A CUI VESTE O CREZI ?

„Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?” (Isaia 53:1)

     Deversarea de petrol poluează Golful Mexic, devastând viața marină și bunul trai al milioanelor de oameni. În fiecare zi urmărim lucrul acesta la televizor, în timp real. Un cutremur lovește Haiti, mor 200.000 de oameni și cei mai săraci oameni ai lumii sunt lăsați înfometați și fără adăpost. Un terorist american zboară spre casă dintr-unul din campusurile de pregătire Al Qaeda cu o bombă ascunsă sub lenjerie și încearcă să distrugă nu numai avionul, ci și o mare parte a orașului Detroit. Bancheri, producători de mașini și directori ale companiilor de petrol în care am avut încredere, când au fost chestionați de comisiile Parlamentului spun că nu au nici o idee cum s-a ajuns la acest dezastru. Ştirile ne bombardează cu informaţii 24 de ore din 24. Gurile din media storc fiecare moment și transformă în știre de senzație fiecare eveniment deoarece le crește ratingul, se vinde publicitatea și se fac bani. De bună-seamă, unii dintre reporteri au devenit celebri. Vând teama ca pâinea caldă! Este o industrie importantă. În mod paradoxal, noi suntem și cea mai prosperă generație din istorie, și cea care se teme cel mai mult. În trecut, trebuia   să-ți iei doza de teamă din știrile de seara; astăzi le primești tot timpul pe Blackberry și iPad. Astăzi nu-ți mai poți îngropa capul în nisip. Dar dacă nu faci o selecție a ceea ce asculți, îți poți pierde pacea minții. Dumnezeu știe asta, așa că prin Cuvântul Său te întreabă: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?” În Scriptură, „brațul Domnului” vorbește despre puterea Lui de a ne scăpa și de grija Lui providențială față de orice eveniment din viețile noastre. Așadar, a cui veste o vei asculta, o vei lua în seamă și la care vei răspunde?

 

DESPRE NECHIBZUINTĂ (2)

„Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate” (Matei 25:5)

     Haideți să  mai privim odată la cele zece fecioare și să vedem ce mai putem învăța de la ele. Să remarcăm trei lucruri: 1) Mulțimea de la miezul nopții. „Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit”. Cine a adormit? Cele înțelepte, cât și cele nechibzuite; lumea, cât și biserica. Pavel ne avertizează: „este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut” (Romani 13:11). Noi suntem angajați într-o luptă pe viață și pe moarte cu dușmanul care nu respectă nici un armistițiu, nici un pact și nici un tratat de pace. Titanicul a desconsiderat cinci avertizări înainte de a se lovi de aisberg. Portul naval de la Pearl Harbour a desconsiderat șase avertizări înainte de a fi atacat. Hristos nu revine pentru cei religioși, ci pentru cei răscumpărați; nu pentru cei respectabili, ci pentru cei neprihăniți. 2) Strigătul de la miezul nopții. „La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” (Matei 25:6). Peste tot în jurul nostru se aude strigătul fricii. Unde putem găsi speranță? La guvern? La bancheri? În industrie? La preoţi? Nu, speranța noastră se regăseşte în aceste cuvinte: „aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor Isus Hristos” (Tit 2:13). 3) Criza de la miezul nopții. Mesajul urgent al acestei pilde este acesta: unii vor avea destul untdelemn pentru a intra la nuntă, alții nu vor avea. Așadar, ce ar trebui să faci? „Vegheaţi, deci, în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21:36).

DESPRE  NECHIBZUINTĂ (1)

„La miezul nopţii, s-a auzit o strigare” (Matei 25:6)

     Cu siguranță ai auzit pilda celor cinci fecioare înțelepte și a celor cinci nechibzuite. Domnul Isus a spus-o. Un lucru obligatoriu pentru a participa la o nuntă în acele vremuri era ca lumânarea ta să fie aprinsă. Dar când mirele era pe drum, cinci dintre aceste fecioare au rămas fără untdelemn. Așa că le-au spus celorlalte cinci: „Daţi-ne din untdelemnul vostru” (Matei 25:8). Dar ele au spus: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă” (Matei 25:9). Așa că în timp ce s-au dus în oraș să cumpere untdelemn, nunta a început și ele au rămas afară. Pilda lui Hristos ne învață patru lecții importante: 1) Nechibzuința dependenței de altcineva. Poate părinții tăi au fost creștini, dar faptul acesta nu te va duce în cer. Tu trebuie să-L primești pe Hristos ca Mântuitorul tău personal. 2) Nechibzuința amânării pregătirilor „Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele” (Matei 25:10). Nu uita, Domnul Isus dă învățătură despre acei oameni care vor trăi când El va reveni. Așadar iată întrebarea: Laşi tu mântuirea pentru clipa bătrâneții? Dacă nu trăiești atât de mult? 3) Finalul judecății. „S-a încuiat uşa. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!” (Matei 25:10-12). 4) Greșeala moralității. Ele erau „fecioare” și totuși au rămas afară. Caracterul și faptele tale bune nu te vor duce în cer. „Prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă”    (Efeseni 2:8). Ești gata să-L întâlnești pe Domnul? Dacă nu, pune-ți credința în El astăzi și pregătește-te!

TE POTI APROPIA DE DUMNEZEU CU ÎNCREDERE

„Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos” (Matei 27:51)

     O dată pe an, de Ziua Ispășirii (în engl. Day of Atonement – at-one-ment, joc de cuvinte și anume Ziua Ispășirii – ziua singularității – n.tr), marele preot putea trece dincolo de perdeaua groasă din cort și putea intra în „Sfânta sfintelor”, unde era prezența lui Dumnezeu. Ceea ce îl califica să intre acolo era faptul că sângele mielului de jertfă acoperea scaunul îndurării, unde se afla Chivotul Legământului. Dumnezeu a făcut să fie așa. Poate întrebi: „Ce era în chivot?” Cele zece porunci – pe care cu toții le-am încălcat. Singurul mod prin care Dumnezeu se putea uita la dovada vinei poporului Său era prin sângele mielului. Acum să mergem cu toată viteza înainte la cruce. „Isus … Și-a dat duhul. Și îndată perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos”. Totul s-a schimbat în bine în ziua aceea! În ciuda păcatelor tale, poți veni acum în prezența lui Dumnezeu, știind că păcatele tale sunt acoperite de sângele Domnului Isus și Îi poți cere cu încredere tot ce ai nevoie. „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:16). Acceptarea ta de către Dumnezeu îți este garantată  când te apropii de El spunând: „Vin în Numele Domnului Isus și în meritele sângelui Său vărsat”. Funcționează ca un sistem de credit. „Ești în Hristos”,   ai un punctaj perfect pentru credit! Deci și când simți că nu ești potrivit și nu meriți, dacă te rogi prin credință, Dumnezeu îți va răspunde „în Hristos” (Efeseni 4:32).

CAUTĂ OAMENII ALESI DE DUMNEZEU

„Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi” (Exod 31:6)

     La fel cum râul nu se poate întoarce împotriva  izvorului său, nici un plan chiar îndrăzneţ nu se poate ridica mai sus de conducere. Când a venit vremea construirii cortului, Dumnezeu i-a spus lui Moise: „am ales pe Beţaleel … L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări … să lucreze în aur, în argint şi în aramă, să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn şi să facă tot felul de lucrări. Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab … Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit” (Exod 31:1-6). Fie că ești în lucrare sau în afaceri, iată un plan care îți va aduce succes: 1) Asigură-te că oamenii pe care îi alegi sunt cei pe care i-a ales Dumnezeu pentru tine. Angajarea necesită o abordare atentă și susținută în rugăciune. Angajarea nu este distractivă, iar concedierea este agonie. Dar la fel este și încercarea de a anula greșelile altora! 2) Caută-i pe acei cărora Dumnezeu le-a dat „înțelepciune, pricepere și știință”. Nu numai că ei trebuie să aibă setul corespunzător de abilități, dar trebuie să aibă și același spirit pe care îl ai și tu; altfel, te îndrepți spre conflict. 3) Nu-ți risca viitorul pentru nici o persoană. „Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi”. Dacă Oholiab este un pungaș sau greșește, trebuie să ai și alți oameni pricepuți care să-i ia locul și să ducă viziunea mai departe. 4) Asigură-te că scopurile pe care ți le-ai stabilit sunt după voia lui Dumnezeu. „Să facă tot ce ți-am poruncit”. Ideile sunt importante; dar planul lui Dumnezeu este mai important!

,,DEBLOCHEAZĂ-TE !’’ (2)

„Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti” (Filipeni 3:14)

     Deși ți-ai rezolvat problemele de iertare și de credință, deblocarea implică încă două provocări. Va trebui să înveți: 1) Despre flexibilitate. Când credința ta dă de obstacole, flexibilitatea te ține în cursă. Ai nevoie de abilitatea de a te adapta şi de a te pleca fără să te frângi. Nu te căsători cu metodele tale! Fii dispus să faci o corectură la mijloc de drum dacă este nevoie. Flexibilitatea, totuși, nu înseamnă ambivalență sau șovăire. Flexibilitatea este: a) Atitudinea de a fi determinat să te adaptezi la provocările vieții și să stai pe cale; să te încrezi în Dumnezeu pentru înțelepciune; să-ți adaptezi reacțiile la circumstanțele schimbătoare. b) Hotărârea de a trece la fapte. Doar o hotărâre în minte nu te ajută să te deblochezi. Va trebui „să faci ceva”! Nu uita, ușile mari se țin în balamale mici; pașii mici prin credință te vor face să înaintezi! 2) Despre fermitate: Ia decizia să nu renunți! Vei întâmpina probleme care nu-ți lasă nici o alternativă, dar stai neclintit, asemenea evreilor între Marea Roșie și armata egipteană. Aici ei au învăţat cinci lecţii: a) Nu te lăsa pradă fricii!  Nu lăsa frica să-ți hotărască reacțiile! b) Stai neclintit! Încetează cu comportamentul irațional, mânat de emoții. c) Lasă vorba! Nu te convinge că ai fost învins! d) Caută calea Domnului înainte! Așteaptă ca El să miște lucrurile așa încât să te deblochezi. e) Fii pregătit să mergi înainte când El îți deschide calea!  Aceștia sunt niște pași simpli, dar plini de putere, pe care îi poți face când nu știi ce să faci. Dar ce faci când o dai în bară? Recunoaște! Scrie o altă etichetă: „Lecții valoroase învățate” și pune-o în dosarul „ce să faci data viitoare’’.

,,DEBLOCHEAZĂ-TE !” (1)

„El … răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6)

     Ai remarcat vreodată cum gheaţa de pe şosele aduce numeroase tamponări, cu șoferi ce ajung în șanțuri, așteptând utilajele să-i remorcheze și să-i salveze? Reacţiile sunt dintre cele mai ciudate. Unii cad pradă sentimentelor de neputință, alții devin nervoşi şi frustrați și exagerează situaţia în care se află. Dar cei înțelepți se gândesc rațional la pașii pe care îi pot face. În viață, să fii blocat nu este întotdeauna o opțiune; dar să rămâi blocat este! Veste bună: indiferent de cât timp ești blocat, atitudinea potrivită te poate face să te miști din nou. Iată câteva modalități de a-ți schimba atitudinea: 1) Iertarea. Vina care apare în urma eșecului te poate imobiliza pe termen lung, dar iertarea te eliberează – descătușându-ți energia și creativitatea. Iertarea are doua părţi: mai întâi, trebuie să primești iertarea lui Dumnezeu pentru greșelile tale. Lucruri pe care le-ai făcut: trădarea, cuvinte pline de mânie, necinste, promisiuni încălcate, etc. Lucruri pe care nu le-ai făcut: dragoste neexprimată, evitarea responsabilității, neglijarea unui copil, a unui părinte sau a partenerului, ascunderea adevărului. Mărturisirea făcută din inimă aduce întotdeauna iertarea lui Dumnezeu! (1 Ioan 1:9). În al doilea rând, trebuie să-i ierți pe cei ce ți-au greșit – părinți, frați sau surori, copii, șefi, parteneri de viață, prieteni, dușmani, etc. Dezlegarea din lanțurile trecutului îți reface opțiunile pentru viitor. 2) Credința. Când ai fost blocat mult timp, impulsul de a înainta poate părea imposibil. Duci lipsă de direcție, energie și încredere. Ce să faci? Să te pui în mișcare necesită disponibilitatea de a acționa în ciuda sentimentelor tale. Dumnezeu numește asta „credință” și El răspunde mereu la ea! „El … răsplăteşte pe cei ce-L caută”. Când acționezi, Dumnezeu îți va răsplăti credința – iar sentimentul credinței va veni în urma faptei tale!

ETICA MUNCII BINECUVÂNTATĂ DE DUMNEZEU

„Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi” (Proverbe 22:29)

     Primul loc de muncă al jurnalistului William Zinsser a fost să scrie pentru: ,,The New York Herald Tribune’’. În mod tradițional, reporterii tineri și neexperimentați  încep deseori prin a scrie necrologuri, dar Zinsser era frustrat de misiunea sa. „Aș putea scrie articole investigatoare despre câștigarea Premiilor Pulitzer” se gândea el „dar sunt nevoit să scriu necrologuri”. În cele din urmă, și-a făcut curaj și l-a întrebat pe editor: „Când o să primesc de scris articole pe teme decente?” Bătrânul editor ursuz, mormăi ceva și spuse: „Ascultă  băiete, nimic din ce vei scrie vreodată nu va fi citit cu atâta atenție decât ce scrii chiar acum. Dacă scrii un nume greșit sau dacă încurci o dată, familia va suferi. Dar dacă faci dreptate bunicii sau mamei cuiva, faci ca o viață să cânte și lumea îți va fi veșnic recunoscătoare. Îți vor scrie cuvintele pe o plăcuță”. „Lucrurile s-au schimbat. M-am angajat să dau telefoanele suplimentare” a spus Zinsser. „Voi pune întrebările suplimentare. Voi parcurge mila în plus”. Lucrul acesta este în esență din Predica de pe munte – să scrii necrologuri despre alții așa cum ți-ai dori să se scrie un necrolog despre tine – necrologuri ce merită să fie puse în ramă – deoarece într-o zi, cineva o va face. Zinsser a avansat în cele din urmă şi scria despre altceva, inclusiv o carte chiar despre scris, care s-a vândut în mai mult de un milion de exemplare. Dar nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi devotat scrierii de necrologuri. Trebuie să înțelegi un lucru: dacă nu ești iscusit în munca pe care o faci astăzi, nu poți experimenta deloc Duhul (căci El este mereu prezent).

 

IERTAREA (2)

„Iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi” (Efeseni 4:32)

     Biblia spune: „fiți buni … iertați-vă unul pe altul cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi”. Kristin Armstrong spune: „după ce ierți, ajungi să ieși din proces … este un efort comun al puterii lui Dumnezeu și al strădaniei tale. Renunțarea nu este întotdeauna la fel de ușoară precum ai deschide pumnul încleștat, deși eliberarea se întâmplă uneori pe loc. De exemplu, unii se lasă de fumat brusc, în timp ce alții mestecă gumă cu nicotină ani de zile! Vechile obiceiuri mor greu și renunțarea la resentiment înseamnă: a) Rededicare ori de câte ori vechile gânduri de neiertare îți vin în minte. b) Punând pacea în spațiul ocupat mai înainte de amărăciune, regret și gânduri de răzbunare până când Duhul Sfânt ocupă un loc permanent în noul spațiu! c)  Eliberarea de vechile relații toxice și de oamenii al căror singur scop este să-ți reîmprospăteze amintirea rănilor tale. Când oamenii se schimbă în jurul acelora care nu se schimbă, lucrul acesta îi face conștienți de propria lor nevoie de schimbare, iar lucrul acesta îi sperie. d) Așa cum mântuirea ta a fost imediată și cu toate acestea trebuie să treci prin procesul sfințirii, eliberarea iertării este imediată, dar trebuie să treci prin procesul vindecării. e)  Trăirea unei vieți lipsite de povara resentimentului și de toxicitatea neiertării este o alegere urmată de o serie de alte alegeri. Fiecare alegere devine mai ușoară … pe măsură ce ne îndepărtăm de vechile noastre căi și mergem spre lumină … Pavel a spus: „Rămâneţi, deci, tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei” (Galateni 5:1) și de fiecare dată când lăsăm ceva sau pe cineva să plece liber, noi primim libertate pentru noi înșine într-o măsură care dă peste. Acesta este un principiu spiritual testat în timp, susținut în mod garantat de promisiunea Scripturii”.

 

IERTAREA (1)

„Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19)

     Un autor scrie: „Gândește-te la un domeniu de neiertare din viaţa ta și vezi dacă vreunul dintre aceste motive de a purta pică îţi sună cunoscut. a) Mânia preia controlul emoţional şi te năpădeşte cu sentimente dureroase. b) Ranchiuna îți ia timp și energie dar te complaci în ea. c) Ai vizionat filmul „trădării și suferinței personale” de atâtea ori, încât îl știi pe de rost. d) Ideea de a merge mai departe te îngrozește, în timp ce nefericirea îți este familiară. e) Ofensatorul nu a făcut nimic să merite iertarea. f) Resentimentele te ţin departe de alte relaţii”. Domnul Isus a spus: „ De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?” (Matei 7:3). Acest autor spune: „Mi-am izbit bârna de pereți și de colțuri atât de des încât sunt sigur că mi-am afectat retina”. Acum gândește-te la următoarele motive de-a te elibera de ranchiună. a) Renunțarea la suferințele trecute te eliberează pentru a îmbrățișa prezentul și viitorul. b) Când nu petreci timp și energie alimentându-ți ranchiuna, poți alimenta idei noi și sănătoase.  c) Cel ce te-a ofensat nu te poate răni când alegi să te descătuşezi și să mergi mai departe. d) Faptul că porți pică pare a fi o formă de control, dar de fapt tu ești cel controlat. e) Odată ce ,,te-ai dat bătut’’ poți începe să te vindeci, să iubești și să fii iubit. f) Te simți bine pe moment când ești furios, dar când te vindeci te simți mult mai bine. g) Dumnezeu ne-a poruncit să iubim „pentru că El ne-a iubit întâi”. Ai purtat pică prea mult timp; e timpul să te eliberezi și să te bucuri de libertatea care vine odată cu iertarea.