„Să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte” (Marcu 11:25)

     Când au fost întrebați care sunt emoțiile care contribuie cel mai mult la bolile fizice, un grup de doctori eminenți a răspuns: „Mânia și neiertarea”, deoarece de-a lungul timpului, ele elimină toxine mortale în corp. Un doctor a spus: „Nu ceea ce mănânci, ci ceea ce te mănâncă îți amenință sănătatea”. Când cineva te rănește, sunt patru lucruri pe care ar trebui să le faci: 1) Să vorbești cu acea persoană. Există un moment potrivit, un loc potrivit și o modalitate potrivită pentru asta? Înainte să spui ceva, cere-I lui Dumnezeu să-ți călăuzească gândurile și vorbele. Apoi spune ce ai pe inimă pe un ton iubitor, scăzut și fără judecată. După aceea, lasă restul în grija lui Dumnezeu. El se descurcă mai bine decât tine să schimbe lucrurile. 2) Nu te răzbuna! Când ești tentat să ataci verbal pe cineva, oprește-te și adu-ți aminte de prețul pe care l-a plătit Domnul Isus pentru a lua păcatele pe care le faci. Când îl vezi pe cel ce ți-a greșit prin ochii lui Dumnezeu, vei putea ierta pe oricine. 3) Renunță! Câtă vreme rămâi fixat pe problemă, ea va continua să te rănească. Tu poți elibera pe cineva de vină, însă asta nu înseamnă că Dumnezeu l-a eliberat pe el de vină. Dumnezeu va avea grijă de acea persoană cum se cuvine și va obține rezultatul potrivit, ceva ce tu nu poți face. 4) Roagă-L pe Dumnezeu să binecuvânteze acea persoană. Tu spui: „Vorbești serios?” Da! Domnul Isus a spus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi” (Luca 6:27-28). Când Domnul Isus îți spune să faci ceva, El îți dă harul necesar pentru a face acel lucru.

Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică” (2 Timotei 1:7)

     Unul dintre cei mai celebri intimidatori din Biblie a fost Goliat. El s-a lăudat: „Vino la mine, şi-ţi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului!” (1 Samuel 17:44). David, însă, nu a avut „un duh de frică” așa că a răspuns: „Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî” (v. 46). Intimidatorii mizează pe faptul că îți vei pierde puterea în fața atacului verbal. De aceea trebuie să le aduci la cunoștință că nu vei renunța și că ai puterea de la Dumnezeu de a rezista tacticilor lor. Dumnezeu nu a intenționat ca cineva să opreseze sau să domine o altă persoană. Așa că, apără-ți drepturile astăzi prin puterea Lui! Iar dacă intimidatorul ești chiar tu,      întreabă-te de ce simți nevoia de a câștiga putere și control asupra altora. Dacă așa stau lucrurile vei avea nevoie de ajutorul unui consilier care să te învețe cum să scapi de această problemă. Intimidatorii cresc adesea într-un mediu dezorganizat sau neprielnic și au fost neputincioși pentru a putea schimba împrejurările în care au trăit. Prin urmare, își promit să nu mai piardă controlul asupra vieților lor, deci, în schimb, caută să controleze. Însă așa-zisa lor putere nu face decât să le mascheze nesiguranțele și temerile. Oricare ar fi cauza, intimidatorii nu pot spera niciodată că vor avea o relație semnificativă cu nici o persoană pe care o constrâng să li se supună. De vreme ce duhul intimidării nu vine de la Dumnezeu, există numai o sursă – Satan. Să înțelegem un lucru: Dumnezeu controlează viața ta în toate privințele, așa că nu tu trebuie să controlezi sau să fii controlat de comportamentul altora.

„Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă” (Matei 6:8)

     Domnul Isus a spus: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi” (v. 7-8). Când oamenii spun: „Nu știu să mă rog”, ceea ce afirmă ei de fapt este că nu știu să se roage ca noi. Ei nu știu să folosească „limbajul nostru creștin”. Domnul Isus spune că nu trebuie să-ți faci griji că nu-ți găsești cuvintele potrivite, întrucât „Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi”. Dumnezeu ne ascultă inima mai mult decât cuvintele. Nu trebuie să ne simțim jenați; El nu ne dă note pentru cât de bine ne exprimăm. Putem compara rugăciunea cu respirația. Respirăm din instinct, fără să ne dăm seama sau fără să fim atenți la ea în mod conștient; este o exprimare conștientă a dependenței noastre de oxigen clipă de clipă. Tot așa dorește Dumnezeu să ne angajăm în comunicarea noastră cu El. El dorește să fie aerul pe care îl respirăm și mediul în care trăim. Edwin Keith a spus: „Prin rugăciune dăm drumul oftului interior și inspirăm Duhul lui Dumnezeu”. Prin rugăciune, noi putem trăi într-o legătură continuă cu Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti” (v. 6). Rugăciunea nu este o demonstrație publică a spiritualității. Comunicarea cu Cel pe care Îl iubim presupune să stăm singuri cu El, departe de întreruperi și de elemente care să ne distragă atenția. Ea are de-a face cu comunicarea sinceră și profundă dintre noi și Tatăl nostru.

„Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău” (Eclesiastul 7:9)

     Izbucnirile de mânie sunt distrugătoare în toate relațiile, mai ales în căminul tău. Copiii sunt cei mai vulnerabili la mânia părinților și sunt oglinda comportamentului părintesc. Noi modelăm destinele copiilor noștri prin cuvinte, comportamente și atitudini și dacă sunt crescuți într-un cămin unde volumul este mereu la maxim, ei vor reacționa la fel. Faptele tale îi pregătesc pe copii să fie isterici și violenți. În scurt timp vor reacționa exagerat, vor ridica mâna la mânie și se vor ataca unii pe ceilalți. Când dai dovadă de un comportament plin de mânie, acționezi din nevoia egoistă de a obține ceea ce-ți dorești, când dorești și în felul în care tu crezi că trebuie să obții. Te rog – de dragul familiei tale – începe să te porți ca un adult; dă dovadă de stăpânire de sine. „Să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele” (Evrei 6:12). Să remarcăm faptul că trebuie să avem credință și răbdare. Tu nu vei putea controla ceea ce îți aduce viața, dar cu siguranță îți vei putea controla reacțiile. Fie că vorbim de mânia cu care tatăl vine acasă de la serviciu, fie că este vorba despre mânia mamei pe care o varsă asupra soțului ei, ea poate aduce nenorocirea. Simion și Levi au strâns mânia în sufletul lor și au devenit niște ucigași haini și răzbunători. Din pricina aceasta, s-a abătut un blestem peste ei, iar mânia s-a transmis de la o generație la alta (Geneza 49). Poți rupe blestemul când te opui tentației de a lăsa ca mânia să-ți dicteze modul în care te comporți sau trăind după cuvintele Scripturii: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu” (Iacov 1:19-20).

„Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi” (1 Tesaloniceni 3:12)

     C.W. Vanderbergh a scris: „A iubi pe toată lumea nu este o corvoadă pentru mine. Singura mea problemă adevărată este vecinul meu de vizavi”. Majoritatea firmelor ar avea de câștigat dacă șefii și-ar iubi cu adevărat angajații și dacă aceștia ar ști-o. Majoritatea căsătoriilor ar fi mai fericite dacă soții/soțiile ar auzi și ar vedea dovezi constante ale iubirii din partea partenerilor lor. Majoritatea familiilor ar fi mai fericite dacă părinții și-ar susține neîncetat copiii, în dragoste. Tim Sanders, care a scris „Love Is the Killer App: How to Win Business and Influence Friends (Dragostea este aplicația ucigașă: Cum să ai succes în afaceri și să-ți influențezi prietenii)”, ne spune că dragostea este un element crucial în căutarea succesului personal și profesional. El continuă spunând că dacă viața ar fi un iPhone, dragostea ar fi prima aplicație pe care ar trebui s-o descărcăm. Domnul Sanders știe ce știe! Cei mai mari lideri sunt liderii iubitori – adepții lor, prietenii lor și angajații lor știu că ei le reprezintă interesele. Oprește-te și gândește-te: Ai putea spune că cei care au avut impactul cel mai mare și de durată asupra ta au fost aceia care te-au iubit cu adevărat și care au avut grijă de tine? Firește că da! Așa trebuie să te porți cu ceilalți. Compozitorul a spus: „Dragostea nu ne-a fost pusă în inimă ca să stea; deci, dragul meu, dăruiește-o altcuiva”. Iată patru motive pentru care poți spune „te iubesc” în mod regulat: 1) Ai nevoie să spui. 2) Ai nevoie să te auzi spunând. 3) Ceilalți au nevoie să te audă spunând. 4) Ai nevoie s-o auzi de la alții. Așadar, nu-ți fie teamă să spui aceste două cuvinte! Odată ce începi – nu te vei întoarce niciodată înapoi!

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbe 14:12)

     Imaginează-ți un coridor lung, întunecos, cu multe uși de o parte și de  alta. Pe fiecare dintre ele stă scrisă o dependență, cum ar fi alcoolul, tabacul, drogurile, pornografia, jocurile de noroc, etc. Copilul tău adolescent trebuie să treacă prin acest coridor în călătoria lui spre starea de adult, iar tentația de a deschide aceste uși va fi mare. Ar putea auzi ritmul muzicii și râsetele gălăgioase ale prietenilor răsunând din spatele ușilor. Presiunea de a li se alătura poate fi uriașă. E foarte greu să convingi un adolescent iubitor de distracție să rămână în coridorul întunecos, care pare atât de plictisitor și de jenant. Din nefericire, pentru un anumit procentaj de persoane care au deschis una sau mai multe uși din acestea, tragedia începe să se desfășoare. Dacă o persoană este predispusă – și nu ai cum să o știi dinainte – ea nu trebuie decât să deschidă ușa foarte puțin pentru ca monstrul să iasă afară și să-l apuce. Unii vor fi ținuți în această strânsoare toată viața. Dacă vorbești despre problema lui cu cineva care are o dependență, vei afla că probabil totul a început întâmplător – fără cel mai mic indiciu că viața va lua o întorsătură tragică. Totul a început cu deschiderea unei uși. Solomon concluzionează lucrul acesta în două versete: 1) „Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei! Dacă-ţi vor zice: „Vino cu noi! … fiule, să nu porneşti la drum cu ei, abate-ţi piciorul de pe cărarea lor!” (Proverbe 1:10-11,15). 2) „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”.

„Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă” (Psalmul 34:18)

     O femeie a spus: „Expresia prima dată” l-am înțeles cu adevărat când mi-am pierdut soțul. Prima mea noapte singură, prima dată când m-am dus singură la biserică, prima mea aniversare singură. Și când nici prin cap nu-mi trecea că lucrurile s-ar putea înrăutăți, m-am trezit pregătindu-mă singură pentru concedii – aș da orice să le pot boicota”. În asemenea clipe, ne putem sprijini pe promisiunea aceasta: „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă”. El ne oferă mângâierea prezenței Lui prin Cuvântul Său. Suportul prietenilor și a familiei pline de dragoste, ajută la vindecarea noastră. Între timp, există câteva lucruri pe care le poți face singur: 1) Apelează la puterea lui Dumnezeu! Durerea te secătuiește din punct de vedere fizic și emoțional. Așa că, roagă-L pe Dumnezeu să te ridice și să te întărească când te simți epuizat. „El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin … cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea” (Isaia 40:29, 31) 2) Să ai așteptări rezonabile cu privire la lucrurile pe care le poți gestiona! Nu aștepta prea mult dintr-odată. Poartă-te cu tine însuți așa cum te-ai purta cu cel mai bun prieten al tău; fii bun, atent și cumpătat. 3) Încearcă să-ți faci planuri dinainte! Când suferi, nu există un mod „corect” sau „incorect” de a te comporta la evenimente speciale, cum ar fi zilele de naștere, aniversările și vacanțele. Unii încearcă să facă lucruri total diferite, în loc să păstreze vechile obiceiuri care le-ar putea accentua simțul pierderii. Fă ceea ce simți că e mai bine pentru tine. 4) Lasă-i pe alții să te ajute! A merge singur înseamnă, de regulă, a nu ajunge nicăieri; apelează la prieteni și la cei dragi. Cere-le să se roage cu tine și pentru tine. Nu uita, ceilalți nu știu neapărat care sunt lucrurile de care ai nevoie decât dacă le spui.

„Isus plângea” (Ioan 11:35)

     Dr Colin M. Parkes a spus: „Durerea este prețul pe care îl plătim pentru dragoste”. Cu cât iubești mai mult o persoană, cu atât mai îndurerat ești la moartea ei. Șocul, nesiguranța, confuzia, depresia, golul și mânia, toate acestea fac parte din proces. Când Domnul Isus a ajuns la casa lui Lazăr, prietenul său murise deja de patru zile, iar sora sa, Marta era supărată. Ea dorea să știe de ce Isus nu a venit mai devreme sau de ce nu a împiedicat toate acestea. „De ce, Doamne?” E o întrebare pe care ne-o punem când suntem copleșiți de durere. Care a fost răspunsul Domnului Isus? Biblia ne spune că, văzând-o pe Maria și pe ceilalți îndoliați, „Isus a plâns”. Și fiindcă El a plâns, înseamnă că și tu poți plânge! Lacrimile nu reprezintă o lipsă a credinței, ci sunt o dovadă a faptului că ești om. Cel ce ți-a dat abilitatea de a iubi înțelege părerea de rău și pierderea, de aceea ți-a dăruit lacrimi. Cum jelim noi? Un consilier spune: „Ciudat. Imperfect. De obicei, cu un puternic sentiment al împotrivirii. Deseori cu mânie și cu încercarea de a negocia. Ne zvârcolim, lovind și strigând, până când ajungem la acea stare de pace, numită acceptare”. Acceptarea nu înseamnă, însă, capitularea în fața disperării, pentru că „despărțirea e vremelnică, iar reîntâlnirea este veșnică”. Pavel spune: „toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire … atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă” (1 Corinteni 15:51-54).

„Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul” (Apocalipsa 5:12)

     Când vorbim despre mântuire, există o singură cale. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Calea” (Ioan 14:6). Când vorbim, însă, despre închinare, există mai multe modalități. Fiecare generație descoperă același lucru: muzica ce-i înflăcărează pe nepoți, pe bunici îi stinge. Așa că, ar fi bine să nu ne mai certăm din cauza preferințelor personale, cu privire la stilul de închinare. „Cântau o cântare nouă … oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam” (Apocalipsa 5:9). Cu toții ne închinăm aceluiași Domn și singurul lucru pe care El îl cere este o inimă sinceră. Lucrul acesta este valabil fie că este muzică country, lirică, calypso sau muzică clasică intonată la orgă. Dumnezeu nu ne cere să ne exprimăm dragostea față de El în mod identic, însă ne cere să nu-i judecăm pe alții pentru felul în care se închină. Când Biblia spune: „Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul”, crezi că toți o făceau pe același stil de muzică? Marea trezire spirituală care a avut loc sub frații Wesley și care a dat naștere Bisericii Metodiste a fost caracterizată de cântări care îți răscoleau sufletul, precum: „O, de-aș avea eu limbi o mie”. Cu toate acestea, numeroși creștini sinceri din acele zile au condamnat melodia pentru că se asemăna muzicii din baruri. Unul din pericolele înaintării în vârstă constă în dorința de a păstra lucrurile neschimbate, insistând ca ceilalți să fie de acord cu noi și judecându-i ca  fiind nespirituali atunci când nu sunt de acord. Pavel a  scris: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei” (1 Corinteni 9:22). Să remarcăm cuvântul „oricum”. Câtă vreme cântarea cuiva îi este adresată „Mielului”, Dumnezeu o primește – și noi, la rândul nostru trebuie s-o primim!

„Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea” (3 Ioan 1:9)

     Unii oameni sunt atât de nesiguri și se simt amenințați cu atâta ușurință încât simt nevoia de a doborî orice persoană pe care o percep ca pe un competitor. Să ne gândim la Diotref, unul dintre liderii bisericii Noului Testament. El a ajuns într-o adevărată dilemă când Ioan i-a recomandat pe unii învățători talentați ai Evangheliei să vină și să vorbească în biserica lui. Contaminat de nesiguranță, Diotref s-a temut că vizita lor va fi o amenințare pentru poziția sa, așa că a refuzat să le dea voie să vină. Ioan, supărat pe comportamentul lui Diotref, i-a scris prietenului său Gaius despre felul în care intenționa să gestioneze această situație. „Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţămeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedecă şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din Biserică. Prea iubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele, este din Dumnezeu: cine face răul, n-a văzut pe Dumnezeu” (v. 9-11). Adevărul este că vedem duhul lui Diotref bine-merci atât în organizațiile seculare, cât și în cele sacre. Astfel de persoane îi ponegresc pe noii-veniți, și-i percep ca pe o amenințare. Cuvântul pentru tine astăzi este; stai alipit tare de bine! Acest duh caută fisuri în armura victimelor, însă contrar a ceea ce face, faptul că strică imaginea celuilalt nu le va îmbunătăți propria imagine. Cuvântul „diavol” are la origine cuvântul „diabolos”, care se traduce literal prin „a defăima”. A defăima, deci, înseamnă a face lucrarea diavolului!