TREBUIE SĂ LUCREZI LA ASTA!

„Înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească” (Daniel 1:4)

     Când Nebucadnețar i-a dus în robie pe evrei, el i-a spus ,,căpeteniei famenilor’’ să caute pe cei mai deștepți și mai buni și să-i aducă la palatul său. El dorea următoarele calități: „înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului”. Daniel a profitat de această oportunitate. Da, Dumnezeu l-a făcut să aibă trecere, dar a și trebuit să-și dea silințele! Directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume a spus astfel: „Singura modalitate prin care te poți face remarcat este să îmbrățișezi acest principiu simplu: când șeful tău îți pune o întrebare, îți dă un proiect sau te trimite să strângi informații, el știe deja răspunsul pe care-l caută. El dorește doar să-i confirmi că ceea ce crede el este adevărat. Majoritatea oamenilor fac numai asta. Dar există o diferență. Tu trebuie să înțelegi că întrebarea este numai începutul. Pentru a ajunge mai sus, trebuie să te gândești nu numai să răspunzi la întrebare, ci să mergi și să faci mai mult de atât. Asta înseamnă să-i prezinți alte trei sau patru idei la care probabil nu s-a gândit. Tu trebuie să adaugi valoare ideii, depășind așteptările. Lucrul acesta este adevărat nu numai cu întrebările, ci și cu sarcinile, inițiativele și orice altceva îți este dat vreodată să faci. Dacă înțelegi că întrebarea este numai începutul, te vei face repede remarcat, deoarece 99%  dintre angajați rămân anonimi deoarece ei nu gândesc. Dacă înțelegi acest principiu, ți se vor da sarcini și mai dificile pe care să le rezolvi și cu timpul, tu vei deveni cel ce pune altora întrebările”.

 

CREZUL LUI IOV (2)

„Voi vedea totuşi pe Dumnezeu” (Iov 19:26)

     Iov își încheie crezul spunând: „Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu”. Când Hristos va reveni, trupul tău care doarme în mormânt va fi înlocuit cu un trup de slavă ca al lui Hristos. Și atunci promisiunea lui Dumnezeu se va împlini: „Să învie, deci, morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână!” (Isaia 26:19). Dintre toate religiile lumii, creștinismul este singura care îți garantează învierea trupului. Și asta deoarece Hristos, Mântuitorul nostru a fost singurul în stare să învieze din morți în trup și să-Și țină această promisiune. Bucură-te, când vei fi așezat în mormânt, nu va fi sfârșitul tău. Pavel scrie: „ Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă” (1 Corinteni 15:51-54). În acea zi, credința va face loc vederii. Când zmeul unui băiețel a zburat atât de sus că nu a mai fost văzut, un om aflat în apropiere l-a întrebat: „De unde știi că mai e acolo sus, fiule?” Ținând mai strâns de sfoară, el a răspuns: „Pentru că simt cum mă trage!” Simți tu ceva care te trage spre cer?

CREZUL LUI IOV (1)

„Știu că Răscumpărătorul meu este viu” (Iov 19:25)

     Patriarhul Iov a supraviețuit în urma bolii, falimentului și morții celor dragi și a rămas cu credința intactă. Să ne uităm la crezul după care a trăit: 1) „Știu!” Când poți spune „știu”, ești un semn al exclamării într-o lume a semnelor de întrebare. Iov nu a spus „mi s-a spus”. Ce știa el despre Dumnezeu știa din experiență și prin revelație personală. Este posibilă o astfel de viață? Da ! „Voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt, şi ştiţi orice lucru” (1 Ioan 2:20). Poți „ști” lucruri despre Dumnezeu în inima ta pe care nu le poți înțelege și explica pe deplin. De ce? Pentru că ele sunt judecate spiritual. 2) „Că Răscumpărătorul meu este viu”. Deși Hristos nu se născuse încă, Iov a prins o frântură din Răscumpărătorul nostru ce a existat mai înainte și pe care Scriptura Îl descrie „Cel îmbătrânit de zile” (Daniel 7:22); Cel pe care Mica L-a descris „a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei” (Mica 5:2). El a existat înainte de a se naște și a trăit mai mult decât susținătorii Săi. Pavel spune: „El, cu toate că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2 Corinteni 8:9). 3) „Și că se va ridica la urmă pe pământ”. Iov a văzut ceea ce profetul Zaharia a văzut: „Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor” (Zaharia 14:4). Adevărul este că prima oară când a venit Domnul Isus a venit să mântuiască. Data viitoare când vine, El vine să domnească. Prima lui venire a fost pentru a fi Răscumpărătorul nostru; cea de-a doua Lui venire este pentru a-și instaura domnia ca Rege al Regilor. „Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor Isus Hristos” (Tit 2:13).

 

FERICIREA MARITALĂ

„Ferice (fericiți, demni de invidiat) de cei săraci în duh (cei smeriți, cei care se consideră neînsemnați” (Matei 5:3)

     Când flacăra trandafirie păleşte și se instalează realitatea, ce face ca unele dintre căsnicii să fie fericite, iar altele să alunece spre nefericire? Norocul? Genele bune? Capacitatea de a rezista? Foarte puțin probabil! Fericirea maritală care se ridică deasupra circumstanțelor schimbătoare este clădită pe calitățile pe care Domnul Isus le-a propovăduit. Să ne uităm la ele: 1) Fericiți sunt cei smeriți. „Ferice (fericiți) de cei săraci în duh (cei smeriți, cei care se consideră neînsemnați)”. Mândria care se promovează și care își cere mereu drepturile aduce nefericire, în timp ce smerenia, renunțarea la sine și preocuparea față de nevoile partenerului aduce fericire. 2) Fericiți sunt cei blânzi: cei amabili, răbdători și buni. Când la zbaterile partenerului tău reacționezi cu bunătate, sensibilitate și îndurare, lucrul acesta este o expresie a dragostei ce aduce vindecare în capitolele dureroase ale vieții și ale căsniciei. 3) Fericiți sunt cei plini de milă. Mai devreme sau mai târziu ne vom pricinui răni unul altuia. Vor apărea durerea, dezamăgirea și mânia urmate de dorința de a-l face să plătească. Dar la fel cum răzbunarea naște răzbunare, mila naște milă. Mila nu înseamnă „să-l lași să scape”. Tratamentul milostiv față de partener este reciproc. Creează un spaţiu în care atunci când cazi, „vei avea parte de milă”. Mila pune capăt certurilor când nimic altceva nu funcționează! 4) Fericiți sunt cei împăciuitori. Nevoia de „a avea dreptate” și de „a câștiga” intensifică conflictul. În căsnicie, când unul „câștigă” amândoi pierd! Renunțarea la victoria personală pentru a fi un împăciuitor înseamnă victoria supremă. Ai fi pierdut pe vecie dacă Domnul Isus nu ar fi renunțat de bună voie la drepturile Sale pentru greșelile tale. Inelul nu este singurul simbol al căsniciei creștine, ci și crucea suprapusă peste inel. Predarea după modelul lui Hristos a eului nostru răstignit promovează fericirea maritală!

CHEMARE ÎN SLUJIRE 

„Ei au pus înainte … Barsaba … şi pe Matia” (Faptele Apostolilor 1:23)

     Când Iuda s-a sinucis, echipa de apostoli a rămas fără un om. Ce au făcut ei atunci? „Ei au pus înainte … Barsaba … şi pe Matia”. Pentru a lua hotărârea în privinţa celui chemat să ia locul lui Iuda, ei au folosit metoda cunoscută drept „tragerea la sorți”. Era un sistem utilizat în timpurile Biblice când numai anumiți oameni aleși puteau vorbi cu Dumnezeu sau Îl puteau auzi personal. Drept rezultat, a fost ales Matia. Poate spui: „Dar după aceea nu am mai auzit niciodată de Matia”. Nimeni nu a mai auzit de el! Nu mai este pomenit în Scriptură. Dar Barsaba, cel care nu a primit votul, este pomenit drept unul dintre liderii care a condus biserica chiar când se confrunta cu erori doctrinare (Faptele Apostolilor 15:22-27). Există două lecții importante pentru noi în această relatare: 1) Îl poți cunoaște pe Dumnezeu, dar nu încerca să-i înţelegi metodele. Așa că opreşte-te! Nu-L poți reduce la o formulă, spunând: „Așa face El mereu”. Tragerea la sorți este un sistem pe care Dumnezeu l-a folosit în trecut, dar când l-au folosit apostolii, ei nu au obținut rezultatul pe care l-au sperat. 2) Dumnezeu îți va vorbi dacă ești dispus să asculți. Înainte de a-i părăsi, Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi că Duhul Sfânt care îi locuiește îi va călăuzi. „Va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi” (Ioan 16:15). Poate spui: „Dar de unde știu că mi-a vorbit Duhul Sfânt?” El va produce rezultatele pe care le dorește Dumnezeu!

ZDROBIREA SI CRESTEREA (3)

„Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Corinteni 12:9)

     Una dintre povestirile importante din Biblie despre zdrobire este cea despre Iosif. La începutul vieții sale, el este fiul preferat, invidiat de frații săi, visând că este cineva în fața căruia se pleacă toată lumea. Apoi este vândut de frații săi și ajunge să slujească ca sclav în casa lui Potifar. Își pierde familia, cultura, siguranța și statutul de fiu preferat. Ce i-a mai rămas lui Iosif? Doarme într-un pat străin, într-o casă străină, într-o țară străină, fără prieteni, fără perspective și fără nici o explicație. Dar el mai avea o înzestrare – una care a făcut de fapt diferenţa. „Domnul a fost cu Iosif” (Geneza 39:2). Ce se întâmplă când pierzi totul în afară de Dumnezeu și apoi afli că Dumnezeu îți este de ajuns? Experimentezi prezența Lui într-un mod în care nu ai mai făcut-o până atunci! Pavel scrie: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:35-37). Dumnezeu nu era la lucru, producând circumstanțele pe care și le dorea Iosif; El era la lucru în circumstanțele grele, producând Iosiful pe care îl dorea Dumnezeu. Cum diamantul se formează din carbon obișnuit sub milioane de kilograme de presiune – la fel caracterul lui Hristos se formează în tine prin circumstanțe potrivnice. Așadar, întrebarea este: Vei rezista sau vei da faliment? Când Pavel a crezut că nu mai rezistă, Dumnezeu i-a spus: „harul Meu îți este de ajuns” (2 Corinteni 12:9). Și știi ceva? Harul Lui este de ajuns și pentru tine.

ZDROBIREA  SI CRESTEREA (2)

„Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20)

     Când te ridici la înălțimea provocării, ți se dezvăluie acele abilități ascunse în tine care altfel ar fi rămas inactive. La fel cum afli ce se găsește într-un tub cu pastă de dinți când îl apeși cu mâna tot la fel împotrivirea îți descoperă din ce ești făcut. Noi spunem: „N-aș putea trece prin ce a trecut acea persoană. Aș muri!” Apoi treci și tu prin asta și ghici? Inima continuă să-ți bată. Lumea ta merge înainte. Nu știi de ce ești în stare până nu trebuie să te confrunți cu situația. Oamenii înțelepți au înțeles întotdeauna legătura dintre suferință și creștere. Meng Tzu, înțeleptul chinez a spus: „Când Cerul este pe cale să confere o mare responsabilitate unui om, îi va pune piedici în calea acţiunilor sale pentru a-i stimula mintea, pentru a-i întări caracterul și pentru a-l face mai bun în orice domeniu în care este deficitar”. Dumnezeu l-ar fi putut lăsa pe Avraam în confortul din Ur și pe Moise în splendoarea curților lui Faraon. L-ar fi putut feri pe Daniel de groapa cu lei, pe Neemia de robie, pe Iona de balenă, pe Ioan Botezătorul de Irod, pe Estera de amenințări, pe Ieremia de respingere și pe Pavel de naufragiu. Dar nu a făcut-o. De fapt, Dumnezeu a folosit fiecare încercare pentru a-i apropia de El – pentru a produce perseverență, caracter și speranță. Se spune: „Școala căderilor severe produce mari învățați”. Știi cine este profesorul? Zdrobirea! Fie te confrunți cu situația alături de Dumnezeu, fie fără El. Și cei fără Dumnezeu sunt cu ochii pe tine. Când văd credința ta și faptul că Dumnezeu te scapă, vor deveni interesați de ceea ce ai de spus. Dar nu înainte!

ZDROBIREA SI CRESTEREA  (1)

,,Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37)

     La fel cum există starea cunoscută drept „stres post-traumatic”, cercetătorii vorbesc şi despre „creștere post-traumatică”. Unii spun că necazul poate duce la creștere. Alţii că cele mai profunde stări de creștere spirituală nu se pot atinge fără suferinţă. Dar zdrobirea nu aduce în mod automat creștere. O mare parte din rezultat depinde de modul în care răspunzi la zdrobire. Ernest Hemingway a scris: „Mai devreme sau mai târziu, lumea îi zdrobește pe toți și cei zdrobiți sunt cei mai puternici în locurile în care au fost zdrobiți”. Uneori lucrul acesta este adevărat. Dar de cele mai multe ori oamenii scriu lucruri frumoase și cred că sunt adevărate – și cu toate acestea, nu le sunt de nici un folos. Hemingway însuși a avut parte de o zdrobire  care i-a pus capăt vieții deoarece durerea a fost prea mare. Pe de altă parte, Iosif, care a fost trădat de familia sa, care a fost acuzat de viol și închis pe nedrept, a privit în urmă și a spus: „Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20). Cheia pentru creșterea post traumatică este să-L vezi pe Dumnezeu în toate lucrurile, să te apropii de El, să te încrezi în El când nu poți înțelege situația și să știi că  El are în inimă doar binele tău. Când vine vorba de a-L sluji pe Dumnezeu, există două fețe ale monedei: biruința și suferința. Nouă ne place primul aspect și încercăm să-l evităm pe al doilea. Dar ambele fac parte din planul lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a chemat pe Pavel în lucrare, spunându-i: „îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Faptele Apostolilor 9:16). Dar vremurile grele nu l-au făcut pe Pavel să se îndoiască de credința lui sau de Dumnezeul căruia Îi slujea: „Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit”.

AUZI VOCEA LUI DUMNEZEU?

„ Moise a zis Domnului” (Exod 33:12)

     În cartea Exod, citim aceste două afirmații: „Domnul i-a vorbit lui Moise” și „Moise a vorbit poporului”. Putem învăța o lecție importantă de aici. Până nu L-ai auzit pe Dumnezeu, ce ai avea tu de spus vreunui om, care să merite atenție? Asta înseamnă că Dumnezeu nu-ți va folosi mintea? Nu, când gândurile și dorințele tale Îi sunt supuse, El va gândi și va vorbi efectiv prin tine. Ce privilegiu! Problema este că noi dorim să vorbim fără a-L consulta mai întâi pe Dumnezeu și fără să-L auzim. Oamenii pe care Moise a fost chemat să-i conducă nu L-au auzit pe Dumnezeu timp de patru sute de ani. După zece generații de trăire fără Cuvântul lui Dumnezeu, îți imaginezi în ce stare spirituală erau? Dacă vrei să știi cum reacționează un om cu o astfel de gândire, uită-te la reacțiile lor de fiecare dată când au avut o problemă în pustie. Ei au vrut să se întoarcă la siguranța pe care au avut-o în Egipt! Acesta e unul dintre pericolele cu care te vei confrunta ca lider. Trebuie să-i iubești pe oameni și să-i asculți, dar trebuie să fii călăuzit numai de Dumnezeu. Și dacă nu-L cunoști în mod profund pe Dumnezeu, în vremurile grele oamenii te vor face să te întorci la lucrurile obișnuite și confortabile pentru ei. Când oamenii vor să se întoarcă la vechiul mod     de-a face lucrurile, faptul acesta se întâmplă de obicei pentru că nu-L cunosc suficient pe Dumnezeu. Testul în materie de călăuzire spirituală se regăsește în abilitatea de a-L auzi pe Dumnezeu, de a-I discerne voia și de a începe să umbli în conformitate cu ea.

 

SUFERINȚA CU HAR

„Vouă vi s-a dat harul … să … pătimiţi pentru El” (Filipeni 1:29)

     Tu ai nevoie de acea credință care se încrede în Dumnezeu în vremuri bune, dar care te sprijină şi în situații dificile. Biblia spune: „Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! „N-aveţi nici o teamă de ei, şi nu vă tulburaţi! Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn” (1 Petru 3:14-15). Dumnezeu are în vedere viitorul. Așadar, fie că drumul pe care ai fost chemat să mergi este dificil, fie că este ușor, atitudinea ta trebuie să fie una de „sfințire în inimă”, recunoscându-L pe „Hristos ca Domn al vieții tale”. Vânzarea lui Iosif ca sclav a dus la salvarea familiei sale. Groapa cu lei l-a condus pe Daniel spre o funcție de conducere. Hristos a intrat în lume printr-o naştere din fecioară și a răscumpărat-o printr-o moarte nedreaptă. Tu crezi ce propovăduiește Biblia – că nici un dezastru nu este în ultimă instanță fatal? Chrysostom a crezut. El a fost arhiepiscopul Constatinopolului între 398 și 404 d.Hr. El și-a câștigat adepți prin denunțările sale elocvente ale corupției din biserică. De două ori alungat de către autorități, el a întrebat: „De ce să mă tem? De moarte? Dar eu știu că Hristos este viața mea și prin moarte am de câștigat. De exil? Dar pământul este al Domnului și plinătatea lui este a Domnului. De pierderea avuției mele? Dar noi nu am adus nimic în lume și nu putem lua nimic cu noi. Astfel, toate spaimele din lume sunt fără importanță în ochii mei; și zâmbesc în fața tuturor lucrurilor din lume. Nu mă tem de sărăcie; nu tânjesc după bogății. Nu mă dau în lături de la moarte”. Asta înseamnă să suferi cu har!