„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice…” (Proverbele 4:23)

     În viața noastră de zi cu zi, noi putem umbla fie călăuziți de principiile neschimbătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu, fie de propriile noastre sentimente, aflate într-o continuă schimbare. Când trăiești după Cuvântul lui Dumnezeu, ai stabilitate. Când trăiești după sentimente, este ca și cum ai fi într-un carusel – ești când sus, când jos… Dumnezeu dorește să te aducă la maturitate emoțională, însă tu trebuie să vrei să cooperezi cu El. Lucrul acesta necesită un act zilnic al voinței tale: să alegi să faci lucrurile după voia Sa, nu după voia ta. Și odată ce lucrul acesta devine un obicei, vei descoperi că viața este mai plăcută. Acum, nu pe toți oamenii care bat la ușa noastră îi poftim înăuntru și nu-i lăsăm pe toți să se simtă ca acasă, așadar – de ce am lăsa ca orice emoție de suprafață să ne dicteze direcția unei zile sau să ne decidă reacțiile? Biblia ne spune să ne păzim „inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbele 4:23). Gândirea este cea care produce sentimentele, nu invers! De aceea apostolul Pavel ne spune că „orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5) Cu alte cuvinte, dacă un gând nu este în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu-i da glas, nici „drept de vot”! Noi „umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7)! Poate ești surprins, însă în calitate de creștin, nu vei simți întotdeauna prezența lui Dumnezeu. După ce a înviat, Domnul Isus S-a arătat celor doi ucenici pe drumul spre Emaus… și cu toate acestea ei nu L-au recunoscut. De ce? Pentru că erau prea ocupați cu sentimentele lor! Cum i-a scos El din emoțiile lor negative? „Le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.” (Luca 24:27). Așadar, tu trebuie să te lași condus numai de Cuvântul lui Dumnezeu!

„Ziua aceasta este închinată Domnului…” (Neemia 8:9)

     Cuvântul holiday (tradus „sărbătoare”) vine dintr-un cuvânt din engleza veche care înseamnă „zi sfântă”. Deci, când Neemia a anunțat: „Ziua aceasta este închinată Domnului”, el a declarat o sărbătoare, o zi în care „au mâncat şi au băut… înaintea Domnului cu mare bucurie.” (vezi 1 Cronici 29:22) Astăzi, răsfățul exagerat și cumpărăturile excesive au devenit sinonimele Crăciunului, făcându-i pe mulți creștini să ezite să mai sărbătorească. Pastorul Jack Hayford afirma: „Deseori lucrul acesta vine de la cei care au intrat de curând în părtășia noastră și care au experimentat poate pentru prima oară minunea și plinătatea bucuriei și sărbătorii adevărate de Crăciun. Dar sărbătoarea Nașterii Domnului este mai mult decât o sărbătoare „fericită” – este una închinată Celui Întrupat. Colindele, închinarea, dragostea, bucuria și dărnicia au un potențial plin de putere. Factorul decisiv este prezența Duhului Sfânt. Când El este prezent, accesoriile Crăciunului pot aduce bucurie, tărie, vindecare și restaurare. Când El este absent, colindele sună în gol. Urările, dorințele și zâmbetele stau la suprafață, asemenea sclipiciului lipit pe felicitări. Luminile și decorațiunile pot face ca inima să se simtă pustie mai mult ca niciodată. Dar acolo unde este Duhul Sfânt, există putere pentru a zdrobi obiceiuri, pentru a transforma inimi împietrite, pentru a alunga resentimente și pentru a ridica vieți din întuneric. La acest Crăciun, lasă prezența Duhului Sfânt să coboare peste tine și apoi fă pași înspre cea mai bună ocazie de a te bucura din plin de sărbătoare. Apropie-te de cei din jurul tău: încurajează, binecuvântează, dăruiește, întinde o mână, mergi în vizită, împărtășește și ridică inimi peste tot pe unde o poți face. Până la Anul Nou vei constata că sărbătoarea Nașterii Domnului din acest an a fost minunată și plină de putere!” Vă doresc tuturor să puteți spune „Amin!” după aceste cuvinte…

„Vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul!” (Luca 2:11)

     Cuvântul „a sărbători” înseamnă a se bucura, a găsi plăcere în ceva, a se desfăta, a aprecia. Pastorul Jack Hayford (autor a peste 50 de cărți, scriitor a 600 de imnuri și coruri, inclusiv celebrul imn Majesty (în românește Glorie) scria: „Se fac așa de multe activități în numele Crăciunului, lucruri care nici nu-I fac plăcere și nici nu-L onorează pe Hristos. Așa că, mă trezesc că mă lupt cu superstiții religioase și datini strămoșești care intră în conflict cu celebrarea Crăciunului! Darurile, decorațiunile, pomii de Crăciun nu fac altceva decât să pângărească ceva sfânt; o asemenea celebrare nu este altceva decât o ipocrizie „sfântă”. Bradul de Crăciun a devenit un fel de expozeu. Prin intermediul acestui copac, noi vrem să spunem: „Credem în sărbătoare!” Noi slujim unui Dumnezeu care „ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele” (1 Timotei 6:17) și care de-a lungul istoriei a stabilit perioade sacre de ospețe și de „mare bucurie” (vezi 1 Cronici 29:22). Deși nimeni nu poate găsi o susținere biblică pentru bradul de Crăciun, noi ne adunăm în jurul lui cu bucurie. Vedem în ramurile sale vii un simbol al vieții veșnice pe care am primit-o prin moartea lui Hristos pe lemnul crucii. Venirea Lui pe pământ a dat la o parte moartea și a adus iertarea și speranța eternă. Luminile mărturisesc despre gloria Luminii lumii. Ornamentele reflectă măreția cu care bunătatea Sa ne împodobește viețile. Steaua radiază speranță, cu razele sale îndreptate spre cer, amintindu-ne că de acolo El va veni iarăși ca să ne ducă acasă.” Așadar, dacă vă strângeți în jurul unui brad de Crăciun, să nu uitați că noi trebuie să-L sărbătorim pe Acela care a spus (Ioan 8:12): „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine… va avea lumina vieţii.”

„Vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul…” (Luca 2:10)

     Pentru mulți oameni, Nașterea lui Isus Hristos este o sărbătoare îngrozitoare și nu una plină de bucurie. Autorul Jon Walker scria următoarele: „Mă aflu într-un restaurant fast-food și asist la modul în care o fetiță sărbătorește anticipat Crăciunul împreună cu mama ei. Cadourile  sunt răsfirate pe masă și ea tocmai a spus: „Îmi este dor de tine, mami!” „Și mie mi-e dor de tine, puiule!” îi răspunde mama. Dincolo de separeu, o femeie privește din când în când, cu mare atenție. Cu ochiul meu de jurnalist, pun lucrurile cap la cap. Femeia care privește este un asistent social care supraveghează o întâlnire aranjată pentru o mamă și fiica sa ca să sărbătorească împreună Crăciunul. După câteva minute apar părinții adoptivi și iau fetița cu ei acasă. Mama pleacă singură. Există o parte întunecată a Crăciunului de care rareori ne dăm seama. Noi creăm această fantezie care rareori se potrivește cu realitatea, chiar și în cele mai bune familii. Multe amintiri legate de Crăciun sunt pline de tensiune, și nu de bucurie; sărbătorile sunt doar o altă scuză ca mama să se îmbete sau ca tata să fie cu noua lui familie. O altă aducere aminte poate să fie că persoana dragă nouă este departe sau poate nu se mai întoarce niciodată. Rata sinuciderilor este extraordinar de ridicată în luna decembrie, depresia este la fel de obișnuită precum „O, ce veste minunată”, și de Crăciun suferă mai mulți oameni decât ne putem imagina. Pentru cei ce au obosit din cauza speranței „deșarte” a Crăciunului, vestea bună este că „Dumnezeu este cu noi”! Domnul Isus a coborât pe pământ să aducă „o veste bună… pentru tot norodul”. Indiferent de situația în care te afli, Nașterea Domnului este cel mai frumos cadou pentru omenire. Și iată de ce: 1) Este cel mai costisitor dar pe care-l vei primi vreodată! De ce? Pentru că pe Domnul Isus L-a costat viața! 2) Este singurul dar care dăinuie pe vecie; 3) Este darul de care te poți bucura pentru tot restul vieții.”

„Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul, Eu sunt Dumnezeu… și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” (Isaia 46:9-10)

     Apostolul Pavel scrie: „…pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:1-2). Există două căi prin care putem înțelege suveranitatea lui Dumnezeu: a) prin inițiativa Sa; și b) prin reacția noastră. În esență, Pavel spune următoarele: 1) Împotriviți-vă presiunilor venite din partea unui sistem al lumii care vă atrage în direcția greșită. 2) Înnoiți-vă mintea în fiecare zi prin rugăciune și prin citirea Cuvântului Său. 3) Recunoașteți voia Sa pentru voi și trăiți ca atare. Și apostolul nu se oprește aici. El scrie: „Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.  Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. Ajutaţi pe sfinţi, când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi şi nu blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Aveţi aceleaşi simțăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi. Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:9-18). Suveranitatea lui Dumnezeu nu ne eliberează de responsabilitatea personală și nu înseamnă că trebuie să ne pierdem interesul față de lucrurile din prezent sau față de luarea unor decizii în cunoștință de cauză. Dumnezeu Se așteaptă în continuare să ne luptăm pentru excelență și să fim preocupați față de o lume pierdută. Faptul că recunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu ne scutește de pericolul de-a ne juca de-a (sau cu) Dumnezeu, și ne ajută să ne bucurăm de umblarea cu El!

„Pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” (2 Corinteni 8:9)

     Ți s-a întâmplat oare să spui: „Ce bine-ar fi dacă nu aș fi spus sau nu aș fi făcut cutare lucru!”?! Nu ești singurul; fiecare dintre noi are propriile regrete. Însă Dumnezeu dorește să învățăm din ele, nu să trăim cu ele. Biblia spune: „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” (2 Corinteni 8:9) Domnul Isus a purtat cununa de spini pentru ca noi să purtăm cununa neprihănirii, și să putem sta fără teamă înaintea lui Dumnezeu. „Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” (Romani 5:1) Prin faptul că suntem socotiți neprihăniți prin credință, putem sta înaintea lui Dumnezeu și putem invoca promisiunile Sale. Ai o afacere care nu este profitabilă, sau care e pe cale să dea faliment? Și Petru, pescarul, a trecut printr-o situație asemănătoare. Așa că Domnul Isus, Restauratorul, i-a zis: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejile!” După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejile. Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.” (Luca 5:4-7) Un singur cuvânt din partea Domnului Isus e de-ajuns ca să ajungi din pragul falimentului la spațiu suplimentar de depozitare! Domnul Isus i-a dat lui Petru mai mult decât a prevăzut el, și la fel poate face și cu noi! Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: „Crede că vei primi mai mult decât te-ai așteptat, pentru că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al restaurării!”

„Vei izbăvi totul.” (1 Samuel 30:8)

     Într-o zi, amaleciții au pus la pământ cetatea natală a împăratului David, arzându-o până la temelie și luând familiile captive. În această scenă de „mare strâmtorare”, David și oamenii săi „au ridicat glasul, şi au plâns până n-au mai putut plânge.” (1 Samuel 30:4). Dumnezeu te va lăsa să-ți plângi pierderile pentru că este ceva sănătos, însă nu te va lăsa să rămâi prea mult în stadiul acesta. Așa că, Dumnezeu i-a zis lui David: „Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.” (vers. 8). Oare David și poporul său au primit înapoi tot ce au pierdut? Da, și mult mai mult pe lângă acestea – căci Dumnezeul nostru nu este numai un Dumnezeu al restaurării, ci și un Dumnezeu al abundenței. S-ar putea să spui: „Îmi este atât de rușine de toți anii pe care i-am pierdut.” Dar Dumnezeu a creat timpul și El îți poate acorda timp în care să lucrezi pentru El. „Vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele… oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră. Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!” (Ioel 2:25-26) Să reținem cuvântul „a se sătura.” Când Dumnezeu te binecuvântează, El nu o face cu pipeta sau cu rația. Nu! Când El te binecuvântează, tu poți exclama: „Dragostea Lui nu are limită, Harul Lui nu are măsură, Puterea Lui nu are graniță. Din bogățiile Sale infinite, prin Hristos, El toarnă, și toarnă, și iarăși toarnă!” Încă de când Adam și Eva au eșuat în Grădina Edenului, dorința și planul lui Dumnezeu a fost acela de a ne da înapoi ceea ce am pierdut. Așadar, vino azi la El, și lasă ca restaurarea să înceapă.

„Vă voi răsplăti…” (Ioel 2:25)

     Oricare ar fi lucrul pe care viața l-a luat de la tine, Dumnezeu ți-l poate da înapoi. Poate nu-ți va dărui exact ce-ți dorești, dar El îți va da tot ce este mai bun. Chiar și atunci când cazi sub mâna Sa corectoare din pricina neascultării, dacă te pocăiești, El te va reașeza într-un loc al binecuvântării. S-ar putea să spui: „Cum rămâne cu timpul pe care l-am irosit, cu oportunitățile cărora le-am dat cu piciorul și cu dezastrul pe care l-am făcut din viața mea? Uneori mă întreb dacă nu cumva am căzut atât de jos încât nici Dumnezeu nu mă mai poate salva.” Nu, există speranță pentru tine! Biblia spune: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă…” (Isaia 59:1) După ce a risipit tot ce a moștenit de la tatăl său, fiul risipitor s-a întors acasă, fără niciun ban în buzunar și plin de rușine. Își mai dorea doar să aibă de mâncare și un loc de muncă alături de ceilalți slujitori. Însă în clipa în care a spus „Iartă-mă!”, tatăl său i-a oferit cea mai bună haină, cel mai gras vițel, cele mai frumoase sandale, și un inel – ca semn al restaurării lui ca fiu în locul lui de drept ca membru al familiei. Chiar și sub greutatea zdrobitoare a Legii Vechiului Testament, cu porunci pe care nimeni nu le putea respecta, în totalitate, Dumnezeu a spus: „Dacă un om fură un bou sau o oaie şi îl taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată” (Exodul 22:1). Dacă Dumnezeu a dorit să facă lucrul acesta pentru cei ce trăiau sub Lege, și de partea greșită a crucii, cum nu va face El mult mai mult pentru cei pe care El i-a răscumpărat?! Așadar, poți merge astăzi cu încredere la El, știind că El este un Dumnezeu al restaurării!

„Închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh și în adevăr…” (Ioan 4:23)

     Astăzi vom vorbi despre ce înseamnă să fii un închinător. Mai întâi de toate, nu există un model al închinătorului. Biblia nu ne spune că trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu într-un anume fel. De ce? Deoarece închinarea este o revărsare atât de puternică a inimilor noastre, față de Domnul, încât ea nu poate fi limitată de cuvinte sau definită de un cântec, de un strigăt, sau de tăcere. Domnul Isus a spus (în Ioan 4:23) că „închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl”. În al doilea rând, Dumnezeu ne-a creat ca să ne închinăm Lui. Poate nu te-ai gândit niciodată la aspectul acesta: Dumnezeu ne-a creat ca să facem singurul lucru pe care El nu-l poate face pentru Sine – închinarea! Apostolul Ioan a scris: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apocalipsa 4:11) Ceea ce Îi produce plăcere Tatălui nostru ceresc este dragostea și adorarea pe care I-o aduc copiii Săi răscumpărați. În al treilea rând, închinarea poate fi exprimată de copiii răscumpărați ai lui Dumnezeu, oriunde și oricând. Femeia samariteancă credea că adevărata închinare trebuie să fie exprimată pe un munte sacru numit Garizim, în timp ce iudeii credeau că trebuie practicată în templul din Ierusalim. Dar Domnul Isus a spus că ea nu trebuie să se limiteze la biserică sau la o anumită zi a săptămânii. Psalmistul, în stilul său inconfundabil, o spune astfel: „Lăudaţi pe Domnul! Robii Domnului lăudaţi, lăudaţi Numele Domnului! Fie Numele Domnului binecuvântat, de acum şi până în veac! De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat!” (Psalmul 113:1-3). Așadar, în calitate de copil al lui Dumnezeu tu trebuie să fii un închinător.

„Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult…” (Luca 7:47)

     Într-o zi, Domnul Isus lua masa în casa unui fariseu; acolo a venit și o femeie păcătoasă… care a început să șteargă și să sărute picioarele Domnului, „şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El…” (Luca 7:38-39). Dar Simon fariseul înțelesese greșit. Aici nu era vorba despre faptul că Isus nu știa, ci că nu Îi păsa! Atunci și acolo, El i-a iertat păcatul femeii și a trimis-o acasă răscumpărată, restaurată și cu un alt scop! Această povestire confirmă ceea ce știm deja: Domnul Isus a venit să mântuie păcătoșii de pe stradă și fariseii din biserică. Nu există nimeni la care să nu poată ajunge harul lui Dumnezeu! Având lucrul acesta în minte, gândește-te la următoarele: 1) Nu uita niciodată din ce te-a scăpat  Dumnezeu! Să observăm ce i-a spus Isus lui Simon fariseul: „Cui i se iartă puţin, iubeşte puţin” (Luca 7:47). Aducându-și aminte de păcatele din trecutul său, psalmistul David a scris: „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut, şi s-au încrezut în Domnul.” (Psalmul 40:2-3). 2) Nu uita că Domnul Isus nu Se uită la trecutul tău, ci la viitorul tău! Mulțimea o considera pe această femeie o buruiană, dar Isus a       văzut-o ca pe un trandafir, și l-a udat! Concluzie: dacă ai nevoie de iertare astăzi, vino la Isus! Și dacă ai fost iertat, vino cu mulțumire și cu laude înaintea Lui!