TU ESTI UN PREOT! (1)

„Creșteți, înmulțiți-vă  … și stăpâniți” (Geneza 1:28)

     Dacă dorești să afli care a fost intenția originală a lui Dumnezeu cu privire la fiecare dintre noi, uită-te la Adam. „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l” (v. 27-28). Noi am fost creați ca să fim roditori, să ne înmulțim și să stăpânim. Fiecare profesie cunoscută de om se rezumă la aceste trei cuvinte: „creșteți, înmulțiți-vă și stăpâniți”. Un preot este cineva care Îl reprezintă pe Dumnezeu înaintea oamenilor și pe oameni înaintea lui Dumnezeu. Dar, de fapt, aceasta a fost descrierea inițială a fiecăruia dintre noi. Am fost creați după chipul lui Dumnezeu pentru a continua lucrarea Sa, să facem pământul să înflorească, iar prin propria noastră înflorire să dăm glas întregului pământ ca să-L laude pe Dumnezeu. Orice activitate a fost concepută de Dumnezeu ca să fie o slujbă preoțească. Nu numai clerul sau misionarii de profesie sunt cei chemați de Dumnezeu și nici nu sunt mai plăcuți sau mai însemnați înaintea lui Dumnezeu. Învățatul în ale Bibliei N.T. Wright zugrăvește o frumoasă imagine a acestui concept. Să se imaginăm că ființele umane sunt niște oglinzi așezate în unghi de 45 de grade între cer și pământ. Noi am fost creați să reflectăm pe pământ grija lui Dumnezeu și stăpânirea Lui asupra pământului și să trimitem înapoi la Dumnezeu închinarea și recunoștința din partea întregii creații. Asta facem noi atunci când lucrăm. Tu ai o chemare. Ai daruri. Ești preot. Nu e ceva legat numai de activitatea ta de voluntariat din biserică. Locul tău de muncă e un loc principal – poate primul loc în care chemarea ta prinde viață. Când începi să te vezi ca  fiind „ordinat de Dumnezeu” să faci munca pe care o desfășori, vei putea zâmbi, vei păși cu înflăcărare și-ți vei desfășura activitatea cu demnitate.

AJUTĂ-I SĂ TREACĂ DE PERIOADA ADOLESCENTEI

„Prin înţelepciune se înalţă o casă, şi prin pricepere se întăreşte” (Proverbe 24:3)

     Când ești părintele unui „adolescent în tranziție”, e important să găsești armonia perfectă între mustrare, povață, motivare și laudă. În loc să-i critici comportamentul nedorit, laudă-i și răsplătește-i comportamentul acela pe care îl dorești mai mult. Dacă odorul tău are impresia că-i „sufli mereu în ceafă” și nu  „ești printre fanii lui” referitor la felul în care se îmbracă, la prieteni, la muzică, etc., el va fi împotriva ta cu fiecare ocazie. Iată ce spune Biblia: a) „Copii, ascultaţi … de părinţii voştri” (Efeseni 6:1). b) „nu întărâtați la mânie pe copiii voştri” (Efeseni 6:4). Folosește tehnica răsplătirii și a pedepsei. Dacă aplici numai pedepse și nu oferi recompense, îl vei determina să se revolte, făcând lucruri în ascuns și desființând orice comunicare. Dacă ai crescut într-o familie în care nu ai fost niciodată lăudat sau răsplătit, va trebui să te străduiești mai tare pentru a sparge tiparul. Izbucnirile tale pline de mânie la adresa adolescentului nu fac decât să-l învețe să-și gestioneze mânia în aceeași manieră. Așteaptă-te să fii șocat și fii pregătit să răspunzi într-un mod constructiv. Dacă iei personal toate toanele și contradicțiile lui, vei ajunge să reacționezi într-un mod pe care-l vei regreta. Îți mai aduci aminte de propria ta adolescență și de ceea ce gândeai despre părerile, gusturile și regulile  părinților tăi? Mark Twain a spus: „Când aveam paisprezece ani, tatăl meu era atât de ignorant, încât abia suportam să-i stau prin preajmă. Dar când am ajuns să am douăzeci și unu de ani, am fost uimit să văd câte a învățat bătrânul în șapte ani”! Dacă trebuie să crești un adolescent, iată două versete pe care merită să le ții minte: „Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:8). „Prin înţelepciune se înalţă o casă, şi prin pricepere se întăreşte”.

TREI LUCRURI PE CARE NI LE DATORĂM UNII ALTORA

„Să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa” (Romani 1:12)

     Pavel vorbește despre trei lucruri pe care ni le datorăm unii altora. Să aruncăm o privire: 1) „Vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele” (v. 9). Un poet anonim a scris: „Un biet suflet sunt și eu, purtat pe marea disperării, dar am ajuns pe culmi nebănuite, prin rugăciunile iertării”. Nu poți da dovadă de o mai mare dragoste și preocupare pentru cineva decât spunând: „Mă rog pentru tine” și chiar s-o faci. Rugăciunea Îl invită pe Dumnezeu să se implice și autorizează forțele cerului să treacă la fapte și să producă o schimbare. 2) „Doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră” (v. 11). După ce a tânjit Pavel? După ocazia de a-i întări în credință pe frații săi și pentru a face lucrul acesta, a fost gata să parcurgă un drum lung, cu multe riscuri personale. Când două persoane se hotărăsc să recunoască și să cultive darurile puse în ei de Dumnezeu, nu numai că sunt binecuvântați în mod personal, însă și cei din jur trag foloase. 3) „Ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună, şi voi şi eu”. Să remarcăm cuvintele „îmbărbătare” și „credința pe care o avem împreună”. Există o dinamică puternică ce funcționează aici! Mai întâi, ne rugăm unii pentru alții. În al doilea rând, recunoaștem și cultivăm darurile puse de Dumnezeu în fiecare dintre noi. În al treilea rând, ne unim credința și ne îndreptăm atenția spre un scop comun. Domnul Isus a spus: „vă mai spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18:19-20).

TE STRESEAZĂ BANII? (2)

„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică” (2 Timotei 1:7)

     Pentru a învinge teama financiară, trebuie să faci următoarele lucruri: 1) Află de unde-ți vine teama. Dacă nu te cheamă Bill Gates, ai șanse să trăiești un oarecare grad de frică financiară. Dar când teama devine starea ta de spirit permanentă, ceva e greșit; e timpul să scoți lucrurile la iveală. Teama poate fi ereditară, fiind transmisă din generație în generație. Ea te poate prinde într-o capcană din care cu greu mai poți scăpa. Dar se poate! Ghedeon a sfărâmat altarul unde familia lui s-a închinat la idoli timp de generații – și familia s-a supărat pe el pentru aceasta (Judecători 6:25-30). Dar Ghedeon știa că pentru a fi biruitor în viață, trebuie să se încreadă în Dumnezeu. 2) Treci peste eșecurile tale din trecut. Ai făcut investiții nerentabile și acum îți este frică să-ți mai asumi riscuri? Pui bani la ciorap de teama eșecului din viitor? Iată cum stau lucrurile: nu-ți asumi riscuri, nu câștigi nimic! În fotbal, jucătorii care înscriu cele mai multe goluri sunt deseori cei ce ratează cel mai mult. Dar ei continuă să încerce, întrucât dacă nu șutează la poartă, nu câștigă. Un hambar plin cu semințe nu produce recoltă. Mai mult, când fermierul împrăștie sămânța, seceta, înghețul și bolile îl pot distruge. Cu toate acestea, dacă nu împrăștie sămânța, eșecul e garantat. Înțelegi ideea? 3) Anticipează bunătatea lui Dumnezeu. Pe măsură ce îmbătrânești simți aversiune față de riscuri și ești mai înclinat să cauți un loc sigur. E de la sine înțeles, dar nu poți lăsa ca teama să-ți controleze viața. David a scris: „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele” (Psalmul 23:6). Când bunătatea lui Dumnezeu e lucrul la care speri – bunătatea lui Dumnezeu e ceea ce vei primi în mod sigur!

TE STRESEAZĂ BANII? (1)

„Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine” (Psalmul 56:3)

     Soluția pentru îngrijorarea din domeniul financiar nu e neapărat să ai mai mulți bani. Firește, cu cât ai mai mulți bani, cu atât mai mult poți pierde. Iar gândul că îi vei pierde te poate face să te îngrijorezi mai mult, nu mai puțin. E un cerc vicios. Încercarea de a-ți găsi siguranța în bani e ca și cum ai încerca să legi o barcă de un doc; când se iscă o furtună suficient de puternică, funiile se vor rupe și barca va fi măturată. Așadar, de vreme ce toți ne întrebăm când va lovi următoarea furtună economică, care e răspunsul? Mai multă funie? O funie mai tare? Noduri mai strânse? Nu – toate acestea nu fac decât să-ți dea noduri în stomac! În următoarele zile ne vom uita la câteva din răspunsurile Bibliei la îngrijorarea în materie de bani: Abordează teama cu fruntea sus. Psalmistul a spus: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine”. Cu siguranță, David care a fost rege, nu și-a făcut prea multe griji în privința banilor. Dar și-a făcut griji în privința dușmanilor care îl pândeau, ca să nu-l ia prin surprindere și să-l ucidă. Toți ne facem griji într-un domeniu sau altul, dar cele care ne domină se numesc „frici esențiale”. Uneori le poți ține la distanță; alteori ele te controlează și te consumă, făcându-te să reacționezi în feluri de care nu ești mândru. Consilierul financiar creștin Ron Blue spune că ani de zile a fost prins în laț de teama de a nu avea bani suficienți sau de a pierde ceea ce avea. Cei din jurul său nu o știau, însă era ceea ce-l influența. Astăzi, el este scriitor și consilier financiar de succes pentru mulți. Dar pentru a ajunge aici, el a trebuit să se confrunte cu cea mai mare teamă a sa și să se încreadă mai mult în Dumnezeu decât în el însuși. La fel se va întâmpla și cu tine.

 

ESTI RODITOR?

„A venit să caute rod în el, şi n-a găsit” (Luca 13:6)

     Domnul Isus a spus: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani, de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” „Doamne” i-a răspuns vierul „mai lasă-l şi anul acesta; am   să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia” (v. 6-9). De cât timp Îl slujești pe Domnul? Care sunt „roadele” vizibile ale slujirii tale? Nu toți suntem capabili de același nivel de productivitate. Domnul Isus ne-a învățat că unii dintre noi avem un potențial de treizeci, alții de șaizeci și alții de o sută (Matei 13:8). Credința și înzestrările tale sunt cele care determină nivelul productivității tale. De pildă, Dumnezeu nu se așteaptă ca cineva cu capacitatea de treizeci să producă o recoltă de șaizeci. El nu este un stăpân cu care nu se poate discuta. Dar dacă există vreo lecție pentru noi în această pildă, e că Dumnezeu nu te va lăsa să stai cu mâinile încrucișate și să nu faci nimic. Cuvintele „îl vei tăia” ne trezesc la realitate. Dumnezeu este răbdător. El va lucra cu tine an de an, încercând să te aducă la un nivel de maturitate spirituală ca să poți împlini planul Lui pentru care te-a adus în Împărăția Sa. Dar dacă după toate eforturile Lui refuzi să aduci rod, El va merge în altă parte și va găsi ceea ce caută. Întotdeauna, planurile lui Dumnezeu se vor împlini!

LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ-TI LUMINEZE MINTEA

„Poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii” (Psalmul 19:8)

     Psalmistul scrie: „poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii”. Dumnezeu poate pune în mintea ta o idee care să schimbe tot cursul vieții tale. Marconi a avut o idee în urma căreia a fost inventat radioul. Bell a avut o idee în urma căreia a fost inventat telefonul. Dumnezeu, Cel care este Creatorul, le dăruiește oamenilor idei creative tot timpul. Dar ei trebuie să le pună în practică; altfel, El le va dărui altora. Nu cumva a sosit vremea să-I ceri o idee pe care s-o aplici în viața ta? Faptul că ai credință în Dumnezeu este un lucru nemaipomenit. Dar există ceva la fel de extraordinar – Dumnezeu crede în tine! În loc să te uiți la situația ta actuală și să te gândești: „Cred că viața mea nu poate fi mai frumoasă de atât”, începe să-L întrebi: „Doamne, ce mi-ai pregătit?” Dacă nu ești atent, viața te poate doborî și te poate face să te simți josnic, lipsit și limitat în ceea ce privește capacitatea și potențialul tău. Și dacă acționezi conform acestor sentimente și gânduri, în loc să iei în considerare ceea ce spune Dumnezeu despre tine în Cuvântul Său, nu vei avansa niciodată și nu vei împlini niciodată lucrurile pentru care te-a adus El pe pământ. Poate spui: „Dumnezeu nu mi-a făcut niciodată parte de vreo idee măreață”. Pentru că nu ai cerut niciodată așa ceva! El le dăruiește idei, inimilor aflate în căutare, inimilor pregătite, inimilor pline de credință și inimilor supuse. Iată profilul persoanei căreia Dumnezeu îi oferă idei mărețe: cineva care „îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui … tot ce începe, duce la bun sfârşit” (Psalmul 1:2-3).

GÂNDURI DESPRE IACOV

„Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta” (Geneza 32:26)

     Iacov a început cu stângul în viață. În domeniul afacerilor, el a fost mai șmecher ca oricare altul! Mai întâi l-a înșelat pe fratele lui mai mare, pe Esau, iar apoi pe cumnatul său Laban. După aceea, într-o noapte, un om a venit la Iacov și s-a luptat cu el până în zorii zilei. Când a răsărit soarele, omul acela i-a spus:  „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” În acea clipă, omul i-a spus că nu îl va mai chema Iacov, vechiul său nume, care însemna „înșelătorul”, ci Israel, care înseamnă „Cel ce luptă cu Dumnezeu”. Până în acea clipă, Iacov crezuse că bogăția îl va face fericit, dar nu a fost așa; lucrul acesta aproape că l-a costat pierderea familiei. Îți sună cunoscut? Dar după ce s-a luptat cu Dumnezeu, el a primit un nume nou, o natură nouă, o viață nouă și un viitor nou. Nu-i așa că și tu îți dorești aceleași lucruri? Ei bine, vestea cea bună este aceasta – le poți avea și tu! Biblia spune: „dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Iacov a fost un om care s-a realizat prin propriile sale puteri. Problema a fost că nu era mulțumit de viața pe care singur și-o făcuse. El nu știa că se născuse cu un scop anume, care era mai mare decât achiziționarea de bunuri materiale. Iar el a descoperit acest lucru numai în prezența lui Dumnezeu. Pe scurt, povestea lui sună așa: Iacov a fost ceea ce a fost. El își dorea să fie ca Esau, dar Israel, un prinț al lui Dumnezeu, a fost ceea ce Dumnezeu l-a făcut să fie. Dumnezeu poate face același lucru și pentru tine, numai să-I dai voie.

ELIBEREAZĂ-TE DE AMĂRĂCIUNE (2)

„Luaţi seama bine … ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare” (Evrei 12:15)

     Eliberarea de amărăciune atrage după sine: 1) Alegerea de a ierta. „Iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32). Indiferent dacă persoana care te-a rănit își cere iertare sau nu, dacă trăiește sau a murit, ori te rănește în continuare, sigura ta opțiune este iertarea. Prin ea, devii liber să te bucuri de viață. 2) Eliberarea de orice așteptări din partea ofensatorului. Schimbându-ți așteptările, îți redobândești liniștea sufletească. Că cealaltă persoană se schimbă sau nu, e problema ei – tu, însă, mergi mai departe! Când pretinzi un anumit răspuns, ești legat de el. Pavel spune: „Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi …Rămâneţi, deci, tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei” (Galateni 4:31-5:1).  3) Toate așteptările legate de nevoile tale să fie lăsate în seama lui Dumnezeu. Cuvântul Său spune: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19). Să remarcăm cuvântul „toate”. Dumnezeu poate să se îngrijească de oamenii, de resursele și de ocaziile de care ai nevoie pentru a duce o viață plină de bucurie. 4) Roagă-te lui Dumnezeu să-l binecuvinteze pe ofensatorul tău. Da, e dificil, însă Domnul Isus a spus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă” (Matei 5:44). Acest fel de rugăciune te plasează în poziția de lider al propriei tale vieți. 5) Să faci o faptă bună pentru cel ce ți-a greșit. Întreabă-L pe Dumnezeu cum l-ai putea binecuvânta. „Dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, … biruieşte răul prin bine” (Romani 12:20-21). Poți învinge mânia și amărăciunea când crezi Cuvântul lui Dumnezeu și acționezi în consecință.

 

ELIBEREAZĂ-TE DE AMĂRĂCIUNE (1)

„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie … să piară din mijlocul vostru” (Efeseni 4:31)

     Mânia e deseori rezultatul așteptărilor neîmplinite. Ne așteptăm la ceva și când nu obținem acel lucru ajungem să fim dezamăgiți și mânioși. Mânia ne duce spre un mod de viață personală, spirituală și relațională nedorită de nimeni. Așteptările înșelate își au deseori rădăcinile în experiențele noastre timpurii cu părinții, frații și persoanele cu o anumită autoritate. Poate nevoia noastră de dragoste, acceptare, siguranță și semnificație nu a fost niciodată împlinită; apoi mai târziu, am trecut prin angajamente nerespectate în căsnicie, în relațiile de afaceri și de prietenie. În cele din urmă, mânia care mocnește în noi devine o armă din arsenalul nostru, care amenință să rănească orice lucru și ființă dragă. Devenim persoane singuratice, încărcate de amărăciune – care sunt evitate, excluse și marginalizate. Dumnezeu ne învață să facem să „piară orice amărăciune” „pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea” (Evrei 12:15). Cum respectăm noi această poruncă? 1) Primind Cuvântul Său și comportându-ne ca atare. Fără o temelie biblică, vechile noastre emoții ne vor submina eforturile de a le stăpâni. „Orice amărăciune … să piară” e o poruncă ce implică promisiunea unei reușite atunci când o împlinești. 2) Alegând să ne eliberăm de amărăciune. Alegerea nu e o emoție și nu necesită o reacție emoțională. Dumnezeu nu-ți va stăpâni emoțiile, însă nici nu le va lăsa să-L influențeze. Când crezi Cuvântul lui Dumnezeu și alegi să-l asculți, întotdeauna vei avea parte de reușită. Așadar, începe să te întărești în putere și în credință. Cum? Alegând să-L asculți pe Dumnezeu în detrimentul sentimentelor tale! Exersează lucrul acesta zilnic, până ajungi să-l faci un mod de viață. Apoi, în loc să fii stăpânit de stările tale de spirit, vei ajunge să „domnești în viață” (Romani 5:17), nemaifiind stăpânit de emoțiile tale negative.