PETRECE MAI MULT TIMP ÎN RUGĂCIUNE!

„Căutaţi pe Domnul şi sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui!” (1 Cronici 16:11)

     În cartea semnată Catherine Marshall „A Closer Walk” (O umblare mai aproape – n.tr.), soțul autoarei, Leonard LeSourd descrie începuturile căsniciei lor: „Catherine a avut de făcut schimbări uriașe. Și-a vândut casa visurilor din Washington pentru a se muta în Chappaqua, ca eu să-mi pot continua naveta la locul de muncă de la Guideposts (în New York). Copiii: Linda, de zece ani; Chester, de șase ani și Jeffrey, de trei ani, au trecut prin vreo doi ani tulburători, fiind nevoiți să se adapteze la o serie de menajere. Aveau sentimente amestecate cu privire la mutarea într-o casă nouă și mai ales cu privire la „noua bonă pe care avea s-o aducă tati acasă.” Peter, care avea nouăsprezece ani, trecea printr-o perioadă de rebeliune, ca student la Yale. Catherine și cu mine aveam atâtea lucruri pentru care să ne rugăm încât ne trezeam cu o oră mai devreme în fiecare dimineață pentru a citi Biblia și pentru a căuta răspunsuri împreună. Jurnalul ei stătea deschis lângă noi în acele momente de rugăciune dinaintea răsăritului, și notam nevoile noastre în schimbare, dar și credincioșia Lui neclintită.” Pe măsură ce presiunile vieții cresc, trebuie să te rogi mai mult, nu mai puțin! Domnul Isus Se trezea înainte de răsăritul soarelui pentru a Se ruga. Uneori Se ruga toată noaptea. Alteori Se retrăgea din mulțimea de oameni pentru a Se ruga. De ce? Pentru că puterea, pacea, bucuria și eficiența au legătură directă cu timpul pe care îl petreci în rugăciune. Atunci, de ce nu ne rugăm zilnic? Din același motiv pentru care lumea merge la sala de sport în ianuarie, iar din februarie renunță. Rugăciunea necesită disciplină și numai tu o poți pune în practică. Dar ea aduce mari răsplătiri! Compozitoarea de imnuri Fanny Crosby a scris: „O, ce oră de-ncântare, Lângă tronul Tău găsesc, Când în tainica-nchinare, Cu Tine, Doamne, eu vorbesc, Precum cu-un prieten pământesc.” Așa că, fă-ți timp pentru rugăciune!