„Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte” (Proverbe 29:11)

     Carol Kuykendall scrie: „Fiica mea însărcinată s-a tuns … de la păr lung la păr scurt stilizat. Încerca să se obișnuiască cu noua ei înfățișare când s-a întâlnit întâmplător cu una dintre prietenele ei. „O, nu!” a exclamat prietena ei… „Nu-mi place!” Apoi, ca și cum încerca să-și explice cuvintele, ea a adăugat repede: „Mă cunoști doar. Eu spun mereu adevărul!” În timp ce ne îndepărtam de ea, fiica mea mi-a spus că ar fi putut trăi și fără adevăr în acea zi! Asta m-a făcut și mai conștientă de momentul critic dintr-o conversație,când trebuie să iau o hotărâre: Spun ce gândesc? Sau tac chitic? Tot aud că e bine pentru relații să „spui adevărul în față” și „să fii sincer”. Emisiunile TV, mărturisiri la emisiunea lui Oprah și pe Twitter sunt încă o dovadă a reverenței noastre în fața autenticității. Dar iată ce știu eu despre mine însumi: dacă spun tot ce cred, îi pot ucide pe oamenii ce-mi ies în cale. Și doar pentru că gândesc ceva – nu înseamnă că este și adevărat… O bună întrebare care se poate pune este: Ajută – sau rănește – persoana sau relația noastră? Cum e cu momentul ales și cu tonul vocii? De exemplu, un comentariu despre înfățișarea partenerei este dureros când acea persoană nu poate face nimic în această privință și lucrul acesta o va face să se gândească numai la asta tot restul serii”. Biblia spune: „Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte”. A știi când să nu vorbești este adesea mai important decât să știi ce să spui. La asta s-a gândit și Pavel: „Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efeseni 4:29).