„Dacă doi dintre voi se învoiesc… să ceară un lucru… le va fi dat…” (Matei 18:19)

     „Au venit la el nişte oameni, care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi. Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi, după ce l-au spart, au pogorât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „…scoală-te, ridică-ţi patul…” (Marcu 2:3-11). Din istoria acestui bărbat învățăm că unii oameni nu pot ajunge la Domnul Isus pe cont propriu; starea în care se găsesc face lucrul acesta imposibil. Să remarcăm aici trei lucruri importante: 1) A fost nevoie de patru oameni credincioși. Legătura frățească face minuni; deci, caută parteneri de rugăciune care să stea alături de tine. Domnul Isus a spus: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri”. 2) Ei n-au putut fi opriți de mulțime. Mulțimea avea propria ei direcție. Unii erau curioși, alții erau critici, iar alții erau căutători sinceri. Pentru a-l aduce pe cel drag la Isus, va trebui să depășești orice lucru și orice persoană care îți stau în cale. 3) Ei „au desfăcut acoperișul”. Bazează-te pe promisiunile lui Dumnezeu, ridică-ți glasul în rugăciune, „desfă acoperișul” dacă trebuie, dar nu te da bătut! Domnul Isus nu i-a dezamăgit și El nu te va dezamăgi nici pe tine. E greu să ridici povara de pe altcineva, dar dacă îți respecți promisiunea, Dumnezeu și-o va ține pe-a Lui. Nu capitula în fața epuizării sau a descurajării! Nu te opri până nu-i aduci la Hristos!

 

„Să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune” (Evrei 10:24)

     Iată câteva sfaturi pentru ca întâlnirile tale să-ți lase un gust plăcut: 1) Pregătește-te spiritual. Vorbește cu Dumnezeu în timp ce te pregătești. Timpul petrecut în fața oglinzii este important, însă timpul petrecut cu Dumnezeu este cel mai important. În nicio situație lucrul acesta nu este mai adevărat ca atunci când cauți o persoană cu care să-ți petreci tot restul vieții. 2) Discută deschis despre relațiile­ intime, înainte ca acestea să devină o problemă. Intimitatea fizică e ceva minunat, dar Biblia o permite doar în căsătorie, când doi oameni își iau un angajament unul față de celălalt. Așa că, trebuie să ai o gândire protectivă – și proactivă. Dragostea autentică nu spune: „Dacă m-ai iubi cu adevărat, ai accepta să…” Ci spune: „Te iubesc prea mult ca să profit de pe urma ta, ca să te rănesc sau să-ți cer să faci ceva ce simți că e greșit și care te va face să te simți prost mâine”. 3) Limitează timpul în care veți fi singuri; se poate ajunge lesne la lucruri pe care le vei regreta mai târziu. Când prietenii tăi îți spun că nu te-au mai văzut în ultimul timp, sunt șanse să fii prea exclusivist și să te îndrepți spre eșec. Nu vă întâlniți tot timpul doar voi doi; petreceți timp și în compania altora. 4) De data asta, fă lucrurile bine. Dacă în relațiile trecute ai fost permisiv, nu te simți descurajat. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele” (1 Ioan 1:9). Asta înseamnă că o poți lua de la început având inima curată. Cele mai puternice relații Îl au întotdeauna pe Dumnezeu în centru. Și ele se străduiesc să dea dovadă de aceeași dragoste pe care Pavel o descrie în 1 Corinteni capitolul 13. Citește astăzi aceste versete!

„Dragostea … nu caută folosul său” (1 Corinteni 13:4-5)

     Într-o tabără de vară, câțiva copii discutau despre creație și unul dintre ei a întrebat: „Dacă totul are un scop, cum se face că Dumnezeu a creat iedera otrăvitoare?” (plantă care produce alergii și urticarie, cu mâncărimi puternice dacă o atingi – n.tr.). Un altul a răspuns: „Pentru că El știe că sunt unele lucruri pe care nu trebuie să punem mâna!” Însă e tare greu să nu te atingi de anumite lucruri când ești din fire o persoană nesigură și manipulatoare. „Uneori soțul meu mă scoate din minți”, spui tu. Ei bine, poate și tu îl scoți din minți! Biblia spune: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup” (Geneza 2:24). Să remarcăm expresia „se vor face”. ”A lăsa” este partea ușoară, însă ”a face” este mai dificil. E nevoie de dragoste, răbdare, bunătate și muncă. Domnul Isus a spus: „Să nu vi se tulbure inima” (Ioan 14:27). Tu ți-o faci cu mâna ta! Învață să „renunți” și străduiește-te să dezvolți în viața ta darurile Duhului. Să renunți nu înseamnă să nu-ți pese, ci să-i lași pe ceilalți să învețe în felul lor și din propriile lor experiențe. Renunțarea cheamă la focalizarea asupra Domnului Isus și asupra modului în care trebuie să se comporte ceilalți. „Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3). Îndreaptă-ți gândurile spre Dumnezeu, nu spre ceilalți. Să renunți înseamnă să te dai la o parte și să nu încerci să influențezi rezultatul prin reparație, judecată, cicăleală, ceartă, dezbatere, critică și reglementări. Înseamnă să abordezi fiecare zi cu ajutorul lui Dumnezeu și prețuind fiecare clipă. Înseamnă să înțelegi că persoana pe care o poți „schimba” ești chiar tu. Înseamnă să te temi mai puțin și să te încrezi mai mult. E singura cale de a fi fericit!

„Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10)

     Psihologii au început să discute despre ceea ce astăzi este, probabil, cea mai mare problemă legată de sănătatea mentală. Ea se numește sindromul FTT. E o problemă ce ia amploare tot mai mult. Când ai acest sindrom, poți trăi bine mersi, dar ți-ai pierdut orice fărâmă de speranță și de semnificație. FTT nu este o boală mentală, ci constituie absența vitalității mentale, spirituale și emoționale. Pe listele străvechi ale păcatelor aducătoare de moarte, ea se numea „acedia”, care înseamnă „epuizarea sufletului și incapacitatea de a te bucura în viață”. Acesta e motivul pentru care Domnul Isus, uitându-se la mulțimea de oameni cu căsnicii distruse, locuri de muncă neadecvate și cu un sentiment de moarte lăuntrică, a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Într-o viziune, Ezechiel a văzut o vale plină de oase moarte. Era vorba de sindromul FTT în forma sa finală. Dumnezeu l-a întrebat: „Vor putea oare oasele acestea să învieze?” Eu am răspuns: „Doamne, Dumnezeule, Tu ştii lucrul acesta!” (Ezechiel 37:3). Dumnezeu chiar a știut și El a făcut ca ele să revină la viață. El te poate face și pe tine să revii la viață și să înflorești. În Talmud se spune că fiecare fir de iarbă are un înger care stă aplecat peste el și șoptește: „Să crești, să crești”. Pavel a spus că în Hristos tot trupul răscumpărat „îşi primeşte creşterea… şi se zideşte în dragoste” (Efeseni 4:16). Dar tu nu trebuie să te gândești doar la tine, ca mădular în trup. Dumnezeu dorește să te dezvolți pentru ca ceilalți să fie încurajați, pentru ca „pământul” să fie lucrat, să fie aduse laude la adresa Lui, să fie ajutați cei bolnavi sau pentru ca unele slujiri să se dezvolte așa cum nu ar fi făcut-o altfel. Așadar, îți urăm din inimă: „Viață din belșug, oiță creată de Dumnezeu și dorită de El”!

„Legea nu se întemeiază pe credinţă” (Galateni 3:12)

     Pentru a împlini voia lui Dumnezeu pentru viața ta și pentru a deveni ceea ce dorește El, trebuie să te confrunți cu „persoana” de care îți e frică și pe care Dumnezeu o dorește. Majoritatea oamenilor identifică maturitatea spirituală cu strădania de a respecta poruncile Bibliei. Câtă vreme crezi că scopul lui Dumnezeu este de a produce ascultători ai legii, creșterea spirituală îți va părea mai degrabă o obligație decât o dorință a inimii. Pavel scrie: „Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele”. Aderarea rigidă la legi și porunci stinge dorința, controlează emoțiile și produce o persoană fățarnică. Biblia spune: „slova omoară, dar Duhul dă viaţa” (2 Corinteni 3:6). E o mare diferență între respectarea legilor și a-L urma pe Hristos, întrucât nu-L poți urma pe Isus fără a cultiva o inimă bună. Domnul Isus a spus: „Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Până nu înțelegi că creșterea spirituală înseamnă să te îndrepți spre cea mai bună versiune creată de Dumnezeu a propriei tale persoane, întrebarea „cum stai cu viața spirituală?” te va intimida. Un sentiment sâcâitor al vinovăției și al înșelătoriei te va îndemna să spui: „Nu prea bine. Nu cât de bine ar trebui!” Oamenii sunt capabili să utilizeze comportamentele exterioare pentru a-și măsura sănătatea spirituală. De exemplu, ei se măsoară prin cât de devreme se trezesc pentru a citi și a se ruga, prin cât este de lung timpul lor cu Dumnezeu, sau cât de des merg la biserică… Nu la asta se referă formarea spirituală. Se referă la relația ta cu Hristos, nu la respectarea legii!

„Să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2)

     Pentru a împlini voia lui Dumnezeu pentru viața ta, va trebui să te confrunți și cu ceea ce vor ceilalți să faci. Șeful tău dorește să fii mai productiv. Biserica pe care o frecventezi dorește să fii mai implicat. Banca unde ai cardul de credit vrea să te înglodezi mai tare în datorii. Se pare că toți au un program pentru tine, și dacă îți petreci viața încercând să le împlinești așteptările, nu vei fi liber niciodată! Uneori, a-i iubi pe oameni înseamnă a fi nevoit să-i dezamăgești. A căuta să fii persoana dorită de ceilalți e un mod superficial de a trăi. Nimeni nu-ți poate spune exact cum să te schimbi, pentru că numai Dumnezeu știe. Nici măcar tu nu-ți poți spune cum să te schimbi, pentru că nu tu te-ai creat. A iubi o persoană înseamnă a dori și a te strădui ca acea persoană să devină cea mai bună versiune a ei însăși. Singura persoană din tot universul care este calificată să facă asta este Dumnezeu. Spre deosebire de oameni, Dumnezeu nu are un orar ascuns sau nevoi neîmplinite pe care speră să Și le împlinească folosindu-Se de tine. El știe cum arată cea mai bună versiune a ta. El se bucură numai gândindu-Se la ea, și deja a început să lucreze pentru împlinirea acestui scop. Biblia spune: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…” (Romani 8:28). Asta înseamnă că Dumnezeu lucrează în fiecare clipă pentru a te ajuta să devii cea mai bună versiune a ta. Vei fi cu adevărat liber când vei decide să te bucuri știind că ești persoana dorită de Dumnezeu – la care El lucrează în fiecare zi.

„Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Psalmul 40:8)

     Când descoperi și faci voia lui Dumnezeu în viața ta, trebuie să înțelegi ceea ce trebuie să fii. Comparațiile ucid creșterea spirituală. De exemplu, mama a trei copilași îl aude pe pastor predicând despre creștinii care se trezesc în zorii zilei, în fiecare dimineață, pentru a petrece în liniște o oră cu Dumnezeu. De fapt, ea s-ar bucura să aibă o oră de liniște – oricând! Dar copiii ei nu vor să coopereze! Așa că, ceea ce duce cu ea din această predică e faptul că nu se ridică la înălțimea unui creștin adevărat. În esență, ea practică „spiritualitatea prin comparație” și trăiește sub un nor de vinovăție. Ea nu înțelege că dragostea pe care le-o arată copiilor ei se socotește activitate spirituală. Sau că îngrijindu-și copiii Îl slujește pe Dumnezeu cu mai multă credincioșie decât cineva care își neglijează familia pentru a petrece o oră în liniște în fiecare dimineață. Un alt exemplu: un bărbat sociabil și spontan se căsătorește cu o femeie căreia îi place singurătatea. Deci, dacă ei îi este ușor, el se simte un ratat în privința rugăciunii, pentru că nu-i place să stea singur la fel ca soției lui. El nu consideră că bucuria și disponibilitatea cu care îi slujește pe ceilalți contează, sau că măsura cu care îi iubește pe ceilalți îi modelează sufletul și Îl bucură pe Dumnezeu. „Trebuie” este un cuvânt important, dar când vine vorba de creștere spirituală, Dumnezeu nu dorește să-L asculți numai pentru că „trebuie”. El te-a creat ca să-ți dorești planul Său pentru viața ta – să ajungi până în punctul în care poți spune: „vreau să fac voia Ta, Dumnezeule”.

„Învaţă-mă să fac voia Ta” (Psalmul 143:10)

     Când ne gândim la voia lui Dumnezeu pentru viața noastră, să începem cu ceea ce pretindem că suntem. Când știi că faci voia Lui, nu mai ai nevoie de nicio mască. Nu trebuie să-i convingi pe oameni că ești important, când în taină te temi că nu-i așa. Nimic nu e mai plictisitor sau mai jenant decât un om care își caută un statut pentru a impresiona. Un locotenent, proaspăt promovat, era nerăbdător să-și impresioneze subalternii; atunci când un tânăr soldat a intrat în biroul său, locotenentul s-a prefăcut că vorbește la telefon cu generalul. „Da, domnule general, puteți conta pe mine”, a spus el în timp ce punea jos receptorul. Întorcându-se spre soldat, l-a întrebat ce dorește. „Am venit doar să vă conectez telefonul, domnule!” Să pretinzi că ești ceea ce nu ești e o muncă grea. Din cauza aceasta te simți atât de obosit după prima întâlnire, după un interviu pentru un loc de muncă sau când te afli în preajma unor oameni care așteaptă să afișezi o anumită imagine. Înlăuntrul tău se găsește o persoană neprefăcută. E așa o ușurare când nu trebuie să pretinzi că ești mai smerit decât în realitate, că te rogi mai mult sau că știi mai multe din Biblie decât știi de fapt. Vestea bună e că față de Dumnezeu nu trebuie să te prefaci niciodată; frângerea autentică Îi este pe plac mai mult decât prefăcătoria spirituală. Pentru a împlini voia Lui și pentru a deveni ceea ce dorește El, trebuie să fii cinstit referitor la cine ești. Psalmistul s-a rugat: „Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă”. Așadar, fii ceea ce ești! Când faci așa – El va face restul.

„Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa” (Matei 19:5)

     Nu-ți face copiii să se simtă vinovați pentru că au crescut! Ei s-au născut ca să zboare. Dacă nu vor putea, gândește-te ce spune asta despre tine ca părinte? Dumnezeu a stabilit această regulă, ca odraslele să-și părăsească familia. Așadar, când rolul tău se schimbă, nu-ți pierde perspectiva și nu te lăsa cuprins de resentiment și milă față de tine însuți. Învață să treci cu eleganță de la postura de proprietar la cea de antrenor. Așa dorește Dumnezeu să funcționeze viața. Copiii tăi au ceea ce le trebuie pentru a reuși pe cont propriu. Întrebarea este: dar tu? Nu-i ataca pe cei ce fac parte acum din viața copilului tău. E ușor să ai spirit critic când nu mai deții controlul. Nu face așa! Nimănui nu-i plac criticii; nu vei face decât să-ți îndepărtezi copiii. Nu te pierde cu firea; ai investit prea mult în această relație. Fie că ești supărat că ai dăruit atât de mult și ți se pare că primești atât de puțin în schimb, fie că într-adevăr nu ești de acord cu alegerile lor, rugăciunea e o variantă mai bună decât cearta. Discută cu Dumnezeu despre asta. El poate schimba ceea ce tu nu poți! Copiii tăi nu ar fi echipați corespunzător pentru viață dacă ar fi crescut din punct de vedere fizic fără să-și dezvolte propriile opinii și propria unicitate. Ca părinte, ai dreptul la propriile tale gânduri și sentimente, dar odată ce ți le-ai exprimat, respectă-le alegerile și susține-i cât poți de bine. Nu-l lăsa pe diavol să-ți fure cele mai valoroase investiții. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să-ți iubești copiii, să te rogi pentru ei și să le fii alături când au nevoie de tine.

„Au venit la el nişte oameni, care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi” (Marcu 2:3)

        Într-o zi, pe când Isus predica într-o casă din Capernaum, „au venit la el nişte oameni, care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi”. Acest om dorea să se miște, însă nu putea. Paralizia spirituală funcționează la fel. Înlăuntrul tău știi că ai ceea ce-ți trebuie pentru a izbândi, dar duhul tău nu răspunde. Care este problema? Stresul continuu creează o presiune care în cele din urmă se transformă în frustrare, iar frustrarea constantă duce la oboseală. Te simți fără vlagă, nimic nu te mai entuziasmează, toate zilele par la fel… până când începi să crezi că nimic nu-ți va mai merge bine vreodată! Nu contează că locuiești într-o vilă sau într-o colibă de chirpici – dacă nu ai   duhul liber, e ca și cum ai   locui într-o închisoare. Există mai multe feluri de paralizie spirituală. Există paralizia manifestată prin emoții care îți scapă de sub control. Nu te mai poți ține de lucrurile care-ți sunt necesare, cum ar fi locul de muncă sau o relație. Știi că ceva e greșit, dar nu vezi ieșirea spre rezolvarea situației. Un alt tip de paralizie spirituală își are rădăcina în epuizarea mentală, emoțională și fizică. Când toată lumea trage de tine în continuu, în cele din urmă rămâi fără vlagă. E imposibil să fii o încurajare pentru alții fără să-ți umpli rezervorul de la Sursă. Refuză să mai stai vreo zi în aceste stări de paralizie, de lipsă de control și de epuizare! La fel ca omul din povestirea de astăzi, îți vei găsi răspunsul la Domnul Isus. El dă bucurie, libertate și scop vieții; El îţi înnoieşte puterea, ca să zbori ca vulturii (Isaia 40:31). Ai, însă, și tu ceva de făcut: „zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu” (Iuda 20-21).