ÎNCURAJEAZĂ-TI PASTORUL!

„A pus pe preoţi în slujbele lor, şi i-a îmbărbătat la slujba Casei Domnului” (2 Cronici 35:2)      

     Biblia spune că regele Iosia „a pus pe preoţi în slujbele lor, şi i-a îmbărbătat la slujba Casei Domnului.” Iosia a făcut două lucruri: i-a instruit și i-a încurajat. De ce? Pentru că una fără alta nu sunt de folos! De câte ori ai plecat de la biserică simțind că ai fost înălțat, încurajat și inspirat de predică? Întrebare: Te-ai gândit vreodată să-i spui pastorului cât de mult a însemnat pentru tine sau i-ai trimis un e-mail ca să-i spui că îi apreciezi lucrarea? Pastorii sunt mai mult blamați decât apreciați. Aproximativ 37% dintre ei renunță la lucrare din cauza descurajării. Pavel a fost și el descurajat de aceea scrie: „După venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit. Şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrămile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare.” (2 Corinteni 7:5-7). Tit l-a încurajat pe Pavel în două feluri: 1) Vizitându-l.   „Ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.” Fie că-ți convine, fie că nu, atunci când nu mergi la biserică, tu spui: „Frate pastor, nu meriți să vin să te ascult.” 2) Îmbărbătându-l. „El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrămile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare.” Săptămâna aceasta, încurajează-ți pastorul.