„Ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine…” (Deuteronom 4:40)

     Copiii noştri ne reamintesc foarte mult de tinerețea noastră, iar uneori suntem cuprinși de teamă. Vedem în ei aceleaşi spaime şi aceleaşi înclinaţii cu care ne-am luptat şi noi. Îi vedem cum merg pe autostrada vieţii şi se ciocnesc de aceleași lucruri, cam în aceleaşi locuri în care şi noi am făcut la fel… şi e aproape imposibil să nu-ţi doreşti să-i salvezi. Uneori, însă, nu putem! Au crescut şi şi-au format propria lor gândire, propriile calităţi şi vise. Dacă e să învăţăm o lecţie din pilda fiului risipitor, atunci aceasta ar fi că părinţii buni pot educa inclusiv copiii care pricep numai prin metoda cea mai dureroasă. Aşadar, ce putem face noi? Putem să ne rugăm pentru ei – şi „să fim acolo” când se vor întoarce. Mulţi adulţi de succes au fost odată fii risipitori, salvaţi prin rugăciunile unui părinte care a refuzat să renunţe la ei. Dacă ceea ce faci te îndepărtează de timpul tău de rugăciune cu copiii tăi, priorităţile tale sunt greşite. Nimic nu este mai preţios decât timpul petrecut înaintea lui Dumnezeu, mijlocind pentru ei. Poate spui: „Dar nu ştiu cum să mă rog!” Încearcă să spui această rugăciune: „Tată, sunt îngrijorat de direcţia în care merg copiii mei. Momentan, am impresia că nu mă mai aud şi că nu mai am nici o influenţă asupra lor. Tu, însă, îi poţi îndruma. Le poţi aduce aminte ceea ce au învăţat – şi-i poţi pune în acele împrejurări care îi vor întoarce la Tine. Cuvântul Tău spune că, dacă eu Te ascult, lucrurile vor merge bine pentru mine şi copiii mei (Deuteronom 4:40). Aşadar, mă bazez pe promisiunea Ta, crezând că ei vor alege să Te slujească şi să umble în binecuvântarea Ta tot restul vieţii lor. În Numele lui Isus mă rog. Amin”.

„Apropie-i… ca să-i binecuvântez.” (Geneza 48:9)

     Iată încă sugestii de lucruri pe care cred că le merită copilul tău din partea ta: 1) Iartă-l şi fii gata să-ţi ceri şi tu iertare de la el. Făcând astfel, îl înveţi că: a) Toţi trebuie să dăm socoteală de faptele noastre; b) Eşecul nu te face un ratat; el face parte din procesul învățării şi al maturizării, iar atunci când avem un eşec, de fapt, creştem; c) Trebuie să fim grabnici să arătăm altora aceeaşi bunătate care ne-a fost şi nouă arătată de atâtea ori. 2) Separă lucrurile. Un tată devenea tot mai neliniştit şi deprimat cu cât se apropia aniversarea vârstei de doisprezece ani a fiului său. La scurt timp după sărbătorirea zilei de naştere, tatăl a dat peste un album cu poze din propria sa copilărie. Atunci şi-a dat seama că și el avea doisprezece ani când tatăl său îşi abandonase familia şi apoi se sinucisese. Văzându-l pe fiul său la aceeaşi vârstă, el resimţise teama vechilor răni, nevindecate… A fost ajutat să-şi recapete perspectiva şi pacea minții, de către un consilier care l-a făcut să-şi dea seama că el era o persoană foarte diferită de tatăl său, plus că nu avea de gând să-şi părăsească familia! Deci, ai grijă și învață cu discernământ din experiențele altora! 3) Binecuvântează-ți copilul. „Sunt fiii mei pe care mi i-a dat Dumnezeu aici.” Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine, ca să-i binecuvântez.” (este scurtul dialog al lui Iosif cu tatăl său, din Geneza 48.9). Principiile după care trăieşti şi binecuvântările de care te bucuri trebuie transmise mai departe copiilor şi nepoţilor tăi. Fie că este vorba de a exprima personal ceea ce simţi în inima ta, fie că le trimiţi un bileţel sau un email pentru a le spune că eşti mândru de ei, binecuvântează-ţi copiii cu fiecare ocazie care ţi se iveşte!

„Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalmul 127:3)

     Copiii noştri merită în mod esențial anumite lucruri, cum ar fi: 1) Timp. Nu rămăşiţele de timp de la sfârşitul zilei, ci timp cu prioritate. Dacă viaţa ta este condusă după un program, şi copiii tăi nu fac parte din el, fă ceva – numaidecât! Altfel, va veni o zi când nici tu nu vei fi inclus în programul lor! Simplul fapt de a te uita la televizor împreună cu ei timp de trei ore nu înseamnă nimic; trebuie să fii „prezent emoţional”. Uneori, lucrul acesta înseamnă să-i laşi să-ţi vadă temerile şi şovăielile, chiar în timp ce sunt martori ai încântării şi aprecierii tale cu privire la ei. 2) Deschidere. Sunt atât de multe lucruri pe care le putem învăţa de la copiii noştri – despre ei, despre noi şi despre cine este Dumnezeu. Odată ce ne dăm seama că nu avem toate răspunsurile, ne deschidem pentru a-I da voie lui Dumnezeu să ne vorbească prin copiii noştri. Deschiderea noastră față de ei îi apropie de noi, dar mai important: le întăreşte credinţa și îi ajută să rămână deschişi spre învăţare… iar noi ne păstrăm inima tânără! 3) Structură. Este vital, în timpul perioadei de formare, să stabileşti reguli şi să trasezi limite. Copiii au nevoie de îndrumare şi de un cadru în care să se simtă în siguranţă. În primii ani, asta presupune lucruri precum un orar fix pentru culcare, în care va putea să apară o relaxare pe măsură ce cresc. Asta îi ajută să înţeleagă faptul că odată cu vârsta apare libertatea – dar nu toată odată, întrucât ea aduce cu sine responsabilitate, iar ei nu sunt aşa pregătiţi precum cred. Nu încerca să fii cel mai bun prieten al copilului tău, nu căuta în el împlinirea nevoilor tale emoţionale. Umerii lor nu sunt suficient de tari pentru a duce o asemenea povară. Ai încredere în Dumnezeu şi în ceea ce eşti. Caută încurajare din exterior, de la surse sănătoase. Pe scurt, luptă-te să devii acel părinte ferm şi blând pe care copilul tău merită să-l aibă!

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea.” (Ioan 14:27)

     Avem posibilitatea de a controla ceea ce se petrece în mintea noastră, dacă punem în ea Cuvântul lui Dumnezeu. Nu e vorba de Cuvântul pe care îl citim de obicei, ci de Cuvântul pe care îl procesăm mental, pe care îl aplicăm în fiecare situaţie care se iveşte, şi pe care ne putem baza în momente de criză – fiindcă ştim că e dreptul nostru de a avea pacea minţii pe care ne-a promis-o Domnul Isus. El i-a mustrat pe ucenicii Săi pentru că-şi pierduseră pacea minţii în timpul unei furtuni. El nu Și-a pierdut-o pe-a Lui, ci dormea pe fundul corabiei. Aşadar, tu unde eşti astăzi? Te odihneşti cu Domnul Isus pe fundul corabiei? Sau te-a cuprins panica, la fel ca pe ceilalţi de pe punte?! Îngrijorarea te copleșește atunci când uiţi două lucruri: 1) Ceea ce ţi-a spus Domnul… De exemplu, El zisese (Marcu 4:35): „Să trecem în partea cealaltă”. De îndată ce a rostit aceste cuvinte, nu a mai existat vreun val suficient de mare ca să-i înghită. De fiecare dată când faci ceea ce ţi-a spus Dumnezeu, poţi trece prin furtuni, fără să te scufunzi. 2) Cine se află cu tine în corabie… Ucenicii Îl cunoşteau pe Domnul Isus destul de bine, dar înainte de venirea zorilor, ei s-au întrebat: „Cine este Acesta, de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?” (v. 41) Ţi-a trecut vreodată prin minte că furtuna prin care treci chiar acum a fost îngăduită de Dumnezeu pentru a-ţi arăta că nu există problemă pe care să n-o poată rezolva; că nu eşti singur; şi că prin această experienţă vei ajunge să-L cunoşti mai bine?! Într-o altă traducere a Bibliei, cuvintele Domnului Isus ”Să nu vi se tulbure inima…” (Ioan 14:1) sună astfel: „Nu lăsaţi ca inimile voastre să se chinuie sau să se neliniştească”. Reține gândul zilei: Singura putere pe care o are îngrijorarea asupra ta, este puterea pe care i-o dai tu însuți!

„Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1:21)

     Închisorile romane erau nişte locuri îngrozitoare. Răufăcătorii erau biciuiţi şi legaţi la mâini și la picioare cu lanţuri de fier. Îmbrăcămintea lor îmbibată cu sânge nu le era schimbată nici măcar în cele mai friguroase ierni. „Temnița dinăuntru” (Faptele Apostolilor 16:24) în care au fost închişi Pavel şi Sila era cea mai dură. Lipsa apei, condiţiile austere şi duhoarea toaletelor (dacă le-am putea numi astfel!) făceau ca somnul să fie imposibil. Ostaticii îşi cereau moartea în fiecare zi, iar unii chiar recurgeau la sinucidere. Era cel mai teribil coşmar! Cu toate acestea, „Pavel şi Sila… cântau… iar cei închişi îi ascultau.” (v. 25) În varianta sa The Message, Eugene Peterson reformulează astfel: „Ceilalţi prizonieri nu-şi puteau crede urechilor”. Să mai vorbim despre impact! Atitudinea lui Pavel i-a impresionat înaintea convingerilor lui religioase. Trebuie s-o recunoaştem, oricine poate cânta în biserică… Însă când eşti în stare să-L lauzi pe Dumnezeu în mijlocul suferinţei, a presiunilor şi a problemelor – e cu totul altceva! Cum au putut ei să facă asta? Având o perspectivă a credinţei! Nu ceea ce ai pierdut contează, ci ceea ce ţi-a rămas! Pavel nu numai că a cântat în închisoare, ci a scris cele mai însemnate cărţi ale sale acolo. Iată explicaţia lui: „Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos. Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1:19-21) Ce poţi face cu astfel de oameni? Ei nu ţin cont de nicio ameninţare. Puterea lor îşi are un izvor nesecat care nu se împuţinează în funcţie de împrejurări. Asta pentru că au o perspectivă a credinţei. De aşa ceva ai nevoie şi tu astăzi!

„Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”  (2 Corinteni 12:9)

     Piedicile, obstacolele şi barierele sunt darurile lui Dumnezeu pentru persoanele individualiste.  Chiar dacă El nu te va lăsa să-ţi foloseşti slăbiciunea ca pe o ancoră sau ca pe o portiţă de scăpare, Dumnezeu va face ca slăbiciunea să te ţină într-o relaţie de dependenţă de El. Pavel a scris:  „mi-a fost pus un ţepuş… să mă împiedice să mă îngâmf.” (v. 7). De ce ar vrea Dumnezeu să nu scapi de limitările tale? Pentru a te face de ruşine? Nu, ci pentru a-ţi lua de la El puterea pentru a împlini voia Sa. Intenţia Lui este să crească, și nu să se diminueze nevoia ta de Dumnezeu. Poate următoarea ilustraţie îţi va fi de ajutor: Imaginează-ţi patru inele de oţel, patru zale… Primul poate ţine patruzeci de kilograme, al doilea treizeci, al treilea douăzeci, iar al patrulea zece kilograme. Legate împreună, care este cea mai mare greutate la care rezistă lanţul? O sută de kilograme, ar zice cineva… Nu! Lanţul are numai rezistenţa celui mai slab inel, deci răspunsul este: zece kilograme! La fel este şi cu noi: rezistenţa noastră este proporţională cu domeniul în care suntem cei mai slabi. De aceea uneori încercăm să ne scuzăm sau refuzăm să ținem seama de slăbiciunile noastre. Însă lucrul acesta este periculos, întrucât, când te bazezi pe propriile tale forţe, ai parte de puţine victorii şi răsplătiri şi ajungi să crezi că poţi înfrunta orice de unul singur. Din cauză că Pavel a fost atât de genial, Dumnezeu a îngăduit circumstanţe dificile în viaţa lui, care l-au ţinut pe genunchi și l-au făcut să-şi ducă traiul în dependenţă totală față de El. După ce s-a rugat de mai multe ori ca Dumnezeu să-i înlăture slăbiciunea, Pavel a ajuns, în cele din urmă, în punctul în care a putut spune: „Mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” (v. 9) Aşadar, trăieşte-ţi viaţa în dependenţă de Dumnezeu!

„De multe ori tu ai învăţat pe alţii, şi ai întărit mâinile slăbite.” (Iov 4:3)

     Biblia ne învață „să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră” (Romani 14:19). Când Iov s-a aflat în suferință, prietenul său Elifaz i-a adus aminte cum în trecut el, Iov, „i-a învăţat pe alţii, şi a întărit mâinile slăbite”. Vorbele pot răni sau pot vindeca, pot aduce binecuvântare sau tensiune, pot distruge sau pot zidi. „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21). Jon Walker scria: „Tu, cel care Îl ai pe Isus în inimă – ești capabil de crimă! La fel și eu. Noi avem puterea de a cauza moartea prin cuvintele rostite, dar și puterea de a rosti viață. Poate ai fost la capătul firului și ai auzit un mesaj menit să ucidă: „Nu ești destul de deștept, destul de puternic, destul de rapid și destul de bun. Un creștin adevărat nu ar gândi astfel de lucruri!” Într-o lume în care oamenii sunt zdrobiți și înjosiți, Dumnezeu îți dă puterea de-a încuraja, și de-a distruge negativismul. Aduci viață atunci când spui: „Ești important pentru mine. Îmi placi așa cum ești. Viața ta contează. Ai fost creat cu un scop. Dumnezeu te iubește și pentru El ești extrem de prețios”. Poți deveni glasul harului lui Dumnezeu în viețile altora, sprijinindu-i, iubindu-i, ajutându-i și încurajându-i prin vorbe care să-ți iasă ca un șuvoi din gură”. Dumnezeu dorește să ne încurajăm unii pe alții, dar aceasta nu înseamnă să-i măgulim sau să-i lingușim pe ceilalți. Ci înseamnă să rostim cuvinte care să îi ajute să stea pe picioarele lor și să meargă înainte. Ceea ce spunem poate aduce o nouă speranță unui prieten, unei rude, unui vecin sau unui coleg de muncă, sau oricui e pe cale să se prăbușească ori să cedeze… Ce mare dar!

„Adu-le aminte să fie… cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi…” (Tit 3:2)

     Mulțumirea aduce cu sine o sumedenie de beneficii. Ea ne îmbunătățește ritmul cardiac, reduce stresul, ajută la vindecarea fizică și ne conferă o gândire mai clară atunci când ne aflăm sub presiune. Mulțumirea face ca endorfina să ne inunde trupul și mintea, și în felul acesta suntem întăriți și întineriți. Asemenea unui mușchi, cu cât o exersezi mai mult, cu atât devine mai puternică. Nu trebuie să fie ceva complicat; fă o plimbare și gândește-te la binecuvântările de care ai parte – și se va schimba nota în care îți vei petrece restul zilei. Psalmistul se îndemna: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:2). Binecuvântările lui Dumnezeu operează 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Încearcă asta: când te așezi la masă, pune pe fiecare din cei prezenți să menționeze un lucru pentru care este mulțumitor. Mereu se găsește ceva! O doamnă mai în vârstă de la azilul de bătrâni a spus: „Doamne, Îți mulțumesc pentru cei doi dinți sănătoși pe care îi mai am, unul sus și unul jos. Și Îți mulțumesc pentru că se întâlnesc!” Psihologul Martin Seligman ne sugerează să scriem o scrisoare sau un e-mail de mulțumire cuiva, apoi să vizităm acea persoană și să-i citim ce-am scris. Cei ce spun „mulțumesc” sunt în mod vizibil mai fericiți și mai puțin deprimați. Directorul de la Campbell Soup (companie americană producătoare de supe la conservă – n. tr.) a scris peste șaisprezece mii de bilețele de mulțumire angajaților săi și a energizat întreaga companie în acest proces. Haide, încurajează-ți prietenii și colegii de serviciu, arătându-le că apreciezi ceea ce fac. Biblia spune: „Adu-le aminte să fie… cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi”. Un autor observa: „Stă în puterea ta să contribui la sporirea fericirii lumii, rostind câteva cuvinte sincere de apreciere la adresa cuiva care este singur și descurajat. Poate vei uita vorbele bune pe care le spui astăzi, însă cel ce le primește le va prețui întreaga viață”.

„Faceţi… tot felul de rugăciuni…” (Efeseni 6:18)

     Iată încă trei tipuri de rugăciune: 1) Rugăciunea de cerere. Trebuie să înveți să ai credință, atunci când Îi ceri lui Dumnezeu să-ți împlinească nevoile. Domnul Isus a promis: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24). Dacă nu am mai încerca să-L impresionăm pe Dumnezeu, ne-am simți mai bine și-am fi mai câștigați! Problema nu este cât de lungă este rugăciunea, cât de tare sau cu câtă elocvență o rostim; la rezultate ajungem prin sinceritatea inimii, prin credința din inimă și prin siguranța că ne rugăm potrivit cu voia lui Dumnezeu. 2) Rugăciunea în parteneriat. Domnul Isus a spus: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu” (Matei 18:19). Dacă pui la cale ceva ce depășește puterea ta de gestionare, caută un partener de rugăciune și fă o înțelegere cu el. Acest lucru nu este pentru cei ce trăiesc mereu în conflicte, după care se hotărăsc să ajungă la un consens pentru că sunt disperați. Dumnezeu onorează rugăciunea celor care plătesc prețul de a trăi împreună în armonie (vezi Psalmul 133:1). 3) Rugăciunea de mulțumire. Dacă cererile tale depășesc ca număr laudele tale, lucrul acesta spune ceva despre caracterul tău. Oamenii centrați pe propriile lor nevoi, dorințe, euri – au pretenții, însă rareori știu să aprecieze. Dumnezeu nu ne lasă liberi în plinătatea lucrurilor pe care le-a pregătit pentru noi, până nu devenim mulțumitori pentru ceea ce am primit deja; lauda presupune mult mai mult! „În orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4:6). O viață puternică vine în urma mulțumirii. Noi chiar putem „să ne rugăm neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17), fiind credincioși pe tot parcursul zilei, lăudându-L pe Dumnezeu pentru bunăvoința, mila, dragostea, harul, îndurarea și bunătatea Sa.

„Faceți… tot felul de rugăciuni…” (Efeseni 6:18)

     În Scriptură găsim mai multe tipuri de rugăciune. Ne vom uita la câteva dintre ele și vom vedea ce învățături putem extrage. Există: 1) Rugăciunea de predare. Când s-a întâlnit cu Hristos pe drumul Damascului, Pavel s-a rugat: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele Apostolilor 9:6). E ca și cum ți-ai pune semnătura pe un cec în alb și ai spune: „Iată-mă, Doamne, fă cu mine ce dorești. Sper să-mi facă plăcere ceea ce alegi, dar chiar dacă nu-mi va plăcea, o voi face oricum; facă-se voia Ta, nu voia mea!” În felul acesta, iei hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu de bunăvoie, și nu vei încerca să-L faci pe El să te urmeze. Prin urmare, El va face în tine lucrarea necesară, ca să poată face prin tine ceea ce dorește. Există apoi 2) Rugăciunea de încredințare. Biblia spune: „aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi” (1 Petru 5:7). Câtă vreme vrei să controlezi tu totul, nivelul tău de stres va continua să crească. Dar odată ce înveți să încredințezi situația în mâinile lui Dumnezeu, te vei întreba cum de ai putut să-ți petreci măcar o zi îngrijorându-te! 3) Rugăciunea de mijlocire. Dumnezeu spunea prin profetul Ezechiel: „Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară” (Ezechiel 22:30). Spărtura este distanța dintre ceea ce este și ceea ce poate fi. Când există o „spărtură” în relația cuiva cu Dumnezeu din cauza unui anumit păcat, în calitate de credincios, ai privilegiul (și responsabilitatea) de te așeza în spărtură și de a te ruga pentru acea persoană.