„Ferice de omul… care are o mare plăcere pentru poruncile Lui!” (Psalmul 112:1)
Fericirea de durată nu se regăsește în posesiuni materiale sau într-o carieră de succes. Să însemne oare asta că aceste lucruri sunt greșite? Nu! Când Îl pui pe Dumnezeu pe primul loc, El ți le va dărui! (Matei 6:33). Dar tu nu trebuie să permiți ca vreun lucru din ce-ți dă Dumnezeu să-I detroneze pe El de pe primul loc din viața ta. Psalmistul a spus: „Ferice de omul… care are o mare plăcere pentru poruncile Lui. Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat. El are în casă bogăţie şi belşug, şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci. Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric; el este milostiv, îndurător şi drept. Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul, şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate! Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui. El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă” (Psalmul 112:1-9). Cineva a spus că cele mai bune lucruri din viață nu sunt lucrurile. Fericirea nu este determinată de ceea ce ai, ci ea se regăsește în relații; iar prima relație de care ai nevoie este cea cu Dumnezeu, întrucât fiecare binecuvântare a vieții se revarsă de la El. Într-o lume a urgenței și a confuziei, Dumnezeu îți va dărui valori și priorități după care să trăiești. „Ferice de omul… care are o mare plăcere pentru poruncile Lui.”