VEI SCĂPA ȘI DE ACEASTĂ FURTUNĂ

„Am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus.” (Faptele Apostolilor 27:25)

     În drumul său spre Roma, Apostolul Pavel a trecut printr-o furtună devastatoare. Experiența sa ne învață trei lecții valoroase: 1) Neascultarea ta poate produce o furtună (cum a fost și-n cazul lui Iona!). Aici însă, căpitanul nu a luat în seamă avertizările lui Pavel, și-a pierdut corabia, încărcătura și a fost la un pas să-și piardă viața. Neascultarea ta poate cauza o furtună în ceea ce privește sănătatea ta, banii tăi, familia ta și cariera ta. Dumnezeu nu-și prefațează poruncile, spunându-ne: „Dacă îți convine, fă cutare lucru.” Nu! Ceea ce spune El este serios și intenția Lui este binele nostru, așa că fii cu băgare de seamă! 2) Nu ești singur în furtună. Dumnezeu este cu tine și veghează peste tine. Apostolul Pavel a zis: „Un înger al Dumnezeului al Căruia sunt eu și Căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte și mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele… iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’ De aceea, oamenilor, liniștiți-vă, căci am încredere în Dumnezeu” (vers. 23-25). Cu Dumnezeu în corabie, nicio furtună nu este suficient de năprasnică pentru a te scufunda. 3) Când te bazezi pe promisiunile lui Dumnezeu, ai autoritatea Sa. Poate că Pavel arăta ca un deținut, dar în realitate, avea mai multă putere decât căpitanul. Deși încătuşat, era cel mai liber om de pe corabie. Vezi tu, când L-ai auzit pe Dumnezeu în mod clar, poți face față oricărei situații, deoarece El spune în Cuvântul Său: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere și, pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moștenirea robilor Domnului” (Isaia 54:17). Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: încrede-te în Domnul, și El te va scăpa și de această furtună!