„Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge” (Geneza 28:15)

     Când cineva vorbește cu Dumnezeu, noi spunem că „se roagă”… dar când acea persoană pretinde că Dumnezeu i-a vorbit, mai degrabă credem că e „ciudată”. A încetat oare Dumnezeu să le mai vorbească copiilor săi? Jean Calvin a descris călăuzirea lui Dumnezeu ca fiind „mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt”. Iar Sfântul Ignațiu a numit-o „manifestările sufletului – gânduri, sentimente sau dorințe… care ne sunt date de către Dumnezeu”. Acestea pot apărea  sub diferite forme: convingerea de păcat, siguranța că Dumnezeu ne iubește, chemarea de a face un anumit lucru… dar ele sunt obligatorii pentru viața călăuzită de Duhul. Pentru a-L auzi pe Dumnezeu, trebuie să ne deschidem urechile, și uneori – să stăruim! În timpul unei perioade foarte grele din viața lui Iacov, Dumnezeu i s-a arătat în vis și i-a spus: „Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge”. Când s-a trezit în dimineața următoare, Iacov a spus: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut!” (Geneza 28.16). „N-am știut!” – te descriu și pe tine aceste cuvinte? Când le citești, gândurile îți sunt îndrumate de o ființă omenească: de un scriitor. Nu crezi că Dumnezeu poate face la fel, sau mai mult decât atât? De fapt, Dumnezeu îți poate călăuzi gândurile fără să se folosească de sunete sau de imagini. Uită-te la ce s-a întâmplat cu Samuel când era copil: Dumnezeu i-a vorbit într-o noapte la Locul Sfânt, însă el n-a știut că este Dumnezeu. El a avut nevoie de ajutorul lui Eli, marele preot pentru a recunoaște glasul lui Dumnezeu. Dar odată ce a făcut-o, viața lui s-a schimbat semnificativ. Și viața ta poate cunoaște aceeași transformare – dacă-L asculți pe Domnul!