„Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare…” (Coloseni 3:12)

     Poetul american Henry Wadsworth Longfellow a scris: „Dacă am putea citi istoria secretă a dușmanilor noștri, am găsi în viața fiecăruia dureri și suferințe suficient de multe pentru a dezarma orice ostilitate.” Iar Jonathan Glover, în documentarul său despre războaiele secolului XX, vorbește despre ceea ce el numește „descoperiri de simpatie”: chiar și în condiții de război, actele de compasiune depășesc conflictul. Cele mai multe „descoperiri de simpatie”, potrivit lui Glover, sunt declanșate de contactul vizual, iar această privire, ochi-în-ochi, înlocuiește lupta corp la corp. Ai avut vreodată o „descoperire de simpatie”? Dacă nu, roagă-te pentru una. Este un moment în care tendința de a urî este depășită de voința de a iubi. Un moment în care compasiunea proactivă învinge furia negativă. Un moment în care ești preocupat mai mult de durerea altcuiva decât de a ta. Acestea sunt momentele în care descoperi ce înseamnă cu adevărat să-L iubești pe Dumnezeu din toată inima ta. Este mult mai simplu să te comporți și să acționezi ca un creștin, decât să fii un prefăcut. Oricine se poate preface. Dar reacțiile tale revelează ce este cu adevărat în inima ta. Iar dacă Îl iubești pe Dumnezeu din toată inima ta, nu te vei limita doar la a acționa ca atare, ci vei reacționa ca El. Apostolul Pavel a spus-o astfel: „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.” (Coloseni 3:12-14). Așadar, manifestă simpatie și acționează conform statutului pe care-l ai – de copil al lui Dumnezeu!

„Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte…” (Exodul 33:13)

     Astăzi ne vom uita și vom încerca să învățăm câteva lucruri din discuția prietenoasă a lui Moise cu Dumnezeu. Moise a spus: „dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta.” Moise se afla în mijlocul unei crize naționale, care putea pune capăt relației lui Israel cu Dumnezeu, și cum se roagă el? Moise nu spune: „Doamne, sunt într-o situație dificilă, trebuie să rezolvi situația asta pentru mine!”. Ci el Îi cere Domnului: „Învață-mă căile Tale ca să Te cunosc!” Moise voia mai mult decât doar să cunoască lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Inima lui tânjea să cunoască inima lui Dumnezeu, și ce o face să funcționeze – căile tainice ale lui Dumnezeu. „Să-L cunosc” include toate celelalte lucruri pe care Moise le-ar putea căuta vreodată, inclusiv soluția la problema sa. Iar Dumnezeu i-a dat ce a cerut, și citim acest lucru: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise…” (Psalmul 103:7). Ba mai mult, Dumnezeu i-a spus: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14). Acel „cu tine” în ebraică este la singular. Dumnezeu a promis că îl va însoți pe Moise și îi va da odihnă. Oricine altcineva ar fi acceptat cu plăcere. Nu și Moise! Rugăciunea lui Moise era mai mare decât propriile sale îngrijorări și el spune: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici!” (Exodul 33:15). Cu alte cuvinte, „Doamne, nu pentru mine mă rog, ci pentru popor!” Și Dumnezeu a răspuns la această rugăciune. Cum sunt rugăciunile tale? Sunt ele mai mari decât tine și decât nevoile tale? Biblia spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” (Ioan 3:16). Tu, iubești oamenii? Te rogi pentru orașul tău, pentru națiunea ta și pentru lume? De ce? Păi, gândește-te că Dumnezeu te-a chemat la asta, și trebuie s-o faci!

„Eu te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!” (Exodul 33:12)

     Moise a vorbit cu Dumnezeu cum ai vorbi cu un prieten, împărtășindu-I ceea ce simțea și gândea. De fapt, Dumnezeu a vrut să fie așa. Iată cum a decurs conversația: „Moise a zis Domnului: „Iată, Tu îmi zici: „Du pe poporul acesta!”… Tu ai zis: „Eu te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!” Moise redă cu fidelitate ce-i spusese Dumnezeu anterior. Îți amintești când i-ai spus soțului tău sau celui mai bun prieten: „Ai spus cutare lucru…” Asta a făcut Moise aici: Îi amintește lui Dumnezeu propriile Sale cuvinte. Dumnezeu vrea ca și tu să-ți amintești Cuvântul Său și să i-L spui înapoi (vezi Isaia 43:26). Nu pentru că El are nevoie să I se reamintească, ci pentru că tu ai nevoie… și pentru că singurul cuvânt pe care El S-a angajat să-l împlinească este Cuvântul Său (vezi Matei 24:35). Atunci când te rogi folosind Cuvântul lui Dumnezeu, te rogi după voia Lui, și ai garanția că vei fi ascultat. Așadar, învață și memorează versetele care se referă la nevoile și dorințele tale, iar atunci când vorbești cu Dumnezeu, amintește-ți de ele și rostește-le în rugăciune. De exemplu, promisiunea că „orice lucru veţi cere… să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24), Dumnezeu o va recunoaște! Cu cât înveți mai mult din Cuvântul Său, cu atât mai mult felul și timpul tău de rugăciune se vor conforma voinței Lui și cu atât mai mult te vei simți pe aceeași lungime de undă cu El! Ține-ți Biblia la îndemână când vorbești cu Dumnezeu, astfel încât El să-ți poată direcționa gândurile către cuvintele pe care vrea să le rostești în rugăciune!

„Cuptorul lămurește aurul…” (Proverbele 17:3)

     Dacă în momentul de față treci printr-o grea încercare, ești într-o companie bună! Iov, cel mai neprihănit om de pe pământ, a fost încercat dincolo de ceea ce majoritatea dintre noi vom îndura vreodată. Când a fost readus la condiția inițială, el I-a spus lui Dumnezeu: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (Iov 42:5). În văpaia cuptorului, Îl experimentezi pe Dumnezeu îndeaproape și personal. Autoarea Sheila Schuller Coleman a scris: „Unele încercări au scopul de-a evalua ceea ce am învățat; altele sunt menite să ne învețe. Învățăm cele mai profunde lecții atunci când suntem puși la încercare. Ca de exemplu: cât de capabili suntem… unde trebuie să creștem… și că mai avem încă multe de învățat! Atunci când credința ta este pusă la încercare, ultimul lucru la care te gândești este că înveți o lecție – vrei doar să supraviețuiești. Dar lecția pe care o învățăm de la Iov este aceasta: atunci când ne păstrăm credința, din cele mai grele momente de încercare vom ieși „curați ca aurul” (Iov 23:10). Gândește-te la următorul lucru: ai auzit vreo mărturie care să nu fi fost despre trecerea cu bine prin încercări? Nu! Toate mărturiile sunt cu și despre încercări. Apostolul Iacov scria: „Să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări.” (Iacov 1:2) Când suferim, când oamenii spun lucruri urâte despre noi, când ne pierdem casele, când ne confruntăm cu fisuri în familie, când ne sună doctorul cu un diagnostic cumplit – ultimul lucru la care ne gândim sau pe care-l simțim este bucuria. Dacă există cineva care să poată vorbi cu autoritate despre a-I aduce laude lui Dumnezeu în încercări, acela este apostolul Pavel. El a fost bătut, aruncat în închisoare și alungat din oraș. Deci, ce spui? Cum este viața sau suferința ta, în comparație cu ale lui?” Deci, odată încercarea depășită, tu vei avea o mărturie despre puterea și credincioșia lui Dumnezeu, și te vei întări în convingerea și încrederea că „Domnul este Dumnezeul meu!”

„Vă voi da păstori după inima Mea şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune.” (Ieremia 3:15)

     Dorind să-și impresioneze adunarea, un tânăr absolvent al Institutului Teologic a inclus în predica sa, de duminică dimineața, cele mai sofisticate cuvinte pe care le-a putut găsi. A fost un dezastru! Coborând de la amvon, s-a întâlnit cu pastorul senior care i-a spus: „Fiule, ai vorbit peste capetele oamenilor!” Iritat și defensiv, tânărul seminarist i-a răspuns: „Atunci, de ce nu și-au întins gâtul?” La care bătrânul predicator i-a replicat: „Domnul Isus a spus: ‘Paște oile Mele’, nu girafele!” Deci, fie că te afli la amvon, într-o sală de clasă, la o ședință a consiliului de administrație sau discuți cu cineva la o cafea, trebuie să știi întotdeauna care este scopul tău: să impresionezi oamenii sau să-i ajuți. Dumnezeu a spus: „Vă voi da păstori după inima Mea şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune.” Scopul tău nu ar trebui să fie doar să comunici cunoștințe – ci și să dovedești înțelegere. Măsura unui profesor bun nu este dată de ceea ce știe, ci de cum ajută elevul să rețină. A face lucrurile simplu este o abilitate necesară dacă dorești să ai relații cu oamenii. Albert Einstein a spus-o în felul următor: „Dacă nu poți explica simplu, înseamnă că nu înțelegi suficient.” Așa că, dacă vrei și încerci cu adevărat să ajungi la oameni, ține bine minte aceste patru cuvinte: 1) Inimă. Pentru a mișca pe cineva, trebuie să-l atingi la nivel emoțional. 2) Speranță. Dacă le spui care le sunt potențialul și posibilitățile, îi vei inspira să încerce. 3) Ajutor. Arată-le cum să aplice în mod concret ceea ce le spui. 4) Umor. Râzând de propriile tale greșeli, îi ajuți pe oameni să priceapă că toți greșim și avem puncte slabe… iar pentru cineva care se luptă, asta poate fi de mare ajutor. Așadar, păstrează simplitatea!

„Căpeteniile vitejilor care erau în slujba lui David… l-au ajutat…” (1 Cronici 11:10)

     Pentru a reuși în orice demers pe care-l întreprinzi, trebuie să te înconjuri cu oamenii potriviți. De aceea, ar trebui să cauți întotdeauna sfatul și călăuzirea lui Dumnezeu în relațiile tale. Roboam ar fi trebuit să asculte sfaturile celor ce făceau parte din cercul restrâns al oamenilor înțelepți și experimentați ai tatălui său Solomon. În schimb, el a ascultat sfatul celor care erau de acord cu părerea lui – și acest lucru s-a dovedit fatal. David, pe de altă parte, a ales oameni care l-au ajutat să devină mare: „Iată căpeteniile vitejilor care erau în slujba lui David şi care l-au ajutat împreună cu tot Israelul să-şi întărească stăpânirea, ca să-l pună împărat, după Cuvântul Domnului cu privire la Israel.” (1 Cronici 11:10) Să reținem patru lucruri importante pe care le-a făcut David, și să învățăm de la el: 1) David și-a construit o echipă înainte de a avea nevoie de ea. El a început să-și construiască echipa cu mult înainte de a fi încoronat. 2) A atras oameni cu daruri diferite. S-a apropiat de ei, i-a recompensat și nu s-a lăsat intimidat de cei care aveau abilități diferite de ale sale. Cu ajutorul acestor „oameni viteji”, David se simțea pregătit pentru orice. 3) A cultivat loialitatea. A atras oamenii aproape de el, și-a împărtășit viața cu ei și, în cele din urmă, aceștia au fost dispuși să-și pună viața în pericol pentru el. 4) A delegat responsabilități în funcție de capacitate. Pentru că era sigur de propria identitate și de chemarea sa, David nu s-a temut să delege autoritatea și responsabilitatea celor din jurul său. La început, unii din vitejii lui au fost niște neadaptați, dar el a transformat acest grup dezordonat într-o echipă câștigătoare (vezi 1 Samuel 22:1-2). David a făcut acel cerc restrâns de oameni să devină mare, iar la rândul său, cercul său restrâns l-a făcut mare pe el. Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este aceasta: dacă vrei să începi ceva, alege-ți oamenii potriviți!

„În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră…” (Isaia 30:15)

     Epuizarea se caracterizează prin dezangajare, iar stresul prin supra-angajare. În caz de epuizare, emoțiile sunt atenuate, în timp ce stresul te face hiperexcitat. Epuizarea provoacă daune emoționale; stresul provoacă în primul rând daune fizice. Epuizarea afectează motivația și dorința; stresul îți afectează energia fizică. Depresia cauzată de epuizare provine din pierderea speranței și a idealurilor; depresia legată de stres provine din nevoia organismului tău de a conserva energia și de a se proteja. Epuizarea declanșează neputința și lipsa de speranță; stresul declanșează necesitatea imediată și hiperactivitatea. Epuizarea produce detașare; stresul produce panică, fobii și anxietate. Epuizarea poate că nu te ucide, dar face ca viața să ți se pară că nu merită trăită. Așadar, care este răspunsul? Dumnezeu a spus: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră.” Bev Murrill scria: „Cei care suntem implicați în slujire alergăm pe propriile noastre benzi de alergare foarte importante. Și așa cum merge liderul, așa merg și cei ce-l urmează. Aceasta este o responsabilitate impresionantă. Aceia dintre noi al căror rol este de a-i influența pe alții trebuie să fie conștienți de ceea ce spun și fac, pentru că „vom primi o judecată mai aspră.” (vezi Iacov 3:1). Cu toții ne-am săturat de creștinii influenți care cad sau au comportamente deviante, făcându-i pe oameni să-și piardă încrederea în liderii lor… Fie că este vorba de păcat sexual, de mânie, de îndreptățire de sine sau de necinste… noi trebuie să ne cercetăm pe noi înșine în loc să arătăm cu degetul și să acuzăm. Ce  trebuie să facem este să petrecem timp cu Cel care are capacitatea de a ne dezbrăca până la goliciunea strigătului inimii noastre. Este ușor să începi să crezi în propria publicitate și să crezi că ești ceea ce rezultă din părerile altora… Doar părerea lui Dumnezeu contează, iar aceasta este greu de deslușit, dacă nu-ți faci timp să te oprești și să-L lași pe El să-ți vorbească!” Nu uita, cititul Scripturii și rugăciunea nu te vor epuiza niciodată!

„Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui.” (1 Timotei 1:12)

     Astăzi reflectăm la o altă formă de epuizare, și anume „oboseala din compasiune”, față de care cei mai pasibili sunt cei care ajută oamenii. Simptomele includ convingerea că nu mai ești eficient, tratarea problemelor și a oamenilor cu indiferență, retragerea din responsabilități, evitarea relațiilor sociale și interpersonale și sentimentul de „înfrângere”. Dacă ești o personalitate de tip A, ești și mai expus riscului. Un consilier spunea că „oamenii ambițioși suferă deseori de o „dependență de adrenalină” și caută în mod inconștient modalități de a obține mici câștiguri, asemănătoare cu stările pe care oamenii le obțin din alcool, cofeină și nicotină… problema este că fac asta controlând oamenii și luând decizii complexe. Cauzele spirituale ale stresului includ furia și disperarea, invidia față de succesul altora și anxietatea legată de aspectul financiar. Pastorii sunt adesea plasați pe piedestaluri… iar aceste așteptări nu pot fi îndeplinite. Așa că, în efortul de a-i mulțumi pe ceilalți, ei devin prea orientați spre obiective în ceea ce-i privește pe ceilalți oameni, prea permisivi cu trândăvia lor spirituală, prea perfecționiști, dezvoltând excesiv o anume latură a slujirii lor, sau identificându-se atât de mult cu chemarea lor încât aceasta se destramă. Și deși corpul le dă semnale de alarmă (insomnie, probleme digestive, dureri de cap, oboseală, tensiune musculară, scrâșnirea dinților, tensiune arterială ridicată etc.), din păcate, acestea rareori îi determină să încetinească… până când apare un ulcer, un accident vascular cerebral, un atac de cord… În calitate de pastor, trebuie să petreci la fel de mult timp cu cei puternici ca și cu cei slabi; ei îți vor da putere și sprijin, îi poți pregăti pentru lucrare, iar faptul de a avea mai multe „mâini pe punte” îmbunătățește sănătatea spirituală și emoțională a bisericii în care slujești.” Așadar, dacă te regăsești în aceste cuvinte, gândește-te la o pauză, și… ia-ți o vacanță!

„Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios?” (Proverbele 20:6)

     Pastorul Rowland Croucher scrie: „Copiii erau la școală, soția mea era plecată la muncă, iar eu am făcut ceva ce nu mai făcusem niciodată: am închis telefonul, am pus un bilet pe ușă și m-am dus înapoi în pat. Eram epuizat. În două luni, mi-am dat demisia din lucrare. Trei din patru pastori acuză suprasolicitare, depresie, teamă și înstrăinare. Printre motive: o diferență uriașă între așteptările biblice și realitatea dură de pe teren, lipsa de limite, dependența de muncă, sentimentul de incompetență, conflictul dintre a fi lider și a fi slujitor în același timp, o atenție sporită în predicare pentru a evita supărarea enoriașilor puternici, sau singurătatea… Pastorii au mai puține șanse de a avea un prieten apropiat, decât aproape oricine!” A sluji prin forțe proprii îți garantează practic același sfârșit ca al celor din statistici. Apostolul Pavel a reușit să facă drumul până la capăt, și să termine în forță, pentru că a depins de Dumnezeu – care i-a dat puterea necesară. Un predicator spune că evitarea epuizării înseamnă: 1) să ai o chemare precisă pentru viața ta și o relație puternică cu Domnul Isus; 2) să cauți viziunea Lui și să fii dispus să faci tot ceea ce-ți cere El; 3) să nu pierzi niciodată din vedere oamenii din spatele lucrării; 4) să nu-ți consideri niciodată poziția ca fiind de la sine înțeleasă; 5) să-l respecți pe cel de deasupra ta și să te supui de bunăvoie autorității; 6) să știi că împlinești voia lui Dumnezeu și că răsplata ta te așteaptă în ceruri; 7) să ai o inimă de slujitor; 8) să pui loialitatea mai presus de sentimentele personale; și 9) să nu fi niciodată prea mare pentru a face lucruri mici, sau prea mic pentru a face lucruri mari! Așadar, pune în practică aceste principii – și nu te vei epuiza!

„Nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt…” (Romani 5:5)

     Autorul Jon Walker spune: „M-am luptat cu greutatea aproape toată viața mea. Am slăbit și m-am îngrășat din nou. Am încercat toate dietele și am inventat câteva diete proprii. Am dus o luptă teribilă cu greutatea, până când m-am îmbolnăvit grav și, timp de un an, nu am putut să merg mai departe de cutia poștală. Inutil să spun că m-am îngrășat mai mult ca niciodată și m-am trezit în fața unei provocări uriașe. Trebuia să slăbesc mai multe kilograme decât zilele dintr-o lună și, cu vârsta care îmi apăsa genunchii și călcâiele, nu mai era deloc ușor să dau jos kilogramele… Așa că m-am trezit fără speranță – genul de disperare care te face să te gândești: „La ce bun? Aș putea la fel de bine să nici nu mai încerc!” Fără îndoială că te poți identifica cu el, în ce privește lipsa de speranță. Poate că te afli într-o căsnicie stresantă… sau ai probleme serioase de sănătate, care te fac să te gândești: „La ce bun?” Sau ai un loc de muncă frustrant, ori o situație familială dificilă, sau te întrebi dacă vei obține vreodată note suficient de bune pentru a absolvi, te confrunți cu moartea celei mai importante persoane din viața ta, ori te lupți cu repetate încercări eșuate de a avea un copil. Iată Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: noi slujim și ne-nchinăm unui Dumnezeu al nădejdii, o nădejde care „nu înșală” – pentru că nu se bazează pe sentimente, ci este înrădăcinată într-o relație cu Cel în care ne putem încrede mai presus de toți ceilalți. Așteptăm împreună această nădejde nevăzută, știind că Dumnezeul nădejdii nu ne va abandona și nu ne va înșela, „pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt”. Fii încurajat de aceste cuvinte – astăzi!