OFERĂ-I TOTUL LUI DUMNEZEU!

„Prin puterea care lucrează în noi, (El) poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20)

     Dacă potențialul tău este cât un degetar, şi stai pe marginea unui ocean, având în faţa ta imensitatea întinderii de apă, tu nu vei putea beneficia de prea multă, întrucât capacitatea ta este prea mică. Dacă ai capacitatea unei găleţi, primeşti mai mult decât un degetar, dar odată ce găleata se umple, oceanul nu-ţi mai serveşte la nimic. Dacă ai un butoi, primeşti mai mult decât o găleată, dar odată ce butoiul este plin, ai profitat doar de o mică parte din ocean. Oare ce vrea să spună prin aceste lucruri? – te întrebi tu. Vreau să-ți spun că trebuie să-i oferi lui Dumnezeu cel mai mare recipient posibil! Oferă-te Lui cu totul, ca El să poată împlini ceea ce dorește să facă în viaţa ta. Nu contează cât succes ai avut deja, oricum nu ai folosit la maximum tot ceea ce dorește să facă Dumnezeu în tine și prin tine. Apostolul Pavel o spune în felul următor: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor!” Când îți dăruiești viața lui Hristos, Duhul Sfânt vine să locuiască în tine. Asta înseamnă că dacă viața ta a fost până acum un eșec, El o poate transforma în biruință. Iar dacă viața ta a fost până acum un succes, El te poate duce spre un nou nivel, mult mai înalt, al succesului! De aceea ar trebui să-ți începi fiecare dimineață rugându-te: „Doamne, astăzi mă pun la dispoziția Ta în totalitate; lucrează prin mine pentru a-ți împlini voia!” Aceasta este o rugăciune la care Dumnezeu va răspunde.

ÎNAINTEAZĂ ÎN VÂRSTĂ SI FII SI MAI BUN!

„Nu voi muri, ci voi trăi, şi voi povesti lucrările Domnului.” (Psalmul 118:17)

     În zilele noastre, unii oameni trăiesc mai mult și se bucură de o mai bună stare de sănătate, așa că ar fi bine să luăm ce e bun din înțelepciunea lor și să le prețuim performanțele. Poate ai observat că spoturile publicitare de la televizor au ca țintă persoane din ce în ce mai tinere. De ce? La urma urmelor, un tub de pastă de dinți vândut unei persoane de optzeci de ani nu este la fel de profitabil ca unul destinat copiilor? Ideea că viața se oprește la vârsta de șaizeci sau șaptezeci de ani nu are niciun sens! Immanuel Kant a scris una dintre cele mai valoroase lucrări filozofice ale sale la vârsta de șaptezeci și patru de ani. La șaptezeci și cinci de ani, președintele Ronald Reagan era unul dintre cei mai puternici oameni din lume. Verdi a pus pe hârtie ultima sa operă „Falstaff”, la vârsta de optzeci de ani. Alfred Lord Tennyson avea tot optzeci de ani când a scris „Crossing the Bar”. Judecătorul Oliver Wendell Holmes a elaborat câteva dintre cele mai strălucite opinii ale sale la vârsta de nouăzeci de ani. Tițian a pictat faimoasa „Alegorie a Bătăliei de la Lepanto” la vârsta de nouăzeci și opt de ani. Noe avea peste șase sute de ani când a ieșit din arcă, și a ajutat apoi ca lumea și omenirea să reînceapă… Psalmistul David a scris două lucruri demne de luat în seama despre îmbătrânire: 1) „Ei (cei fără prihană) aduc roade şi la bătrâneţe…” (Psalmul 92:14) 2) „Nu voi muri, ci voi trăi, şi voi povesti lucrările Domnului.” (Psalmul 118:17). Când reflectorul se mișcă de la persoana ta la generația mai tânără, nu fi descurajat! Slujește cu credincioșie în umbră, știind că într-o zi, Dumnezeu te va răsplăti din plin pentru tot ceea ce ai făcut!

FII CREDINCIOS ÎN LUCRURI MICI!

„Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari…” (Luca 16:10)

     Domnul Isus Însuși a spus aceste cuvinte – recitesc: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari. Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? Şi dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” (Luca 16.10-12) Dumnezeu nu te va promova peste nivelul tău de competență și dedicare. Și, firește, El va continua să te aducă înapoi la aceste două elemente – până când le vei înțelege corect și le vei acorda atenția cuvenită. În umblarea ta cu Dumnezeu, El îți va mări credința, punându-te la încercare în împrejurări care necesită numai puțină credință. Și dacă treci testul, El te va expune unor circumstanțe care necesită mai multă credință. De fiecare dată când îți dovedești disponibilitatea de a te încrede în El la un nivel mai înalt, El ți Se va descoperi încă puțin, și îți va încredința o mai mare măsură a binecuvântării Sale… Așa funcționează lucrurile când vorbim de credință. Fiecare pas al credinței te conduce spre o relație cu Dumnezeu mai profundă, mai bogată și cu o răsplată mai mare. Când picta frescele din Capela Sixtină, Michelangelo a petrecut mult timp stând întins pe schelă și punând detaliile la punct. A fost o muncă intensă, ce a implicat multă migală. Curios de ce renumitul sculptor se supunea unor astfel de chinuri pentru niște detalii care nu se puteau vedea de la distanță, un student l-a întrebat: „Cine va ști dacă este perfect sau nu?” Renumitul pictor a răspuns: „Eu!” Tot la fel va ști și Maestrul tău  – Domnul Isus! Ceea ce faci astăzi contează. Este factorul care va influența slujba la care te va chema El mâine. Așadar, fii demn de încredere în lucrurile mici!

DUMNEZEU PRETUIESTE CEEA CE FACI

„Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră…” (Evrei 6:10)

     Diavolul va încerca să te convingă de faptul că nu contezi prea mult pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru că nu ai un dar care să iasă în evidență (cum ar fi predicarea, învățarea sau vorbitul în public)… Este fals, deoarece „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o voi, care aţi ajutorat… pe sfinţi.” Dumnezeu vede cum lucrezi în ascuns zi și noapte, cum te îngrijești de cei dragi care au înaintat în vârstă, cum îți crești copiii, cum îi încurajezi pe alții și cum dai o mână de ajutor acolo unde poți… Will Rogers a spus: „Nu toți putem fi eroi! Cineva trebuie să stea pe margine și să-i aplaude pe eroi, în timp ce ei defilează!” Așadar, dacă ai impresia că ești prea neînsemnat pentru a face lucruri mărețe, încearcă să faci lucruri mărunte cu o inimă mare, plină de dragoste. Nu vei ști niciodată ce poți face, până nu încerci! James Sizoo a spus: „Fastul nu înseamnă măreție, aplauzele nu înseamnă faimă și proeminența nu înseamnă eminență. Oamenii de onoare nu se califică să fie oamenii secolului. O piatră poate să strălucească, dar asta nu înseamnă că este diamant. Oamenii pot avea bani, dar asta nu-i face oameni de succes. Persoanele aparent neînsemnate sunt cele care determină cursul istoriei. Cele mai mari forțe din univers nu sunt niciodată spectaculoase. Ploile scurte de vară fac mai mult bine decât uraganele, însă nu li se face prea multă publicitate. Lumea ar dispărea în scurtă vreme dacă nu ar exista fidelitatea, loialitatea, creativitatea și dedicarea celor ale căror nume nu sunt onorate sau cântate.” Astăzi Dumnezeu prețuiește ceea ce faci. „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (vezi Galateni 6:9)

ROAGĂ-TE!

„Este vreunul printre voi în suferinţă (persecutat, chinuit)? Să se roage” (Iacov 5:13)

     Este uimitor cât de mult putem să rezistăm în fața unor situații, înainte de a ne hotărî să ne rugăm pentru ele. Compozitorul unei cântări spunea în versurile ei: „Ce pace pierdem, ce poveri zadarnice ducem/Și toate acestea – că în rugă la Domnul nu le-aducem”. Ne plângem prietenilor, ne întrebăm de ce Dumnezeu nu face nimic, ne frământăm cu situația în mintea noastră și nu profităm de cea mai simplă soluție care există – rugăciunea. Charles Spurgeon a scris: „Dorința de a fi în părtășie cu Dumnezeu este intensificată de eșecul tuturor celorlalte surse ale consolării”. Cu toții ne facem vinovați de faptul că tratăm rugăciune ca pe un ultim efort. Când spui lucruri precum: „Nimic nu funcționează! Poate ar trebui să mă rog…”, îți dai seama ce spune asta despre tine? Că nu înțelegi sau nu crezi în puterea rugăciunii! Duci poveri pe care nu ar trebui să le duci, și viața ta este mai grea decât ar trebui să fie, pentru că nu înțelegi cât de puternică este rugăciunea. Dacă ai înțelege, te-ai ruga pentru orice – nu ca un ultim efort, ci ca primă reacție! Biblia spune: „Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage.” Când ai o problemă, roagă-te! Când simți că vrei să renunți: roagă-te! Când nu știi ce să faci: roagă-te! Domnul Isus, care se ruga în zori de zi și noaptea târziu, a spus: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:24) Așa că, roagă-te!

PĂSESTE ÎN APĂ!

„Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3:17)

     Când Domnul Isus a fost botezat, „cerurile s-au deschis… Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (v. 16-17) În acea zi în care Domnul Isus a intrat în râul Iordan, El a pășit în plinătatea planului lui Dumnezeu pentru viața Sa. Apele acelea erau pline de păcatele omenirii. Ioan a botezat mulțimi de convertiți acolo. Păcatele lor au fost iertate și spălate într-un mod real, curgând în marea iertării lui Dumnezeu, la fel cum apele râului Iordan curg în Marea Moartă. Poate ești îngrozit de ideea că Domnul Isus S-a făcut păcat pentru tine. Dar El a făcut-o pentru a împlini planul lui Dumnezeu – răscumpărarea ta. Domnul Isus S-a aflat exact în locul în care dorea Dumnezeu să fie, făcând exact ceea ce a dorit Dumnezeu să facă. De aceea Tatăl Său a anunțat: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Putem primi o învățătură din acest pasaj: uneori, voia lui Dumnezeu este să treci prin împrejurări neplăcute și prin ape tulburi. Dar când asculți de Dumnezeu și faci ce spune El, nu va trebui să vorbești sau să te lupți singur. Dumnezeu va porunci îngerilor să fie la dispoziția ta, să te onoreze, să te asculte și chiar să te binecuvânteze. Nu va trebui să te zbați pentru a găsi răspunsurile potrivite sau să te întrebi dacă va ieși ceva bun pentru tine. Dumnezeu te va înzestra cu abilitatea și resursele de care ai nevoie, pentru că te afli în locul în care dorește El să fii, făcând ceea ce dorește El să faci. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este: „Pășește în apă!”

NU LĂSA CA TEAMA SĂ TE OPREASCĂ! (2)

„Matei… s-a sculat și a mers după El” (Matei 9:9)

     Pentru romani, strângerea birurilor era o activitate profitabilă. Însă pentru un evreu ca Matei, însemna înșelarea propriului său popor. Drept consecință, el a fost disprețuit și exclus din închinarea religioasă. Dar asta nu L-a împiedicat pe Domnul Isus să-l cheme pentru a-I deveni ucenic. Iar când l-a chemat, Matei nu a ezitat, „s-a sculat și a mers după El”. Sheila Schuller Coleman subliniază: „Unde toți ceilalți au văzut un paria, Isus a văzut un tânăr care promite… unde toți ceilalți au văzut un trădător, Isus a văzut un urmaș loial. Unde toți ceilalți au văzut un ratat, Isus a văzut un titan al credinței. Nu contează cine suntem, educația noastră, pedigriul nostru, relațiile noastre sau trecutul nostru. Domnul Isus are un plan și are nevoie de fiecare dintre noi pentru a duce la îndeplinire scopul nostru divin, dat de Dumnezeu.” E normal să simți teamă când te confrunți cu schimbarea și cu nesiguranța, dar Dumnezeu spune: „Îndrăzniţi… nu vă temeţi!” (Matei 14:27) Un învățător biblic a scris: „Dumnezeu cunoaște efortul nostru plin de provocări. El știe că nu abilitățile și resursele noastre sunt ceea ce ne dă putere în călătoria noastră (Filipeni 4:13). Când ne este teamă că nu putem face ceea ce ne-a spus Dumnezeu să facem, și ne este frică că nu ne va ocroti și nu Se va îngriji de noi, îmbrățișăm minciuna potrivit căreia împrejurările noastre sunt mai mari decât Dumnezeu. Atunci credința noastră este pusă pe altarul propriilor noastre percepții. Dacă semănați cu mine, vă este deseori frică de ceea ce se află în spatele cortinei chemării lui Dumnezeu, unde – în mod frustrant – El nu ne dă voie să tragem cu ochiul. El lasă trasă cortina viitorului nostru, ca să învățăm să trăim prin credință și nu prin vedere, ca să avem siguranța nădejdii noastre, și să fim siguri de Dumnezeu, chiar și când nu vedem modul în care lucrează în împrejurările noastre prezente”.

NU LĂSA CA TEAMA SĂ TE OPREASCĂ! (1)

„Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6)

     Te-a chemat Dumnezeu să faci ceva de care nu te simți în stare? Ai cumva în minte o mulțime de alte persoane care ar fi mai potrivite pentru această slujbă? Nu contează ce simți, Dumnezeu nu a ales pe altcineva! El te-a ales pe tine în ciuda limitărilor și incertitudinilor tale. Faptul că nu te simți potrivit nu-L surprinde. De fapt, „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9) John Walker a scris: „Poți să-ți ascunzi slăbiciunile de ceilalți, dar nu le poți ascunde de Dumnezeu. El te-a creat (crezi că a făcut o greșeală?). El te-a creat cu slăbiciuni, pentru a te ține pe genunchi. Dacă slăbiciunile nu te-ar împinge spre Dumnezeu, te-ai umple de mândrie, iar El nu va îngădui să le folosești ca pe o scuză ca să-ți eviți misiunea sau să-ți ignori scopul. Dacă Dumnezeu te cheamă să faci o lucrare grandioasă, El te va echipa ca s-o duci la capăt prin Duhul Sfânt, care va lucra din lăuntrul tău. Așa că, îndreaptă-ți atenția spre puterea Lui, nu spre a ta… Nu te gândi la cât ești de nepregătit pentru acea sarcină. Nu uita, Dumnezeu este mai mare decât orice lucru cu care te confrunți, oricât de copleșitor ar putea părea!” Biblia spune că noi „am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10) Planurile lui Dumnezeu nu sunt doar idei bune și inspirate. El te-a creat pentru un scop specific, și Cel care „a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi…” Așadar, în loc să lași ca frica să te oprească, las-o să te motiveze – ca să te ridici și să te apuci de treabă!

INVOCĂ BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU PESTE VIATA TA

„Cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului…” (Isaia 65:16)

     Cuvântul „a invoca” implică două lucruri: 1) A face o cerere sinceră sau o solicitare; 2) A cita ceva în favoarea sa, ori a implementa. Având acestea în minte, să citim acest verset: „cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei”. Ce promisiune puternică! La fel cum Dumnezeu, Tatăl nostru, a creat lumea prin cuvânt, și noi putem folosi Scriptura pentru a schimba lumea în care trăim. Când rostești binecuvântarea lui Dumnezeu peste viața ta, „faci o cerere sinceră sau o solicitare”. Și totodată „citezi binecuvântarea în favoarea ta, o revendici sau o implementezi”. De aceea Dumnezeu i-a spus lui Moise să-i binecuvânteze pe iudei cu aceste cuvinte: „Domnul să te binecuvânteze, şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea!” (Numeri 6:24-26). Apoi Dumnezeu a adăugat: „şi Eu îi voi binecuvânta” (v. 27). Acum înțelegi de ce rostirea Cuvântului lui Dumnezeu peste viața ta poate schimba lucrurile în bine, și de ce Scriptura spune: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21)? Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: invocă binecuvântarea lui Dumnezeu peste viața ta!

NU TE TEME, DUMNEZEU ESTE CU TINE!

„Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” (Geneza 15:1)

     Când Dumnezeu aduce o situație nouă în viața ta sau îți cere să faci ceva ce nu ai mai făcut niciodată, vei experimenta incertitudine și teamă, și vei avea o mulțime de întrebări. Dumnezeu știe lucrul acesta; de aceea promisiunea pe care ți-o face este întotdeauna egală cu proiectul pe care ți-l dă. Imaginează-ți că îți vinzi casa și trebuie să-ți împachetezi toate lucrurile, să-ți pui familia în mașină și s-o pornești la drum fără să ai idee încotro te îndrepți. Ți se pare o nebunie? Asta i-a cerut Dumnezeu lui Avraam să facă. Însă El i-a spus: „Nu te teme. Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Cuvântul „scut” înseamnă că Dumnezeu te va ocroti, iar cuvântul „răsplată” înseamnă că El Se va îngriji de tot ce ai nevoie. Oare asta înseamnă și că nu vei experimenta teamă? Nu, ci că trebuie să te încrezi în El în ciuda temerilor tale! Dr. Bernard Vittone spunea: ”Pe măsură ce îmbătrânim, ne pierdem capacitatea de a face deosebirea între teama negativă (asociată cu munca, stresul și tensiunea) și teama pozitivă, care este ceva natural și care reprezintă o componentă interesantă a lucrurilor noi pe care le încercăm.” Drept urmare, devenim și mai fricoși și evităm situațiile care ne creează teamă. Când se întâmplă lucrul acesta, dorința de a ne simți în siguranță ne face să ne blocăm într-o stare de neutralitate. Încercarea de a evita riscul este precum încercarea de a evita să trăiești fără a depune niciun efort în acest sens. Dacă Avraam ar fi refuzat să-L asculte pe Dumnezeu din cauza fricii de necunoscut, ar fi pierdut „răsplata cea foarte mare”. Așadar, alungă-ți teama și cere binecuvântarea pe care ți-a promis-o Dumnezeu când vei ajunge de partea cealaltă. Nu te teme, Dumnezeu este cu tine!