„Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1:21)
Închisorile romane erau nişte locuri îngrozitoare. Răufăcătorii erau biciuiţi şi legaţi la mâini și la picioare cu lanţuri de fier. Îmbrăcămintea lor îmbibată cu sânge nu le era schimbată nici măcar în cele mai friguroase ierni. „Temnița dinăuntru” (Faptele Apostolilor 16:24) în care au fost închişi Pavel şi Sila era cea mai dură. Lipsa apei, condiţiile austere şi duhoarea toaletelor (dacă le-am putea numi astfel!) făceau ca somnul să fie imposibil. Ostaticii îşi cereau moartea în fiecare zi, iar unii chiar recurgeau la sinucidere. Era cel mai teribil coşmar! Cu toate acestea, „Pavel şi Sila… cântau… iar cei închişi îi ascultau.” (v. 25) În varianta sa The Message, Eugene Peterson reformulează astfel: „Ceilalţi prizonieri nu-şi puteau crede urechilor”. Să mai vorbim despre impact! Atitudinea lui Pavel i-a impresionat înaintea convingerilor lui religioase. Trebuie s-o recunoaştem, oricine poate cânta în biserică… Însă când eşti în stare să-L lauzi pe Dumnezeu în mijlocul suferinţei, a presiunilor şi a problemelor – e cu totul altceva! Cum au putut ei să facă asta? Având o perspectivă a credinţei! Nu ceea ce ai pierdut contează, ci ceea ce ţi-a rămas! Pavel nu numai că a cântat în închisoare, ci a scris cele mai însemnate cărţi ale sale acolo. Iată explicaţia lui: „Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos. Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1:19-21) Ce poţi face cu astfel de oameni? Ei nu ţin cont de nicio ameninţare. Puterea lor îşi are un izvor nesecat care nu se împuţinează în funcţie de împrejurări. Asta pentru că au o perspectivă a credinţei. De aşa ceva ai nevoie şi tu astăzi!