„Se răspândeşte zvonul… că tu…” (Neemia 6:6)

     Pentru a-l împiedica pe Neemia să reconstruiască zidurile Ierusalimului, dușmanii săi au răspândit zvonuri despre el. „Se răspândeşte zvonul printre popoare… că tu şi iudeii aveţi de gând să vă răsculaţi şi că în acest scop zideşti zidul… și că tu vei ajunge împăratul lor…” (Neemia 6:6). Nu vei putea controla ce gândesc oamenii și nu-i vei putea împiedica să vorbească, dar poți decide cum să răspunzi. Neemia a făcut-o astfel: „Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut şi nu pot să mă cobor; cât timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.” Mi-au făcut în patru rânduri aceeaşi cerere, şi le-am dat acelaşi răspuns.” (Neemia 6:3-4). Din această istorie putem reține trei învățături importante: 1) Să refuzăm să acordăm unui critic mai multă atenție decât i-am acorda unui prieten. Pentru Neemia, oamenii care au contat au fost aceia care au stat de partea lui, și nu cei care erau împotriva lui. Așa că, în loc să încerce să schimbe păreri, el a schimbat vitezele și… a mers înainte! 2) Să acceptăm că odată cu oportunitatea vine și adversitatea. Pavel scria că i „s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi potrivnici.” (1 Corinteni 16:9) Cu alte cuvinte critica este un semn de respect; dacă nu ai avea valoare, oamenii nici măcar nu te-ar observa! 3) Să nu uităm că bătăliile grele sunt cele care produc marile victorii. Satan nu ne va trimite o felicitare pentru că am decis să facem voia lui Dumnezeu, ci se va lupta cu noi la fiecare pas. Să nu uităm niciun moment că „Cel ce este în noi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4) Așadar, adu-ți aminte în fiecare moment că Dumnezeu este de partea ta – iar cu El alături, victoria este asigurată!

„Moabul… nu era turnat dintr-un vas în altul…” (Ieremia 48:11)

     Dumnezeu a spus: „Moabul era netulburat din tinereţea lui şi se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas în altul… De aceea, i s-a păstrat gustul şi nu i s-a schimbat mirosul.” Acest verset ne zugrăvește două tablouri; unul este natural și celălalt este spiritual. În tabloul natural, vedem cum se face vinul, fiind turnat dintr-un vas în altul. În imaginea spirituală, vedem cum Dumnezeu ne transformă trecându-ne dintr-o experiență în alta. Și, la fel cum – în procesul prin care se face vinul – atunci când vinul este turnat dintr-un vas în altul, lasă în urmă drojdia (care trebuie îndepărtată pentru a rezulta un produs de calitate), la fel Dumnezeu va permite să treci prin (și să lupți cu) situații care să-ți dezvăluie slăbiciunile, astfel încât să poți lucra asupra lor. Indiferent cât de stânjenitor ar fi, și oricât de mult ți-ai dori să scapi, Dumnezeu nu te va lăsa până când problemele tale nu vor fi rezolvate cu succes. Cum vei ști când se va întâmpla lucrul acesta? Pe măsură ce vei experimenta schimbarea în asemănare cu Hristos, „drojdia” adică păcatul îl vei lăsa în urma ta. În procesul devenirii sale, vinul nu este ținut la fel de mult timp în fiecare recipient; asta pentru că fiecare recipient are un scop diferit. Numai producătorul cunoaște scopul fiecărui vas și, prin urmare, determină cât timp este necesar să stea în el. La fel și-n plan spiritual, doar Dumnezeu știe prin ce trebuie să treci sau cât timp trebuie să rămâi în fiecare stadiu al acestui proces de transformare. Dacă și tu treci printr-o experiență sau alta astăzi, te încurajăm cu acest verset (Filipeni 1:6): „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”

„El… i-a scos pe toţi afară…” (Luca 8:54)

     Biblia spune că, în timp ce vorbea Isus, a venit „unul din casa fruntaşului sinagogii şi i-a spus: „Fiica ta a murit”… Dar Isus, când a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai şi va fi tămăduită.” Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi pe mama fetei. Toţi plângeau şi o boceau. Atunci, Isus a zis: „Nu plângeţi; fetiţa n-a murit, ci doarme.” Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise. Dar El, după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!” Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât.” (Luca 8:49-55). Învățătura pe care o primim din această întâmplare este una foarte importantă. Pentru a experimenta puterea lui Hristos care poate învia morții, ai nevoie de persoanele potrivite și de mediul potrivit. Așa cum uleiul și apa nu se amestecă, nici credința și îndoiala nu pot sta împreună. Să reținem faptul că Domnul Isus i-a luat pe apostolul Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl și pe mama fetei cu El în casă și i-a scos pe ceilalți afară. Oare s-au simțit ofensați unii dintre ei și l-au criticat pentru asta? Cu siguranță, dar când te afli într-o criză, trebuie să te înconjuri cu oameni care se încred în Cuvântul lui Dumnezeu cel puțin la fel ca tine, și care cred că El are răspunsul. Când Iair a auzit că fiica sa a murit, cu siguranță că s-a gândit: „Până aici mi-a fost; nu se mai poate face nimic!” Dar nu așa a gândit și Domnul Isus! În textul original din limba greacă, Domnul Isus a zis: „Nu te teme, crede numai și continuă să crezi, și ea se va face bine.” Așadar, când ai de înfruntat probleme mari sau încercări puternice, tu ai nevoie de oameni ai credinței lângă tine. Ei vor continua să creadă, împreună cu tine, că Dumnezeu are soluția! Așadar, azi – asigură-te că ești într-un mediu potrivit, lângă persoanele potrivite!

„A venit un susur blând şi subţire… când l-a auzit, Ilie și-a acoperit fața…” (1 Împărați 19:12-13)

     Când Izabela, soția regelui Ahab a lui Israel, a amenințat viața profetului Ilie, el s-a refugiat într-o peșteră. Și acolo Dumnezeu i-a vorbit: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi, după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire. Când l-a auzit, Ilie și-a acoperit fața…” (1 Împărați 19:11-13). Dumnezeu îți poate vorbi în orice loc, în orice vreme, prin oricine, în orice situație. Dar El îți va oferi cele mai importante gânduri atunci când ești singur cu El! Pentru a auzi „susurul blând și liniștit” al lui Dumnezeu, trebuie să se întâmple două lucruri: 1) Trebuie să ai liniște și să fii singur. Asta înseamnă să blochezi orice contact cu lumea din afară și să te concentrezi doar asupra lui Dumnezeu. Nu toată lumea va înțelege sau va aprecia ceea ce faci, dar trebuie, dacă vrei să-L auzi pe Dumnezeu. 2) Trebuie să te apropii de El. În medie, o persoană primește între 50 și 100 de texte și e-mailuri în fiecare zi. Gândește-te: dacă ești dispus să-ți faci timp să te oprești și să-i asculți pe ceilalți, dar nu pe Dumnezeu, problemele tale nu se vor rezolva și situația ta nu se va schimba. Everett W. Sugg a scris și următoarea strofă a uneia dintre compozițiile sale: „Intră cu Domnul în cămăruța ta; Și acolo prin Duhul privește fața Sa. Acolo primești putere în cursă să alergi, După părtășia cu El mereu tu să tânjești!”

„Pentru copilul acesta mă rugam și Domnul a ascultat rugăciunea…” (1 Samuel 1:27)

     În a doua carte a Împăraților, capitolul 20 de la versetul 16 citim: „Atunci, Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului: Iată că vor veni vremuri când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nu va rămâne nimic, zice Domnul. Şi vor lua din fiii tăi, care vor ieşi din tine, pe care-i vei naşte, şi-i vor face fameni slujitori în casa împăratului Babilonului.” Ezechia a răspuns lui Isaia: „Cuvântul Domnului pe care l-ai rostit este bun.” Şi a adăugat: „Căci va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!” Ezechia a aflat că lucrurile pe care le-a moștenit de la înaintașii săi se vor pierde și copiii săi vor fi duși în robie de dușmanii lor. Dar în loc să fie îngrijorat și să se roage ca Dumnezeu să intervină pentru copiii lui, el a spus ceva de genul: „Asta e, bine măcar că va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!” Cu alte cuvinte: „După mine, potopul!” Oare de ce a spus lucrul acesta? Era împietrit și indiferent? Era egoist, gândindu-se numai la el, și nu la binele copiilor săi? Era o persoană fatalistă, care se gândea: „Dumnezeu a vorbit prin proroc, iar eu n-am cum să schimba toate astea!”?! Dar tot în acest capitol, când Ezechia era bolnav pe moarte, iar prorocul Isaia i-a spus: „Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi”, Ezechia strigase către Dumnezeu să-i cruțe viața, și Dumnezeu i-a mai dat încă cincisprezece ani de trăit (vezi 2 Împărați 20:1-6)! Ce lecție putem învăța de aici? Se pare că Ezechia a fost mai preocupat de propriul său viitor decât de viitorul copiilor săi. Dar tu? Te rogi și mijlocești la Tatăl pentru copiii tăi?

„Preaiubiților… siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină și în pace.” (2 Petru 3:14)

     De fiecare dată când ne aducem trupurile ca o „jerfă vie” lui Dumnezeu, firea noastră încăpățânată se va revolta. Dar cu Hristos la cârmă, noi putem scăpa de strânsoarea ei. Pavel ne atenționează: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre…” (Romani 12:2) Avem două variante, dar o singură alegere: să ne conformăm sau să ne pre-facem, adică să ne transformăm în același chip cu al lui Hristos! Hotărârea „eu nu mă voi conforma lumii” duce la transformarea stilului tău de viață. Firea pământească tinde să se conformeze, făcându-te rob influențelor lumești. O altă traducere a acestui verset (Romani 12:2) sună așa: „Nu lăsați ca lumea, sau lucrurile din lume să vă înghesuie în tiparele lor proprii.” Conformarea față de valorile lumii, cum ar fi senzualitatea, mândria, controlul etc., va afecta puterea eliberatoare a lui Hristos care locuiește în tine, și vei cădea în vârtejul vinovăției, al eșecului și al descurajării. Hotărârea de a nu te conforma normelor stabilite de oamenii din lume îți va deschide ușa spre transformarea ta. Spre deosebire de conformare, care este pornită din exterior, umblarea ta cu Dumnezeu va deveni o expresie exterioară a unei schimbări interioare. Viața unui mormoloc se transformă în viața unei broaște, iar omida se transformă în fluture. Ești transformat din interior spre exterior. Cum se întâmplă lucrul acesta? Apostolul Ioan spune: „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4). La decizia ta de a nu te conforma, adaugă angajamentul tău de „înnoire a minții”, care în textul din limba greacă înseamnă „să gândești gândurile lui Dumnezeu, nu gândurile tale”; iar atunci vei vedea că transformarea începe să aibă loc în viața ta zilnică, prin puterea Duhului Său cel Sfânt. Așadar, fugi de conformarea cu lumea, de luxul ei, de păcătoșenia ei… și conformează-te cu Domnul tău – în gândire, în vorbire, în trăire, în ținută și în dragoste. Amin?

„Vă sfătuiesc… să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o.” (Efeseni 4:1)

     Ce înseamnă „să te dăruiești în întregime” lui Dumnezeu? În primul rând, este un act de închinare din partea ta, după cum spune Scriptura: „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” (Romani 12:1). Închinare nu înseamnă doar să participi la serviciile bisericii, să cânți cântări de laudă și să rostești rugăciuni. E posibil să faci toate acestea, dar inima ta să nu fie acolo, după cum spune Biblia: „Poporul acesta Mă cinsteşte… cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” (Isaia 29:13) Trebuie să-ți predai inima lui Dumnezeu douăzeci și patru de ore pe zi, fie că ești singur sau în mulțime, la locul de muncă sau în vacanță, cu familia sau la școală, la o întâlnire în oraș sau doar la o plimbare. Dacă inima ta nu te mișcă, purtarea ta va fi doar un act de conformare fără tragere de inimă, și nu o dedicare totală plină de bucurie. Ascultarea de Dumnezeu nu este o activitate part-time făcută în folosul tău, ci este o închinare permanentă spre folosul lui Dumnezeu. În al doilea rând, a te preda lui Dumnezeu în întregime este un răspuns la generozitatea Lui, după cum spune Pavel: „Pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă…” (Romani 12:1). Dar Dumnezeu nu spune: „Dacă nu te predai, te voi pedepsi!” El nu-ți forțează mâna. Așa că nu te supune scrâșnind din dinți, pentru că te temi; nu, ci mai degrabă răspunde cum se cuvine unui angajament: tot ce-ți cere Dumnezeu este inițiat de dăruirea Lui. Pocăința ta este un răspuns la dragostea Sa. Dărnicia ta este un răspuns la binecuvântarea Sa. Ascultarea ta este un răspuns la promisiunile Sale. Harul lui Dumnezeu nu este niciodată „o afacere”, este „un dar nemeritat” al dragostei Sale pentru cei care nu-l merită (vezi Romani 5:18). De aceea, ca un răspuns conștient și entuziast la îndurarea Sa, „să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie.” Aceasta să fie, de azi, „slujba ta duhovnicească”, care va fi „plăcută lui Dumnezeu”!

„Eu v-am ales din mijlocul lumii…” (Ioan 15:19)

     Când ți-ai predat viața Domnului Isus și ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, Duhul Sfânt vine în viața ta pentru a ți-o transforma, și ca să te ajute să semeni tot mai mult cu Hristos. Transformarea: 1) Necesită sacrificiu personal. Nu este un lucru ușor, natural sau automat. E nevoie ca să devii o „jertfă vie”. Acum, problema cu jertfa „vie” este tendința ei de a fugi de pe altar, ceea ce presupune că trebuie să fie readusă în mod repetat pentru a fi jertfită, din nou și din nou… Întoarcerea la Dumnezeu este o experiență instantanee, dar nu poate exista „jertfă vie” instantanee, și odată pentru totdeauna. Sfințirea necesită o rededicare zilnică, clipă de clipă, ceea ce înseamnă că trebuie să readucem firea noastră încăpățânată pe altar, predând-o lui Dumnezeu de câte ori este nevoie. Nu aștepta ca firea ta păcătoasă să se îmbunătățească, sau să fie de acord să moară – ca să ajungi la concluzia că jertfa ta este cu adevărat una autentică. Și n-o lăsa să te descurajeze în lupta ta pentru victorie; firea ta păcătoasă și duhul tău născut din nou sunt dușmani reciproci. Iar Biblia adeverește acest lucru în Galateni 5:17: „sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” Datoria ta nu este să ascunzi pornirile trupului, ci să le răstignești de fiecare dată când vor să preia controlul, refuzând să le lași să-ți restrângă sau să-ți slăbească dedicarea în creșterea ta spirituală. 2) Transformarea este o chestiune cu două laturi. Biblia spune: „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu…” (Romani 12:1). Lucrul acesta implică o decizie asumată a minții și a voinței, pentru că trupurile noastre nu se predau singure și nu se așază pe altar de bună voie. Până nu alegi în mod deliberat să-ți „aduci trupul ca o jertfă… lui Dumnezeu”, el va acționa fără nicio restricție. Sfânta Scriptură spune că: „Odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii… tot aşa acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!” (Romani 6:19). Când te lași pradă pornirilor tale trupești culegi păcat, dar când te predai lui Dumnezeu culegi binecuvântarea Sa!

„Să nu vă potriviţi… ci să vă prefaceţi…” (Romani 12:2)

     Chuck Swindoll a spus: „Ne place să ne imaginăm că suntem o rasă de indivizi puternici, precum Patrick Henry (unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite și figură proeminentă a Revoluției americane, cunoscut pentru celebrul său discurs „Dați-mi libertate sau moarte”), Davy Crockett (parlamentar american foarte popular din secolul al XVII-lea) sau Lone Ranger (legendarul călăreț singuratic, din Vestul Sălbatic, care ducea războiul său cu tâlharii și criminalii). Adevărul este că detestăm să părem diferiți ca să nu fim ostracizați, etichetați drept fanatici și respinși. Așa că ne conformăm! Lucrul acesta se vede la copilul care este nerăbdător să facă pe plac, la adolescentul care se aliniază la presiunea anturajului, la adultul care lucrează pe rupte ca să țină pasul cu ceilalți…” A fi „diferit” fără nici un motiv este fără valoare, chiar contraproductiv. Dar ceea ce vrea Dumnezeu de la noi este disponibilitatea noastră de a fi transformați în mod radical. Și iată ce spune Biblia: „Vă îndemn dar… să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre…” (Romani 12:1-2). Cum are loc această schimbare? Iată două sfaturi importante pentru a atinge acest obiectiv: 1) Transformarea le aparține credincioșilor. Necredinciosul nu poate rupe controlul exercitat de lume asupra lui fără Hristos, pe când credincioșii știu că „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4). Adică Duhul lui Dumnezeu care te locuiește te ajută să reziști și să te împotrivești presiunii exercitată de lume, asupra ta, pentru a te conforma căilor ei. 2) Chemarea lui Dumnezeu este urgentă: „Vă îndemn…” În alte traduceri, găsim cuvinte precum: a ruga stăruitor, a chema insistent, a implora – și asta pentru că apelul, chemarea nu este ceva secundar sau opțional. Este un imperativ vital și divin! Dumnezeu caută vase dedicate, care sunt gata să fie transformate ca El să le poată folosi cât mai bine! Ești tu dispus să spui: „Da, Doamne, folosește-mă!”?

„Să puteţi pricepe… și să cunoaşteţi dragostea lui Hristos…” (Efeseni 3:18-19)

     Apostolul Pavel înalță una dintre cele mai emoționante și puternice rugăciuni pentru cei care vor să cunoască dragostea lui Dumnezeu. El spune: „Îl rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efeseni 3:16-19). În ciuda celor mai bune intenții ale noastre, noi încă mai păcătuim. Drept urmare, ne simțim rău. Și Satan se folosește de sentimentele noastre de vinovăție și condamnare pentru a ne face să ne îndoim de dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Dar dacă Dumnezeu te-a iubit atât de mult încât L-a trimis pe Fiul Lui ca să moară în locul tău, pe când erai un păcătos, poți să fii sigur că nu Se va răzgândi cu privire la tine acum, când ești un copil răscumpărat, care se luptă încă cu păcatul. Faptul că simți o durere lăuntrică și o întristare plină de lacrimi când păcătuiești este de fapt dovada că ești cu adevărat copilul lui Dumnezeu. Când ai fost născut din nou, ai devenit un duh renăscut care trăiește într-un trup păcătos. Deci, când îi permiți păcatului să intre în viața ta, duhul tău renăscut se ridică și spune: „Ignoră-l, nu-i deschide ușa, nu-l pofti înăuntru, dă-l afară, n-are ce căuta aici, nu e binevenit și nici potrivit!” Dumnezeu este întristat când păcătuiești, dar continuă să te iubească. Păcatul este ca un musafir nepoftit. El te face să te simți „cu musca pe căciulă” și îți fură încrederea în Dumnezeu. Deci dacă ai păcătuit, pocăiește-te, primește iertarea lui Dumnezeu și mergi mai departe, cu o putere și o înțelepciune tot mai mari!