TIMPUL TĂU ZILNIC CU DUMNEZEU (4)

„Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse” (Psalmul 16:11)

     Pentru a crea și a păstra intimitatea într-o relație, trebuie să-ți programezi timp pentru a-l petrece cu cealaltă persoană… altfel nu vei obține intimitate! Există un motiv pentru care Biblia aseamănă relația ta cu Hristos cu aceea dintre un mire și o mireasă. Pentru ca o căsnicie să fie puternică, cei doi trebuie să-și acorde atenție unul altuia. Asta se întâmplă numai când sunt dispuși să lase deoparte preocupări precum munca, aspectele financiare și chiar copiii. Tot astfel, timpul tău zilnic cu Dumnezeu ar trebui să însemne bucurie și veselie în prezența Domnului. Psalmistul o spune astfel: „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4). „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42:1). „Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă” (Psalmul 63:1). Mulți dintre noi ducem niște vieți nefericite pentru că nu petrecem niciodată timp în prezența lui Dumnezeu. Îl cunoști cu adevărat pe Domnul? Sau doar știi câte ceva despre El? „Cunoașterea lui Hristos” a fost principala prioritate a lui Pavel: „…lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos…” (Filipeni 3:7-9). Ai ajuns și tu în punctul în care să poți spune la fel?

TIMPUL TĂU ZILNIC CU DUMNEZEU (3)

„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima” (Psalmul 139:23)

     Iată încă două motive pentru care este important să petreci timp, singur cu Dumnezeu, în fiecare zi: 1) Pentru a-ți inventaria viața din punct de vedere spiritual. David s-a rugat: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” (v. 23-24). Să remarcăm cuvintele „gânduri” și „cale rea”. Acesta este rezultatului bilanțului făcut în prezența lui Dumnezeu. De exemplu: crești tu spiritual în umblarea ta zilnică? Lași tu ca păcatul nemărturisit să se adune în viața ta? Dar cu atitudinile cum stai? Pentru a te vedea din perspectiva lui Dumnezeu, trebuie să te confrunți cu aceste întrebări în prezența Lui și să răspunzi la ele cu sinceritate. 2) Pentru a te dedica în fiecare zi Domnului. Autorul Proverbelor a spus: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbe 3:5-6). Împărtășește-I lui Dumnezeu programul tău, roagă-L să te îndrume în activitățile tale zilnice și schimbă-le dacă e cazul. Roagă-L să te ajute să-ți gestionezi mai bine timpul pentru a putea face mai multe lucruri (Psalmul 90:12). Roagă-L să te ajute să faci deosebirea dintre lucrurile cu adevărat importante și cele care nu sunt așa de importante (1 Corinteni 10:23). În fiecare zi a vieții tale trebuie să te confrunți cu aceste două aspecte: problemele și oportunitățile. Dumnezeu îți va da perspectiva și abordarea corectă pentru a face față ambelor categorii. Vei fi uimit să vezi cât de eficient ești când petreci timp cu El!

 

TIMPUL TĂU ZILNIC CU DUMNEZEU (2)

„Voi duce” (Isaia 42:16)

     Un alt scop al timpului tău zilnic cu Dumnezeu ar trebui să fie călăuzirea. Fără lumină din partea lui Dumnezeu, ești la mila propriei tale gândiri – iar lucrul acesta chiar trebuie să te preocupe! Psalmistul a scris: „arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!” (Psalmul 25:4-5). Dumnezeu a spus prin proorocul Isaia: „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină, înaintea lor, şi locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face, şi nu-i voi părăsi” (Isaia 42:16). Calea pe care o alegi îți determină destinația, așa că înainte să te hotărăști s-o apuci într-o anumită direcție, vorbește cu Dumnezeu! Nu fii surprins când El te conduce pe un drum „necunoscut”. Trebuie să ai încredere că Dumnezeu știe ce face. Blaise Pascal a spus: „Toate necazurile omului își au rădăcina în incapacitatea lui de a sta singur într-o încăpere”. În această eră alertă, trebuie să-ți încetinești ritmul, să-ți aduni gândurile, să evaluezi ceea ce se petrece în jurul tău și să primești călăuzire din partea Celui ce cunoaşte sfârșitul încă de la început (Isaia 46:10). Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi să vină la o parte pentru a se reface fizic și spiritual (Marcu 6:31). Biblia mai spune despre Domnul: „…când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile” (Marcu 4:34). Există anumite lucruri pe care Dumnezeu ți le va explica numai când îți pui timp deoparte ca să fii singur cu El!

TIMPUL TĂU ZILNIC CU DUMNEZEU (1)

„Făgăduinţa făcută pentru cei ce se tem de Tine!” (Psalmul 119:38)

     Cuvântul „făgăduință” implică devotare totală față de o persoană – să-i acorzi timpul și atenția ta, bucurându-te de compania ei, căutând să-i faci pe plac și făcând din ea o prioritate în viața ta. Acesta ar trebui să fie şi scopul timpului tău zilnic cu Dumnezeu. Există însă două capcane pe care trebuie să le depistezi și să le eviți: 1) Egoismul. Dumnezeu a promis că te va binecuvânta, dar când cauți doar binecuvântarea Lui, în loc să dorești să ai o relație cu El, devii orientat spre tine însuți în loc să te orientezi spre Hristos. Te poți ruga până la epuizare, dar anumite lucruri nu le vei primi de la Dumnezeu, dacă nu ești suficient de matur pentru a le face față. Avraam și-a dorit un fiu mai mult ca orice în viață. Și Dumnezeu i l-a dăruit! Cu toate acestea, când Dumnezeu i-a cerut să-și aducă fiul ca jertfă, el nu a șovăit. Avraam a dovedit că nu iubește pe nimeni mai mult decât pe Dumnezeu, și de aceea Dumnezeu i-a promis că-l va binecuvânta și că-i va înmulți tot ce are (Genesa 22:17). Avraam a devenit unul dintre oamenii cei mai de succes din generația sa, dar adevărata sa faimă a venit din faptul că Dumnezeu l-a numit „prieten” (Isaia 41:8). 2) Faptul de a fi prea ocupat. Unul dintre pericolele lucrării pentru Dumnezeu este să nu reușeşti să-ți faci timp să te închini înaintea Lui. Psalmistul a spus: „Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui!” (Psalmul 29:2). Cuvântul „cuvenit” înseamnă „pe care o merită”. Când Ioan a văzut mulțimile din cer care Îl lăudau pe Dumnezeu, aceștia cântau: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea” (Apocalipsa 4:11). Așa că, începe-ți timpul zilnic spunând: „Doamne, sunt aici pentru că Tu meriți să fii slăvit și adorat!”

ADÂNCESTE-TE ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

„Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi” (Ioan 1:14)

     În Vechiul Testament, Dumnezeu a vorbit în mod curent poporului. În toate cele treizeci și nouă de cărți, El le-a dat porunci și promisiuni în anumite condiții. Unii au înțeles ce dorea El să spună, alții nu. Unii au încercat să le respecte, reușind mai mult sau mai puțin, pe când alții le-au respins și s-au hotărât să trăiască după plăcerea lor. Atunci, Dumnezeu a făcut un lucru de necrezut: „Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (v. 14). Domnul Isus a fost o Biblie vie! Ioan ne spune: „Cuvântul a fost Dumnezeu” (v. 1), deci, cu cât te adâncești mai mult în Cuvânt și cu cât el pătrunde mai adânc în ființa ta, cu atât mai mult din Dumnezeu strângi în inima ta. Poate spui: „Uneori nu pricep prea mult când citesc Biblia”. Iată un cuvânt pentru cei înțelepți: când începi să studiezi Biblia, nu o face pentru a descoperi noi adevăruri, pe care nu le-a mai găsit nimeni vreodată. Fă-o cu această atitudine: „Doamne, ce crezi despre mine?” Problema pe care o avem majoritatea dintre noi nu este interpretarea pasajelor dificile, ci să ascultăm de cele pe care le înțelegem deja! Cuvântul lui Dumnezeu îți oferă şi următoarele două lucruri: 1) Ocrotire. Psalmistul a spus: „Dacă n-ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aş fi pierit în ticăloşia mea. Niciodată nu voi uita poruncile Tale, căci prin ele mă înviorezi” (Psalmul 119:92-93). 2) Călăuzire. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea” (v. 105). Ai nevoie de călăuzire? Ai nevoie de ocrotire? Adâncește-te în Cuvântul lui Dumnezeu!

PRIORITATEA TA TREBUIE SĂ FIE RUGĂCIUNEA (3)

„Trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase” (Luca 18:1)

     Dacă cineva ți-ar amenința familia sau comunitatea, nu le-ai apăra? Ele sunt atacate, însă dușmanul este nevăzut. Pavel spune că responsabilitatea de frunte pentru a opri aceste atacuri aparține creștinilor. „Vreau … ca bărbaţii să se roage în orice loc” (1 Timotei 2:8). Aici nu este vorba despre un termen general folosit pentru rasa omenească sau pentru omenire; el este specific pentru „bărbați”. Nu vrem să spunem că numai bărbații trebuie să se roage. Fiecare creștin are această obligație. Nici nu spunem că rugăciunea este singurul lucru pe care trebuie să-l facem. Dar este primul lucru care trebuie făcut! John Bunyan a spus: „Poți face mai mult decât să te rogi după ce te-ai rugat, dar nu poți face mai mult decât să te rogi până nu te rogi”. Iacov a spus: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5:16). Să remarcăm cuvântul „neprihănit”. Fiecare credincios este îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos, ceea ce înseamnă că poți sta înaintea lui Dumnezeu. Există două feluri de neprihănire: pozițională și practică. Există neprihănirea pe care trebuie s-o practici zilnic pe măsură  ce-l lași pe Duhul Sfânt să te curățească, să te umple și să te folosească. La fel cum nu dorești să bei dintr-o ceașcă murdară, Dumnezeu nu dorește să audă rugăciunile unui creștin a cărui viață este murdarită de păcat. Rugăciunea pe care o ascultă Dumnezeu: 1) Vine dintr-o inimă curată. 2) Are în ea o seriozitate și o intensitate care arată mai mult decât rostirea câtorva dorințe pentru a vedea pe care o alege Dumnezeu. 3) Este în conformitate cu Scriptura și cu planurile Sale. 4) Vine dintr-o inimă neîmpărțită. Căci „cine se îndoieşte … să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:6-8).

PRIORITATEA TA TREBUIE SĂ FIE RUGĂCIUNEA (2)

„Vreau, deci, ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mâni curate” (1 Timotei 2:8)

     În pregătirea lui Timotei pentru lucrare, Pavel a dorit ca el să priceapă cum funcționează biserica. Așa că a început cu lucrurile importante, cum ar fi rugăciunea. În esență, iată ce spunea Pavel: „înainte să faci ceva, roagă-te. Înainte de a-i învăța pe oameni ceva, învață-i să se roage”. De ce? Deoarece dacă Dumnezeu nu este de partea ta, nu vei izbândi! Majoritatea dintre noi înțelegem lucrul acesta pe cale intelectuală. Spunem o rugăciune scurtă în timp ce ieșim pe ușă. Ne rugăm înainte de masă. Deschidem serviciul la biserică prin rugăciune. Dar puțini dintre noi înțeleg adevărata însemnătate a rugăciunii, iar Pavel nu a dorit ca Timotei să fie înșelat sau dezinformat cu privire la locul rugăciunii în biserică. Nici să nu îndrăznim să ne înșelăm singuri crezând că putem face „să se întâmple lucruri” fără rugăciune. Dacă o biserică nu este o biserică ce se roagă, nu contează cât de bine predică pastorul, cât de bine cântă corul sau cât de frumoasă este clădirea. Pentru ca biserica să aibă impact, Domnul Isus a spus: „Casa mea va fi o casă de rugăciune” (Luca 19:46). Oswald Chambers a spus: „Noi privim rugăciunea ca pe un mijloc de a obține lucruri pentru noi înșine: ceea ce înțelege Biblia prin rugăciune este că prin ea ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu Însuși”. Nu venim la biserică numai să ascultăm o predică înflăcărată sau o cântare frumoasă, ci venim ca să ne întâlnim cu Dumnezeu. Pastorul și corul sunt mijloace prin care El are posibilitatea să vorbească, dar nu există nici un înlocuitor pentru rugăciune. Nu e numai un sentiment plăcut; creșterea ta spirituală și supraviețuirea ta depind de ea. Deci dacă ți-ai pierdut obiceiul de a te ruga – întoarce-te la el chiar acum!

PRIORITATEA TA TREBUIE SĂ FIE RUGĂCIUNEA (1)

„El se ducea în locuri pustii, şi Se ruga” (Luca 5:16)

     Rugăciunea reprezintă un principiu fundamental pentru viața creștinului, dar și pentru viața și lucrarea bisericii. Asemenea unei fundații care fixează o clădire, rugăciunea îți oferă un loc demn de încredere în care să te odihnești. Nu e de mirare că Satan lucrează peste program pentru a te ține ocupat, şi a-ți distrage atenția așa încât să pierzi comunicarea regulată și profundă cu Tatăl tău Ceresc. Există, însă, o persoană în viața căruia Satan nu și-a putut face loc, când a fost vorba să-i deranjeze viața de rugăciune: Domnul Isus. El este marele exemplu pentru ceea ce ar trebui să fie viața noastră de rugăciune. El Şi-a început și Şi-a încheiat lucrarea publică prin rugăciune. În capitolul unu  din Ev. lui Marcu, Îl vedem pe Isus, în una dintre cele mai încărcate zile din viața Sa, trezindu-se în zori pentru a se ruga. Luca scrie: „El se ducea în locuri pustii, şi Se ruga”. Acesta era obiceiul lui zilnic! În grădina Ghetsimani, Domnul S-a rugat cu o intensitate pe care nimeni nu o va cunoaște vreodată. Nu e de mirare că ucenicii L-au rugat să-i învețe să se roage. Cât de importantă este rugăciunea? Să-l întrebăm pe Petru. Rugăciunile lui Hristos au fost cele care l-au ajutat și l-au ridicat după ce s-a lepădat de Domnul; acestea l-au salvat și în cele din urmă l-au promovat în fruntea bisericii. Singurul motiv pentru care tu nu dai greș mai des, este că Domnul Isus mijlocește și pentru tine (Ioan 17:20; Evrei 7:25). Aplicația e destul de evidentă: dacă Domnul Isus a avut nevoie de rugăciune – și tu ai nevoie. Mai mult, dacă aștepți până ai chef sau până te mișcă Duhul ca să te rogi, ceva nu ai înțeles. Duhul Sfânt te-a mișcat deja să te rogi – prin învățătura și pilda pe care ți-a dat-o Hristos!

CUM SĂ AJUNGI SĂ-L CUNOSTI PE DUMNEZEU ANUL ACESTA

„Cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte” (Ieremia 9:24)

     Dumnezeu spune: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte” (v. 23-24). Dacă nu-L cunoști pe Dumnezeu, nu contează câți bani ai în cont, câte diplome îți atârnă pe perete sau ce funcție deții într-o firmă. Până nu ai o relație cu Dumnezeu, nu ai început să trăiești cu adevărat! Cunoașterea Lui presupune, în parte, să ajungi să cunoști adevărul despre tine însuți. După ce a fost martorul puterii făcătoare de minuni a lui Hristos, Petru a recunoscut: „Sunt un om păcătos” (Luca 5:8). Când proorocul Isaia L-a văzut pe Domnul stând pe tron, El a strigat „Vai de mine!” (Isaia 6:5). Dar Dumnezeu nu-ți spune adevărul despre tine însuți și să te lase așa. Nu, asemenea unui medic bun, El îți spune că ești bolnav ca să poți lua tratamentul adecvat. Tratamentul adecvat contra păcatului este mântuirea prin sângele Domnului Isus. Nu-L vei cunoaște niciodată pe Dumnezeu până nu intri în relație cu El prin Isus Hristos. Așadar, dacă nu L-ai primit niciodată ca Mântuitor, începe acest An Nou rugându-te astfel: „Doamne, mă căiesc de păcatul meu și renunț la el. Îmi așez viața în mâinile Tale și mă încred în Tine ca Domn și Mântuitor al meu. Prin credință primesc darul vieții veșnice. Începând de astăzi, Te rog să mă conduci, să mă călăuzești și să împlinești voia Ta prin mine. Mă rog în Numele lui Isus Hristos, Amin”. Un an nou binecuvântat, tuturor celor care L-ați cunoscut pe Domnul!

DUMNEZEU TI-A PREGĂTIT CEVA MAI BUN

„El … nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Psalmul 84:11)

     Când Dumnezeu știe că ceva este util pentru tine, El spune „da”, iar când nu-ți folosește, El spune „nu”. De ce ți-ar spune Dumnezeu „nu”? Poate momentul este greșit sau s-a gândit la ceva mai bun. Mulțumirea vine atunci când îți dai seama ce s-ar fi putut întâmpla dar nu s-a întâmplat fiindcă a intervenit Dumnezeu. Nu mai încerca să te eliberezi din strânsoarea plină de dragoste a Celui ce te ține în brațe pentru a te ocroti. Biblia spune: „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. .. încrede-te în El, şi El va lucra …Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El” (Psalmul 37:4-7). Privind în urmă la viața ei, soția lui Billy Graham, Ruth, a spus: „Dacă Domnul ar fi spus „da” la toate cererile din rugăciunile mele,  m-aș fi căsătorit cu persoana nepotrivită – de mai multe ori”. Ceea ce-ți produce atâta supărare acum, te poate face mai târziu să-i mulțumești lui Dumnezeu. Cu cât devii mai matur spiritual, cu atât mai mult începi să vezi cât de înțelept este Tatăl tău cel ceresc și cu atât înveți mai mult să te încrezi în El. „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic” (Psalmul 23:1). Ce imagine: Dumnezeu te conduce, te hrănește, te ocrotește, veghează asupra ta. La fel ca un salvamar care încearcă să te salveze de la înec, Dumnezeu îți va întrerupe uneori cursul vieții, te lasă să te faci  de râs în fața prietenilor și poate chiar va îngădui să-ți rupi o coastă sau două. Iar acest lucru se întâmplă deoarece El te iubește prea mult, pentru a te lăsa să te afunzi în ceea ce tu ai crezut că e bine pentru tine. Cel mai important lucru este acesta: Dumnezeu a pregătit ceva mai bun pentru tine!