PUNCTE SENSIBILE (4)

„Primeşte cu bunăvoinţă… cugetele inimii mele…” (Psalmul 19:14)

        Domnul Isus a spus că Duhul Sfânt ne va convinge de păcat, dar condamnarea nu e același lucru cu „a fi prins”. Când suntem prinși că greșim, simțim durere, dar aceasta nu este neapărat condamnare pentru păcat. Deseori e vorba numai de rușinea cauzată de ce ar putea crede ceilalți despre noi. Dacă am şti că nimeni nu va afla vreodată, nu am suferi. Condamnarea nu e același lucru cu teama de pedeapsă. Condamnarea e atunci când înțelegi de ce ești capabil: „Cum am devenit eu tipul de persoană care minte, care copiază la teste, care are o aventură, care își arogă merite pentru ceva ce nu a făcut, care se poartă cu lașitate și nu curajos, sau care îi folosește pe oameni pentru propriile sale scopuri?” Acestea sunt întrebări pe care nu ți le-ai pune în mod normal. Biblia spune: „judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.” (Ioan 3:19) Când Dumnezeu lucrează în viața ta, suferința nu are legătură cu faptul că ceilalți știu, și nici măcar cu circumstanțele. Aceștia sunt factori externi. Suferința condamnării este lăuntrică – e legată de cine ești tu. Dacă parbrizul mașinii tale nu este curat, te paște pericolul de a ajunge într-un șanț; pe de altă parte, cu greu l-ai putea şterge în timp ce conduci – de aceea ai ștergătoare de parbriz. În mod similar, sarcina Duhului Sfânt este aceea de a-ți descoperi păcatul, de a te convinge să te pocăiești de el și de a te curăța pentru a putea înainta până acolo unde dorește Dumnezeu să ajungi în viață. În fiecare zi trebuie să te rogi: „Doamne, dă-mi lumină prin Duhul Sfânt ca să pot vedea mai clar. Curățește-mă în sângele tău! Amin!”.