„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu… cu privire la voi”  (1 Tesaloniceni 5:18)

     Teoreticianul și fizicianul Stephen Hawking are o minte sclipitoare, destui oameni avizați asemuindu-l cu Albert Einstein. Însă el suferă de o boală degenerativă rară, numită scleroză laterală amiotrofică. Această boală l-a dus la paralizie. El a învățat să utilizeze computerul cu vârfurile degetelor, și așa a reușit să-și comunice calculele și gândurile. Înainte de a se îmbolnăvi, el și-a descris viața drept „o experiență lipsită de sens”. Obișnuia să bea prea mult și să lucreze prea puțin. Însă după ce a descoperit că e posibil să mai aibă numai câțiva ani de trăit, viața lui a căpătat brusc o nouă semnificație. De fapt, a devenit mai fericit decât înainte. El a explicat acest paradox în felul următor: „Când așteptările cuiva se reduc la zero, acea persoană apreciază tot ceea ce are”. Când ți se spune că mai ai o perioadă limitată de trăit, lucrul acesta îți schimbă întreaga perspectivă asupra vieții. Lucrurile pe care le treceai cu vederea devin, dintr-odată, semnificative: hohotul de râs al copiilor, răsăritul sau apusul, dragostea prietenilor ori a familiei, chiar și o simplă plimbare în parc… Cei mai nefericiți oameni de pe pământ sunt cei ce cred că „viața le este datoare cu ceva”. Ei nu sunt niciodată fericiți, pentru că au impresia că nu primesc niciodată ceea ce merită. Apostolul Pavel se afla în închisoare, fără speranța că va ieși de acolo, când a scris: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi”. Ce voia el să spună? Un lucru simplu: în loc să intri în competiție, să te compari cu alții și să te plângi, uită-te atent la lucrurile bune pe care ți le-a dat Dumnezeu, bucură-te de ele și dezvoltă-ți o atitudine de mulțumire (Filipeni 4:8).

„Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” (Psalmul 127:1)

     Când ai un talent foarte dezvoltat, dar provocarea sarcinii pe care o ai de făcut este prea mică, simți că te plictisești. Când talentul tău este slab, dar provocarea sarcinii pe care o ai de făcut este prea mare, simți frustrare și teamă. Dar când nivelul provocării se potrivește cu nivelul talentelor tale – atunci te afli în „flux”. Noi nu lucrăm numai pentru bani, pentru recunoaștere, promovare, aplauze sau faimă. Noi trebuie „să fim plini de râvnă totdeauna pentru bine”, după cum scrie Pavel în Galateni 4:18. Trăim pentru flux. Tânjim după flux – și, când este prezent, ceva se petrece în sufletul nostru, deoarece ne conectăm la o realitate ce ne depășește, și intrăm în parteneriat cu Dumnezeu. De aceea psalmistul a spus: „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” Fluxul este parte a ceea ce experimentăm în acel parteneriat, și în cadrul lui… Dumnezeu folosește la rândul Său fluxul pentru a ne modela. Bețaleel a experimentat fluxul când lucra în lemn, David când cânta la harpă, Samson când își folosea puterea, Pavel când scria o epistolă extraordinară, Daniel când se afla la conducere, iar Adam când avea grijă de grădină. Dacă te afli într-o funcție de conducere, unul dintre cele mai mari acte spirituale de slujire pe care le poți face este să-i întrebi pe oameni dacă experimentează râvna în activitatea lor, și să-i ajuți s-o experimenteze și mai mult. Când lucrezi în fluxul slujirii lui Dumnezeu și când experimentezi râvna în activitățile care contribuie la dezvoltarea și binecuvântarea altora – atunci tu lucrezi „în Duhul”. Pavel se afla în Duhul când s-a descris (în 2 Corinteni 6:10) a fi „un sărac, şi totuşi îmbogăţind pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.”

„Să faceţi totul în Numele Domnului Isus…” (Coloseni 3:17)

     Cercetările arată că cele mai frumoase clipe din viața noastră nu vin în urma divertismentului, a timpului liber sau a plăcerii; ci ele apar când suntem absorbiți de sarcini care ne provoacă, ne solicită și care se potrivesc ca o mănușă cu cele mai dezvoltate abilități ale noastre. În astfel de clipe, ne simțim atât de prinși într-o activitate, încât timpul pare oarecum suspendat, ignorat; suntem concentrați total, fără să fie nevoie să facem prea mari eforturi. Ne aflăm într-o profundă stare de conștiență, dar fără să fim conștienți de propria noastră persoană; suntem solicitați și provocați, dar fără să ne simțim stresați sau îngrijorați. Avem un nivel înalt al angajării și suntem una cu ceea ce facem. Această stare poartă denumirea de „flux”, întrucât cei care o experimentează mărturisesc deseori că se simt atrași de ceva mai presus de ei. În ultimii treizeci de ani, s-au efectuat studii pe mii de subiecți pentru a explora acest fenomen al fluxului. În mod ironic, el este experimentat mai mult la locul de muncă decât în activitățile din timpul liber. De fapt, fluxul atinge cele mai joase cote când nu ai nimic de făcut. Când stai degeaba, nu se produce niciun flux! Această imagine a fluxului este, în realitate, o descriere a ceea ce înseamnă exercitarea unei stăpâniri. Dumnezeu spune în Geneza că noi trebuie să „stăpânim” pământul sau să ne exercităm „domnia” (vezi Geneza 1:26, 28). Deseori ne gândim la aceste cuvinte în termenii unei „dominații” sau a dorinței de „a face pe șeful”. Însă adevărata idee din spatele lor este aceea că trebuie să-ți investești abilitățile pentru a crea valoare pe pământ, pentru a planta și a construi, a scrie și a organiza, a vindeca și a inventa modalități prin care să-i binecuvântăm pe ceilalți… și pentru a face ca Împărăția lui Dumnezeu să prospere!

„Trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis.” (Ioan 9:4)

     Când începi să-ți vezi ocupația ca pe o parte importantă a voii lui Dumnezeu pentru viața ta, vei experimenta un nou nivel al împlinirii sufletești. Domnul Isus a predicat și a făcut vindecări, dar Și-a văzut întreaga activitate ca pe „lucrarea” ce i-a fost dată de către Tatăl. Și tu trebuie s-o consideri la fel! În loc să vezi în biserică un loc în care te întâlnești cu Dumnezeu duminica, consider-o un loc în care ești hrănit și întărit – pentru a putea apoi duce cu tine prezența lui Dumnezeu la locul de muncă. „Orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi prin El lui Dumnezeu Tatăl.” (Coloseni 3:17) Să remarcăm aici două cuvinte: 1) „Cuvântul”. Acesta acoperă competențe de comunicare și informare. 2) „Fapta” – cuvânt care acoperă competențe precum creativitatea și execuția. Orice faci, se presupune că faci cu o inimă mulțumitoare, ca și cum Domnul ar fi șeful tău – și El este, de fapt… Când lucrezi cu o astfel de atitudine, te trezești la viață. Cineva se trezește la viață când învață un instrument muzical, altcineva când conduce o echipă… o persoană – când consiliază pe cineva aflat în suferință, și o altă persoană când se uită la un raport financiar. Când fiecare dintre noi facem lucrul pentru care ne-a creat Dumnezeu, lumea din jurul nostru este îmbogățită. Toate darurile sunt oferite de Dumnezeu și suntem invitați să trăim într-o interacțiune conștientă cu Duhul Sfânt, când lucrăm, pentru a putea să valorificăm și să ne dezvoltăm talentele pe care El ni le dă.

„Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” (Luca 8:30)

     Îți aduci aminte de omul din Scriptură care era posedat de demoni? „Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune” a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el” (în armata romană, legiunea era formată din șase mii de oameni). Nu „Legiune” era numele adevărat al acelui om; era numai o etichetă. Însă el s-a luptat atât de mult cu problema sa, încât și-a acceptat eticheta și s-a definit prin experiența avută. Poate te-ai etichetat singur – „grăsanul”, să zicem, pentru că te-ai luptat cu greutatea în plus de atâta vreme, fără să întrevezi la orizont vreo victorie… Sau poate te-ai definit ca „victimă”, pentru că ai fost abuzat sau pentru că alții au profitat de tine. Poate te vezi un „ratat”, pentru că ai divorțat sau pentru că pruncii tăi au luat-o pe căi greșite… Dacă așa stau lucrurile, e timpul să scapi de etichetele negative și să începi să te vezi așa cum te vede Dumnezeu. Domnul Isus l-a eliberat pe acel om chinuit, i-a redat stima de sine și l-a repus în familie. El dorește să facă la fel și cu tine! Satan te va duce de la o extremă la alta. El te va face fie o persoană lăudăroasă, fie o persoană timidă; te va face să crezi că ești un om „nemaipomenit” sau te va convinge că ești total lipsit de valoare. Nu mușca momeala! Auto-condamnarea este adeseori deghizată în smerenie, când de fapt reprezintă o respingere a Cuvântului lui Dumnezeu, singurul care îți dă siguranța celui ce afirmă liniștit și smerit: „Pot totul în Hristos care mă întărește.” (Filipeni 4:13). Numele pe care ți-l dau alții nu contează; numele pe care ți-l dai singur contează! Concluzia este aceasta: „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună.” (2 Corinteni 9:8)

„Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic.” (1 Corinteni 15:10)

     Dacă ai fost binecuvântat și-ți merge bine, citește aceste cuvinte ale lui Pavel și strânge-le în inimă: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic”. Orice lucru bun pe care îl ai acum, sau de care te vei bucura în viitor, vine de la Dumnezeu. Încearcă să nu uiți asta! Poate spui: „Stai puțin, am lucrat din greu pentru asta… Nu merit și eu puțină recunoaștere?” Ba da, meriți; Biblia spune: „Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi…” (Romani 13:7) Lauda însă, prin natura sa, poate fi dăunătoare. Corpul omenesc este o dovadă extraordinară de chimie; bate-l pe un om pe spate – și pieptul începe să i se umfle! Cineva a spus: „Lauda este asemenea parfumului; dacă o consumi, te va ucide!” De aceea, Pavel ne lasă această aducere aminte valabilă și astăzi: „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:7) Într-o zi, împăratul Nebucadnețar s-a umflat în pene și s-a lăudat: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu… prin puterea bogăţiei mele?” (Daniel 4:30) Însă Dumnezeu i-a întrerupt acest moment de mândrie și i-a luat împărăția, iar el a ajuns să-și piardă mințile și să trăiască la fel ca fiarele sălbatice. Numai după ce s-a pocăit și a recunoscut că Dumnezeu este stăpânul tuturor lucrurilor, i-a redat Dumnezeu sănătatea și împărăția. Mustrat, smerit și luminat, el a îngenuncheat și s-a rugat: „Eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc.” (Daniel 4:34) Lauda este o formă de nebunie, nu te lăsa atras de ea! A-ți ridica ochii spre cer – te menține umil și sănătos!

„Știu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului…” (Geneza 18:19)

     Vorbind despre Avraam, Dumnezeu – pentru că-l cunoștea – a putut să spună că: „are să poruncească fiilor lui… să ţină Calea Domnului…” Oare ar putea Dumnezeu să spună la fel și despre tine? Când iei în serios creșterea copiilor tăi într-un mod evlavios, Dumnezeu va pune accentul acolo unde trebuie: pe tine! Dacă dorești să vezi adevărurile importante zburând pe deasupra capetelor copiilor tăi, încearcă să-i înveți un lucru la care nu te-ai angajat în mod personal. Crezi că din senin și deodată sunt dificili copiii tăi? Nu, ei te urmăresc și aproape că te imită! Dacă faptele tale demonstrează că ceea ce îi înveți nu are însemnătate pentru tine, nici pentru ei nu va fi important vreodată. Poți să-i învinovățești? Dacă ești dedicat alergării după bunuri materiale, și ei vor fi la fel. Dar dacă ești devotat slujirii Domnului, și ei vor fi atrași spre El. Dorești să te bucuri de o viață lungă și fericită? Transmite-le copiilor tăi  și copiilor lor după ei învățătura Domnului (vezi Deuteronom 6:2). Putem remarca faptul că dragostea pentru Hristos este pe primul loc: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta” (Deuteronom 6:5). Ești surprins? Nu ar trebui să fii! Când stilul tău de viață demonstrează dragostea pentru Hristos, El îi va atrage pe copiii tăi mai mult decât orice altceva de pe pământ. Te văd copiii tăi citind Biblia? Discuți cu ei adevărurile Scripturii, într-un mod care să-i angajeze și pe ei? Când sunt aduse în discuție anumite comportamente și valori, îi îndrumi la Scriptură, le-o deschizi – pentru a afla răspunsuri? De ce este important lucrul acesta? Pentru că Biblia spune: „s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul…” (Judecători 2:10). Pentru a crește copii evlavioși, trebuie să-i înveți principiile lui Dumnezeu pe care tu însuți le practici, și pe care ei le văd trăite de tine. Amin?

„Veniţi singuri la o parte… și odihniţi-vă puţin.” (Marcu 6:31)

     Există două tipuri de „oboseală”. Deosebirea este asemănătoare cu diferența dintre norii pufoși de primăvară care aduc ploaia și norii care prevestesc o tornadă. Există oboseala temporară, obișnuită. O resimțim în urma unei activități bine făcute, iar după o perioadă de odihnă revenim în plină forță. Celălalt tip de oboseală este una cronică și lăuntrică, ce se acumulează în timp, și care nu se manifestă întotdeauna pe plan fizic. De fapt, este deseori mascată de o activitate frenetică și de comportamente impulsive, precum: 1) Nu te poți relaxa în timpul mesei sau la o cafea. 2) Îți verifici la nesfârșit mesageria vocală și emailurile. 3) Noptiera ta este plină de teancuri de publicații menite să te ajute să fii „cu un pas înainte”. 4) Ți se pare imposibil să-ți iei o zi liberă. 5) Nu faci pauze și lucrezi în timpul tuturor sărbătorilor. 6) Nu poți dormi. 7) Orice timp liber pe care îl ai, îl petreci adoptând comportamente neobișnuite precum: mâncatul excesiv, cumpărăturile și uitatul la televizor, fără să te gândești la nimic. Wayne Muller a spus: „Pentru că nu ne odihnim, rătăcim. Intoxicați de convingerea că lucrurile bune vin numai prin determinare și efort neobosit… din lipsă de odihnă, viețile noastre sunt în pericol”. În realitate, în timp ce noi suntem ocupați să muncim fără odihnă și să părem importanți, ne putem pierde abilitatea de a auzi vocea Celui ce ne-a chemat la această lucrare de slujire. Da, Dumnezeu așteaptă să lucrezi serios, dar nu să-ți pui în pericol sănătatea, familia sau timpul tău cu El. Dacă momentan te găsești într-o astfel de stare, Domnul Isus îți spune: „Veniţi singuri la o parte… odihniţi-vă puţin.” Dacă ești înțelept și dorești să reziști până la capăt, vei fi cu băgare de seamă și vei asculta ce-ți spune El.

„În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră…” (Isaia 30:15)

     Dumnezeu a spus cuvintele citate mai devreme: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Dar n-aţi voit!” Când ești secătuit din punct de vedere emoțional și spiritual, din cauza așteptărilor altora, devii cu ușurință indiferent față de întreaga mulțime de emoții omenești. Deși este indicat să nu te încarci cu emoții negative, vei constata că – în timp – și emoțiile pozitive vor fi afectate, întrucât nu mai simți mare lucru, nici bun, nici rău… Când ți se întâmplă asta, mai mult ca sigur vei ajunge să fii călăuzit de lucruri precum: program supraîncărcat, gestionare defectuoasă a timpului, teama de a acționa, tolerarea relațiilor toxice și a obiceiurilor nesănătoase, suferință sau durere nevindecată și scopuri greșite. Așadar, care este soluția, care e răspunsul? „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră…” În loc să te forțezi și să te zbați să mergi înainte, oprește-te și vorbește cu Dumnezeu despre ceea ce se petrece în viața ta. În loc să te simți izolat și apăsat de imposibilitatea situației în care te găsești, include-L pe El în ecuație, rugându-te astfel: „Ajută-mă, Doamne, să am mintea îndreptată spre Tine. În această perioadă aglomerată și stresantă, ajută-mă să-mi pun în ordine prioritățile potrivit cu voia Ta, să am gândurile Tale și să las ca gândirea lui Hristos să-și aibă autoritatea cuvenită în viața mea. Cuvântul Tău spune că mi-ai pregătit pacea. Fiindcă Tu ești Cetățuia mea și Izbăvitorul meu, nu mă voi lăsa tulburat sau cuprins de frică. Îți mulțumesc pentru că inima și mintea mea și-au găsit odihna prin Hristos Isus. Amin!”

„Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.” (Ioan 10:11)

     Uneori, slujitorii se ascund în spatele programului lor încărcat pentru a evita să le spună oamenilor „nu”. Domnul Isus a știut când să se implice și când nu… Învață de la El! Nu vei fi niciodată în stare să slujești eficient, dacă te simți obligat să împlinești toate nevoile de fiecare dată. Iar Dumnezeu nici nu-ți cere asta! El Se așteaptă să răspunzi numai la ceea ce-ți scoate El în cale. Un pastor spunea odată: „Nu voi uita expresia de pe fața consilierului meu când a auzit că urmează să intru în lucrare. „Dar nici măcar nu-ți plac oamenii!” a exclamat el. Îmi amintesc că m-am gândit: „Și ce dacă? Lucrarea implică predicarea și conducerea unei biserici. Nu trebuie să-mi bat capul cu oamenii”. Total greșit! Noi avem cutezanța de a ne concentra atât de mult asupra programelor, încât fugim de cei pe care Dumnezeu ni-i scoate în cale. Sunt uimit cât de departe merg birocrațiile pentru a face schimbări în structurile bisericești, în loc să se focalizeze pe oameni. Nevoile personale au prea mare însemnătate, ca să te dedici rigidității vreunui program. Unii dintre noi credem că problema cu gestionarea nevoilor, în mod personal, este aceea că ele se pot înmulți ca iepurii. În plus, programele există pentru a te împiedica să fii copleșit, nu? Greșit! „Mitul lucrării” care spune: „Ce faci pentru unul trebuie să faci pentru toți” este rețeta epuizării!” Domnul Isus Și-a petrecut o mare parte din timp împlinind nevoi personale. Și El a spus: „Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.” Dar pentru asta trebuie să faci loc neprevăzutului în viața ta!