O MISIUNE DE ÎNDEPLINIT

„El ne-a făcut, ai Lui suntem: noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui.” (Psalmul 100:3)

     Dumnezeu te-a creat și tu ai o misiune de îndeplinit. Misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu în viață aduce cu ea trei lucruri: 1) Un plan. Biblia spune: „Am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10) Pe măsură ce petreci timp cu Domnul în rugăciune, El îți va dezvălui planul Său… și o va face pas cu pas! Ai putea spune: „Dar dacă fac o greșeală? Dacă mă împiedic?” David spune: „Domnul întăreşte paşii omului când Îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.” (Psalmul 37:23-24). 2) Un interval de timp. Nu numai că Dumnezeu are un plan personal pentru tine, dar El programează anumite lucruri care trebuie să aibă loc în viața ta la anumite momente. „Căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.” (Psalmul 102:13) De aceea, trebuie să rămâi în pas cu Dumnezeu, și sincronizat cu ritmul Duhului Sfânt care trăiește în tine. 3) Victorie în ciuda șanselor și a împotrivirilor. De unde știm? Din Biblie. Ioan scrie că „oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră.” (1 Ioan 5:4) Așa că păstrează-ți credința puternică și continuă să te încrezi în Dumnezeu! Poate vei spune: „Dar împrejurările nu par prea favorabile!” Dumnezeu controlează circumstanțele în care te afli. El a făcut ca soarele să stea pe loc ca să-i ofere lui Iosua timp suplimentar pentru a câștiga bătălia împotriva dușmanilor săi… așa că El poate modifica și circumstanțele în care te afli, pentru binele tău și gloria Lui!