunoscut și trebuie să facem ceva diferit! Antilopa sud-africană impala poate sări 3 m. în înălțime și vreo 9 m. în lungime… și cu toate astea, poate fi ținută într-un țarc sau ocol de 1,20 m înălțime. De ce? Pentru că ea nu va sări dacă nu poate vedea unde aterizează. Și noi avem aceeași problemă, nu-i așa? Avem nevoie de garanția că nu pierdem nimic înainte de a face saltul prin credință… însă asta elimină credința din ecuație! Noi suntem chemați „să umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este din nou același: Fă ce ți-a spus Dumnezeu să faci!

„Prin credinţă, Noe… a făcut un chivot…” (Evrei 11:7)

     Noe a construit arca pentru că Dumnezeu i-a poruncit. A fost chemarea vieții lui. Tăierea scândurilor și bătutul cuielor fuseseră din partea lui fapte de ascultare. Împlinirea a ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă, a fost înregistrată ca cea mai mare faptă de ascultare din Scriptură. De la început până la sfârșit, acest monument de ascultare a lui Noe a durat 43.800 de zile! Cu fiecare act zilnic de ascultare, el L-a glorificat pe Dumnezeu. Indiferent care sunt uneltele pe care le folosești în munca ta – ciocanul, tastatura, mopul, mingea de fotbal, foaia de calcul, microfonul, espressorul de cafea – faptul că le folosești sunt un act de ascultare. Și modul în care le folosești poate fi și un act de închinare înaintea lui Dumnezeu. Este felul tău de a face ceea ce trebuie. Biblia spune: „Orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” (Coloseni 3:17). Nu te mai critica singur, crezând că ceea ce faci nu este important. Mai ții minte ce se poate întâmpla „Din lipsa unui cui”? Iată istorioara aceasta: „Din lipsa unui cui, potcoava s-a pierdut. Din lipsa unei potcoave, un cal s-a pierdut. Din lipsa unui cal, un călăreț s-a pierdut. Din lipsa unui călăreț, mesajul s-a pierdut. Din lipsa unui mesaj, lupta s-a pierdut. Prin pierderea unei lupte, regatul s-a pierdut. Și toate acestea, din cauză că a lipsit un cui de la potcoava unui cal.” În ochii lui Dumnezeu, micile fapte de ascultare sunt lucruri importante. Când faci cu bucurie lucruri mărunte ca și cum ar fi lucruri importante, Dumnezeu va face lucruri mari ca și cum ar fi lucruri mărunte. Așa se lărgește împărăția Sa! Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Fă ce ți-a spus Dumnezeu!