„Și gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc” (2 Corinteni 5:2)

     Dr. Elisabeth Kubler-Ross, o specialistă în probleme legate de moarte, și Dr. Raymond Moody Jr., doi bine cunoscuți psihiatri, au examinat mărturiile a peste 500 de persoane care au revenit la viață după ce medicii i-au declarat morți. Cercetările lor conving pe orice om cu mintea deschisă. Persoanele implicate în acest studiu au descris fie un loc plin de frumusețe și de minunății, bucurie și pace, fie au descris ceva îngrozitor. Deși trupurile lor erau acolo, ei au declarat că au plutit în afara lor. După ce li s-a confirmat moartea, aceia dintre ei care erau orbi au declarat că au văzut. Au povestit despre persoane care au intrat în încăpere, au descris cum arătau și ce au făcut cât timp s-au aflat acolo. Cu toate acestea, când aceștia au revenit la viață, cei orbi au continuat să nu vadă! În cartea sa „Viață după viață”, dr. Moody a scris: „Un doctor mi-a povestit experiența sa cu un bărbat care a fost declarat în moarte clinică. El a reușit să-l resusciteze, iar bărbatul l-a dat mai apoi în judecată pentru că l-a adus înapoi la această viață mizerabilă și nu l-a lăsat să rămână în gloria pe care o experimentase! Iar o femeie, descriindu-și situația din timpul unui stop cardio-respirator, spune că medicii care au încercat s-o resusciteze se aplecau peste trupul ei încercând s-o readucă la viață în timp ce ea se afla deasupra lor, și privindu-i le tot spunea: „Lăsați-mă în pace!” Apostolul Pavel ne explică lucrul acesta în felul următor: „Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc…” (2 Corinteni 5:1-2). Așadar, putem spune cu certitudine că atunci când murim, intrăm de fapt în adevărata viață!

„Să izbăvească pe toți aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor”. (Evrei 2:15)

     Iată un mare și important adevăr al Scripturii: „Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor” (Evrei 2:14-15). Teologul și istoricul luteran Adolf von Harnack a spus: „Mormântul lui Hristos a fost locul în care s-a născut convingerea indestructibilă că moartea a dispărut și că există viață veșnică. E inutil să-l cităm pe Platon, să arătăm spre religia persană ori spre ideile și literatura iudaismului târziu. Toate acestea pălesc; însă certitudinea învierii și a vieții veșnice, care este strâns legată de mormântul din grădina lui Iosif, e vie și nu va pieri! Pe convingerea că Isus trăiește ne întemeiem în continuare acea nădejde a cetățeniei noastre din Cetatea Eternă, care face ca viața noastră pământească să merite a fi trăită și acceptată!” Hristos i-a eliberat pe cei „care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.” Așadar, tu nu mai trebuie să te temi de moarte! Dr. Simon Greenleaf, profesor de drept  regal la Harvard, una dintre cele mai proeminente autorități mondiale în domeniul juridic, a aplicat competențele și imensele sale cunoștințe asupra dovezii învierii lui Isus Hristos și a dezvăluit toate pistele care duc spre dovada aceasta, ce rezistă celor mai înverșunate critici. Greenleaf a ajuns la concluzia că dovezile sunt atât de numeroase și de puternice, încât în orice sală de judecată imparțială de pe pământ, învierea ar fi proclamată ca adevăr istoric. Ce concluzie trebuie să tragă de aici orice credincios? Adevărul că Învierea lui Hristos garantează învierea noastră!

„Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău”. (Psalmul 17:15)

     Nu a existat niciodată vreo perioadă în istoria rasei umane în care omul să nu creadă într-un soi de viață viitoare; fie că este vorba de unirea cu străbunii, așa cum cred unii amerindieni, fie de un locaș senzual al fericirii, așa cum cred musulmanii… Cum se explică acest lucru? Cu mult înainte de-a se strânge dovezi cu privire la ce cred oamenii despre viața de apoi, filozoful sceptic și politicianul roman din sec. I î.Hr. Cicero a spus: „În toate lucrurile, consimțământul tuturor națiunilor trebuie explicat ca fiind legea naturii și a te împotrivi ei înseamnă a te împotrivi glasului lui Dumnezeu.” În noaptea în care filozoful grec Socrate a murit, un prieten bogat al acestuia, Crito, l-a întrebat: „Cum ai vrea să te îngropăm?” El a răspuns: „În orice fel doriți, numai să aveți grijă să nu plec de lângă voi!” Phaidon (sau Despre suflet), unul dintre cele mai cunoscute dialoguri ale lui Platon, prezintă argumente puternice în favoarea nemuririi sufletului. Mulți alți gânditori au susținut de-a lungul vremii acest concept, între care Thomas Carlyle, Thomas Jefferson și poetul german Heinrich Heine. Într-un celebru poem, Alfred Lord Tennyson scria: „În ciuda potopului din sfera timpului și a spațiului nostru care mă va duce departe, trăiesc cu speranța că-mi voi vedea Pilotul față-n față, atunci când voi trece pe celălalt liman. Pentru că ceea ce provine din adâncul nemărginit se întoarce acasă.” Și Byron a scris: „Simt cum  nemurirea mea îmi dă la o parte durerile, lacrimile, fricile și îmi răsună în ureche, asemeni tunetelor eterne din adânc, acest adevăr: „Tu vei trăi veșnic!” Aceste minți luminate n-au făcut altceva decât să fie în asentimentul lui David, care încheia astfel psalmul 17: „Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.” Când crezi acest adevăr din Scriptură, acel „noapte bună” pe care îl spui aici la despărțire va înseamna „bună dimineața” în Țara de dincolo!

„Sunt strâns din două părţi…” (Filipeni 1:23)

     În cartea sa „Analogiile naturii”, William Jennings Bryan a scris: „Hristos ne-a oferit dovada vieții de apoi, și cu toate acestea, mai este neapărat nevoie ca cineva să învieze din morți pentru a ne convinge că mormântul nu este sfârșitul? Dacă planul Tatălui este acela de a atinge cu puterea Sa divină miezul rece și inert al unei ghinde aflate în pământ și de-a o face să răsară la o nouă viață, va neglija El oare sufletul omului, creat după chipul Creatorului Său? Dacă se implică până acolo că îi dăruiește bobocului de trandafir, ofilit de bruma toamnei, asigurarea gingașă a unei noi primăveri, va refuza El oare să dea cuvinte de speranță fiilor oamenilor atunci când vin ghețurile iernii? Dacă materia, mută și neînsuflețită, dar totuși schimbată de forțele naturii într-o multitudine de forme, nu poate să moară niciodată, sufletul omului va suferi oare anihilarea după ce a făcut o scurtă vizită ca musafir regal în cortul acesta de lut? Nu, sunt foarte sigur că există o altă viață în afară de cea pe care o trăiesc astăzi!” Apostolul Pavel a scris aceste cuvinte: „dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine” (Filipeni 1:22-23). Așadar, indiferent cât de dificilă sau de binecuvântată este viața ta aici și acum, cel mai bun lucru nu s-a întâmplat încă, și anume: zile fără sfârșit, în care vei experimenta bucurii cerești. Deci asigură-te că ești gata de plecare într-acolo, când sosește clipa!

„Știm, în adevăr, că dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 5:1)

     Când moare un credincios, nu face decât să părăsească această formă, această etapă mai neînsemnată a existenței, ca să intre într-una glorioasă! Să ne gândim la prima lege a termodinamicii, care spune că nicio energie (cum ar fi sufletul și duhul) și nicio materie (precum trupul) nu se distrug, ci ele se transformă în alte forme, dar nu pot fi anihilate. Burris Jenkins a explicat-o astfel: „Nici măcar un atom din întreaga creație nu-și poate înceta existența, conform oamenilor de știință; el își schimbă doar forma. Nu putem arde nimic complet; noi doar îl schimbăm din stare solidă în stare gazoasă. Nici energia sau forța nu pot fi distruse vreodată; ele doar trec de la o formă la alta.” Dacă o persoană încetează să mai existe în această lume, acea persoană va exista cu siguranță în lumea de apoi. Așadar, când murim, ce se întâmplă? Biblia spune: „Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă. Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.” (2 Corinteni 5:1-5). Dacă Isus Hristos este Mântuitorul tău, gândește așa: ultima ta zi de pe pământ va fi cea mai frumoasă zi pe care ai avut-o vreodată! Pentru că urmează ceva mult mai frumos, minunat, glorios!

„Omul, odată mort, ar putea să mai învie?” (Iov 14:14)

     În anul 616 d.Hr., la curtea regelui Edwin din Northumbria, Anglia, au sosit primii misionari creștini. În sala mare a palatului, bogat luminată de numeroase torțe, ei au prezentat Evanghelia. Regele a ascultat, apoi s-a consultat cu sfetnicii săi. Un nobil i-a spus: „Viața este ca o sală de bal. Înăuntru este lumină, foc, căldură și sărbătoare, dar afară este frig și întuneric. O vrabie intră printr-o fereastră de la un capăt al sălii și zboară ieșind pe fereastra din celălalt capăt. Așa este viața! La naștere, apărem din necunoscut… suntem aici pentru puțină vreme, înconjurați de confort și fericire… iar apoi zburăm afară în frig, întuneric și viitor necunoscut. Se poate oare ca această religie să aprindă o lumină în întuneric pentru noi?” Noi, care credem în înviere putem răspunde „Da!” Un puls defectuos, o celulă malignă sau un accident tragic poate pune capăt vieții, așa cum o știm noi. Dar acesta nu e sfârșitul! Și dacă nu crezi asta, iată ce ne spune Biblia: „dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi” (1 Corinteni 15:17-20). Pentru cei credincioși, sfârșitul vieții înseamnă începutul unei vieți glorioase cu Hristos în ceruri!

„Fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.” (Filipeni 2:3)

     Apostolul Pavel ne învață: „fiecare să privim pe altul mai presus de noi înşine. Fiecare… să ne uităm nu la foloasele noastre, ci şi la foloasele altora. Să avem în noi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus…” (citiți Filipeni 2:3-5). Este un fel de gândire contrar instinctelor noastre naturale, însă din Scriptură putem învăța cum să-l dobândim. Deși era atârnat pe cruce, Domnul Isus Și-a făcut timp pentru tâlharul condamnat care era lângă El (vezi Luca 23:39-43). În timp ce era lovit cu pietre, Ștefan s-a rugat pentru cei ce-l ucideau, cerându-I lui Dumnezeu să nu le ia în seamă păcatul (vezi Faptele Apostolilor 7:60). Bătuți și închiși pe nedrept, apostolul Pavel și Sila și-au făcut timp să-L laude pe Domnul și să-l proclame în auzul celorlalți. Iar după ce Dumnezeu a trimis un cutremur puternic care le-a rupt lanțurile și a deschis ușile închisorii, cei doi au rămas acolo cu scopul de a-l evangheliza pe temnicerul ce-i ținea captivi. Cât de tentant trebuie să fi fost pentru ei gândul evadării, mai cu seamă că se creaseră condițiile. Ce ușor le-ar fi fost să se îngrijească de ei și să nu-și bată capul cu nimeni altcineva. Dar comportamentul lor cinstit și plin de dragoste a mișcat inima temnicerului și l-a făcut să-i întrebe cum poate fi și el mântuit – și drept consecință, el și întreaga lui familie au fost câștigați pentru Hristos (vezi Faptele Apostolilor 16:25-34). Într-o lume a cărei filozofie este „să fii întotdeauna numărul 1”, egoismul este o puternică trăsătură de caracter; ca să-l învingi în fiecare zi, ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu! Iar oamenii vor observa când o vei face. Nu-i vei câștiga niciodată pe alții dacă ești exact ca ei. Așadar, iată o întrebare la care te rog să reflectezi și să răspunzi: câți dintre prietenii și cei dragi ai tăi ar putea ajunge să-L cunoască pe Hristos, dacă ai da dovadă că-i iubești cu adevărat, în loc să-i ignori, să-i judeci și să-i respingi? Nu mai sta pe gânduri – pune în practică îndemnul Scripturii: „fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi”!

„Credinţa ta te-a mântuit…” (Luca 8:48)

     Biblia ne spune despre „o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul. Ea s-a apropiat pe dinapoi, şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit… Isus a zis: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui, şi a spus în faţa întregului norod, din ce pricină se atinsese de El, şi cum fusese vindecată numaidecât.” (Luca 8:43-44, 46-47). Sunt trei lecții importante în această relatare biblică: 1) Identifică și profită de momentul în care apare ocazia! Această femeie a înțeles că Domnul Isus vizita cetatea în care locuia, și nu știa dacă se va mai întoarce. Așa că a profitat. În viață există momente îngăduite de Dumnezeu când trebuie să-ți rearanjezi prioritățile, să învingi teama și să-ți pui în practică credința. Dacă nu o vei face, vei pierde favoarea pe care ți-o poate face Dumnezeu! 2) Fii dispus să încerci o abordare nouă. Pentru că nu a reușit să aibă parte de atenția lui Hristos din cauza mulțimii, această femeie a atins tivul hainei Sale și a fost vindecată. De multe ori, credința necesită pășirea în necunoscut. Prin credință vei face lucruri pe care nu le-ai mai făcut niciodată și vei descoperi harul lui Dumnezeu așa cum nu l-ai mai experimentat niciodată. 3) Stabilește un precedent pe care să-l urmeze și ceilalți. Până atunci, niciun alt om din Scriptură nu mai fusese vindecat prin atingerea hainei Domnului Isus – și credința acelei femei a deschis o ușă ca și alții să-i urmeze exemplul. „Oamenii din locul acela, care cunoşteau pe Isus, au trimis să dea de ştire în toate împrejurimile, şi au adus la El pe toţi bolnavii. Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi câţi s-au atins, s-au vindecat.” (Matei 14:35-36). Realitatea este că Dumnezeu caută oameni care sunt dispuși s-o rupă cu tradiția. Iar când îi găsește, El îi folosește pentru a-Și revela noi dimensiuni ale puterii Sale, ca și alții să fie binecuvântați și vindecați!

„Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut…” (2 Corinteni 4:7)

     Când nu ai o părere bună despre tine, trăiești cu un sentiment al nesiguranței. Cauți mereu aprobarea celorlalți și când nu o primești, stima ta de sine este scăzută. Prin urmare, îți poți petrece întreaga viață departe de potențialul pe care l-a pus Dumnezeu în tine. Tu ești singura persoană de care nu poți scăpa, și până nu înveți să te accepți pe baza faptului că Dumnezeu te iubește și te acceptă așa cum ești, te vei lupta mereu cu nesiguranța. Oprește-te și gândește-te la o situație când te-ai aflat în preajma cuiva de care nu-ți place neapărat. Cum te-ai simțit? Nu prea bine, nu-i așa? Noi proiectăm asupra altora gândurile și sentimentele pe care le avem despre noi înșine, bune sau rele. Așa că dacă vrei ca ceilalți să aibă gânduri bune cu privire la tine, tu trebuie să ai o părere bună despre tine – bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu! Biblia ne avertizează să nu avem o părere exagerat de bună despre noi înșine, dar să nu mergem nici în cealaltă extremă. Când trăiești într-o continuă autorespingere, tu îi faci loc lui Satan – despre care Biblia spune că este ca un leu furios care caută pe cine să devoreze (vezi 1 Petru 5:8). S-ar putea să spui: „Dar nu a scris Pavel că „nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească”? (Romani 7:18). Ba da, însă lucrul acesta înseamnă că acele calități bune pe care le ai sunt dovada faptului că Dumnezeu lucrează în viața ta. Biblia ne spune: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi.” (2 Corinteni 4:7). Așadar, în loc să te concentrezi asupra defectelor și a sentimentelor tale negative, mai bine caută și identifică prezența lui Dumnezeu în viața ta, și bazează-te pe puterea și pe potențialul care vin odată cu El!

„Îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos…” (Romani 13:14)

     Pentru că primele impresii contează, noi suntem sfătuiți „să ne îmbrăcăm adecvat” în funcție de eveniment. Și e un lucru bun. Dar în calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, prima ta preocupare nu trebuie să fie cum te văd ceilalți, ci cum te vede Dumnezeu. La fel cum oglinda reflectă înfățișarea ta exterioară, ca să te poți aranja, Biblia îți descoperă starea ta lăuntrică, spirituală și îți spune ce să faci în privința ei. Apostolul Iacov scrie: „dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă;  şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:23-25). De aceea este important să petreci timp în fiecare zi pentru a citi din Sfânta Scriptură; altfel vei trece prin viață ca un jerpelit spiritual. Apostolul Pavel scrie: „îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, ca să-i treziţi poftele.” Iar pastorul și autorul Chuck Swindoll spunea: „Dușmanul nr. 1 al schimbării este firea păcătoasă, împietrită și atotsuficientă, din noi. Ca un copil alintat, ea a fost mulțumită și răsfățată ani de zile, așa că nu se va da bătută cu una cu două… Firea pământească are o moarte lentă, amară și sângeroasă – și ea se zbate, dă din picioare și se luptă, în drum spre pieire.” Schimbarea de durată se petrece „la viteza întâi”, nu accelerat! Așa că așteaptă-te la eșecuri ocazionale și nu le lăsa să te abată de pe cale. Când simți că vrei să renunți la luptă, îngenunchează și roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să mergi pe cale. Și El te va ajuta!