„Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis…” (Ioan 9:4).

     La fel ca noi toți, și Domnul Isus a obosit uneori (vezi Ioan 4:6). Însă El nu a fost niciodată stresat de lucrarea Sa. El a fost călăuzit, dar niciodată mânat, condus. El a știut ce trebuie făcut, a știut cât timp durează și Și-a ales o echipă ca să împlinească lucrarea. Trei dintre ei – Petru, Iacov și Ioan – făceau parte din cercul Său de prieteni apropiați. Nu făcea favoritisme, dar recunoștea darurile celor cu care lucra, și slujirea de care avea nevoie din partea fiecăruia, pentru ca lucrarea să fie îndeplinită. Un pas important în realizarea unui lucru măreț este să știi tipul de oameni de care ai nevoie. Cu alte cuvinte, trebuie să știi cine ar trebui să facă parte din echipa ta. Domnul Isus a petrecut trei ani și jumătate învățându-Și ucenicii – înainte de a le delega responsabilități. I-a fost teamă că vor face greșeli, că Îi vor lua din strălucire sau că Îl vor pune într-o lumină proastă? Nu, pentru că le-a zis clar: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl…” (Ioan 14:12). Domnul Isus a fost un coechipier care realiza lucruri prin alții. Dar chiar dacă împarți sarcina în componente mai mici, faci un plan strategic și recrutezi oameni nemaipomeniți, tot mai ai nevoie de un factor important pentru a avea succes: munca în echipă! Munca în echipă este liantul care aduce oamenii laolaltă… și care îi ține laolaltă! Există peste un miliard de creștini în lume astăzi. Și totul a început acum 2000 de ani cu un singur Om – care a avut o viziune, care a recrutat și a pregătit o echipă pentru a duce acea viziune la îndeplinire. Dacă ești înțelept, vei învăța din filosofia Sa cu privire la muncă!

„Mâncarea Mea este… să împlinesc lucrarea Lui.” (Ioan 4:34)

     În loc să-L limităm pe Domnul Isus doar la ceea ce ține de biserică, duminica, haideți să-I studiem filosofia (atitudinea, valorile și convingerile) cu privire la felul în care trebuie să ducem lucrurile până la capăt. Principiile după care El a trăit sunt următoarele: 1) Cunoașterea misiunii. El a spus: „Mâncarea Mea este… să împlinesc lucrarea Lui.” Domnul Isus a înțeles că focalizarea pe scopul vieții maximizează competențele și oportunitățile. Deci, dacă ești o persoană talentată și plină de energie, și totuși nu vezi rezultate concrete, problema ta ar putea fi lipsa de concentrare. Când Neemia era preocupat de reconstruirea zidurilor Ierusalimului, dușmanii săi i-au spus: „Vino, şi să ne întâlnim…” (Neemia 6:2). Acesta a fost momentul în care el le-a trimis următorul mesaj: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor…” (Neemia 6:3). 2) Prioritizarea sarcinilor în ordinea importanței lor. Când nu faci ceea ce trebuie făcut în ordinea importanței, sarcinile încep să se aranjeze în funcție de urgența lor. Și când se întâmplă lucrul acesta, pierzi mari oportunități. Biblia ne spune că Domnul Isus „trebuia să treacă prin Samaria” (Ioan 4:4). Pentru ucenici, asta părea a fi o deviere, pentru că nu era cea mai scurtă rută spre locul în care doreau să ajungă. Dar în Samaria exista o femeie pe care Domnul Isus dorea s-o răscumpere; un vas prin care El a transmis Evanghelia unei întregi cetăți. Concluzie: Domnul Isus a știut clar care Îi erau prioritățile. Dar tu?! 3) Stabilirea unui calendar. Adică, stabilește termene limită și respectă-le. Domnul Isus știa că avea doar trei ani și jumătate pentru a-Și împlini lucrarea și a profitat de fiecare zi. Una dintre cele mai mari minciuni pe care ne-o servim conține două cuvinte: „mai târziu”! Pentru a reuși în viață, lasă ca filosofia Domnului Isus cu privire la muncă să devină planul tău principal de acțiune.

„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică…” (2 Timotei 1:7).

     Temelia unui bun leadership este siguranța. Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” Tu trebuie să știi cu certitudine că Dumnezeu te-a chemat, te-a echipat și ți-a garantat biruința în Numele Lui. Și trebuie să ai în minte lucrul acesta atunci când oamenilor nu le mai place de tine, când fondurile scad, când morala se scufundă și când ceilalți te resping. Dacă te simți nesigur, în cele din urmă teama te va face să-ți sabotezi propriul leadership. Liderii încrezători văd ceea ce este, dar își păstrează viziunea a ceea ce poate fi. Rareori se mulțumesc să lase lucrurile așa cum sunt. Status quo înseamnă o stare sau o situație care se menține. Președintele Ronald Reagan a spus cândva, mai în glumă mai în serios: „Status quo este termenul latinesc pentru „mizeria în care ne aflăm!” Prin definiție, „a conduce” înseamnă a fi în față, a desțeleni un nou teritoriu, a cuceri noi lumi, a te îndepărta de status quo. Nemulțumirea față de status quo nu înseamnă să ai o atitudine nepotrivită sau să te văicărești; ea are de-a face cu dorința de a schimba lucrurile, de a-ți asuma riscuri. Cineva care nu riscă schimbarea este o persoană care nu va crește. Un lider căruia îi place status quo-ul este un lider care în scurt timp se va transforma într-un ucenic. Raymond Smith de la Bell Atlantic Corporation a făcut odată următoarea remarcă: „Administratorii sunt ușor de găsit și ieftin de păstrat. Liderii care își asumă riscuri sunt în schimb foarte puțini. Iar cei care au o viziune sunt aur curat.” Mulți se simt mai confortabil să se confrunte cu vechile probleme, decât să facă tot ce pot să găsească soluții noi; riscul li se pare periculos. Secretul constă în a avea o atitudine de învingător, care vine din siguranța de a ști cine ești și ce ai fost chemat să faci. Gândește-te la asta astăzi!

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)

     Domnul Isus le-a promis discipolilor săi: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va elibera!” Dar îți trebuie curaj pentru a te confrunta cu o realitate dureroasă. E mai ușor să fugi dintr-o căsnicie frământată decât să rămâi și să te lupți pentru a ajunge la un stadiu mai bun. E mai ușor să te lași pradă disperării și autocompătimirii decât să te reîntorci în școală și să te pregătești pentru o nouă carieră. E nevoie de curaj ca să-ți susții convingerile când ești asaltat. Cineva a spus: „Dacă nu te lupți pentru nimic, vei crede orice.” Adevărul este că atunci când încerci să susții ceva sau să faci ceva nou, cineva te va lua în vizor. Cuvântul „curaj” derivă din cuvântul franțuzesc coeur, care înseamnă „inimă”; de unde vine și expresia sinonimă pentru curaj – „a nu-ți pierde inima.” E ușor să fii curajos când te simți puternic, dar e mult mai greu când te simți slab și neputincios. Cu toate acestea, atunci ai cea mai mare nevoie de curaj. Generalul Omar Bradley a făcut următoarea remarcă: „Curajul este capacitatea de a acționa în mod corespunzător chiar și atunci când ești speriat de moarte.” Și curajul la care se referă generalul nu este o bravadă lipsită de conținut. El nu are nimic de-a face cu mentalitatea „prefă-te, până reușești” sau cu proverbul „șoarecele curajos își face culcuș în urechea pisicii.” Curajul înseamnă să spui: „Dacă Dumnezeu a promis, eu cred!” și să mergi înainte în ciuda obstacolelor. Dacă ai nevoie astăzi de o infuzie de curaj, meditează la aceste versete: 1) „Voi dar, întăriţi-vă, şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată.” (2 Cronici 15:7); 2) „Întăriţi mâinile slăbănogite, şi întăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru… va veni… şi vă va mântui.” (Isaia 35:3-4). Așadar, întărește-te bazându-te pe Domnul și pe Cuvântul Lui!

„Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!…” (Iosua 1:9).

     Dumnezeu i-a zis lui Iosua, de trei ori, aceste cuvinte: „Întărește-te și îmbărbătează-te!”, știind care vor fi luptele pe care va trebui să le poarte pentru a cuceri Țara Promisă. De fiecare dată când înaintezi, vor exista obstacole care îți vor bloca drumul. Fii sigur de asta! Cineva se întreba: „Ce s-ar alege de om dacă nimic nu i-ar sta în cale?!” Ce a vrut să spună? Că necazul este prietenul tău – chiar dacă pare a fi dușmanul tău. Fiecare obstacol cu care te confrunți îți scoate la iveală calitățile și defectele. În același timp, te modelează și te face mai înțelept și mai încrezător. Filozofului și scriitorului american din sec. al XIX-lea Ralph Waldo Emerson îi aparțin următoarele cuvinte: „Indiferent ce faci, ai nevoie de curaj! Oricare ar fi drumul pe care te hotărăști s-o apuci, totdeauna se va găsi cineva să-ți spună că ai greșit. Mereu vor apărea dificultăți care te vor face să crezi că cei care te-au criticat au avut dreptate. Pentru a face un plan de acțiune și a-l respecta până la capăt, ai nevoie de același curaj de care are nevoie și un soldat. Pacea își are propriile lupte, dar este nevoie de oameni curajoși pentru a le câștiga!” De fiecare dată când părăsești zona confortului tău și-L urmezi pe Dumnezeu prin credință, vei fi pus la încercare. Dar vei ajunge pe culmi despre care credeai că nu-ți sunt accesibile, și vei ajunge mai departe decât alții – care au avut poate un talent mai mare, dar s-au mulțumit cu starea de fapt. În cartea Mesajul, cuvintele apostolului Pavel din 2 Corinteni 4:15-17 sunt formulate astfel: „Toate detaliile lucrează în avantajul nostru. Așa că, nu ne dăm bătuți. Cum am putea? Chiar dacă la exterior lucrurile par că se prăbușesc, în interior, acolo unde Dumnezeu creează o nouă viață, nu trece nicio zi fără manifestarea harului Său.” Curajul poate fi definit pur și simplu ca „a nu renunța”. Așadar, fii curajos!

„Nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Romani 6:14)

     Dacă vrei să cultivi flori, trebuie să declari război buruienilor; altfel, ele îți vor invada toată grădina. Cu alte cuvinte, trebuie să stârpești buruienile! Există o paralelă spirituală aici, și anume: dacă n-o termini definitiv cu păcatul, el va prelua controlul vieții tale. Cartea „Mesajul” parafrazează cuvintele apostolului Pavel (din Romani 6:6-14), astfel: „Vechiul nostru mod de viață a fost pironit pe cruce cu Hristos, un sfârșit decisiv al acelei vieți mizerabile – și nu mai suntem captivi ai păcatului! Iată ce credem: dacă suntem incluși în moartea lui Hristos care a învins păcatul, suntem incluși și în învierea Sa, care ne mântuie viața. Noi știm că în momentul în care Hristos a înviat din morți, lucrul acesta ne-a transmis adevărul că moartea nu este sfârșitul. Moartea nu va mai avea niciodată ultimul cuvânt! Când Isus a murit, El a luat cu El păcatul, dar când a înviat El L-a coborât pe Dumnezeu la noi! Din acest moment, gândește-te în felul următor: păcatul vorbește o limbă moartă, care nu înseamnă nimic pentru tine; Dumnezeu vorbește limba ta maternă și tu te ții strâns de fiecare cuvânt. Ai murit față de păcat și ai înviat pentru Dumnezeu. Asta înseamnă că nu trebuie să-i dai păcatului niciun pic din felul în care îți trăiești viața. Nu-i da nici măcar minimum de atenție. Nu-i face nici măcar mici comisioane, dacă au vreo legătură cu vechiul mod de trai. Avântă-te cu toată inima și întotdeauna – pentru că nu uita, ai fost înviat din morți! – pe calea lui Dumnezeu și a voii Sale. Păcatul nu-ți poate spune cum să trăiești. La urma urmelor, tu nu mai trăiești sub acea tiranie, tu trăiești în libertatea lui Dumnezeu!” Deci, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: spune „nu” păcatului!

„Roada Duhului, dimpotrivă, este… pacea…” (Galateni 5:22)

     Panica și anxietatea sunt adesea primele noastre reacții în fața conflictului și a problemelor. În acele momente de început, pare imposibil să alegem pacea. Subconștientul ne șoptește: „Dacă îți pasă cu adevărat, n-ai cum să nu te îngrijorezi!” Dar iată ce spunea un consilier experimentat: „Nu intra în panică! Indiferent care este situația sau împrejurarea, oprește-te un moment, trage aer în piept și lasă pacea să-ți inunde trupul și mintea. Panica, nu problema, este dușmanul nostru!” Anxietatea nu face decât să „pună paie pe foc” și să agraveze problema. Cea mai bună resursă pe care o avem la îndemână pentru rezolvarea unei probleme este întotdeauna pacea – pacea Domnului Isus! Teama și anxietatea blochează soluțiile; răspunsurile vin mai ușor și mai natural dintr-o inimă plină de pace. Și pacea lui Dumnezeu ne stă mereu la dispoziție – dacă alegem s-o folosim. Apostolul Pavel scrie: „Roada Duhului, dimpotrivă, este… pacea…” Deci, nu lăsa ca emoțiile negative s-o ia razna ori să-ți decidă reacțiile. Domnul Isus a zis (Ioan 14:27): „Vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima, nici  să nu se înspăimânte.” Asta înseamnă că ai două opțiuni: tu poți alege între pace și conflict lăuntric. Tot în acest verset Domnul Isus a mai spus: „Vă las pacea…” Așadar, din moment ce poți beneficia de ea, pune-ți voința la lucru. Când moare cineva, acea persoană își lasă cele mai prețioase lucruri persoanelor dragi. Dar doar pentru că Domnul Isus ne-a lăsat pacea Sa, asta nu înseamnă că ea operează automat în noi. În plus, când ne pierdem pacea, e mai greu să auzim vocea lui Dumnezeu. Când apostolul Pavel spune: „Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15), cuvântul „a stăpâni” înseamnă „a guverna, a controla.” Așadar, în loc să te lași pradă anxietății și panicii, alege întotdeauna pacea!

„Cel neprihănit va trăi prin credinţă…” (Evrei 10:38)

     A trăi prin credință este ceva ce înveți să faci prin practica zilnică. Înainte să devii creștin, te încredeai în propriile tale abilități și în propriul tău intelect. Însă acele lucruri nu te-au dus prea departe, nu-i așa? Acum te încrezi în Dumnezeu în ceea ce privește înțelepciunea, călăuzirea, resursele și abilitatea de a împlini voia Sa pentru viața ta. Biblia ne spune: „Prin credinţă, Noe… a făcut un chivot ca să-şi scape casa…” (Evrei 11:7). Gândește-te puțin: când Noe a construit arca, nu era nicio atenționare meteo de averse și furtuni, și nu era nici măcar o apă curgătoare prin preajmă. A trăi prin credință nu are întotdeauna legătură cu logica. Și nu înseamnă că problemele tale vor dispărea deodată. Uneori, credința schimbă circumstanțele; alteori îți modifică perspectiva. Cum? Dându-ți tenacitatea să stai neclintit când nu primești cecul, sau când doctorul îți spune că boala este incurabilă, ori când soțul sau soția dorește să divorțeze, când copiii își fac de cap sau când compania pentru care lucrezi de zeci de ani se închide. Credința îți dă tăria de a rezista, încrezător că Dumnezeu va rezolva lucrurile în locul tău. Apostolul Pavel ne spune: „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1). A trăi prin credință înseamnă: a asculta de Dumnezeu și a crede că El nu te va dezamăgi niciodată; înseamnă a merge pe urmele oamenilor obișnuiți care au făcut lucruri extraordinare pentru Dumnezeu; și a-ți folosi credința pentru că știi că este singura monedă pe care o recunoaște cerul. Când Biblia spune: „Cel neprihănit va trăi prin credință”, nu se referă la izbucniri mărunte și sporadice ale credinței, ci la a face din credință stilul tău de viață. Așadar, trăiește prin credință!

„Luaţi jugul Meu asupra voastră…” (Matei 11:29).

     Domnul Isus S-a adresat celor care au renunțat la religie, celor care s-au epuizat încercând (și nereușind) să respecte o listă lungă de legi și porunci. Iată ce le-a spus El: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30). Cuvântul „jug” pe care-l pomenește Isus indică un dispozitiv de lemn care se pune în jurul gâtului a doi boi, ca ei să poată trage plugul sau carul în aceeași direcție. În fiecare pereche de boi, unul conduce, iar celălalt îl urmeză. Putem învăța o lecție importantă de aici, și vă rog să n-o ratăm! Domnul Isus va prelua conducerea, însă noi trebuie să mergem alături de El ca să ne bucurăm de binecuvântările Sale peste viețile noastre. Jugul Său nu ne va strânge gâtul; nu va fi greu de suportat, nu ne va limita libertatea și nu ne va constrânge. De fapt, dacă vrem să fim cu adevărat liberi, trebuie să ne lăsăm înjugați alături de Domnul Isus, supunând voința noastră voii Lui. Însă nu merge să acceptăm jugul lui Hristos o vreme, și apoi să începem să tragem în alte direcții, când lucrurile nu merg după cum am vrea noi! Când facem așa, povara devine mai grea și începem să obosim. Pacea și odihna vin când ne relaxăm în acest jug și când Îl lăsăm pe Hristos să conducă. Domnul Isus a zis: „veți găsi odihnă…” Asta înseamnă că avem două opțiuni: să ne împotrivim Lui, sau să ne odihnim în El! Ce vei alege?

„Daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea…” (2 Petru 1:5-6).

     Ați observat vreodată că noi avem tendința de-a da vina pe circumstanțe pentru neajunsurile caracterului nostru? Noi punem problemele noastre pe seama slabei educații pe care am primit-o, a dificultăților financiare, sau a defectelor altora… Este posibil să nu poți controla circumstanțele, dar nu la fel este cu caracterul tău. Nu poți da vina pe circumstanțe pentru slăbiciunile caracterului tău, la fel cum nu poți da vina pe o oglindă pentru felul în care arăți. Integritatea este mereu o alegere, și de fiecare dată când iei o decizie bazată pe caracter, faci un pas înainte în creșterea ta spirituală. Gândește-te la momentele în care te-ai confruntat cu ispita și cu necazul. Pune-le pe hârtie și, lângă fiecare, notează alegerea pe care ai făcut-o: să scapi, să-ți găsești scuze, să capitulezi, să eviți, să perseverezi, să învingi. Ce domenii cu probleme poți identifica? Cum ai putea îmbunătăți situația? Dacă lucrurile pe care le-ai enumerat au fost cauzate de circumstanțe pe care nu le-ai putut controla, atunci alege să ai un control mai mare asupra vieții tale! Cum? Adăugând în arsenalul tău „înfrânarea”. Viețile noastre seamănă cu aisbergurile, doar 10-15% este vizibil; adică reputația noastră. Restul, caracterul nostru, se ascunde dincolo de suprafață. Caracterul este ceea ce gândim, dar nu vrem neapărat să împărtășim. Are la bază ceea ce facem când nimeni nu se uită, felul în care facem față micilor probleme ale vieții, felul în care ne raportăm la eșec și la succes. La sfârșitul unei cariere strălucite, Iosua a lansat o provocare poporului Israel: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi… cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” (Iosua 24:15). Caracterul se bazează pe înfrânare și înfrânarea are de-a face cu a lua deciziile corecte. Dar vestea bună este că nu trebuie să le iei singur – citim (în Filipeni 2:13) că „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.”