„Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi… iertaţi-vă unul pe altul.” (Coloseni 3:13)

     Pentru mulți dintre noi, Crăciunul nu aduce bucurie, ci depresie. În unele cazuri, lucrul acesta se întâmplă pentru că familiile sunt fracturate de divorț, iar amintirile sunt dureroase. În cartea lor: „Niciuna din aceste boli”, S.I. McMillen și David Stern au zugrăvit răul pe care ni-l facem singuri atunci când nu ne place de cineva sau când refuzăm să iertăm o persoană. Scriu ei la un moment dat: „În clipa în care încep să urăsc pe cineva, devin sclavul acelei persoane. Îmi controlează gândurile. Îmi controlează sentimentele. Îmi controlează până și visele. Hormonii de stres circulă constant în fluxul sanguin și îmi epuizează trupul. Și cei pe care îi am eu mă hăituiesc asemenea unor dulăi, oriunde merg.” Când familia ta se strânge laolaltă cu ocazia Crăciunului, poate vine și o persoană de care nu-ți place și pe care nu ai iertat-o. Într-o astfel de ocazie, adu-ți aminte că Domnul Isus a venit în lume pentru a-i iubi pe cei răi și pentru a-i ierta pe cei ce nu merită. Cuvântul „har” înseamnă și „o favoare necâștigată, nemeritată.” Hristos va face ca mânia să fugă din inima ta, dacă Îl lași. Dacă nu ești nerăbdător să te întâlnești cu o persoană anume din familia ta la acest Crăciun, înalță această rugăciune: „Doamne, mărturisesc faptul că nu îmi place să fiu în preajma acelei persoane și că mă indispune prezența ei… Ajută-mă să iert și să dau dovadă de har. Lasă ca dragostea Domnului Isus să curgă prin mine la acest Crăciun. În numele lui Hristos mă rog. Amin.” Tu spui: „Nu merită să fie iertat(ă).” Da, dar nici tu nu ai meritat dragostea și iertarea lui Dumnezeu. Domnul Isus a zis: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc… Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” (Luca 6:27-28, 31). Acesta este sensul adevărat al Crăciunului!

„Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani.” (Geneza 5:22)

     Viața este o călătorie cu început și sfârșit precis delimitate. Dacă ești înțelept, vei face ceea ce a făcut Enoh timp de 300 de ani – el a umblat cu Dumnezeu. Îți poți imagina cât de bine L-ai cunoaște pe Dumnezeu după ce ai petrece atâția ani cu El? Umblarea cu Dumnezeu nu e deloc neinteresantă sau plictisitoare. Psalmistul spune: „Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse…” (Psalmul 16:11). Dumnezeu te-a creat pentru Sine Însuși, și numai când descoperi scopul Său pentru viața ta vei putea găsi bucuria și pacea. Dacă ai lua un pește din ocean și l-ai pune pe plajă, ai vedea cum i se usucă solzii în timp ce încearcă să respire. Se simte bine peștele? Nu. Dacă l-ai acoperi cu un munte de bani s-ar simți bine? Nu. Un iPad, o carte bună sau o băutură răcoritoare l-ar face să se simtă bine? Nu. Dar o garderobă nouă? Nu. Un singur lucru l-ar face să se simtă bine: să-l arunci înapoi în apă. Acel pește nu va fi niciodată fericit pe plajă pentru că nu a fost creat să stea pe nisip. El a fost creat să înoate în ocean… așa cum tu ai fost creat să fii în părtășie cu Dumnezeu! Te vei simți mereu ca un pește pe uscat – fără să cunoști pacea și bucuria – dacă nu dorești sau nu accepți să-L întâlnești pe Isus. Vestea bună e că printr-o rugăciune te poți apropia de El. După ce Îl inviți în inima ta, nu te vei mai simți niciodată gol. Știi de ce a venit Domnul Isus pe pământ? Pentru oameni! El ne spune: „ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.” (Ioan 17:13) Așadar, lasă bucuria să se vadă, în timp ce-L sărbătorești pe Emanuel!

„Le zâmbeam, și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.” (Iov 29:24)

     Dacă ai impresia că nu ai motive să zâmbești, gândește-te la aceste cuvinte venite din partea cuiva care a experimentat moartea tuturor copiilor săi, pierderea întregii lui averi și care era acum acoperit cu bube din cap până în picioare. „Le zâmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângâietor lângă nişte întristaţi.” (Iov 29:24-25). Aceasta e puterea zâmbetului! La un Crăciun, un mare magazin a afișat următorul mesaj: „Valoarea unui zâmbet: nu costă nimic, dar creează multe. Îi îmbogățește pe cei care îl primesc, fără a-l sărăci pe cel care-l oferă. Se întâmplă într-o clipită și uneori amintirea lui ține toată viața. Nimeni nu este atât de bogat încât să se descurce fără el și nimeni nu este atât de sărac încât să nu se îmbogățească de pe urma lui. El aduce fericire în familie, buna credință în afaceri și este semnul prieteniei. E odihnă pentru cei îngrijorați, lumină pentru cei descurajați, rază de soare pentru cei triști și cel mai bun antidot natural împotriva necazului. Cu toate acestea zâmbetul nu poate fi cumpărat, cerșit, împrumutat sau furat, căci nu aduce niciun beneficiu decât atunci când este dăruit. Și dacă în graba ultimelor cumpărături de Crăciun unii dintre vânzătorii noștri sunt prea obosiți să vă zâmbească, vă rugăm frumos să le oferiți chiar dumneavoastră un zâmbet. Căci nimeni nu are mai mare nevoie de zâmbete decât cel căruia nu i-a mai rămas niciunul de oferit!” Așadar, îți propun să pornești o reacție în lanț la acest Crăciun! Afișează-ți un zâmbet pe față… și-ai să vezi ce se întâmplă!

„Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” (Geneza 2:22)

     Adam a trăit într-un mediu perfect și a avut o datorie perfectă – una pe care Dumnezeu i-a dat-o. Mai bine de-atât părea că nu se poate! Cu toate acestea, el s-a simțit singur; ceva lipsea din viața lui. Biblia spune: „Dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească. Atunci… Domnul Dumnezeu a făcut o femeie…” (Geneza 2:20-22) Dumnezeu a recunoscut nevoia lui Adam de a avea companie și i-a împlinit-o. Totuși, acesta e momentul în care unii dintre noi, simțind singurătate, frustrare sau urmând sfaturi greșite, vrem s-o luăm înaintea lui Dumnezeu. Acesta s-ar putea să fie motivul pentru care unul din cele nouă daruri duhovnicești enumerate în 1 Corinteni 12 este „deosebirea duhurilor”. Când intră cineva în viața ta, acea persoană nu vine numai cu înfățișarea, talentele și atuurile financiare, ci aduce cu ea duhul ei. Dacă ai stat în preajma cuiva cu un duh de manipulare, cu un duh de răzbunare, cu un duh de ură sau cu un duh negativ, atunci știi de ce acest dar special (al deosebirii duhurilor) are o însemnătate atât de mare. Așa că fii un juriu dur, care nu se lasă convins prea ușor; unul care pretinde dovezi concrete înainte de a da un verdict. Și nu uita că e mai bine să prelungești procesul deliberării și să te asiguri că decizia pe care o iei este corectă, decât să tragi concluzii pripite și să sfârșești având inima frântă. Poate ai impresia că nu ești înțelept și experimentat când trebuie să iei astfel de hotărâri, dar ascultă un lucru; nu cantitatea cunoștințelor te înarmează cu cele necesare pentru a lua decizii bune, ci cantitatea întrebărilor pe care le pui. Prima persoană pe care trebuie s-o întrebi este Dumnezeu, iar momentul în care trebuie să-L întrebi este înainte, și nu după ce te-ai căsătorit!

„Am să-i fac un ajutor potrivit pentru el” (Geneza 2:18)

     Adam a trăit într-o lume perfectă, dar cu toate acestea, el era incomplet. Așa că Dumnezeu i-a creat „un ajutor potrivit”. Întrucât Dumnezeu te-a creat cu această nevoie de a avea un soț sau o soție, El poate să-ți prezinte persoana potrivită. Însă trebuie să vrei să-L consulți, să-i urmezi sfatul și să aștepți timpul ales de El. Și asta nu e întotdeauna simplu! Unii dintre noi consideră că este mai ușor să fii nefericit decât să fii singur. Mânați de dorințe neîmplinite, luăm decizii pripite care ajung să ne rănească. E imposibil să iei o decizie bună când ești motivat de teama de a fi singur sau de a fi respins. Nu e nimic greșit să simți nevoia de a fi dorit de altcineva sau de a-ți împărți viața cu cineva. Nu lăsa pe nimeni să te convingă că nevoia ta de a iubi și de a fi iubit este o slăbiciune. Dumnezeu a creat omul să se înmulțească, și e nevoie de doi pentru asta. Suntem incompleți unul fără celălalt. Un consilier de renume scria: „Noi trebuie să fim dispuși să ne deschidem, să ne lăsăm iubiți, să ne îngăduim și să avem nevoi. Astăzi este la modă să te comporți ca și cum nu ai nevoie de nimeni. Dar Dumnezeu spune altceva! De vreme ce El i-a făcut pe unii oameni să se întâlnească conform Scripturii, lucrul acesta îți dă dreptul să te rogi și să crezi că va face la fel și pentru tine.” Așadar roagă-te și crede că Dumnezeu are o persoană „potrivită” pentru tine; cineva care ți se potrivește acolo unde ești și care ți se potrivește oriunde ai merge. Când găsești persoana pregătită de Dumnezeu pentru tine, vei descoperi în tine calități și daruri despre care nici nu știai că există!

„El a dat pe unii… în vederea lucrării de slujire…” (Efeseni 4:11-12)

     Astăzi vom vorbi despre alte două modalități prin care poți susține și îmbunătăți eficiența pastorului tău: 1) Nu-i trasa limitări prin ceea ce s-a întâmplat în trecut. Umbra trecutului unui pastor poate bloca planul lui Dumnezeu pentru biserică. Nu spune: „Pe vremuri, când era pastorul X, nu făceam așa.” Asta oprește creșterea bisericii și obstrucționează eficiența pastorului. Dumnezeu e mereu în mișcare și ne cere să ținem pasul cu El. Nu aștepta ca pastorul să facă lucrurile exact ca predecesorii săi. Apreciază ceea ce a făcut Dumnezeu în trecut, dar înțelege că binecuvântările Sale – asemenea milei Sale – „se înnoiesc în fiecare dimineață”! Mana culeasă ieri nu mai este bună astăzi; Dumnezeu îi va dărui pastorului tău mană proaspătă și viziune proaspătă pentru a duce biserica înainte, pe alte culmi spirituale. Datoria pastorului este să îndrume – a ta este să urmezi. 2) Pastorul tău nu poate face totul singur. Dumnezeu are în vedere și pe alții din biserică pentru lucrarea de slujire. Pavel scrie: „Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui”… (Romani 12:4-6) Cine este responsabil pentru creșterea bisericii? Tu! Dacă nu știi locul care ți se potrivește, întreabă-l pe Dumnezeu și pe pastorul tău, și vei primi călăuzire. Până nu-ți cunoști locul, ești un mădular nefolositor al bisericii. Așa că, pune-ți darurile în negoț, contribuie la viziunea pe care Dumnezeu i-a dat-o pastorului tău și Dumnezeu va fi onorat, iar tu vei fi binecuvântat.

„Faceţi ucenici din toate neamurile…” (Matei 28:19)

     Nu fi ostil conducerii bisericii în problema bugetului… pentru că bugetul unei biserici vorbește despre inima acelei biserici, și trebuie să reflecte în egală măsură valorile și prioritățile lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Faceţi ucenici din toate neamurile… și învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.” (Matei 28:19-20). Responsabilitatea noastră este dublă: să-i evanghelizăm pe păcătoși, și să-i echipăm pe sfinți. Multe biserici îi leagă pe pastori de mâini prin zgârcenie, și astfel nu-și împlinesc marele mandat. E lăudabil să fii înțelept în chivernisirea banilor, dar bisericile mânate de teamă adună economii „pentru aici și acum” și nu fac investiții pentru veșnicie. Lucrul acesta nu numai că afectează lucrarea, dar în același timp descurajează dărnicia. Când oamenii știu că există bani într-un cont bancar, ei sunt îndreptățiți să spună: „De ce să dăruiesc eu din resursele mele limitate?” Bisericile concentrate pe misiune nu se tem să cheltuiască banii pe misiune, și drept rezultat Dumnezeu mișcă inimile oamenilor să dăruiască cu generozitate. Îți aduci aminte de cei trei ispravnici din Matei 25 care au avut responsabilitatea de a administra banii stăpânului lor? Doi dintre ei au pus banii în negoț și au câștigat apreciere prin dublarea investiției. Al treilea ispravnic, temător, a ascuns banii, dând înapoi doar suma primită. Prin urmare, stăpânul a zis: „Luați-i dar talantul și dați-l celui ce are zece talanți. Pentru că celui ce are, i se va da, și va avea de prisos; dar de la cel ce n-are, se va lua și ce are! Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 25:28-30). Datoria bisericii nu este să strângă fonduri, ci să meargă prin credință, lăsându-i pe slujitorii lui Dumnezeu să-și facă lucrarea nestânjeniți și să își pună încrederea în Dumnezeu în orice vreme.

„Prezbiterii… să fie învredniciţi de îndoită cinste.” (1 Timotei 5:17)

     Când vine vorba de pastorul tău: 1) Trebuie să te rogi pentru el. Nimic nu dă mai multă putere lucrării pastorului decât rugăciunea celor din adunarea lui. Pavel a recunoscut că eficiența lucrării sale a depins de rugăciunile oamenilor: „Faceţi… prin Duhul tot felul de rugăciuni şi cereri… şi pentru mine… ca să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei.” (Efeseni 6:18-19) Satan îi țintește pe pastorii care predică adevărul. Lucrul care îl înspăimântă cel mai tare pe diavol este Cuvântul lui Dumnezeu: „Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12). Deseori, când pastorii predică, lupta spirituală este atât de intensă încât, la sfârșit, ei sunt epuizați. Când te rogi „în duhul” pentru pastorul tău, el primește putere, iar eficiența lui în evanghelizarea celor pierduți și ajutarea celor mântuiți să ajungă la maturitate spirituală – crește (vezi 1 Corinteni 1:21). 2) Trebuie să-l respecți. Într-o vreme în care biserica a devenit ceva „obișnuit”, e ușor să-ți pierzi respectul pentru liderii lui Dumnezeu. Evreii au făcut acest lucru… și nu uita ce-au pățit: „În mânia Lui Domnul i-a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmaşul n-a căutat la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrâni.” (Plângerile lui Ieremia 4:16) Standardele lui Dumnezeu nu s-au schimbat: „Prezbiterii să fie învredniciţi de îndoită cinste”. Când respecți pastorul și prezbiterii bisericii, ești un model de sfințenie în lucrarea lui Dumnezeu pentru generația prezentă și pentru cea viitoare.

„Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui… mustră… ceartă… îndeamnă…” (2 Timotei 4:2)

     Încercăm să identificăm și alte modalități prin care îți poți ajuta pastorul să fie mai eficient: 1) Înțelege că responsabilitatea pastorului tău este aceea de a te ilumina, nu de a te distra. Pavel spune: „Domnul pedepseşte pe cine iubește…” (Evrei 12:6). Pastorul tău este instrumentul lui Dumnezeu pentru creșterea ta spirituală, nu pentru amuzamentul tău. Când nu-ți place predica, poate motivul este că „pune degetul pe rană.” Nu disprețui mesagerul, ci reanalizează mesajul în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Ia modelul creștinilor din Bereea care „au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.” (Faptele Apostolilor 17:11) 2) Vorbește cu pastorul tău, și nu vorbi  despre el. Dacă ai o problemă, ai obligația biblică de a vorbi prima dată cu Domnul, apoi personal cu pastorul tău – și întotdeauna cu dragoste și blândețe (vezi Matei 18:15; Efeseni 4:15). Nu uita: pastorii sunt făcuți din același material ca tine. Și ei uită, și ei au zile libere, și ei greșesc și sunt câteodată insensibili. Adevăratul pastor va primi adevărul când este spus în dragoste. El va lua în considerare îngrijorările tale, va recunoaște când a greșit și va căuta să crească în urma acestei situații. Pe de altă parte, când vorbești despre pastorul tău, poți crea ceartă în biserică. Asemenea drojdiei, „puţin aluat dospeşte toată plămădeala” (1 Corinteni 5:6). În concluzie, să nu ignorăm cuvintele lui Dumnezeu: „Nu vă atingeţi de unşii Mei” (1 Cronici 16:22), vorbindu-i pe la spate… și să nu dăm crezare celor care o fac!

„Prezbiterii care cârmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste.” (1 Timotei 5:17)

     Atitudinea și faptele tale îți afectează pastorul și biserica din care faci parte. Când îți binecuvântezi pastorul, binecuvântezi biserica; și când ești un obstacol în calea pastorului, ești un obstacol în calea bisericii. În următoarele zile ne vom uita la câteva modalități prin care poți spori eficiența pastorului tău. A-i oferi un salariu decent ar fi o modalitate.  În Vechiul Testament o dată, iar în Noul Testament de două ori, Dumnezeu ne face responsabili de generozitatea arătată față de pastorul nostru. Vechea zicală: „Doamne, să-l ții smerit, iar noi îl vom ține  sărac!” nu e motiv de glumă și este împotriva învățăturii Scripturii. Numeroși pastori sunt constrânși să trăiască din venituri insuficiente, fapt care le produce stres și îngrijorare în ceea ce privește nevoile financiare ale familiei. Dumnezeu a stabilit legea compensației pentru cei care se îngrijesc de nevoile noastre trupești și sufletești, când a spus: „Să nu legi gura boului care treieră grâul.” (1 Corinteni 9:9-10). Puterea și capacitatea unui bou de a-și îndeplini sarcina eficient depindea de posibilitatea lui de a mânca suficient din grânele pe care le secera. „Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? Sau vorbeşte El înadins pentru noi?” – se (și ne) întreabă Pavel… care aplică același principiu când vine vorba de răsplătirea celor care se îngrijesc de sufletele noastre: „Presbiterii care cârmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate”; şi: „Vrednic este lucrătorul de plata lui” (1 Timotei 5:17-18). Ori de câte ori este posibil lucrul acesta, eliberează-l pe pastor de grija financiară. Lasă-l să se concentreze asupra potențialului tău și al bisericii din care faci parte, precum și asupra Împărăției Sale din comunitatea ta!